Acar și Kose împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 24027/03 prezentată de Benan ACAR și Nalan KÖSE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 mai 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ayse Ișil Karakaș, judecători și Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 iunie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și d Nalan Köse și Benan Acar, sunt cetățeni turci, născuți în 1967 și, respectiv, 1970 și rezidenți în Gebze, districtul Kocaeli.

Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către E. Kirmani și R. Tat, avocați în Kocaeli. Guvernul turc ( În 1999 care prevede construirea unui pod maritim, municipiul Dilovas a fost de acord cu suma stabilită de municipalitate și a introdus o acțiune în creștere a terenului de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Gebze. Prin hotărârea din 8 decembrie 2000, Tribunalul a acordat recurentelor un câștig de cauză și le-a acordat o indemnizație suplimentară însoțită de dobânzi restante. La 30 martie 2001, la cererea recurentelor, biroul execuțiilor forțate notifia municipalității a emis un ordin de plată, care a rămas neputincios. La 8 februarie 2002, Curtea de Casație a corectat data plecării dobânzilor și a confirmat hotărârea atacată.

Prin decizia din 21 ianuarie 2004, municipalitatea a renunțat la proprietate din motive economice. 1 și, în esență, la art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plângeau de neexecutarea de către municipalitate a hotărârii pronunțate de instanța judecătorească de mare instanță din Gebze. La 10 noiembrie 2006, Curtea a comunicat guvernului obiecțiunile recurentelor, cum ar fi cele de mai sus. La 15 februarie 2007, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la fondul cererii.

Acestea au fost adresate reclamantei la 21 februarie 2007, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 4 aprilie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 8 octombrie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele indică faptul că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Această scrisoare a fost primită de reclamant la 18 octombrie 2007 și până în prezent a rămas fără răspuns.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că recurentele nu mai doresc să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 alin. Prin urmare, Curtea decide să elimine cererea de rol. Françoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 24027/03 présentée par Benan ACAR et Nalan KÖSE contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 Mai 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ayșe Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juin 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, M mes Nalan Köse et Benan Acar, sont des ressortissantes turques, nées respectivement en 1967 et 1970 et résidant à Gebze, district de Kocaeli.

Elles sont représentées devant la Cour par M es E. Kirmani et R. Tat, avocats à Kocaeli. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1999, prévoyant la construction d’un pont maritime, la municipalité de Dilovası (« la municipalité ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant aux requérantes et sis à Gebze. Les requérantes, en désaccord avec le montant fixé par la municipalité, introduisirent un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Gebze. Par un jugement du 8 décembre 2000, le tribunal donna gain de cause aux requérantes et leur accorda une indemnité complémentaire assortie d’intérêts moratoires.

Le 30 mars 2001, à la demande des requérantes, le bureau des exécutions forcées notifia à la municipalité une injonction de payer, qui demeura infructueuse. Le 8 février 2002, la Cour de cassation corrigea la date de départ des intérêts puis confirma le jugement attaqué. Par une décision du 21 janvier 2004, la municipalité renonça à l’expropriation du terrain litigieux pour des raisons économiques. GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 et, en substance, l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignaient de la non-exécution par la municipalité du jugement rendu par le tribunal de grande instance de Gebze. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérantes pour les motifs suivants.

Le 10 novembre 2006, la Cour a communiqué au Gouvernement les griefs des requérantes tels qu’exposés ci-dessus. Le 15 février 2007, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le fond de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 21 février 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 4 avril 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 8 octobre 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’avait sollicité aucune prolongation.

Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 18 octobre 2007 et à ce jour elle est restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que les requérantes n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente