ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 541 din 07 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 111 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.
În motivare, Înalta Curte a reținut că un prim motiv de casare invocat de recurenții-revizuenți, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a vizat faptul că instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, din compunerea completului de judecată care a soluționat cererea de revizuire făcând parte un judecător incompatibil, aspect ce a condus la încălcarea prevederilor art. 41 C. proc. civ.
În motivare, Înalta Curte a constatat că, deși este reală susținerea recurenților, în sensul că judecătorul C. a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat încheierea din camera de consiliu din 3 august 2017 a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost admisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D. privind încuviințarea executării silite a debitorilor A. și B., această încheiere nu a făcut obiectul cererii de revizuire deduse judecății, pentru a se reține incidența unuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind îndreptată împotriva Deciziei nr. 54 din 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, cu privire la care petenții au susținut că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 389/2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/306/3013.
În raport de această împrejurare, reținând că judecătorul C. nu s-a aflat în situația de a exercita controlul judiciar asupra încheierii din camera de consiliu din 3 august 2017, pronunțată de Judecătoria Sibiu, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat de recurenți în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că nu este fondat, întrucât modalitatea în care Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat cererea de revizuire nu poate reprezenta o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești, iar, prin instituirea dispozițiilor art. 509 - 513 C. proc. civ., legiuitorul a atribuit în competența exclusivă a instanței de judecată soluționarea cererilor de revizuire.
În ceea ce privește critica recurenților referitoare la încălcarea de Curtea de Apel Alba Iulia a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin ignorarea cadrului procesual al cererii de revizuire, Înalta Curte a arătat că nu poate fi primită în contextul în care, din considerentele deciziei recurate a rezultat că instanța s-a pronunțat în limitele învestirii sale, iar din modul de argumentare a soluției pronunțate a reieșit că instanța a dat eficiență principiului disponibilității procesului civil, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de revizuire, pe care a soluționat-o în acord cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile, în această cale extraordinară de atac, la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care a fost fundamentată soluția asupra cererii de revizuire, astfel că nu s-a putut reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia, întrucât Curtea de Apel Alba Iulia a explicitat motivul pentru care a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia, din perspectiva art. 508 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., constatând că Decizia nr. 389/2014 a Tribunalului Sibiu și Decizia nr. 54/2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu sunt potrivnice, neexistând contrarietate între considerente sau dispozitivele celor două hotărâri.
Cât privește critica referitoare la faptul că intimatul Orașul Orăștie nu a fost reprezentat legal în proces de Primar, ci convențional, de apărător, Înalta Curte a constatat că aceasta nu este fondată, întrucât deși dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 prevăd că "În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean", conform art. 84 alin. (1) C. proc. civ., "Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii."
Față de această din urmă stipulație legală, s-a constatat că Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. civ. nu prezintă relevanță în soluționarea recursului, iar susținerea recurenților cu privire la faptul că intimatul Orașul Cisnădie, prin Primar, nu are calitate procesuală pasivă - invocată din perspectiva nelegalei reprezentări în fața instanței de judecată - nu a putut fi primită.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu este fondat. Invocat în contextul încălcării de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 513 alin. (2) C. proc. civ., recurenții au arătat că aceasta a respins solicitarea revizuenților de a le fi comunicată întâmpinarea depusă de intimat și că a pronunțat hotărârea fără a pune, prioritar, în discuția părților aspectele legate de proces, fiind încălcat principiul contradictorialității procesului civil.
În ceea ce privește necomunicarea întâmpinării, din verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte a constatat că, deși citat cu mențiunea de a îndeplini acest act procesual (conform dovezii de înmânare aflate la dosarul Curții de Apel Alba Iulia), intimatul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus întâmpinare. Și în situația în care intimatul ar fi îndeplinit acest act de procedură, comunicarea nu ar fi fost posibilă, față de dispozițiile imperative ale art. 513 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei."
Cât privește susținerile referitoare la faptul că instanța nu a pus în discuția părților, cu prioritate, aspectele legate de proces, Înalta Curte a reținut că nu sunt fondate, întrucât Curtea de Apel Alba Iulia, în lipsa părților care au lipsit de la dezbateri și în lipsa unor cereri sau excepții formulate de acestea, a soluționat cererea de revizuire în acord cu dispozițiile art. 513 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 508 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte a concluzionat că recurenților nu le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 21 din Constituția României, respectiv de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care permit oricărei persoane accesul la o instanță pentru apărarea oricărui drept sau libertăți și a oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituție sau din alte legi.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu a putut fi primit, față de invocarea formală a acestuia, recurenții limitându-se să menționeze că instanța de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat, care interzice judecătorului să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase asupra căreia a statuat anterior, fără a aduce argumente în susținerea acestuia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 111 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii B. și A.
