ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Satu-Mare, secția I civilă, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând daune morale și materiale pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009.

În motivare, a arătat că este unicul moștenitor al defunctului său bunic B., înrolat în armata maghiară 4 ani în timpul celui de-al doilea război mondial în perioada 02 decembrie 1940 - 01 decembrie 1941 și 02 decembrie 1941 - 01 noiembrie 1944 și prizonier de război ale armatelor rusă și germană, suferind astfel o serie de privațiuni pentru care nu a beneficiat de niciun fel de reparații prevăzute în legi speciale. A mai susținut că în timpul prizonieratului autorului său, din gospodărie i-au fost furate de armata rusă o serie de bunuri, între care: animale, păsări, grâne, unelte de gospodărie.

La 25 mai 2015, prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, în temeiul prevederilor art. 2500-2501 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 210/D din 13 octombrie 2015, Tribunalul Satu-Mare, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 271/A/2016 din 11 martie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs la 22 aprilie 2016, astfel cum atestă data inscripționată pe ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la dosar recurs.

La 27 aprilie 2016, cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în baza art. 136 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, a transmis-o cu adresa din 05 mai 2016 Curții de Apel Oradea, secția I civilă, unde a fost înregistrată la 09 mai 2016 și retransmisă ulterior instanței supreme, pe rolul căreia a fost reînregistrat la 17 mai 2016.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat casarea deciziei atacate și a sentinței pronunțate în primă instantă.

În memoriul depus la dosar, autorul a reprodus identic cuprinsul cererii de apel și al acțiunii introductive, fără să formuleze în concret nicio critică reală care să vizeze considerentele deciziei atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

La 29 iunie 2016, intimatul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu-Mare, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal de respingere ca inadmisibil conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 457 din același Cod, cu referire la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 și la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 și în subsidiar de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 490 alin. (1) ori art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 06 decembrie 2016, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele x, raportul a fost comunicat părților la 12 și 13 decembrie 2016.

Deși li s-a pus în vedere că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, precum și în art. 457 C. proc. civ.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., privind pretenții constând în daune materiale și morale în baza Legii nr. 221/2009, verificarea admisibilității căii de atac a recursului se va face prin raportare la următoarele texte legale:

Articolul XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor a modificat art. 4 din Legea nr. 221/2009, în sensul că hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) al textului legal va fi susceptibilă de control judiciar doar în calea de atac a recursului, pentru soluționarea căruia a statuat competența curții de apel.

În speță, sentința civilă nr. 210/D din 13 octombrie 2015 a Tribunalului Satu-Mare, secția I civilă, prin care a fost soluționată cauza în primă instanță, a fost pronunțată sub incidența prevederilor Legii nr. 202/2010, care a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2010, astfel încât, potrivit art. XIII din acest act normativ, hotărârea era susceptibilă de a fi atacată numai cu recurs.

Totodată, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aplicabil în cauză în raport cu data introducerii acțiunii - 27 aprilie 2015, "în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ. o astfel de hotărâre va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară., în speță calea de atac a apelului fiind soluționată de curtea de apel.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Prin urmare, prezentul recurs, având ca obiect o decizie cu caracter definitiv, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care nu este susceptibilă de a mai fi cenzurată în faza procesuală pendinte, urmează a fi respins ca inadmisibil, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 457 din același Cod, cu referire la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 și la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 271/A/2016 din 11 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.