ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2017

HOTĂRÂRE
22.06.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 26 mai 2016 înregistrată sub nr. x/2009/a6, contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator special B., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și S.C. C., a solicitat judecătorului sindic să constate nulitatea procesului-verbal încheiat în data de 23 decembrie 2003 de AJFP Ialomița, și pe cale de consecință, stabilirea creanței certe, lichide și exigibile pe care societatea debitoare o datorează AJFP Ialomița.

Prin precizările depuse la data de 24 iunie 2016, contestatoarea a arătat că a intrat în posesia procesului-verbal contestat la data de 16 aprilie 2016, ca urmare a numeroaselor demersuri efectuate către AJFP Ialomița. S-a invocat nulitatea actului pe motiv că debitoarea nu a avut cunoștință de întocmirea acestuia și pe motiv că nu a fost semnat de reprezentantul legal al societății.

Intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov. În motivare, s-a arătat că în fapt s-a solicitat nulitatea unui act administrativ emis de DGFP Ialomița - Direcția Controlului Fiscal Ialomița instanța competență să soluționeze cauza de contencios administrativ fiind Tribunalul Ialomița.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 221/SID din 23 februarie 2017, a admis excepția de necompetență invocată de intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA.

A declinat competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator special B., în favoarea Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ.

În fundamentarea acestei soluții instanța a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată s-a solicitat constatarea nulității procesului-verbal încheiat la data de 23 decembrie 2003 de Direcția Controlului Fiscal Ialomița și înregistrat la DGFP Ialomița sub nr. x din 5 ianuarie 2004.

Prin procesul-verbal menționat, s-au stabilit în sarcina debitoarei S.C. A. S.R.L. obligații fiscale în cuantum de 2.407.782.706 RON vechi (240.778,27 RON noi), actul reprezentând potrivit art. 4 lit. c) din O.G. nr. 61/2002 titlu de creanță .

Conform tabelului definitiv de creanțe întocmit de S.C. C. S.R.L., la data de 18 ianuarie 2006, Administrația Financiară Slobozia deținea creanțe împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. în sumă de 208.954 RON, creanță stabilită prin procesul-verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2003 și înregistrat la DGFP Ialomița sub nr. x din 5 ianuarie 2004 .

Prin prezenta contestație, s-a solicitat judecătorului sindic să constate nulitatea acestui act, cu consecința diminuării creanțelor deținute de AJFP Ialomița împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L..

Procedura de contestare a procesului-verbal încheiat la data de 23 decembrie 2003 de Direcția Controlului Fiscal Ialomița și înregistrat la DGFP Ialomița sub nr. x din 5 ianuarie 2004, era prevăzută la momentul întocmirii actului de O.G. nr. 13/2001, act normativ abrogat de O.G. nr. 92/2003.

Potrivit art. 196 din O.G. nr. 92/2003, în forma publicată la momentul intrării în vigoare, "contestațiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluționează potrivit procedurii administrativ-jurisdicționale existente la data depunerii contestației", din interpretarea textului legal rezultând că, contestațiile formulate ulterior intrării în vigoare a O.G. nr. 92/2003, vor fi soluționate conform procedurii prevăzute de acest act normativ. În cauză, prezenta contestație a fost formulată după momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 92/2003.

Față de dispozițiile art. 725 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., de dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii", de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale" de la sediul reclamantului sau de la sediul pârâtului, precum și de atribuțiile judecătorului sindic prevăzute de art. 9 din Legea nr. 85/2006, s-a constatat că atât competența funcțională cât și competența teritorială de soluționare a prezentei cauze, aparțin Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ.

Astfel învestit Tribunalul Ialomița, secția Civilă, prin încheierea din data de 9 mai 2017, în baza art. 132 alin. (3) din noul C. proc. civ. raportat la art. 26 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - Judecător sindic, iar în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 din noul C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza pentru rezolvarea acestui conflict la Înalta Curte de Casație și Justiție.

A reținut cea de-a doua instanță că, în raport de obiectul cererii deduse judecății și de parcursul procesual al cauzei, competența materială și funcțională de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Brașov - judecător sindic, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 64/1995, lege sub care s-a deschis procedura insolvenței societății debitoare și de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, lege sub care a continuat procedura.

Înalta Curte, astfel învestită, constată că Tribunalul Brașov - judecător sindic este competentă material și funcțional în soluționarea pricinii.

Reclamanta a formulat cererea în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. Slobozia, societate intrată în procedura insolvenței potrivit sentinței comerciale nr. 1116/F din 31 octombrie 2003 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Ialomița și prin care S.C. C. Slobozia a fost numită în calitate de administrator judiciar.

Ulterior, potrivit încheierii din 4 noiembrie 2005 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Ialomița s-a dispus intrarea în procedura falimentului a debitoarei S.C. A. S.R.L. Slobozia fiind numit în calitate de lichidator judiciar S.C. C. Slobozia.

Urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petenta B. și admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 2317 din 27 iunie 2010, dosarul de insolvență a fost strămutat la Tribunalul Brașov - judecător sindic.

Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2009, în baza art. 99 alin. (1) teza a II-a din noul C. proc. civ. s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind angajarea răspunderii administratorului judiciar S.C. C., cu sediul în mun. Slobozia și formarea prezentului dosar.

S-a avut în acest sens în vedere atât încheierea de ședință din 30 iunie 2016 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Brașov în dosarul nr. x/2009 unde s-a luat act că reclamanta B., în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. - societatea în procedura insolvenței, înțelege să cheme în judecată fostul lichidator judiciar S.C. C., cât și susținerile aceleiași reclamante în ședința de judecată din data de 11 aprilie 2017, potrivit cărora aceasta a arătat clar că înțelege să se judece în contradictoriu cu fostul lichidator judiciar S.C. C. reprezentat legal al S.C. A. S.R.L. - societatea în insolvență pentru angajarea răspunderii acestuia întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile legale privind verificarea procesului-verbal de control fiscal din 23 decembrie 2003, și care a stat la baza înscrierii creanței organelor fiscale.

Conform art. 26 alin. (6) din Legea nr. 64/1995, în vigoare la data declarării procedurii respectiv art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, sub care a continuat procedura insolvenței, judecătorul sindic va putea, la cererea părții interesate, să-l oblige pe administrator la acoperirea prejudiciului produs în condițiile reglementate de alin. (5) al aceluiași text de lege.

Așadar, față de faptul că obiectul cauzei dedus judecății îl constituie angajarea răspunderii lichidatorului judiciar pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii insolvenței, față de faptul că legiuitorul reglementează posibilitatea angajării răspunderii administratorului/lichidator judiciar pentru prejudicii cauzate în timpul procedurii, competența materială și teritorială în soluționarea prezentei cauzei, aparține Tribunalului Brașov - judecător sindic.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 iunie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 830/2020
Brașov La 30 ianuarie 2020, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția tardivității formulării contestației la executare și excepția inadmisibilității cererii; pe fond, a solicitat respin
ÎCCJ 2018-02-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2018
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 7 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor
ÎCCJ 2017-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 978/2017
ul Gorj în Dosarul nr. x/95/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale a secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, invocată de pârâtele D.S.V.S.A. Gorj și A.N.S.V.S.A., prin întâmpinare și s-a declin
ÎCCJ 2017-09-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2510/2017
Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2016 sub nr. xx/62/2016, pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.
ÎCCJ 2016-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1896/2016
ului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 7979 din 05 octombrie 2015 emisă de pârâtă pe seama reclamantei. La data de 18 noiembrie 2015 reclamanta a formulat o completare de acțiune prin care a solici
Sursă