ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 203/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 125/10.04.2014 și a Notei de neconformitate nr. x emise de pârât.

Prin sentința civilă nr. 984 din 3 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 984 din 3 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu a declarat recurs invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată susținerea potrivit căreia O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi aplicată pentru acte încheiate anterior intrării în vigoare, întrucât, în raport de dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, controlul a avut loc în perioada 07.05.2013-20.05.2013, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, chiar dacă achiziția a avut loc când nu era în vigoare acest act normativ.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015,publicată în Monitorul Oficial al României nr. 236/07.04.2015, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aduc atingere principiului neretroactivității legii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greșit pentru determinarea aplicabilității noilor norme de drept substanțial, respectiv existența sau nu a unor activități de control în desfășurare la momentul intrării în vigoare a noii legi fără a se raporta Ia legea în vigoare la momentul nașterii raportului juridic. Rezultă că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia. In consecință Curtea constată că art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 este neconstituțional fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea de Apel a constatat faptul că urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

Or, la momentul săvârșirii presupusei fapte ilicite era în vigoare Ordonanța de Guvern nr. 79/2003 și nu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar în aceste două acte normative definiția "nereguli" este structural diferită.

Astfel, dacă în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 este sancționată doar fapta ilicită "care prejudiciază" diferitele bugete din care se realizează finanțarea, după data de 3 iulie 2011 (intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011) este extinsă sfera valorilor sociale protejate, prin sancționarea și a conduitei generatoare de posibile prejudicii prin introducerea în cuprinsul definiției "nereguli" a ilicitului "care poate prejudicia" bugetele de finanțare.

Recurentul precizează că O.G. nr. 79/2003 sancționa doar fapta care genera un prejudiciu, iar prin O.U.G. nr. 66/2011 se sancționează și faptele care au un potențial pericol de a produce prejudicii.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta arată că instanța, prin sentința pronunțată, a făcut o aplicare greșită a legislației specifice procedurii achiziției publice, pronunțând astfel o soluție nelegală.

Curtea de Apel a reținut ca fiind întemeiate constatările pârâtei, fapta constituind abatere în sensul prevederilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comunităților Europene Consiliului Europei nr. 2988/1995, care definesc abaterea ca orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea.

Recurentul mai susține că din analiza Ofertei tehnice depuse de către ofertantul S.C. A.. S.R.L. rezultă că la data depunerii ofertei acesta a depus Formularul nr. 9 reprezentând Lista Asociațiilor și a subcontractorilor, potrivit căreia sunt incluse părțile din contract ce urmau a fi subcontractate, subcontractori desemnați fiind: S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și D..

De asemenea, au fost depuse în anexă la Formularul nr. 9 cele trei acorduri de subcontractare încheiate cu subcontractorii desemnați în listă, precum și Formularele nr. 14, respectiv Declarațiile pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 69

1

din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, ofertantul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în mod expres prin Fișa de date a achiziției și a respectat cadrul legal instituit de art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006, sens în care, la data de 28.06.2011, data încheierii contractului de servicii nr. x existau depuse acordurile de subcontractare încheiate cu subcontractorii desemnați prin oferta tehnică prezentată.

Autoritatea contractantă, în aplicarea prevederilor art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, a solicitat S.C. A.. S.R.L. la data de 28.06.2011, data încheierii contractului, depunerea contractelor de subcontractare. Însă, S.C. A.. S.R.L. a procedat la depunerea contractelor, care poartă dată imediat ulterioară, respectiv miercuri - 29.06.2011 și luni 04.07.2011.

Rezultă așadar că autoritatea contractantă a respectat întocmai normele legale referitoare la subcontractare, respectiv art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și prevederile art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă a solicitat depunerea contractelor de subcontractare, motiv pentru care nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

Prin Nota de neconformitate nr. x se reține faptul că îndeplinirea cerinței privind demonstrarea experienței similare a fost limitată prin luarea în considerare doar a recomandărilor care au calificativul "foarte bun".