În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ., contestatorii au prezentat, pe larg, situația de fapt a litigiului și nemulțumirile lor cu privire la modul în care li s-au soluționat dosarele aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
În opinia contestatorilor, Înalta Curte nu a respectat dispozițiile legale, întrucât Decizia nr. 541 din 7 martie 2019 a fost comunicată, prin poștă, cu o întârziere de 103 zile, fiindu-le încălcat dreptul la un proces echitabil de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.
Contestatorii au susținut că motivarea deciziei atacate este una superficială, iar, în cauză, este incidentă Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că Orașul Cisnădie trebuia să fie reprezentat, în proces, de către primar, în calitate de reprezentant legal, și nu de către avocat.
În continuare, au arătat că Decizia nr. 111/2018 a Curții de Apel Alba Iulia este nelegală, întrucât a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, din care a făcut parte judecătorul C., care se afla într-o situație de incompatibilitate, întrucât a pronunțat încheierea din camera de consiliu din data de 3 august 2017, a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost admisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D. privind încuviințarea executării silite a debitorilor A. și B.
În ceea ce privește Decizia nr. 541 din 7 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte și Justiție, secția I civilă, contestatorii au învederat că hotărârea este nelegală, întrucât judecătorii care compun completul de filtru sunt incompatibili să judece recursul, iar recurenții nu și-au exprimat acordul, ca atunci când recursul este admis în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.. Au mai arătat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 23 august 2018, fiind repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, iar ulterior dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 4, care a pronunțat încheierea de admitere în principiu a recursului. Au învederat că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, întrucât inițial completul de filtru a fost constituit din 3 judecători și un magistrat asistent, iar, pe fond, soluția a fost pronunțată de un complet din care nu a mai făcut parte doamna judecător E., aceasta fiind înlocuită de doamna judecător F., cu încălcarea dispozițiilor legale.
Conchizând, contestatorii au invocat "excepția de nelegalitate și neconstituționalitate" a mai multor dispoziții legale, fără a aduce argumente în susținerea excepției invocate.
Analizând prezenta contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele aspecte:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.
Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.
Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., privește doar hotărârile pronunțate de instanțele de recurs și poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Dispozițiile anterior menționate impun condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, atât cu privire la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac de retractare, cât și cu privire la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea acesteia.
În speță, contestatorii au invocat incidența ipotezelor reținute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului statuat de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., în esență, contestatorii au susținut că instanța de recurs nu a fost legal alcătuită întrucât completul de filtru este incompatibil să judece recursul, pe fond, iar recurenții nu și-au exprimat acordul, ca atunci când recursul este admis în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.. Au mai arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, întrucât inițial completul de filtru a fost constituit din 3 judecători și un magistrat asistent, iar, pe fond, soluția a fost pronunțată de un complet din care nu a mai făcut parte doamna judecător E., aceasta fiind înlocuită de doamna judecător F., cu încălcarea dispozițiilor legale.
Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. Hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia."
Raportat la prevederile anterior menționate, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă contestația în anulare întemeiată pe aceste dispoziții legale, este necesar ca necompetența sau nelegala constituire a instanței care a pronunțat decizia contestată să fi fost invocate, iar instanța de recurs să fi omis să se pronunțe asupra acestora.
În speță, în faza procesuală a recursului, părțile nu au invocat nelegala constituire a instanței care a pronunțat decizia atacată și nici nu au susținut incidența vreunui caz de incompatibilitate.
În ceea ce privește susținerea contestatorilor că, inițial, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 2, iar ulterior a fost repartizat completului nr. 4 și că, în mod nelegal, doamna judecător E. a fost înlocuită cu doamna judecător F., Înalta Curte constată că nici aceste aspecte nu au fost invocate în faza procesuală a recursului.
Prin urmare, în faza recursului, recurenții nu au invocat nelegala compunere a instanței de judecată și nici incompatibilitatea completului de filtru, care a pronunțat încheierea de admitere în principiu, în soluționarea pe fond a recursului.
