ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2019

HOTĂRÂRE

05.03.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 30.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Direcția Silvică Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul A. (în nume propriu și ca reprezentant al numitului B.), a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.152,91 RON, reprezentând debit la contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 și nr. y/05.06.2007 încheiate între părți.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 194 - 195 C. proc. civ., ale art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ. și ale Legii nr. 46/2008 (Codul Silvic), s-a arătat că între părți s-au încheiat contractele de paza pădurii nr. x/18.11.2007 pentru suprafața de 8,67 ha și nr. y/05.06.2007 pentru suprafața de 10 ha, că, în baza acestora, Direcția Silvică Teleorman, prin Ocolul Silvic Alexandria, s-a obligat să presteze diferite servicii silvice cum ar fi: paza pădurii în vederea prevenirii tăierilor ilegale de arbori, distrugerii sau degradării arboretului, executarea de lucrări de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor pădurii, asigurarea respectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, marcarea și inventarierea arborilor destinați tăierilor în conformitate cu amenajamentele silvice, valorificarea masei lemnoase provenite din tăierile de arbori, iar beneficiarul s-a obligat să achite facturile emise pentru prestarea serviciilor, că obligația de a asigura paza pădurii este prevăzută de art. 10 din Codul silvic, la art. 17 din Codul Silvic stipulându-se că respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toți proprietarii sau deținătorii de fond forestier, precum și că, dacă la început relațiile contractuale s-au desfășurat în mod normal, ambele părți respectându-și obligațiile, cu timpul, pârâtul nu a mai achitat contravaloarea serviciului de pază, deși a beneficiat de acestea și a fost notificat în mai multe rânduri pentru plata obligațiilor, fără un rezultat pozitiv.

Prin Sentința civilă nr. 2991 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu și a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca prescrisă, pentru debitul aferent facturilor nr. x/22.02.2010 și nr. y/30.06.2011; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de către reclamanta Direcția Silvică Teleorman, în contradictoriu cu pârâtul A., în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.093,55 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii silvice.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1077/06.12.2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității de folosință a intimatei reclamante, invocată de apelantul pârât și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât A., împotriva Sentinței civile nr. 2991 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Alexandria, în dosarul civil nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul reclamant RNP Romsilva - Direcția Silvică Teleorman.

A. a declarat recurs, înregistrat la data de 2 martie 2018 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 1753 din 11 mai 2018, a fost admisă excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei nr. 1077 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

După ce Dosarul nr. x/2016 a fost reînregistrat la data de 6.08.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din data de 3.10.2018, pronunțată de această instanță, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a fost scoasă cauza de pe rolul secției a III-a a Curții de Apel București și s-a dispus trimiterea dosarului, pentru repartizare uneia dintre secțiile civile specializate în litigii cu profesioniști ale Curții de Apel București (a V-a, a VI-a).

În considerentele acestei încheieri s-a reținut, în esență, că prezenta cauză intră în competența materială funcțională de soluționare a Secțiilor Curții de Apel București specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști deoarece, în considerarea raportului juridic mixt, de natură comercială pentru intimata-reclamantă, a fost soluționată la prima instanță și la instanța de apel, în raport cu specializarea judecătorilor, cauza aflată în prezent în recurs, prin aplicarea dispozițiilor art. 46 Codul comercial menționate în sentința primei instanțe și în decizia de apel.

S-a statuat că au incidență în cauză prevederile art. 200 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, precum și ale art. 225 din Legea nr. 71/2011;

De asemenea, prin Hotărârea de Colegiu nr. 29/2011 a Curții de Apel București, la această instanță s-au înființat complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadrul secțiilor a V-a civilă și a VI a civilă, cu privire la litigiile cu profesioniști la care cauza a fost încadrată de prima instanță și de instanța de apel a cărei decizie de apel face obiectul recursului.

În concluzie, instanța a reținut că secția a III-a nu are competența funcțională a dezlegării recursului în raport cu decizia de apel obiect al recursului deoarece specializarea sa este limitată la cauzele exclusiv civile și la litigiile cu minori și de familie.

Dosarul a fost reînregistrat sub numărul x/2018 la data de 6.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin Încheierea nr. 28R/2018 din 7 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului specializat pentru soluționarea litigiilor între profesioniști din cadrul secției a VI-a civile a Curții de Apel București.

S-a trimis cauza privind recursul declarat de recurentul pârât A., împotriva Deciziei civile nr. 1077 din 06 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică Teleorman, spre competentă soluționare la secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București.

S-a suspendat judecata recursului și s-a înaintat dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acestei încheieri, instanța a constatat că reclamanta Direcția Silvică Teleorman a învestit instanța cu soluționarea unei cereri de obligare la plata unor debite pretins restante, datorate în executarea unor contracte de prestări servicii silvice paza pădurii încheiate între părți, respectiv cele cu nr. x/18.11.2007 și nr. x/05.06.2007.

Față de acest obiect al litigiului, s-a reținut că nu sunt deduse judecății probleme litigioase care să facă necesară aplicarea unor dispoziții de drept material ce intră în competența materială procesuală a completurilor specializate în soluționarea litigiilor între profesioniști din cadrul Curții de Apel București.

Dimpotrivă, este vorba, în speță, de punerea în discuție în vederea dezlegării de către instanța de control judiciar a unor chestiuni strict legate de interpretarea unor prevederi legale (art. 18 din Decretul nr. 167/1958, art. 3 și art. 7 din Codul comercial) ori de calitatea procesuală pasivă a părții chemate în judecată.

