ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 436/2019

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 1 alin. (3), art. 5 și art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, modificată și completată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, astfel cum au fost interpretate de Marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 05.04.2016, pronunțată în cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind executarea mandatului european de arestare (cu nr. de referință PROC. RG NR. 5276/2018 NR- GIP 883/2019) emis la data de 17.07.2019 de către Judecătorul pentru investigații preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), pe numele persoanei solicitate A. posesor al C.I. seria x nr. x, emisă de SPCLEP Cluj.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată prin încheierea din data de 27.08.2019, pronunțată în prezentul dosar.

S-a constatat că persoana solicitată s-a aflat în stare de reținere în intervalul 26.08.2019, ora 1025 - 27.08.2019, ora 1025.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, s-a dispus plata din fondurile MJ a sumei de 500 RON, în favoarea d-nei avocat B., onorariul parțial cuvenit până la prezentarea avocatului ales, sumă care a rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut următoarele:

Prin Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat pe rolul instanței la data de 27.08.2019, s-a propus arestarea provizorie a persoanei urmărite internațional A., pentru o perioadă de 15 zile.

În motivarea propunerii s-a menționat că, la data de 26.07.2019, Biroul SIRENE Italia a transmis mesajul de urmărire internațională, în vederea depistării, reținerii, arestării și predării persoanei urmărite A., pentru comiterea de infracțiuni contra proprietății.

S-a mai arătat că lucrătorii C., jud. Caraș-Severin, au depistat persoana urmărită internațional la data de 26.08.2019, ora 02:37, pe sensul de ieșire din țară, potrivit procesului-verbal de depistare, iar lucrătorii de poliție din IPJ Caraș-Severin - Serviciul de Investigații Criminale au prezentat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în data de 26.08.2019, ora 10:00.

De asemenea, s-a menționat că persoana urmărită internațional a fost identificată, audiată în prezența avocatului din oficiu, fiindu-i prezentat conținutul mesajului de urmărire internațional al Biroului SIRENE - Italia.

În motivarea propunerii s-a mai arătat că, în cauză, sunt întrunite exigențele impuse de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea și nu au fost identificate motive de refuz al predării.

De asemenea, s-a menționat că la semnalare nu a fost atașat mandatul european de arestare într-una din limbile română, engleză sau franceză, conform Legii nr. 302/2004.

S-a mai precizat că, verificând dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată, s-a emis ordonanța de reținere pe 24 de ore, începând cu data de 26.08.2019, ora 10:25 și până la data de 27.08.2019, ora 10:25.

Prin urmare, s-a solicitat să se dispună măsura arestării provizorii a persoanei urmărite internațional A., pe o perioadă de 15 zile, în vederea atașării și traducerii mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia, în limba română.

Prin încheierea de ședință din 27.08.2019, instanța, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.

În temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 227 alin. (2), art. 202 alin. (4) lit. b) și art. 211 alin. (1) C. proc. pen., a dispus față de persoana solicitată A. măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2019, până în data de 25.09.2019, inclusiv.

În temeiul art. 215 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

- să informeze de îndată organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată.

În temeiul art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a impus persoanei solicitate ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarea obligație suplimentară:

- să nu părăsească teritoriul județului Cluj, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar în fața căruia se află cauza.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca supravegherea respectării de către persoana solicitată a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să fie realizată de către I.P.J. Cluj - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare.

În temeiul art. 215 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea copiei minutei, în ziua pronunțării încheierii, persoanei solicitate, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și Poliției de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către persoana solicitată a obligației de a nu părăsi teritoriul județului Cluj.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea ordonanței de reținere, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 26.08.2019 în Dosarul nr. x/2019, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Ulterior, la data de 29.08.2019, s-a înregistrat Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a propus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia și arestarea persoanei urmărite internațional A. pentru o perioadă de 30 de zile, precum și predarea acesteia către autoritățile din Italia.

În motivarea propunerii s-a menționat că, la data de 26.08.2019, Biroul SIRENE Italia a transmis mesajul de urmărire internațională în vederea depistării, reținerii, arestării și predării persoanei urmărite A., pentru comiterea de infracțiuni contra proprietății.

S-a mai arătat că lucrătorii C., jud. Caraș-Severin, au depistat persoana urmărită internațional la data de 26.08.2019, ora 02:37, pe sensul de ieșire din țară, potrivit procesului-verbal de depistare, iar lucrătorii de poliție din I.P.J. Caraș-Severin, Serviciul de Investigații Criminale, au prezentat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în data de 26.08.2019, ora 10:00.