Prin Fișa de date a achiziției la secțiunea V.4 Capacitatea tehnică, a fost prevăzută următoarea cerință minimă de calificare:

"Ofertanții vor face dovada finalizării (adică recepție la finalizarea serviciilor prestate sau a recepției finale a documentațiilor tehnice aferente PT+CS+DE) în ultimii 3 ani a cel puțin unui contract de proiectare a unei construcții similare cu o valoare mai mare sau egală cu 80.000 RON fără TVA. Ofertantul să prezinte o recomandare aferentă contractului prezentat, în original sau copie legalizată, specificându-se faptul că vor fi luate în considerare doar recomandările care au calificativul - foarte bun".

Având în vedere prevederile art. 9 din H.G. nr. 925/2006 recurenta consideră că este eronată interpretarea potrivit căreia autoritatea contractantă prin impunerea calificativului "foarte bine" a limitat participarea la procedură, o astfel de cerință neîncadrându-se în categoria cerințelor minime de calificare disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică.

O atare solicitare nu poate fi privită ca fiind discreționară, raportat la faptul că serviciul ce urmează a fi prestat este finanțat din fonduri europene și este firesc să se impună anumite cerințe care să asigure participarea la procedură doar a acelor operatori economici care prin istoricul activităților prestate pot demonstra că au dat dovadă de profesionalism, creându-se astfel premisele cheltuirii eficiente a banului public.

Se mai arată că, așa cum se poate observa din raportul procedurii de achiziție publică, au fost depuse oferte de către trei operatori economici și nu au existat sesizări din partea acestora sau a altor posibili ofertanți referitoare la cerința impusă de autoritatea contractantă, fapt ce demonstrează că posibilii ofertanți nu au încercat vreo constrângere sau limitare pentru participarea la procedura de achiziție.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 28.9.2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Nota de Neconformitate nr. x a fost stabilită și aplicată în sarcina reclamantei o corecție financiară în cuantum de 2.800 RON la care se adaugă TVA de 672 RON, în ceea ce privește verificări documentare a cazurilor de suspiciuni de nereguli înregistrate la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, cu privire la Contractul de finanțare cod SMIS 4614, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Crearea și modernizarea infrastructurii de valorificare turistică a patrimoniului cultural al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului" și care au vizat contractul de servicii nr. x încheiat cu S.C. A. S.R.L.

Prin Decizia nr. 125/10.04.2014 a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.

Autoritatea de management a constatat încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (2), art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 alin. (2) și art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

În procesul de verificare a cererii de rambursare nr. 1, pârâta a procedat la verificarea procedurii de atribuire a contractului de servicii nr. x cu titlul "Servicii de proiectare și asistență tehnică pentru crearea și modernizarea infrastructurii de valorificare turistică a patrimoniului cultural al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului", a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice, motiv pentru care în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, a aplicat o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului de servicii încheiat între UAT Județul Sibiu și S.C. A. S.R.L.

UAT Județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, a organizat- procedura de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de servicii, iar criteriul de atribuire utilizat a fost "prețul cel mai scăzut". Potrivit Raportului procedurii, au depus ofertă trei operatori economici și după aplicarea criteriilor de calificare, au fost declarate conforme și admisibile toate cele trei oferte, iar potrivit criteriului de atribuire, contractul de servicii a fost încheiat cu S.C. A. S.R.L.

În fișa de date a achiziției, la pct. V.4 - Capacitatea tehnică - experiența similară, autoritatea contractantă a menționat următoarea cerință minimă de calificare:

"Ofertantul va prezenta o recomandare aferentă contractului prezentat în original sau copie legalizată (cerință obligatorie).(...) Nu vor fi luate în considerare decât recomandările care au calificativul Foarte Bun".

Astfel, s-a reținut că îndeplinirea acestei cerințe și demonstrarea experienței similare a fost limitată prin luarea în considerare doar a recomandărilor care au calificativul "foarte bun", lipsind din Nota justificativă privind stabilirea criteriilor de calificare a unei detalieri sau justificări temeinice a motivelor care au stat la baza impunerii acestei cerințe.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp.

Este adevărat că, prin decizia nr. 66/26.02.2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Curtea a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. Astfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene.

Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității.

Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive. Totuși, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanțare și a avut loc acțiunea beneficiarului finanțării considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare, care au același obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului și Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum și obiectivul urmărit prin acest regulament.

