ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. Rezident Com S.A. București a solicitat constatarea nulității absolute a procurii autentificate sub nr. x/01-11-2005 la BNP C. și D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14-11-2005 la BNP E., având ca obiect imobilul teren arabil în suprafață de 5 ha, ce formează tarla (sola) x situat în extravilanul comunei 23 august, județul Constanta, teren identificat cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x (anterior 483/N) a localității 23 august, repunerea părților în situația anterioară perfectării contractului în sensul reîntoarcerii imobilului teren ce a format obiectul material al contractului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3083/23.11.2015 a Tribunalului Constanța, secția I civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. - deținut la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța și S.C. Rezident Com S.A. Constanța, fiind constatată nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr. x/01.11.2005 la BNP C. și D.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2005 la BNP E., având ca obiect imobilul teren arabil în suprafață de 5 ha ce formează tarlaua (sola) 93, x, situat în extravilanul comunei 23 august, județul Constanța, teren identificat cu numărul cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x (anterior 483/N) a localității 23 august; au fost repuse părțile în situația anterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2005 la BNP E., în sensul reîntoarcerii în patrimoniul reclamantului a imobilului teren ce a făcut obiectul contractului și s-a respins ca nedovedită cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția I civilă prin decizia nr. 48/C din 18 aprilie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. Rezident Com S.A. și a obligat apelanta către intimatul-reclamant la 1800 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 48/C din 18 aprilie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., S.C. Rezident Com S.A.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică având în vedere că deși judecătorul dispune repunerea părților în situația anterioară, acesta nu înțelege să precizeze în mod exact cum se realizează acest lucru, limitându-se doar la a stabili reîntoarcerea imobilului teren în patrimoniul reclamantului, omițând să se pronunțe asupra prețului care a fost plătit de către pârâta S.C. Rezident Com S.R.L.; Recurenta apreciază că era imperios necesar ca instanța să se pronunțe și în ceea ce privește prețul care a fost achitat de către pârâtă.

Privind acest motiv, recurenta consideră că nu este în prezența unei eventuale cereri reconvenționale sau de chemare în judecată a altor persoane, cum se argumentează în decizia din apel, ci o aplicare completă și unitară a principiului repunerii părților în situația anterioară.

Recurenta susține că deși instanța de apel confirmă ca fiind reale apărările formulate în apel cu privire la instituția debitorului de bună credință, consideră că apelanta nu se încadrează în această categorie, astfel, apreciază recurenta, interpretarea dată de către instanță este una restrictivă, fără a lua în considerare însăși raționamentul juridic care stă la baza instituirii excepțiilor de la principiul nulității actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic principal.

Recurenta consideră că trebuie să se dea prevalență bunei credințe a pârâtei care s-a încrezut în aparența de drept create de către mandatar, prin exibarea unei procuri aparent valabile, iar instanța era datoare să acorde prevalență poziției cumpărătorului, iar nu a vânzătorului.

Deosebit de important pentru soluționarea prezentei cauze susține recurenta, era ca instanța să fi analizat care sunt efectele nulității actelor și cum anume acestea afectează actele viitoare, întrucât efectele nulității nu se produc în cascadă, fără nicio limitare, ci legiuitorul a stabilit în mod expres care sunt situațiile excepționale când nu se produc aceste efecte.

În continuarea motivării recurenta a prezentat aspectele teoretice și jurisprudența instanței supreme privind contractul de mandat prin raportare la situația de fapt a cauzei, apreciind că în speță, instanța ar fi trebuit să realizeze un examen judiciar al poziției subiective a terțului cumpărător de bună credință, vis a vis de motivele de nulitate care afectează contractul de mandat.

Recurenta susține că nu au fost administrate probe în fața instanței de judecată care să fie apte să înlăture principiul ocrotirii dobânditorului de bună credință, care valorează cu titlu de prezumție și ca atare, sub acest aspect, chiar dacă contractul de mandat este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului, nulitatea absolută a acestui contract nu poate atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Ca atare, susține recurenta, este mai mult decât evident că nu sunt elemente certe care să demonstreze conivența la fraudă a cumpărătorului, cunoscut fiind că numai în această ipoteză se poate sancționa cumpărătorul prin extinderea efectelor nulității și asupra contractului încheiat de către acesta.

Recurenta subliniază faptul că în speță se regăsește o aplicație clasică a principiului ocrotirii subdobânditorului de bună credință a unui bun imobil dobândit cu titlu oneros, principiu care valorează cu titlu de prezumție, prezumție care din punctul de vedere al recurentei nu a fost înlăturată de materialul probator administrat în cauză, urmând să se constate buna credință a societății, ca și o excepție de la principiul quod nullum est, nullum producit efectum.

Pentru aceste motive recurenta apreciază că se impune a se reține incidența în cauză a principiului ocrotirii bunei credințe, al aparenței de drept creată prin prezentarea unei procuri valabile însoțită de titlu de proprietate, al mandatului aparent, toate acestea conducând la necesitatea menținerii contractului de vânzare-cumpărare, chiar și în ipoteza anulării procurii speciale, fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant A. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24 noiembrie 2016 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 noiembrie 2016.

Prin notele scrise, depuse la dosar, intimatul-reclamant A. a suplimentat apărările formulate în întâmpinare.

