ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1245/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1245/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 31 iulie 2017, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina sa, pentru judecarea cererii de strămutare ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
În argumentarea cererii, petentul a susținut, în esență, că taxa de timbru în cuantum de 100 RON este mult prea mare raportat la cauze similare, unde aceasta a fost mult mai mică.
Analizând cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petent, Înalta Curte reține că aceasta este aferentă cererii de strămutare, având un caracter incidental.
Așa fiind, este vorba de o cerere ce se circumscrie dispozițiilor art. 30 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în desfășurare.
Prin urmare, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru este o cerere exclusiv incidentală, de vreme ce nu poate fi formulată separat, pe cale principală, neavând în esența sa o existență de sine stătătoare.
Înalta Curte reține că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Iași, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia".
În conformitate cu art. 123 alin. (1) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."
Cum judecata cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Iași este de competența Curții de Apel Iași, Înalta Curte reține că nu este competentă să soluționeze cererea vizând reexaminarea taxei judiciare de timbru, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor 123 alin. (1) raportat la art. 142 alin. (1) și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. va trimite cauza având ca obiect cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, instanței competente, respectiv Curții de Apel Iași.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Trimite cauza având ca obiect cererea formulată de petentul A., privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, instanței competente, respectiv Curții de Apel Iași.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.