ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1443/2017

Deliberând asupra contestației în anulare, a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 325 din 23 februarie 2017 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1400/A din 2 iunie 2016 și a încheierii din 29 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta S.C. A. S.R.L. să achite reclamanților B. și C. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că examinarea legalității căii de atac a recursului trebuia să se facă cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale specifice accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, incluzând citarea părților.

În plus, s-a învederat că recursul nu poate fi soluționat pe aspectul de legalitate a căii de atac similar judecății pe fond de către completul de filtru, fără citarea părților, întrucât acordul părților prevăzut de art. 490 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. se referă la judecata recursului, cu sau fără citarea părților, în procedura de filtrare și nu la continuitatea completului de filtru. Așadar, în opinia contestatoarei, dacă cel puțin una dintre părți nu este de acord ca recursul să fie judecat în condițiile art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., aceasta nu înseamnă că recursul va fi judecat de un alt complet, ci că se va fixa termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., raportat la decizia nr. 839/2015 a Curții Constituționale prin care s-a reținut că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este neconstituțională.

Din această perspectivă, contestatoarea a susținut că din analiza Curții Constituționale rezultă că numai aspectele pur formale (enunțate la pct. 19 din decizie - îndeplinirea cerințelor de formă, încadrarea în motivele de casare și dezvoltarea acestora) fac obiectul controlului în procedura filtru. Prin urmare, în opinia sa, potrivit deciziei nr. 839 a Curții Constituționale, alte chestiuni litigioase exced controlului de filtru și ar trebui examinate cu citarea părților odată cu judecata pe fond a recursului.

În consecință, contestatoarea a precizat că soluționarea excepției inadmisibilității căii de atac a recursului, din perspectiva legalității căii de atac formulate, nu ar trebui examinată în cadrul controlului de filtru.

La data de 4 septembrie 2017, intimații C. și B. au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare, raportat la încălcarea termenului de 15 zile de la data comunicării deciziei contestate în care contestatoarea putea formula contestație în anulare. Totodată, s-a invocat și excepția inadmisibilității contestației în anulare având în vedere că motivele dezvoltate nu se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (1), respectiv art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. invocate de contestatoare, intimații au solicitat respingerea acesteia, apreciind că motivele invocate nu sunt întemeiate.

În speță, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoare vizează dispozițiile art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., urmărind reevaluarea efectelor unei decizii a Curții Constituționale în planul proceselor deja soluționate, prin valorificarea efectului obligatoriu al considerentelor acesteia.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., instanța constată că, analiza de conținut a dispozițiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cade în sarcina instanței de judecată în fața căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ la art. 29 alin. (1), (2) și 3 din lege și anume: dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Rezultă din textul de lege mai sus citat că pentru a putea fi admisă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: legea, ordonanța sau dispoziția legală cu privire la care se referă excepția de neconstituționalitate să fie în vigoare și aceasta să aibă legătură cu cauza.

Din această perspectivă, trebuie evaluat dacă dispozițiile art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. au legătură cu cauza, adică dacă instanța va ajunge, în procedura de judecată a contestației în anulare, la aplicarea acestor dispoziții.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea, potrivit art. 186 alin. (1) din același cod, dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În cauză, comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 19 mai 2017, potrivit mențiunilor din procesul-verbal de înmânare, aflat la dosarul nr. x/117/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar cererea a fost formulată la data de 19 iunie 2017, astfel că termenul de 15 zile, calculat conform art. 184 C. proc. civ., a fost depășit, împlinindu-se anterior formulării contestației în anulare.

Cum termenul formulării contestației în anulare are caracter imperativ, nerespectarea sa afectează valabilitatea actului de procedură realizat după împlinirea termenului imperativ, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., iar neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, ceea ce în cauză nu se poate reține. Cum contestatorul nu a făcut dovada că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, instanța urmează să dea eficiență textului de lege menționat și să respingă contestația în anulare ca fiind tardiv formulată.

Raportat la argumentele care susțin tardivitatea contestației în anulare expuse anterior, Înalta Curte apreciază că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții nu vor ajunge să fie aplicate în speță, având în vedere că tardivitatea contestație în anulare împiedică analiza temeiurilor acesteia.

Din această perspectivă, se apreciază că problema neconstituționalității dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. nu prezintă relevanță în cauză, astfel încât este inutil să se dezlege această problemă de către Curtea Constituțională.

Având în vedere că, în speță, contestația în anulare a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărârea atacată, Înalta Curte, potrivit art. 506 C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) același cod, urmează să respingă ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L..

Ca o consecință a respingerii contestației în anulare ca fiind tardiv formulată, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, motiv pentru care urmează să o respingă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 325 din 23 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.