Prin încheierea din data de 09 martie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. Rezident Com S.A. împotriva deciziei nr. 48/C din 18 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și a acordat termen la data 11 mai 2017, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-pârâte S.C. Rezident Com S.A., încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu privire la neprecizarea modalității de repunere în situația anterioară a părților și presupusa omisiune de a se pronunța asupra prețului care a fost plătit de către pârâta S.C. Rezident Com S.R.L., vor fi înlăturate.

Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.

Conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit principiului disponibilității instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

Este de necontestat că instanțele au datoria de a se pronunța numai asupra a ceea ce s-a cerut, potrivit art. 9 C. proc. civ., principiul disponibilității fiind respectat în cauză, în raport de voința reală a reclamantului și scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

În speță, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a procurii autentificate sub nr. x/01.11.2001 la BNP C. și D.; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2005 la BNP E.; repunerea părților în situația anterioară perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005, în sensul reîntoarcerii imobilului teren ce a format obiectul material al contractului în patrimoniul reclamantului.

Față de solicitarea reclamantului rezultă fără echivoc că instanțele s-au pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată respectând principiul disponibilității.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia faptul că principiul repunerii părților în situația anterioară - retitutio in integrum - este o consecință a principiului retroactivității efectelor rezoluțiunii ori nulității și un mijloc de asigurare a eficienței practice a acestor sancțiuni de drept substanțial și constă în acea regulă de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza actului desființat, trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.

Astfel fiind, se constată că instanța de apel în mod corect a verificat aplicarea legii de către instanța de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele în care reclamantul a înțeles să învestească instanța și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de pârâtă, dar și de întregul probatoriu administrat.

Va fi înlăturată și critica privind presupusa interpretare restrictivă de către instanța de apel a instituției debitorului de bună credință.

Astfel, se constată că instanța de apel în cadrul analizei condițiilor valabilității convenției, a prezentat motivele pentru care chiar și în situația bunei credințe a celui ce s-a încrezut în conținutul procurii autentificate, constatarea nulității acesteia a lipsit contractul de vânzare-cumpărare de un element esențial pentru valabila lui încheiere, anume, consimțământul celui care a vândut.

În cauză, instanța de apel nu avea de ce să facă o analiză detaliată a instituției debitorului de bună credință atât timp cât a stabilit în mod clar că pârâta S.C. Rezident COM S.A. are calitatea de dobânditor al bunului prin actul oneros, care nu se poate prevala de vreo excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, întrucât nu această regulă operează în cauză ci cea a repunerii în situația anterioară ca efect al constatării nulității actului translativ de drepturi și atât timp cât obiectul analizei l-a reprezentat întrunirea condițiilor de valabilitate a contractului nr. x/2005.

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel era datoare să acorde prevalență poziției cumpărătorului, iar nu a vânzătorului, va fi înlăturată, întrucât, în cauză, reclamantul a fost cel care a stabilit cadrul procesual și obiectul analizei cauzei și nu pârâta, iar instanța, cu respectarea principiului disponibilității, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005 reținând, totodată, că pârâta S.C. Rezident Com S.A. are calitatea de dobânditor al bunului prin actul oneros.

Va fi înlăturată și critica potrivit căreia instanța trebuia să fi analizat care sunt efectele nulității actelor și cum anume acestea afectează actele viitoare.

Condiția esențială pentru validarea unei convenții este consimțământul și cum în prezenta cauză prin anularea procurii autentificate pentru lipsa consimțământului s-a constat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, se reține că această nulitate produce efect retroactiv și din acest motiv actul juridic nul nu poate produce efecte juridice, întrucât reclamantul nu și-a dat consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005.

După constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2005 consecința juridică este aceea de desființare a raportului juridic și restabilirea legalității prin punerea părților în situația anterioară, ceea ce în cauză în mod corect s-a dispus.

Susținerea recurentei că în speță se regăsește o aplicație clasică a principiului ocrotirii subdobânditorului de bună credință a unui bun imobil dobândit cu titlu oneros, va fi înlăturată.

Astfel, se constată că instanța de apel a constatat în mod corect că pârâta S.C. Rezident Com S.A. nu se află în ipostaza subdobânditorului de bună ori de rea credință, întrucât nu a dobândit imobilul printr-un act translativ de drepturi încheiat ulterior altuia, de aceeași natură (translativ de drepturi).

De asemenea, întreaga argumentare a recurentei privind neadministrarea probatoriilor care să releve incidența principiului ocrotirii dobânditorului de bună credință și care să ateste că nu sunt elemente certe care să demonstreze conivența la fraudă a cumpărătorului, va fi înlăturată.

Se constată că astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

În speța dedusă judecății, chestiunile puse în discuție pe acest aspect vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției criticate din care rezultă cu evidență că instanțele s-au pronunțat în limitele impuse de principiul disponibilității, recurenta încercând să provoace o analiză a fondului cauzei prin prisma reanalizării probatoriilor administrate ceea ce în recurs nu este posibil.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. Rezident Com S.A.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimatul-reclamant, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta-pârâtă S.C. Rezident Com S.A. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 2.400 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. Rezident Com S.A. împotriva deciziei nr. 48/C din 18 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. Rezident Com S.A. la plata sumei de 2.400 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.