ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2017

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1807/A/2015 din 22 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin cererea înregistrată la data de 8 decembrie 2016, sub număr de dosar x/2016, A. a formulat contestație în anulare a deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ.

În argumentarea cererii, contestatorul susține, în esență, că Înalta Curte a soluționat recursul fără citarea părților, invocând în mod greșit dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Critică decizia a cărei anulare o solicită motivat și de împrejurarea că în dispozitivul hotărârii nu este trecută mențiunea definitivă, chiar dacă instanța a reținut că este fără nicio cale de atac.

În ultimul paragraf al primei pagini, Înalta Curte s-a referit la completul de filtru constatând că recursul întruește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

Una dintre erorile menționate în raportul întocmit de magistratul-asistent este aceea că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., deși, apreciază recurentul, nici nu este necesar să fie incidente toate dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Contestatorul arată că la fond nu a avut prea multe probe, că pârâta și instanța au ignorat faptul că este în posesia carnetului de muncă AH nr. 94777 eliberat de Exploatarea Minieră Lupeni la data de 27.07.1970.

Mai susține recurentul că în decizia contestată se menționează expres că nu avea dreptul la calea de atac a recursului, însă Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, ar fi putut să recalifice calea de atac a recursului ca fiind o cale extraordinară de atac, a contestației ăn anulare, dar instanța nu a procedat în acest mod.

Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SĂLAJ nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Contrar susținerilor contestatorului, se constată că decizia nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins recursul ca inadmisibil, a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Așa fiind, motivul de anulare reglementat de alin. (1) al art. 503 C. proc. civ. nu-și găsește incidența.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea recursului, ca inadmisibil, nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile legale privitoare la căile de atac prevăzute de lege ca și la legalitatea căilor de atac.

Așa fiind, în cauză, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluția nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac a recursului.

De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excede contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluția nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac a recursului.

Câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestații în anulare raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3, nu-și găsește justificarea legală.

Or, excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară oricăror motive de casare, întrucât pentru a da eficienta principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Este de amintit că legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil, știut fiindcă recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

De altfel, invocând motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., contestatorul tinde, în realitate, la o reexaminare a recursului, solicitând, cu alte cuvinte, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și susținere a căii de atac extraordinare a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere rațiunile anterior expuse.

În consecință, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1452 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.