Totodată, s-a arătat în motivarea propunerii că persoana urmărită internațional a fost identificată și audiată în prezența apărătorului din oficiu, fiindu-i prezentat conținutul mesajului de urmărire internațională a Biroului SIRENE Italia.

S-a arătat că, în cauză, sunt întrunite exigențele impuse de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea și nu au fost identificate motive de refuz al predării.

Parchetul a precizat că la semnalare nu a fost atașat mandatul european de arestare într-una din limbile română, engleză sau franceză, conform Legii nr. 302/2004.

S-a mai arătat în referat că, verificând dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată, s-a emis ordonanța de reținere pe 24 de ore, începând cu data de 26.08.2019, ora 10:25 și până la data de 27.08.2019, ora 10:25.

De asemenea, s-a arătat că, prin încheierea de ședință din data de 27.08.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A. și a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.08.2019, până în data de 25.09.2019, inclusiv.

În referatul cu propunere de arestare provizorie s-a mai arătat că, la data de 28.09.2019, autoritățile judiciare din Italia au transmis mandatul european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internațional A., însoțit de traducerea în limba română și că, potrivit mandatului european de arestare emis de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Penal din Forli, Italia în cauza 5276/2018 R.G.N.R. - NR. 883/2019 GIP, rezultă că numitul A. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 648 C. pen. italian, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani și amendă de la 516 la 10.329 euro.

La termenul din 04.09.2019, în prezența avocatului ales, a fost audiată persoana solicitată, care a refuzat predarea și a explicat motivele pentru care a adoptat această poziție.

La același termen, instanța a dispus amânarea soluționării cauzei pentru data de 17.09.2019, în vederea obținerii de informații suplimentare de la autoritatea emitentă a MEA.

La termenul din 17.09.2019, instanța a acordat cuvântul pentru dezbaterea propunerii parchetului, concluziile orale fiind consemnate în partea introductivă a sentinței.

Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

În cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată, personal și prin intermediul avocatului ales, și-a exprimat opoziția la predare și a invocat o serie de argumente care, în opinia sa, se circumscriu unor motive obligatorii și facultative de refuz al executării; într-o prezentare sintetică, aceste motive sunt următoarele:

1) Incidența motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv atunci "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

În mod evident, s-a constatat că acest motiv de refuz al executării nu este incident în speță, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul efectuării urmăririi penale și nu în vederea executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Sintagma "măsură de siguranță privativă de libertate" nu poate fi interpretată în sensul că vizează și măsurile preventive privative de libertate (astfel cum a susținut apărătorul persoanei solicitate), în contextul în care cele două noțiuni sunt diferite, iar pe de altă parte, textul art. 99 alin. (3) din lege este explicit în a confirma, o dată în plus, că motivul facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) se referă doar la hotărârile definitive de condamnare (ce urmează a fi recunoscute pe cale incidentală și puse în executare pe teritoriul statului de executare).

2) Incidența motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv atunci "când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

S-a reținut că nici acest motiv facultativ de refuz al executării nu este incident în speță, întrucât mandatul european de arestare a fost emis în scopul efectuării urmăririi penale și nu în vederea executării unei condamnări.

3) Incidența motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv atunci "când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României".

Din verificarea mandatului european de arestare a rezultat, mai întâi, că faptele de care este suspectată persoana solicitată A. au corespondent în legislația din România, fiind incriminate ca și complicitate morală (sub forma promisiunii de tăinuire) la furt calificat (a se vedea RIL nr. 2/2008, cu privire la distincția dintre tăinuire și complicitate morală sub forma promisiunii de tăinuire) - cu particularitatea că actul de complicitate (promisiunea de tăinuire) a fost comis în România, iar actul de executare (furtul) a fost comis în Italia, situație care conferă infracțiunii de furt (în ansamblu) un caracter transnațional.

Din analiza dispozițiilor art. 8 alin. (4) C. pen. rezultă că, în situația descrisă anterior, infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României, astfel încât ne aflăm în ipoteza motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. e) din lege.

În același timp, s-a reținut că motivul de refuz amintit este unul facultativ, lăsat la aprecierea instanței de executare, în raport cu împrejurările speței.

În contextul în care autoritățile din România nu s-au sesizat până în prezent în legătură cu presupusa activitate infracțională (complicitatea morală) a persoanei solicitate, iar pe de altă parte, autoritățile judiciare din Italia desfășoară o activitate aprofundată de investigare a faptelor de furt și de complicitate (fiind identificați mai mulți presupuși făptuitori, considerați ca făcând parte dintr-o grupare infracțională organizată transfrontalieră), s-a apreciat că nu există nicio justificare rezonabilă pentru a refuza predarea în temeiul acestui motiv.

4) Motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul încălcării principiului specialității, ca urmare a insuficientei descrieri a faptelor în cuprinsul mandatului european de arestare.

Din examinarea MEA a rezultat că faptele în legătură cu care se efectuează urmărirea penală sunt descrise suficient de detaliat, astfel încât principiul specialității (conceput ca o măsură de protecție a persoanei predate) să producă efecte depline.

În esență, s-a reținut că este vorba de acte de complicitate morală (sub forma promisiunii de tăinuire), comise în România, în cursul anilor 2018 - 2019, ajutor acordat autorilor unor infracțiuni de furt calificat comise în Italia (furturi descrise amănunțit la pct. A - D din MEA).

Pe de altă parte, a fost avut în vedere că faptele sunt în curs de investigare (MEA fiind emis în scopul urmăririi penale), astfel încât gradul de precizie (sau de detaliu) cerut pentru descrierea situației de fapt poate fi mai scăzut în comparație cu momentul trimiterii în judecată sau al condamnării.

În consecință, nu a putut fi primită nici această apărare formulată de persoana solicitată.

5) Motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul supunerii persoanei solicitate la tratamente inumane sau degradante (în sensul art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), ca urmare a condițiilor de detenție din statul emitent.

S-a reținut în acest sens că, potrivit jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră, Hotărârea din 5 aprilie 2016, cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU), principiul recunoașterii reciproce pe care se întemeiază sistemul mandatului european de arestare se bazează, la rândul său, pe încrederea reciprocă dintre statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naționale sunt în măsură să furnizeze o protecție echivalentă și efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special în cartă.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene precizează că, în ceea ce privește interzicerea pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante, prevăzută la articolul 4 din cartă, aceasta are un caracter absolut, în condițiile în care este strâns legată de respectarea demnității umane, vizată la articolul 1 din cartă.

Astfel, rezultă că (sublinierea Curții de Justiție a Uniunii Europene), atunci când autoritatea judiciară a statului membru de executare dispune de elemente care atestă un risc real privind aplicarea unor tratamente inumane sau degradante persoanelor deținute în statul membru emitent, pe baza standardului de protecție a drepturilor fundamentale garantat de dreptul Uniunii și în special pe baza art. 4 din cartă, ea este ținută să aprecieze existența riscului respectiv atunci când trebuie să decidă cu privire la predarea către autoritățile statului emitent a persoanei vizate de un mandat european de arestare. Executarea unui asemenea mandat nu poate conduce la un tratament inuman sau degradant al respectivei persoane.

Pentru ca în sarcina autorității judiciare de executare să se nască obligația de evaluare a riscului menționat, trebuie ca mai întâi să existe elemente obiective, fiabile, precise și actualizate cu privire la condițiile de detenție care prevalează în statul membru emitent și care dovedesc realitatea unor deficiențe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenție. Aceste elemente pot rezulta, printre altele, din decizii judiciare internaționale precum hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, din decizii judiciare ale statului membru emitent, precum și din decizii, din rapoarte sau din alte documente întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite.

Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Torreggiani și alții împotriva Italiei, din 8 ianuarie 2013 - pronunțată în procedura pilot) rezultă că, la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de contencios european (ianuarie 2013), supraaglomerarea penitenciarelor din Italia era un fenomen structural, acesta fiind argumentul principal care a stat la baza constatării încălcării de către statul pârât a art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la tratamentele inumane sau degradante; acestui motiv i s-au adăugat și altele (lipsa apei calde, insuficiența iluminatului și aerisirii din celule), considerate că au avut ca efect agravarea tratamentul inuman generat de supraaglomerare.

Cele mai actualizate informații despre situația suprapopulării unităților de detenție din Italia au fost expuse la data de 08.09.2017 în raportul întocmit de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (disponibil pe pagina de internet a Consiliului Europei și depus în extras la dosarul cauzei); prima și principala recomandare a Comitetului a fost ca toate unitățile de detenție vizitate (este vorba de 6 unități de cazare care au făcut obiectul controlului pe această temă) să ia măsuri care să asigure respectarea standardului minim de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut; pe lângă această recomandare cu caracter general, au fost date și alte îndrumări care denotă deficiențe similare celor constatate anterior de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza sus-menționată (lipsa apei curente, umiditate în celule, starea precară a instalațiilor sanitare, etc.).

Din verificarea paginii de internet a Consiliului Europei (dedicată rapoartelor CTP) a rezultat că Italia a mai făcut obiectul a două vizite ad-hoc (în 2017 și 2019), însă aceste vizite au avut alte teme decât supraaglomerarea din unitățile de deținere; deși lipsesc alte rapoarte pe această temă, în lipsa unor date actuale, explicite, nu se poate trage concluzia că problema sistemică a supraaglomerării (constatată în ianuarie 2013 și confirmată în raportul din septembrie 2017) a fost rezolvată între timp.