Simplul fapt că se afirmă (exclusiv de către completul învestit prin repartizare aleatorie al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie) că una dintre părți are calitatea de profesionist ori că este necesară analiza unor acte (facturi) emise, de regulă, în raporturile civile dintre profesioniști (foste comerciale) sau a unor norme juridice care sunt inserate în fostul Codul comercial nu poate determina concluzia în sensul că este competentă material procesual secția a VI-a civilă a Curții de Apel București, așa cum s-a susținut în considerentele încheierii din data de 3.10.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

S-a evidențiat că intimata reclamantă Direcția Silvică Teleorman care, conform art. 2 din H.G. nr. 229/2009 și anexei 2, pct. 36 al acestei H.G., este o structură fără personalitate juridică în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva are calitatea de autoritate publică, în sensul definiției date acestei noțiuni de art. 2 alin. (1) lit. b) din legea nr. 554/2004 și că, de pe această poziție, intimata reclamantă a încheiat cu persoane fizice contractele de prestări servicii silvice nr. x/18.11.2007 și nr. x/05.06.2007, izvor al pretențiilor deduse judecății în prezenta pricină.

Astfel, s-a observat că actele juridice menționate au fost perfectate de Direcția Silvică Alexandria, prin Ocolul Silvic Alexandria, în calitate de prestator, în vederea executării obligației de prestare servicii silvice în baza Legii nr. 26/1996 Codul silvic și a O.G. nr. 96/1998.

Or, aceste acte normative prevăd un regim silvic obligatoriu pentru deținătorii de pădure și instituie autoritatea publică centrală în domeniu, relevante în acest sens fiind prevederile O.G. nr. 96/1998, evocate de instanță.

Prin urmare, s-a apreciat că, atunci când a încheiat actele juridice evocate anterior, intimata reclamantă Direcția Silvică Teleorman nu a acționat ca persoană juridică de ordine privată și nu a săvârșit fapte de comerț în sens obiectiv ori subiectiv în sensul art. 3 și art. 7 din Codul comercial, ci a exercitat atribuțiile legale conferite unei autorități publice, de a asigura respectarea regimului silvic.

De altfel, chiar dacă intimata reclamantă Direcția Silvică Teleorman ar avea calitatea de profesionist, instanța a reținut considerentele relevante ale Deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nici instanța supremă, nici Consiliul Superior al Magistraturii nu pot adăuga la lege și ca atare nu pot crea reguli noi de competență.

Cu atât mai puțin, Colegiului de Conducere al unei instanțe nu-i pot fi recunoscute astfel de atribuții, astfel încât judecătorul învestit în soluționarea unei cauze nu se poate întemeia, în justificarea soluției reținute, pe hotărâri ale Colegiului.

Altfel spus, obiectul și natura litigiului purtat în recurs în speță nu prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii de cauze prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Dimpotrivă, ceea ce se impune verificat în speță este dacă sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii civile contractuale în privința recurentului pârât A.

Nu poate fundamenta o altă concluzie decât cea evidențiată în dispozitiv cu privire la excepția invocată din oficiu nici alegația inserată de instanța de recurs care a pronunțat în Dosarul nr. x/2016 în motivarea încheierii din data de 3.10.2018, conform căreia la instanțele de fond cauza a fost judecată conform principiului specializării judecătorilor.

S-a apreciat că o astfel de afirmație nu este confirmată de actele dosarului, neexistând vreo dovadă că la Judecătoria Alexandria și la Tribunalul Teleorman judecătorii care au pronunțat hotărârile evocate sunt specializați în soluționarea litigiilor între profesioniști.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Se constată că, în cauză, conflictul negativ de competență privește competența materială procesuală (specializată), fiind determinat de calificarea diferită dată de către instanțe naturii litigiului dedus judecății.

Înalta Curte reține că acțiunea pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta Direcția Silvică Teleorman de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 6.152,91 RON, reprezentând debit la contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 și nr. y/05.06.2007 încheiate între părți.

În concepția Noului C. civ., profesioniștii sunt toți cei care exploatează o întreprindere, astfel cum prevede art. 3 alin. (2).

Exploatarea unei întreprinderi reprezintă, potrivit art. 3 alin. (3) Noul C. civ., exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane a unei activități organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obținerea de profit.

Competența litigiilor cu profesioniștii, nefiind expres reglementată de norme de ordin procedural, se determină, pe cale de interpretare, prin raportare la calitatea uneia dintre părți de a fi profesionist și prin prisma obiectului acțiunii, care trebuie să aibă legătură cu activitatea profesionistului, condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ.

Prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate și la cele statuate prin decizia pronunțată în interesul legii, instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 și nr. y/05.06.2007, încheiate de reclamanta Direcția Silvică Teleorman în exercițiul activității sale profesionale.

Litigiul de față își are sorgintea într-o astfel de întreprindere cu scop lucrativ, de prestări servicii, pentru desfășurarea cărora reclamanta a fost autorizată, de aceea este atrasă competența material procesuală a unei secții civile specializate în litigii cu profesioniști a curții de apel, chemată să se pronunțe nu doar în litigiile care țin de autorizarea, înființarea, dizolvarea, publicitatea societăților, ci și în litigiile care privesc activitatea curentă a acestora și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

În condițiile în care, pe de o parte, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor, iar pe de altă parte contractele de prestări servicii silvice paza pădurii nr. x/18.11.2007 și nr. y/05.06.2007 au fost încheiate de un profesionist (persoană juridică de ordine privată) în prestarea unor servicii cu titlu profesional în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța supremă apreciază că îi revine competența de soluționare a cauzei Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.