Rezultă, din aceste considerente, că acțiunile beneficiarului finanțării, socotite nereguli în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie nereguli și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, prin Hotărârea Curții din 26.05.2016, a statuat că:

"principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, CJUE a amintit jurisprudența sa constantă și anume, Hotărârea din 03.09.2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deși decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piața comună și prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată și notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat.

Se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Cât privește natura juridică a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența CJUE în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

De asemenea, așa cum s-a statuat în jurisprudența CJUE (hotărârile în cauzele C-465/10 și C-199/03) și abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor în cauză rambursarea finanțării.

În acord cu legislația europeană, existența abaterii sau neregulii presupune existența prejudicierii bugetului UE.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2016

Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006:

"în cazul în care părți din contractul de achiziție publică urmează să se îndeplinească de unul sau mai mulți subcontractanți, autoritatea contractantă are obligația de a solicita, la încheierea contractului de achiziție publică respectiv, prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în ofertă. Contractele prezentate trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică".

Prin adresa nr. x/2011, UAT Județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, a invitat ofertantul câștigător să se prezinte pentru semnarea contractului, în cuprinsul invitației, autoritatea contractantă menționează exclusiv:

"în consecință, vă așteptăm în data de 23.06.2011 ora 12:00 la sediul Consiliului Județean Sibiu, în vederea semnării contractului de servicii".

Așa cum rezultă din chiar cuprinsul invitației formulate de către autoritatea contractantă, aceasta nu face nici o referire la prezentarea, la data semnării contractului de achiziție - 23.06.2011, a contractelor încheiate cu subcontractanții nominalizați din ofertă.

Contestatarul admite faptul că "textul legal nu prevede obligativitatea depunerii de către viitorul contractant a contractelor de subcontractare la data încheierii contractului, ci obligația autorității contractante de a solicita la data încheierii contractului prezentarea contractelor".

Din coroborarea textului legal cu solicitările autorității contractante și susținerile contestatarului, rezultă că acesta recunoaște faptul că este obligația autorității contractante de a solicita contractele cu subcontractanții, obligație pe care acesta nu a respectat-o, conform invitației de prezentare pentru semnarea contractului. Aceasta este și faptul pentru care autoritatea contractantă a fost sancționată, respectiv nu a solicitat prezentarea la data semnării contractului de achiziție a contractelor cu subcontractanții.

Faptul că autoritatea contractanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 rezultă din data contractelor de subcontractare. respectiv nr. 22/29.06.2011, nr. 216/29.06.2011 și nr. 11/04.07.2011.

Înalta Curte constată că toate contractele de subcontractare au fost încheiate după data semnării contractului de achiziție publică, ofertantul câștigător fiind în imposibilitatea de a prezenta la data de 28.06.2011, niște contracte viitoare.

De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit dispozițiilor art. 188 alin. (2) din același act normativ: "în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează să fie prestate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele: (...) h) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze."

De asemenea, potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006: "autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire".

În acest sens dispun și prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, care interzic autorității contractante să restricționeze participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

Legiuitorul a instituit excepția de la prevederile legale generale, pentru situațiile în care anumite necesități ale autorității contractante solicită impunerea unor cerințe mai restrânse decât cele general aplicabile.

Potrivit art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în forma în vigoare la data controlului " Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanți, dar resursele materiale și umane ale subcontractanților declarați se iau în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă sunt prezentate documente relevante în acest sens."

Pentru toate aceste considerente se impune constatarea faptului că recurenta - reclamantă a săvârșit o neregulă și, de aceea, în mod legal a fost aplicată corecția financiară, sancțiunea pentru o asemenea abatere fiind aplicarea acesteia.

În raport de toate acestea, se poate considera că ar fi lipsită de esență obligația statului de a recupera fondurile acordate care nu sunt eligibile în cadrul unor proceduri de atribuire desfășurate cu nerespectarea dispozițiilor în materia achizițiilor publice, fiind încălcate principiile liberei concurenței și al egalității de tratament între posibilii ofertanți la aceste proceduri dar și impunerea autorităților de management a unor sarcini imposibile în aceste cazuri, respectiv de a proba ipotetic certitudinea unui astfel de prejudiciu, deși voința părților contractante și dispozițiile legale și comunitare/europene nu impun asemenea cerință suplimentară.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu împotriva sentinței civile nr. 984 din 03 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.