ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2017

HOTĂRÂRE

07.06.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 20 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. SINTEZA S.A. a solicitat obligarea pârâtelor A.., B. și C. S.R.L. la plata, în solidar, a daunelor-interese în cuantum de 6.962.576,58 RON și 950.000 euro, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, generat de nefinalizarea cu succes a investiției - instalație de producție acid benzoic, în temeiul contractului de furnizare nr. x/03.09.2014, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data introducerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtele au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și au solicitat declinarea soluționării cauzei către Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 17/LP/2017 din 31 ianuarie 2017, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. SINTEZA S.A., în contradictoriu cu pârâtele A.., B. și C. S.R.L.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Bihor a reținut, în esență, următoarele considerente:

Potrivit art. 1552 alin. (1) C. civ., rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat.

În speță, contractul de furnizare a fost rezoluționat, aspect necontestat de niciuna dintre părți, daunele-interese fiind solicitate de către reclamantă ca urmare a rezoluțiunii contractului.

Conform anexelor la contractul de furnizare și a graficului de execuție, preparator livrării, montării și punerii în funcțiune a liniei tehnologice, prestatorul trebuia să asigure asistența tehnică prin planificare și proiectare, să întocmească documentații pentru obținerea autorizărilor, obligații care urmau să fie efectuate la sediul pârâtei C., din București, în contract neprevăzându-se ca aceste obligații să fie executate în raza Județului Bihor, unde urma să fie executată doar o parte a obligației, cea de montare și punere în funcțiune liniei tehnologice.

"Obligația" la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 113 pct. 3 C. proc. civ. nu se referă la o "obligație caracteristică" ce determină natura juridică a contractului, ci este vorba despre obligația litigioasă a cărei executare se pretinde ori a cărei neexecutare determină cererea de rezoluțiune sau reziliere a contractului.

Ca urmare, nu există un singur loc de executare stabilit în mod unitar pentru întreg contractul, ci locul stipulat pentru executare trebuie determinat pentru fiecare obligație litigioasă în parte.

În condițiile în care daunele-interese solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată sunt ca urmare a rezoluțiunii contractului, iar nu ca urmare a executării silite, prin echivalent, a obligației, în cauză sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., iar nu cele ale art. 113 pct. 3 C. proc. civ., astfel încât, în condițiile în care pârâta C. își are sediul în București, prin raportare și la art. 1081 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială aparține Tribunalului București.

Astfel, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâte prin întâmpinare și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 20 februarie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1124 din 30 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Bihor și a înaintat cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul București a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a învestit Tribunalul Bihor cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiate pe răspunderea contractuală, solicitând obligarea, în solidar, a pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor ce reveneau acestora, în baza contractului de furnizare nr. x/03.09.2014, încheiat între părți, precum și a dobânzii legale aferente.

S-a reținut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat executarea prin echivalent a unei obligații contractuale, împrejurare în care, pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a litigiului, devin incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială alternativă în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, fără a distinge după cum este vorba de executarea în natură a obligației sau prin echivalent, ca în cazul de față.

Întrucât locul prevăzut în contract pentru executarea obligației care revenea pârâtelor, respectiv pentru executarea lucrărilor aferente implementării contractului - amplasare instalație de producție acid benzoic, este situat în Oradea, șos. x, județul Bihor, conform art. 1 lit. e) din contract, reclamanta, căreia îi revenea alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., a înțeles să sesizeze cu soluționarea litigiului Tribunalul Bihor, ca instanță a locului prevăzut în contract pentru executarea obligației.

În aceste condiții, s-a apreciat că, în momentul exercitării dreptului de alegere recunoscut reclamantului, instanța aleasă a devenit exclusiv competentă să soluționeze litigiul, neputându-și declina competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, cu atât mai mult cu cât situarea sa facilitează administrarea probelor necesare dezlegării pricinii.

Împrejurarea că pârâtelor le reveneau și alte obligații accesorii, potrivit contractului, menite să asigure îndeplinirea obligației principale ce incumba acestora, este nerelevantă din perspectiva stabilirii locului executării obligației, față de fundamentul pretențiilor reclamantei din prezenta cauză, arătat chiar în petitul cererii.