Față de acest rețineri, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
În plus, din analiza actelor dosarului, reiese că Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 august 2018 și repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2. Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 119 din 26 septembrie, prin care s-a aprobat desființarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018, s-a dispus repartizarea în sistem ciclic a dosarelor rămase pe rolul acestui complet de judecată. Din procesul-verbal de repartizare aleatorie prin metoda sistemului ciclic al dosarelor rămase pe rolul completului nr. x, întocmit la data de 14 decembrie 2018, reiese că Dosarul nr. x/2018 a fost repartizat completului de filtru nr. 4, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară, având următoarea compunere: Președinte-judecător E., judecător G., judecător H., magistrat-asistent I., conform planificării aprobate prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 79 din 27 iunie 2018, cu modificările ulterioare.
Prin procesul-verbal din data de 5 martie 2019, aflat la dosarul de recurs, s-a arătat că doamna judecător E., membru al completului de judecată stabilit pentru ședința de judecată din data de 7 martie 2019 a completului nr. 4, a fost desemnată prin tragere la sorți, la data de 1 martie 2019, membru al Biroului Electoral Central constituit pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019, iar în raport de dispozițiile art. 109
2
alin. (5) și (7) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, coroborate cu Hotărârea Colegiului de conducere din data de 4 martie 2019, completul pentru soluționarea dosarului nr. x/2018 a fost constituit din Președinte G., judecător H., judecător F. și magistrat asistent I., doamna judecător E. fiind înlocuită de doamna F..
În ceea ce privește critica contestatorilor că nu și-au exprimat acordul ca dosarul să fie soluționat în procedura de filtru, Înalta Curte constată că recursul nu a fost judecat potrivit prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., fără citarea părților, ci a fost soluționat în ședința publică din data de 7 martie 2019, cu citarea părților, iar la apelul nominal au lipsit părțile legal citate.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispozițiile legale prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Aceasta deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs.
În cadrul contestației în anulare, contestatorii nu au indicat care sunt greșelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-au referit la faptul că Decizia nr. 541 din 7 martie 2019 le-a fost comunicată, prin poștă, cu o întârziere de 103 zile, cu încălcarea dispozițiilor legale care prevăd că hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare, termenul putând fi prelungit de cel mult 2 ori, pentru motive temeinice, astfel că li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil de către o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege.
Contestatorii au susținut că motivarea deciziei atacate este una superficială, iar în cauză este incidentă Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost analizată de către instanța de recurs, în sensul că Orașul Cisnădie trebuia să fie reprezentat, în proces, de către primar, în calitate de reprezentant legal, și nu de către avocat.
Înalta Curte reține că aceste susțineri ale contestatorilor nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greșeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile materiale ce țin de judecata formală a recursului, iar unele dintre ele pun în discuție aspecte extrinseci judecării recursului și care s-ar fi putut produce numai după judecarea acestuia.
În ceea ce privește termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. pentru redactarea hotărârii, Înalta Curte arată că termenul de 30 de zile este unul relativ, iar depășirea lui nu afectează valabilitatea hotărârii, iar câtă vreme hotărârea nu este redactată, părțile au posibilitatea de a solicita eliberarea unui certificat de grefă care să cuprindă soluția pronunțată.
Prin urmare, motivele invocate de contestatori, în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu reprezintă erori materiale pentru a deschide calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin, iar împrejurarea că instanța de recurs a menținut soluția, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanța nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susțin contestatorii.
Contestatorii au susținut că instanța de recurs nu a analizat susținerile acestora din cererea de recurs, menținând, ca legală, Decizia civilă nr. 111/2018 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată de un complet nelegal constituit, din care a făcut parte judecătorul C., care se afla într-o situație de incompatibilitate, întrucât a pronunțat încheierea din camera de consiliu din data de 3 august 2017, a Judecătoriei Sibiu, prin care a fost încuviințată executarea silită.
Or, analizând Decizia nr. 541 din 7 martie 2019, pronunțată în recurs, Înalta Curte constată că instanța a răspuns acestor critici, arătând că, deși este reală susținerea recurenților, în sensul că judecătorul C. a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat încheierea din camera de consiliu din 3 august 2017 a Judecătoriei Sibiu, această încheiere nu a făcut obiectul cererii de revizuire deduse judecății, pentru a se reține incidența unuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ.
Dimpotrivă, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 54 din 17 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, cu privire la care recurenții au susținut că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 389/2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/306/3013.
În raport de această împrejurare, instanța de recurs a reținut că judecătorul C. nu s-a aflat în situația de a exercita controlul judiciar asupra încheierii din camera de consiliu din 3 august 2017, pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. x/2017.
Așadar, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.
În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.
Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.
Acest concept presupune că o soluție definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, SC Sefer SA, Cornif, Cârstoiu, SC Editura Orizonturi SRL, Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu).
Față de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva Deciziei nr. 541 din 7 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva Deciziei nr. 541 din 7 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.