ÎCCJ, Decizia nr. 18/2020

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1414 din data de 27 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2007 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 157 din data de 07 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a dispus cu privire la inculpatul A., în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A., B. și C. din câte două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuată prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în câte două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. combinat cu art. 248 C. pen.

A dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. combinat cu art. 248 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. A condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. combinat cu art. 248 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele mai sus stabilite, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. A aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen. În baza art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. vizând revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 359 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii penale revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, susținând că prin Decizia Curții Constituționale nr. 87 din 2019 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 74 alin. (1) C. proc. pen., întrucât acestea nu vizează și specialiștii care funcționează în cadrul parchetelor și care întocmesc raportul de constatare în faza de urmărire penală.

În raport de acest aspect, a arătat că decizia penală prin care s-a dispus condamnarea sa s-a întemeiat în mod exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de specialiștii DNA, astfel că se impune revizuirea deciziei penale atacate.

Prin Sentința penală nr. 411 din data de 1 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1414 din data de 27 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2007.

Instanța a reținut că pentru promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se impune întrunirea următoarelor condiții:

- să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală;

- decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

- excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal;

- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;

- consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În ceea ce privește primele două condiții, Înalta Curte a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 87 din data de 13.02.2019, publicată în M. Of. nr. 498/19.06.2019 s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. pen., care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din același act normativ și în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art. 172 alin. (10) C. proc. pen., este neconstituțională.

Cu privire la îndeplinirea celei de-a treia condiții, respectiv ca norma legală să fi fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, Înalta Curte a constatat că revizuentul-inculpat A. nu a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. (1) din C. proc. pen. în cauza a cărei revizuire o solicită.

S-a mai arătat că invocarea excepției în cursul procesului penal în cauză presupune ideea intrinsecă că a fost evaluată de instanță, indiferent de soluția pronunțată, în acest sens reținându-se a fi relevantă Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, care la parag. 52 a statuat, în ceea ce privește hotărârile definitive, că decizia sa poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în cauza pendinte în care a fost admisă, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înainte de data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, Înalta Curte a avut în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 126 din 03 martie 2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

În acest sens s-a arătat că, în considerentele deciziei mai sus menționate s-a reținut că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege, făcându-se referire și la jurisprudența Curții, respectiv la Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, parag. 30, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016, potrivit căreia, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret". În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea Constituțională a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca ceea ce a stabilit instanța de contencios constituțional, pe cale jurisprudențială, cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în cauză. Așadar, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

În continuare, s-a arătat că principiul autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală, atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională reținând că atingerea adusă acestuia prin legislația națională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca împotriva României, parag. 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, parag. 52), în speță, Curtea Constituțională constatând că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional, însă nereglementarea condiției ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, determină o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării. (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumar împotriva României, parag. 61).

În acest context argumentativ, Înalta Curte a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 alin. (1) din C. proc. pen. în cauza a cărei revizuire se solicită.

Împotriva Sentinței penale nr. 411 din data de 1 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a formulat apel revizuentul A. motivele apelului fiind expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 5 decembrie 2019 sub nr. x/2019, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 12 februarie 2020.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 15 ianuarie 2020, termenul a fost preschimbat pentru data de 10 februarie 2020.

La termenul din data de 10 februarie 2020 nefiind cereri de formulat ori excepții de invocat, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul revizuentului A., în conformitate cu dispozițiile art. 463 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători consideră că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., instanța supremă va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452 - 459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă), este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală, decizia instanței de control constituțional să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal, hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în mod corect, din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, s-a constatat că situația în care se găsește condamnatul nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși acest temei a fost invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.

Astfel, s-a constatat că există o hotărâre de condamnare a revizuentului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 132 din Legea nr. 768/2000 raportat la art. 2481 C. pen. combinat cu art. 248 C. pen., prin Decizia penală nr. 157 din 7 iunie 2013 a Înaltei Curți, Completul de 5 judecători.

Este de asemenea îndeplinită condiția intervenirii, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a unei decizii a Curții Constituționale (Decizia nr. 87 din 13 februarie 2019) prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, judecătorul de cameră preliminară și a constatat "că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din același act normativ și în ceea ce privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art. 172 alin. (10) din C. proc. pen. este neconstituțională", iar termenul în care a fost promovată calea de atac a revizuirii respectă prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cererea este formulată în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei invocate drept temei al revizuirii.

În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția că norma legală să fi fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză.

Cazul de revizuire invocat, art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constituie o excepție de la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care prevăd că Deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, cu condiția însă ca, în cauzele în care decizia Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate este invocată ca și temei al revizuirii, să fi fost invocată excepția de neconstituționalitate a textelor de lege declarate neconstituționale, până la data publicării.

Această condiție rezultă în primul rând din conținutul cazului de revizuire invocat, iar în al doilea rând este conturat cu evidență de jurisprudența Curții Constituționale, care a și condus de altfel la modificarea textului de lege care reglementează cazurile de revizuire la forma pe care o are în prezent.

În Decizia nr. 126/03.03.3016 Curtea Constituțională a decis că, în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestor cauze. De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În schimb, Curtea Constituțională a reținut, în aceeași decizie, că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

În această ordine de idei, Înalta Curte, în considerarea motivării Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale, constată că instanța de contencios constituțional a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În același timp însă, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

Astfel, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul.

Pe cale de consecință, se constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

În raport de considerentele Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că în reglementarea cazului de revizuire examinat, deși intenția legiuitorului a fost de a da în continuare eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.

În aceste condiții, instanța supremă reține că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

În consecință, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că nu sunt întrunite exigențele deciziei sus-menționate pentru ca aceasta să își poată produce efecte în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, instanța supremă consideră că nu pot fi avute în vedere nici argumente invocate în apel, referitoare la faptul că, în cadrul Dosarul nr. x/2007, revizuentul din cauza de față a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată prin O.U.G. nr. 143/2005 și ale art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, Decizia nr. 952 a Curții Constituționale din 23 septembrie 2008 publicată în M. Of. nr. 716/22.10.2008 a fost pronunțată anterior rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 1414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, neintrând sub incidența prevederilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., invocate ca temei al revizuirii.

Față de considerentele anterior evocate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 411 din data de 1 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 411 din data de 1 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul revizuent A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2020.

GGC - NN