ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
27.03.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență, de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 800 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Beiuș, în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria Lugoj a reținut că față de conținutul sesizării și de situația de fapt relevată de înscrisurile depuse la dosar, în cauză este vorba despre o contestație la executare, având ca obiect deducerea perioadei în care petentul a fost arestat în străinătate în vederea extrădării și care se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind vorba despre o nelămurire în legătură cu hotărârea ce se execută, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 167 din 12 ianuarie 2006.

La data de 15 ianuarie 2019, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Beiuș sub nr. x/2019 și a primit termen de judecată pentru data de 13 februarie 2019.

Prin Sentința penală nr. 63 din data de 13 februarie 2019, Judecătoria Beiuș, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 597 alin. (6) C. proc. pen., a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată în cauză de către reprezentantul Ministerului Public și de către apărătorul din oficiu al contestatorului A., aflat în Centrul Educativ Buziaș, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Lugoj, județul Timiș.

În baza art. 51 C. proc. pen., s-a constatat existența conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Lugoj, județul Timiș, și Judecătoria Beiuș, județul Bihor.

Cauza a fost înaintă Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Beiuș a reținut că prin Sentința penală nr. 286 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Beiuș, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 124 alin. (7) lit. a) C. pen., art. 114 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. și art. 516 alin. (1) C. proc. pen., s-a revenit asupra înlocuirii măsurii internării într-un centru educativ a inculpatul A. cu măsura asistării zilnice dispusă prin Sentința penală nr. 63 din 16 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2016, dispunându-se executarea de către inculpat a restului de 204 zile rămas din durata internării inițiale și s-a prelungit durata măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de încă 2 ani pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen., în dauna persoanei vătămate B., urmând ca inculpatul A. să execute măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani și 204 zile.

Față de inculpatul A., contestatorul din prezenta cauză, Sentința penală nr. 286 din 3 noiembrie 2017 a Judecătoriei Beiuș a rămas definitivă la data de 23 noiembrie 2017, prin neapelare.

Cu relevanță în ceea ce privește stabilirea competenței în soluționarea cererii condamnatului, s-a reținut de către Judecătoria Beiuș că, potrivit adresei nr. x/07.12.2017, emisă de IPJ Bihor, sentința penală mai sus indicată nu a fost executată, iar inculpatul A. a fost dat în urmărire pe plan național în baza Dispoziției IGPR nr. 4745 din 24 noiembrie 2017. Totodată, s-a solicitat în privința acestuia darea în urmărire internațională și emiterea mandatului european de arestare.

Prin Adresa nr. x/27.04.2018, emisă de IPJ Bihor - Serviciul de Investigații Criminale, s-a arătat că numitul A. a fost încarcerat în Franța pentru comiterea de fapte penale pe teritoriul acestui stat.

Conform fișei urmăritului aflată la dosarul Judecătoriei Lugoj, precum și a celorlalte informații primite la dosar ca urmare a solicitărilor instanței, evidențiate în conținutul adreselor de răspuns de la dosar, numitul A. a fost arestat la data de 4 aprilie 2018 pe teritoriul Franței, de unde a fost expulzat la data de 28 septembrie 2018 și, începând cu data de 29 septembrie 2018, acesta se află în Centrul Educativ Buziaș în executarea Sentinței penale nr. 286 din 3 noiembrie 2017 a Judecătoriei Beiuș, durata executării măsurii educative privative de libertate urmând să expire la data de 1 aprilie 2021. S-a constatat că atât la data formulării contestației, cât și la data pronunțării prezentei hotărâri, contestatorul A. se afla în Centrul Educativ Buziaș, în executarea măsurii educative privative de libertate stabilită prin Sentința penală nr. 286 din 3 noiembrie 2017 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă față de acesta la data de 23 noiembrie 2017, prin neapelare.

S-a reținut astfel că prin cererea formulată în cauză, contestatorul a solicitat deducerea perioadei cuprinsă între 4 aprilie 2018 și 28 septembrie 2018, în care a fost arestat pe teritoriul Franței în vederea executării măsurii educative privative de liberate stabilită prin Sentința penală nr. 286/2017 a Judecătoriei Beiuș.

Instanța a apreciat că în speță se invocă de către contestator o cauză de micșorare a duratei măsurii educative privative de libertate, fiind incident ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Cauza de micșorare a duratei măsurii educative privative de libertate dispusă în privința contestatorului prin Sentința penală nr. 286/2017 a Judecătoriei Beiuș a survenit ulterior rămânerii definitive a respectivei hotărâri, așa încât, aprecierea Judecătoriei Lugoj că, în speță, erau incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu puteau fi reținute.