Astfel, prin acțiune se solicită obligarea pârâtelor la executarea prin echivalent a obligației de furnizare a unei instalații de producție acid benzoic, aferente Contractului de furnizare nr. x/03.09.2014.

Pe de altă parte, împrejurarea că pârâtele au înțeles să notifice rezoluțiunea contractului în temeiul unui pact comisoriu inclus în acesta, nu conduce la concluzia că acțiunea ar fi formulată în afara cadrului contractual, în condițiile în care reclamanta contestă condițiile rezoluțiunii, pretinzând că aceasta nu a operat, în realitate, neexecutarea provenind de la pârâte și fiind imputabilă acestora.

Apreciind că nu este competent teritorial să soluționeze cauza, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Analizând actele și lucrările dosarului și constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Bihor și Tribunalul București - s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeași cauză, prin hotărâri date fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Textul de lege anterior evocat este aplicabil ori de câte ori temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este un contract, iar pretenția concretă dedusă judecății privește executarea, anularea ori constatarea nulității absolute, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, indiferent de partea din contract care se adresează instanței.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate, urmează a fi cercetate obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată pentru determinarea instanței competente teritorial în soluționarea raportului juridic dedus judecății.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune-interese, reprezentând prejudiciul suferit de aceasta, ca urmare a nefinalizării cu succes a investiției - instalație de producție acid benzoic, aferentă contractului de furnizare nr. x/03.09.2014, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele datorate, calculate de la data introducerii acțiunii.

Prin raportare la capătul de cerere principal din acțiunea introductivă, se constată că reclamanta învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, invocând neexecutarea culpabilă a obligației ce revenea pârâtelor în baza contractului de furnizare nr. x/03.09.2014.

În ceea ce privește temeiul de drept invocat, se reține că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1530, art. 1531, art. 1532 și art. 1533 din C. civ.

Având în vedere că dispozițiile legale anterior evocate sunt plasate topografic în secțiunea a IV-a din C. civ., intitulată "executarea prin echivalent", se constată că prin acțiunea formulată de reclamantă s-a solicitat obligarea pârâtelor la executarea prin echivalent a obligației de furnizare a unei instalații de producție acid benzoic, în temeiul contractului de furnizare nr. x/03.09.2014.

Totodată, se reține că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. stabilește că, în afară de instanța domiciliului sau sediului pârâtului, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea unui contract.

În condițiile în care textul de lege anterior menționat nu face nicio distincție între executarea silită în natură și executarea prin echivalent, rezultă că acesta este deopotrivă aplicabil ambelor forme de executare a obligațiilor contractuale.

Examinând clauzele din contractul de furnizare nr. x/03.09.2014, se constată că potrivit clauzei de la pct. 02, obiectul contractului îl reprezintă livrarea la cheie "Linie tehnologică completă de producție acid benzoic", iar potrivit clauzei de la pct. 01 lit. e), locul prevăzut în contract pentru executarea obligației principale ce revenea pârâtelor, respectiv de efectuare a lucrărilor aferente implementării contractului - amplasare linie tehnologică este situat în Oradea, șos. x, județul Bihor.

Din analiza acestor clauze, rezultă că locul executării obligației principale a pârâtelor, obligație a cărei executare s-a solicitat prin echivalent, este în localitatea Oradea.

În condițiile în care temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie răspunderea civilă contractuală, iar pretenția concretă dedusă judecății privește valorificarea unui drept de creanță sub forma executării prin echivalent a obligației contractuale principale și, totodată, în contractul dedus judecății este prevăzut în mod expres locul executării acestei obligații, se constată că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere că locul executării acestei obligații este situat în localitatea Oradea, conform clauzei de la pct. 01 lit. e) din contractul de furnizare nr. x/03.09.2014, se poate concluziona în sensul că Tribunalul Bihor este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza privind pe reclamanta S.C. SINTEZA S.A., în contradictoriu cu pârâtele A.., B. și C. S.R.L.

Pentru considerentele evocate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.