ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 532/2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 7 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 1.465.938 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități sau majorări de întârziere, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul constând în diminuarea nejustificată a TVA-ului de plată și până la repararea efectivă a pagubei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 și art. 1386 C. civ., art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 53/2003 și O.G. nr. 92/2003.

Prin întâmpinările depuse în primă instanță, pârâții A. și B. au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 408/CA din 19 aprilie 2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 25 aprilie 2016, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 1036 din 23 iunie 2016, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva pârâtului A., iar pe fondul cauzei, a respins ca neîntemeiată acțiunea îndreptată împotriva pârâtei B.; a respins cererea pârâților privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 632/A din 10 noiembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței civile nr. 1036 din 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă; a anulat în parte sentința apelată cu privire la soluția dată acțiunii îndreptate împotriva pârâtului A. și, rejudecând în aceste limite, a respins excepția inadmisibilității acțiuni și a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată; a menținut soluția privind respingerea ca neîntemeiată a acțiunii îndreptate împotriva pârâtei B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea istoricului litigiului, recurenta-reclamantă a arătat, în sinteză, că atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat în mod greșit fondul cauzei, întrucât au reținut în mod eronat situația de fapt și de drept deduse judecății, consecința acestui fapt fiind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, care nu au fost raportate la probatoriul administrat în cauză.

S-a învederat că hotărârea recurată cuprinde aprecieri subiective și contradictorii ale instanței de judecată, care nu a motivat corespunzător decizia pronunțată în cauză și a înlăturat orice analiză a probatoriului administrat.

Astfel, hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel reia în mod subiectiv și confuz doar aspectele reținute neîntemeiat de prima instanță, astfel cum acestea au fost prezentate de intimații-pârâți în întâmpinarea la acțiunea introductivă.

În această situație, este evident că decizia recurată nu a fost pronunțată în urma unei judecăți obiective, care să asigure părților certitudinea că susținerile și probele administrate au fost analizate în mod just.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța a motivat în mod întemeiat doar dispoziția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, după care a procedat la examinarea pe fond a cauzei în mod expeditiv.

Întreaga motivare a soluției de respingere a acțiunii, sumară și expeditivă, constă în greșita opinie a primei instanțe, preluată în parte și de instanța de apel, în sensul că nu ar exista legătura de cauzalitate între faptele ilicite ale intimaților-pârâți și prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Or, în prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 și art. 1386 C. civ., constând în existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei personale în producerea prejudiciului.

În legătură cu prejudiciul din prezenta cauză, recurenta-reclamantă a criticat nerespectarea de către instanța de apel a puterii de lucru judecat decurgând din Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a reținut că, "demersurile în cadrul procedurii insolvenței constând în înscrierea în tabelul de creanțe, chiar și admițând că au fost înscrise sumele constatate cu titlu de prejudiciu, nu echivalează cu recuperarea efectivă a prejudiciului și nici nu se poate considera că prejudiciul a fost înlăturat prin simplul fapt al înscrierii sumelor respective în tabelul de creanțe, până la momentul distribuirii sumelor rezultate în urma valorificării averii celor două societăți debitoare (...)".

Recurenta-reclamantă a învederat că a depus la Tribunalul Harghita declarații rectificative de creanțe pentru suma de 1.083.506 RON, cu privire la debitoarea S.C. C. S.R.L. și pentru suma de 382.432 RON, cu privire la debitoarea S.C. D. S.R.L., reprezentând TVA-ul datorat de cele două societăți, lichidatorul judiciar procedând la rectificarea tabelului definitiv al creanțelor.

Titulara cererii de recurs a arătat că prin raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015, s-a constatat că intimații-pârâți au dispus în mod nelegal măsuri de corectare a erorilor din deconturile de TVA, în condițiile în care acestea nu se încadrau în categoria erorilor materiale definitive prin O.M.F.P. nr. 179/2007, motiv pentru care nu puteau fi corectate de organele fiscale.

Urmare a acestor măsuri, a fost diminuat în mod nejustificat TVA-ul datorat de contribuabilii S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. cu suma de 1.465.938 RON.

Astfel, în bugetul general consolidat s-a produs un prejudiciu în cuantum de 1.465.938 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități, ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimații-pârâți, în calitate de foști funcționari publici.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu a fost dovedită prin înscrisurile depuse în probațiune.

Având în vedere că, la data formulării cererii de chemare în judecată, intimații-pârâți nu mai aveau calitatea de funcționari publici, nu mai poate fi emisă o decizie de imputare pentru neregulile săvârșite, întrucât nu mai există un raport juridic între aceștia și D.G.R.F.P. Brașov, motiv pentru care se impune angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, în temeiul art. 1349 și următoarele din C. civ.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, se impune obligarea intimaților-pârâți la repararea prejudiciului cauzat recurentei-reclamante, în temeiul art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 și art. 1386 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 9 februarie 2017, intimații-pârâți A. și B. au invocat excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13 iunie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimații-pârâți au depus un punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a respins excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile și excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 27 februarie 2018, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., fără însă a încadra criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs în motivele de casare invocate.

