ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 27 iulie 2018, revizuentul A., a solicitat, în contradictoriu cu intimata Comuna x, revizuirea Deciziei civile nr. 1.255/10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2015, a Sentinței civile nr. 340/23.03.2017, precum și a încheierii civile din 21.04.2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în același dosar raportat la Decizia nr. 4.560/26.06.2012, pronunțată de secția de contencios administrativ, a Curții de Apel Alba Iulia, în Dosar nr. x/2011 și hotărârea intermediară din 10.06.2015, pronunțată de Judecătoria Mediaș, în Dosarul nr. x/2015, în sensul schimbării în tot a hotărârilor atacate și a respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta Comuna x, prin care revizuentul a fost obligat la plata sumei de 271.300,42 RON.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 791/13.08.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Deciziei civile nr. 1.255/10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a Sentinței civile nr. 340/23.03.2017, și a încheierii civile din 21.04.2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata Comuna x, prin Primar.

Împotriva acestei decizii revizuentul A., a declarat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, în prezenta cauză.

Recursul a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În motivare, recurentul-revizuent a susținut că esența cererii de revizuire este încălcarea autorității de lucru judecat, iar elementul fundamental care oferă rezolvarea corectă a recursului este puterea de lucru judecat a hotărârii penale a Judecătoriei Mediaș, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Recurentul a considerat că promovarea unui nou proces, Dosarul nr. x/2015, este expresia abuzului de drept procesual prin încălcarea acestei excepții.

În subsidiar, recurentul a considerat că încălcarea autorității de lucru judecat s-a manifestat și raportat la Dosarul de contencios administrativ nr. x, prin care Curtea de Apel Alba Iulia, a admis recursul acestuia, cu efectul desființării dispoziției nr. 384/2009, prin care i s-a imputat suma de 160.533,42 RON, conform Deciziei nr. 4.560/26.06.2012, definitivă și irevocabilă.

Având în vedere procesul penal în care s-a demonstrat că fapta nu există, recurentul a susținut că promovarea unei noi acțiuni, pe cale civilă, prin Dosarul nr. x/2015 a încălcat două reguli de drept, cu caracter imperativ, și anume cele privind prescripția extinctivă și cele privind puterea lucrului judecat.

Recurentul a mai susținut că în cauză au fost încălcate regulile privind prescripția extinctivă, excepție pe care a invocat-o în ultimul dosar-Dosarul nr. x/2015, însă Tribunalul Sibiu, a respins excepția ca neîntemeiată. Prin Decizia civilă nr. 1.255/10.10.2017, Curtea de Apel Alba Iulia, a respins apelul, cu o motivare superficială în care cele două excepții, prescripția extinctivă și autoritatea de lucru judecat, nu au fost analizate în profunzime, ignorând Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

În cauză, recurentul-revizuent a susținut că prescripția s-a împlinit în anul 2011, iar procesul în care a fost obligat la plată a fost promovat în anul 2015, cursul prescripției nefiind întrerupt prin plângerea penală formulată împotriva sa, finalizată cu clasare, deoarece nu a fost obligat la plată.

În ceea ce privește contrarietatea de hotărâri care să privească fondul litigiului, recurentul-revizuent a considerat că hotărârea intermediară din 10.06.2015, pronunțată de Judecătoria Mediaș, în Dosarul nr. x/2015, a impus cu putere de lucru judecat nevinovăția sa, întrucât s-a reținut că fapta nu există, iar orice hotărâre ulterioară stabilește altă situație, trebuie înlăturată prin efectul puterii de lucru judecat a hotărârii intermediare a Judecătoriei Mediaș, pronunțată în camera preliminară.

Recurentul-revizuent a conchis că, întrucât art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., se referă la noțiunea de "chestiune litigioasă", prin aceasta se extinde autoritatea de lucru judecat și la considerentele hotărârii judecătorești, astfel că, toate punctele din hotărârea intermediară din 10.06.2015, trebuie considerate ca fiind intrate în puterea lucrului judecat, indiferent de faptul că în Dosarul nr. x/2015, motivarea acțiunii și implicit a hotărârii a fost alta.

La data de 27 noiembrie 2018, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 28 martie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a arătat că recursul este declarat în termen legal, cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., completul de filtru urmând a dispune asupra admisibilității în principiu a recursului, apreciind și cu privire la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 03 aprilie 2019, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punct de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Intimata Comuna x a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că este de acord cu conținutul raportului întocmit la 28.03.2019.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte, reține următoarele:

Cererea de recurs formulată de revizuentul A., întemeiată formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu conține precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei recurate, criticile recurentului vizând nemulțumirile sale cu privire la soluțiile pronunțate în cauză.

Potrivit dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

În speță, cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate de natură să învestească instanța de recurs cu soluționarea căii de atac.

Susținerile recurentului-revizuent nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de curtea de apel în pronunțarea soluției cu privire la cererea de revizuire, ci detaliază nemulțumirile sale cu privire la modul în care a fost soluționată cauza pe parcursul demersului său judiciar.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Prin cererea de recurs revizuentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, ori la considerentele pe care se fundamentează, nu a menționat care sunt normele legale încălcate și nu a combătut în vreun fel raționamentul instanței prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, prin motivele de recurs dezvoltate de recurentul-revizuent, ulterior expunerii pe larg a situației de fapt, acesta a susținut că cel de-al doilea proces a fost soluționat cu încălcarea dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă, iar Decizia civilă nr. 1.255/10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2015, nu a analizat excepțiile prescripției extinctive și autorității lucrului judecat.

De asemenea, a menționat că termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2011, iar acțiunea a fost promovată în anul 2015, data la care pretențiile Comunei x erau prescrise.

Recurentul-revizuent a mai susținut că, în mod greșit, i-a fost respins, recursul declarat în Dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil, în temeiul Deciziei nr. 52/18.06.2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Față de motivele de recurs invocate, se constată că recurentul-revizuent nu contestă modalitatea în care Curtea de Apel Alba Iulia, a aplicat dispozițiile legale cu privire la soluționarea cererii de revizuire, ci aspectele reținute de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 1.255/10.10.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte, reține că aspectele deduse judecății prin cererea de recurs vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, iar nu ale nelegalității acesteia, care presupun verificări de fond ale cauzei, ce nu pot face obiectul cenzurii de către instanța de recurs.

În acest context, se constată că recurentul-revizuent a ignorat specificul căii de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, care vizează greșita aplicare a legii de către instanța anterioară.

Așadar, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte, urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului declarat de recurentul-revizuent A., împotriva Deciziei civile nr. 791/2018 din data de 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-revizuent A., împotriva Deciziei civile nr. 791/2018 din data de 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2019.

GGC - OB