ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4211/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 15.09.2016, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâții Consiliul Local Zetea și U.A.T. Comuna Zetea, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună următoarele: să constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. x din data de 28 aprilie 2005 și a Actului adițional nr. x la contractul de concesiune încheiat între Consiliul Local Zetea în calitate de concedent și Societatea A. SRL în calitate de concesionar. Să dispună repunerea părților în situația anterioară, cu restituirea tuturor taxelor, redevențelor plătite de către concesionar, actualizate cu dobânzile legale, iar în cazul redevențelor, cu cea fiscală, calculate de la plata plăților până la restituirea efectivă Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta la solicitarea instanței a precizat cu privire la capătul 2 de cerere valoarea taxabilă a terenului pășune de 1000 mp, fiind 700 RON, respectiv suma solicitată pentru restituirea valorilor plătite în contul contractului - 1580 RON aferentă anilor 2005-2006, suma de 1224,12 RON pentru anul 2007 iar pentru anul 2008 suma de 1295 RON.

Prin Sentința civilă nr. 585 din 8 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. x din data de 28 aprilie 2005 și a Actului adițional nr. x la contractul de concesiune încheiat între Consiliul Local Zetea, în calitate de concedent și Societatea A. SRL, în calitate de concesionar. Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 4.620,32 RON, reprezentând taxele și redevențele achitate de către concesionar în favoarea reclamantei și dobânzile legale aferente taxelor plătite, precum și suma de 792,00 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin Decizia civilă nr. 1109 din 20.12.2017, Tribunalul Harghita a respins apelul declarat de apelanta UAT Comuna Zetea, împotriva sus-menționatei sentințe.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâții Consiliul Local Zetea și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea, a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 86/R din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și s-a fixat termen de judecată la 05 decembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

De altfel, prin Decizia nr. 18 din 01.10.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14/11/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel."

În aplicarea normelor evocate și a celor statuate prin decizia menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Harghita revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează să decline competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a recursului declarat de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zetea și Consiliul Local Zetea împotriva Deciziei civile nr. 1109 din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018.

GGC - GV