În aceste condiții, instanța supremă va proceda la examinarea criticilor de nelegalitate din perspectiva motivelor de casare în care pot fi încadrate.

Criticile de nelegalitate prin care s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât cuprinde aprecieri subiective și contradictorii ale instanței de judecată, care nu a motivat corespunzător decizia pronunțată în cauză și a înlăturat orice analiză a probatoriului administrat, rezumându-se în a relua aspectele reținute în mod neîntemeiat de către prima instanță, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cercetând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate, instanța supremă constată că instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii care sunt motivele pentru care a apreciat că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de apel nu s-a rezumat în a reproduce considerentele reținute de prima instanță, ci a expus considerentele sale proprii, care justifică și explică soluția din dispozitivul hotărârii recurate, de natură a permite realizarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Mai mult decât atât, analiza comparativă a hotărârilor pronunțate de instanțele devolutive relevă că motivarea instanței de apel este chiar mai amplă decât cea a primei instanțe.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de apel a procedat la stabilirea situației de fapt, prin prisma probelor administrate în cauză, evocând în cuprinsul hotărârii aspectele de fapt pe care le-a considerat relevante pentru soluționarea apelului.

Susținerea referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei instanței de apel nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, fiind invocată strict formal, întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt considerentele pretins contradictorii din decizia recurată.

Or, instanța de recurs nu se poate substitui recurentei-reclamante în dezvoltarea criticilor de nelegalitate întrucât, dacă ar proceda în acest mod, ar aduce atingere principiului egalității părților în procesul civil reglementat de art. 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța supremă constată că decizia recurată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 425 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va înlătura ca nefondate criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ.

Criticile de nelegalitate prin care recurenta-reclamantă a invocat nerespectarea de către instanța de apel a puterii de lucru judecat decurgând din Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2014, care conține statuări referitoare la prejudiciul invocat în prezenta cauză, poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (7) C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, se poate cere casarea unei hotărâri când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Critica recurentei-reclamante vizează pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "oricare dintre părți poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Deși, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune îndeplinirea cerinței triplei identități de părți, obiect și cauză, este necesar ca aspectul litigios invocat în noul proces să fi fost dezlegat anterior între aceleași părți, pentru a se asigura astfel respectarea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești.

În acest sens, pot fi evocate și dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora".

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că Decizia nr. 595/R din 16 septembrie 2015 a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2014, în care au figurat ca părți, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, în calitate de reclamantă și Curtea de Conturi a României, în calitate de pârâtă.

Dat fiind că intimații-pârâți A. și B. nu au figurat ca părți în Dosarul nr. x/2014, rezultă că statuările din decizia anterior evocată nu pot fi opuse în prezentul litigiu cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Celelalte critici de nelegalitate din cererea de recurs, prin care s-a arătat, în esență, că există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită constatată prin Raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015 și prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă în cuantum de 1.465.938 RON, fiind astfel îndeplinite toate condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți, în temeiul art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1383, art. 1385 și art. 1386 C. civ., pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de casare, se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Examinând criticile anterior evocate prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă constată că prin decizia instanței de apel s-a reținut că, la momentul întocmirii și avizării referatelor de corectare a deconturilor TVA de către intimații-pârâți, cei doi contribuabili figurau cu obligații restante de plată a TVA-ului, respectiv S.C. C. S.R.L. figura cu suma de 1.084.241 RON, plus accesorii în cuantum de 219.017 RON, iar S.C. D. S.R.L. figura cu suma de 382.472 RON, ambele sume, nediminuate, fiind mai apoi acceptate și înscrise în tabelul definitiv de creanțe al societăților debitoare aflate în insolvență.

Cum aspectele anterior menționate vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, în urma evaluării probelor administrate în cauză, rezultă că aceste aspecte rămân câștigate cauzei și în etapa procesuală a recursului, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la această constatare de fapt a instanței de apel, instanța supremă reține că pretinsa fapta imputată intimaților-pârâți de a întocmi și aviza în mod nelegal referatele de corectare a deconturilor de TVA nu a condus la pierderea sau diminuarea creanțelor deținute de recurenta-reclamantă împotriva societăților contribuabile, din moment ce aceste creanțe au fost acceptate și înscrise integral în tabelele definitive de creanțe din cadrul procedurilor de insolvență deschise împotriva acestor societăți.

Instanța supremă notează că însăși recurenta-reclamantă precizează în cererea de recurs (pagina 11 - penultimul paragraf din cererea de recurs) că a depus la Tribunalul Harghita declarații de creanțe rectificative pentru suma de 1.083.506 RON, cu privire la debitoarea S.C. C. S.R.L. și pentru suma de 382.432 RON, cu privire la debitoarea S.C. D. S.R.L., reprezentând TVA-ul datorat de cele două societăți, lichidatorul judiciar procedând la rectificarea tabelului definitiv al creanțelor.

Astfel, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a reușit să recupereze creanța în cuantum de 1.465.938 RON nu poate fi imputată intimaților-pârâți, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, din moment ce nu există o legătură de cauzalitate între faptele constatate prin raportul de control intern nr. 15212/10.12.2015 și prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Pentru aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Deciziei nr. 632/A din 10 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2018.

Procesat de GGC -NN