ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului de competență de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 197 din 7 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
A constatat existența conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Lugoj și Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță superioară comună, în vederea soluționării conflictului negativ constatat.
În acest sens, Judecătoria Lugoj a reținut că la data de 20 februarie 2020, s-a înregistrat pe rolul pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, contestația la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei, formulată de către petentul A., deținut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.
În drept, contestația a fost invocată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
La solicitarea instanței, Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin a comunicat cu adresa nr. x/28 februarie 2020, informații cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află petentul, copia Sentinței penale nr. 251 din 23 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Lugoj, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x din 9 octombrie 2019 emis de Judecătoria Lugoj, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x din 26 martie 2018 emis de Judecătoria Vânju Mare, copia Sentinței penale nr. 263 din 19 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare și copia fișei de cazier judiciar al petentului.
Prin Sentința penală nr. 189 din 2 martie 2020 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin s-a apreciat că, raportat la motivele invocate de către petentul-condamnat atât în cererea introductivă cât și în declarația dată în fața instanței, competenta de a se pronunța asupra contestației la executare revine exclusiv instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, fiind vorba în cauză de Judecătoria Lugoj.
Față de aceste aspecte, s-a declinat soluționarea cauzei privind contestația la executare formulată de petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Lugoj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 18 martie 2020.
Analizând excepția invocată prin raportare la actele dosarului și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 51 din 23 aprilie 2019 a Judecătoriei Lugoj s-a aplicat contestatorului A. pedeapsa închisorii de 2 ani și 7 luni închisoare.
La data formulării contestației și în prezent contestatorul se află în executarea pedepsei în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.
Conform art. 598 C. proc. pen.,
(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
...
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei;
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
În speță, raportat la înscrisurile de la dosar, instanța constată că, persoana condamnată A. solicită deducerea unei perioade executate ulterior condamnării în primă instanță, respectiv de la data de 23 aprilie 2019 la data de 5 iulie 2019, perioadă pe care acesta o executa în baza unei alte sentințe penale, nefiind arestat preventiv în cauza soluționată de către Judecătoria Lugoj.
Astfel, cererea se circumscrie ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen., fiind vorba despre un caz de stingere sau micșorare a pedepsei. În același sens s-a reținut în încheierea din 30 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018 (regulator de competență), respectiv că deducerea unei perioade executate în baza unei alte sentințe este un caz de stingere sau micșorare a pedepsei prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.
La data formulării contestației contestatorul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, aflat în raza de competență a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Prin Decizia în interesul legii nr. 15 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.
Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.
În ceea ce privește obiectul cauzei s-a stabilit că cererea se circumscrie ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen.
Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. stabilesc competența pentru instanța de executare, respectiv instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Din analiza actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că atât la data formulării cererii (20 februarie 2020), cât și în prezent contestatorul se afla încarcerat în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.
Prin Deciziei nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 885/22.10.2018, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că:
"instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate."
În consecință, competența de soluționare a cererii formulate revine instanței de executare corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.
Înalta Curte reține că la data formulării cererii, petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, astfel că instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate este Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
În acest context, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2020.