În acest context, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene amintite anterior, instanța de executare este ținută să verifice dacă, în împrejurările speței, există motive serioase și temeinice de a crede că, în urma predării sale statului membru emitent, persoana solicitată se va confrunta cu un risc real de a fi supusă în acest stat membru unui tratament inuman sau degradant.

În acest scop, autoritatea de executare trebuie să solicite autorității judiciare din statul membru emitent furnizarea de urgență a oricărei informații suplimentare necesare în ceea ce privește condițiile în care urmează să fie deținută persoana în cauză în respectivul stat membru.

În cazul de față, s-a reținut că instanța de executare a solicitat autorității judiciare emitente furnizarea de informații suplimentare referitoare la condițiile de detenție, stabilind un termen rezonabil pentru comunicarea răspunsului; cu toate acestea, autoritatea emitentă nu a furnizat vreun răspuns în termenul stabilit.

În contextul în care informațiile suplimentare solicitate nu au fost comunicate, instanța de executare a constatat, pe baza datelor expuse în precedent (rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și raportul CTP), că riscul real ca persoana în cauză să facă obiectul unui tratament inuman sau degradant în statul membru emitent subzistă și în prezent, ipoteză în care este obligată să refuze predarea, în caz contrar fiind încălcat art. 4 din cartă.

Împotriva Sentinței penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 17 iulie 2019, de către Judecătorul pentru investigații preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), pe numele persoanei solicitate A. și arestarea acesteia pe o perioadă de 30 de zile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborate cu prevederile art. 104 din aceeași lege, susținându-se că nu există impedimente legale cu privire la executarea mandatului european de arestare.

În motivele scrise și în susținerile orale, parchetul a arătat că hotărârea instanței de fond nu s-a întemeiat pe faptul că autoritățile din statul emitent nu au comunicat că nu pot să elimine riscul privind supunerea persoanei solicitate la un tratament inuman și degradant, ca urmare a condițiilor de detenție necorespunzătoare, ci termenul rezonabil a fost interpretat de către instanța de fond ca fiind nerespectat, având în vedere faptul că relațiile solicitate nu au fost comunicate în timp util de către autoritățile judiciare din Italia.

De asemenea, parchetul a susținut că, potrivit informațiilor puse la dispoziția instanței de fond, nu rezultă existența unui risc real ca persoana solicitată să fie supusă unor asemenea tratamente.

S-a apreciat de către parchet că nu poate fi însușită concluzia instanței de fond, nici în condițiile în care, în anul 2017, a fost pronunțată o hotărâre pilot și împotriva statului român, cu privire la care România a comunicat Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor privind supraaglomerarea și condițiile necorespunzătoare de detenție.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că datele cauzei conduc la concluzia că se impune punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de către autoritățile judiciare din Italia, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 104 din aceeași lege.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 17 iulie 2019, un mandat european de arestare, de către Judecătorul pentru investigații preliminare de pe lângă Tribunalul din Forli (Italia), în cauza 5276/2018 R.G.N.R. - NR. 883/2019 GIP, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 648 C. pen. italian, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani și amendă de la 516 la 10.329 euro.

Prin Referatul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat la această din urmă instanță la data de 29 august 2019, s-a solicitat executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia și arestarea persoanei urmărite internațional A., pentru o perioadă de 30 de zile, precum și predarea acesteia către autoritățile din Italia.

Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că, analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prima instanță a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c), e), i) din Legea nr. 302/2004, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile cumulative din textele de lege la care s-a făcut referire.

Constatându-se însă obligativitatea verificării elementelor obiective, reale, cu privire la condițiile de detenție, obligativitate ce rezultă, pe de o parte, din hotărârile pronunțate în materie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-au solicitat informații suplimentare autorității judiciare emitente, cu privire la aceste elemente.

Deși s-a acordat un termen rezonabil de către instanța de fond, aceste informații suplimentare nu au fost puse la dispoziția autorităților judiciare naționale, astfel încât în mod corect s-a reținut existența unor similitudini între hotărârea Torreggiani și alții împotriva Italiei din 8 ianuarie 2013 - prin care s-a constatat supraaglomerarea penitenciarelor din Italia, care este un fenomen structural, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului relativ la tratamentele inumane sau degradante - respectiv speța dedusă judecății.

Referiri similare se regăsesc și în raportul întocmit de Comitetul european pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, dar și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, relativ la necesitatea existenței unei protecții echivalente și efective a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii Europene.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 267/PI din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - NN