Constatând că temeiul juridic al cererii de contestație la executare îl reprezintă dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în soluționarea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Beiuș, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 598, alin. (1), lit. d) C. proc. pen., art. 598, alin. (2) teza I C. proc. pen. și art. 597 alin. (6) C. proc. pen., conform cărora, în cazul în care persoana condamnată sau supusă unei măsuri educative privative de libertate se află în stare de deținere, instanța competentă să dispună asupra contestației la executare având ca obiect o cauză de micșorare a pedepsei este instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar competența astfel determinată nu este alternativă.

Criteriul de stabilire a instanței competente este locul de deținere unde se află persoana condamnată sau aflată în executarea măsurii educative privative de libertate la momentul formulării sesizării prin care se cere reducerea/micșorarea pedepsei sau perioadei măsurii educative privative de libertate.

S-a mai reținut că formularea - alături de cererea de contestație la executare privind micșorarea pedepsei, și a altor cereri care trebuie rezolvate în prealabil pentru a putea fi soluționată sesizarea conduce la o prorogare a competenței instanței determinate conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen. și art. 597 alin. (6) C. proc. pen., în privința acestor chestiuni prealabile, iar potrivit art. 52 C. proc. pen., chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - Încheierea nr. 1737 din 17 martie 2006).

Or, la data formulării cererii de contestație la executare, contestatorul se afla în Centrul Educativ Buziaș, loc de deținere care se află în circumscripția Judecătoriei Lugoj.

În această situație, Judecătoria Beiuș, apreciind că nu este competentă în soluționarea cererii, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen. și art. 597 alin. (6) C. proc. pen., a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj, județul Timiș.

Examinând conflictul de competență ivit între Judecătoria Beiuș și Judecătoria Lugoj, privind pe condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

(...)

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepselor.

Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) (adică la instanța unde se află locul de executare, conform Legii nr. 254/2013), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută".

Competența prevăzută de art. 598 alin. (2) C. proc. pen. nu este alternativă, ci determinată de situația celui condamnat, dacă acesta se află sau nu deținut în cursul executării pedepsei în penitenciar.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, la data de 10 octombrie 2018, condamnatul A. aflat la data formulării cererii în Centrul Educativ Buziaș în executarea unei măsuri educative privative de libertate a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 286 din data de 3 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Beiuș, în dosarul nr. x/2016.

În motivarea contestației, condamnatul a solicitat deducerea din pedeapsa de executat a perioadei cuprinsă între 4 aprilie 2018 - 28 septembrie 2018, cât a fost arestat pe teritoriul Franței în vederea extrădării, caz de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că Sentința penală nr. 286 din data de 3 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Beiuș nu a fost executată, iar inculpatul A. a fost dat în urmărire națională și internațională, fiind emis pe numele său un mandat european de arestare.

Conform fișei urmăritului aflată în dosarul Judecătoriei Lugoj, precum și celorlalte informații primite la dosar ca urmare a solicitărilor instanței, numitul A. a fost arestat la data de 4 aprilie 2018 pe teritoriul Franței, de unde a fost expulzat la data de 28 septembrie 2018, iar începând cu data de 29 septembrie 2018, acesta se află în Centrul Educativ Buziaș în executarea Sentinței penale nr. 286 din 3 noiembrie 2017 a Judecătoriei Beiuș, durata executării măsurii educative privative de libertate urmând să expire la data de 1 aprilie 2021.

La data formulării contestației la executare, contestatorul A. se afla în Centrul Educativ Buziaș, în executarea măsurii educative privative de libertate, stabilită prin Sentința penală nr. 286 din 3 noiembrie 2017 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă față de acesta la data de 23 noiembrie 2017, prin neapelare.

Obiectul contestației la executare îl constituie deducerea perioadei cuprinsă între 4 aprilie 2018 și 28 septembrie 2018, în care contestatorul a fost arestat pe teritoriul Franței în vederea executării măsurii educative privative de liberate stabilită prin Sentința penală nr. 286/2017 a Judecătoriei Beiuș, aspectul invocat reprezentând o cauză de micșorare a duratei măsurii educative privative de libertate și având ca temei de drept dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) contestația se introduce după caz, la instanța prevăzută de art. 597 alin. (1) sau (6) C. proc. pen.

Având în vedere motivul invocat în contestația la executare formulată în cauză și dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cererea este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului, conform art. 598 alin. (2) teza I C. proc. pen.

Întrucât la data formulării cererii, condamnatul se afla în Centru Educativ Buziaș, competența soluționării contestației la executare aparține Judecătoriei Lugoj, instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Față de cele menționate, în baza art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Lugoj, căreia i se va trimite dosarul.

Se va face aplicarea art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Stabilește competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Lugoj, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă