ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 30 martie 2021, petentul A. a solicitat să se constate întreruperea cursului justiției ca urmare a imposibilității redactării Deciziei penale nr. 382/A pronunțată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016, întrucât judecătorii care alcătuiesc completul nr. 4 al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitor la existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea acestor judecători este afectată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 17.12.2020 judecătorii B., C. și D. care alcătuiesc Completul nr. 4 al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat în ședință publică minuta Deciziei penale nr. 382/A în Dosarul nr. x/2016 prin care au dispus condamnarea petentului pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu. Față de această soluție, în data de 18.12.2020 Uniunea Națională a Barourilor din România (U.N.B.R.) și Baroul București și-au exprimat în mod public punctele de vedere prin care au considerat inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant și că exercitarea acestei profesii în limitele prevăzute de către actele normative aplicabile nu poate fi calificată ca reprezentând o încălcare a dispozițiilor legale.
Apărarea a arătat că ulterior, în data de 21.12.2020 judecătorii B., C. și D. au sesizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său, susținând, în esență, că Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, însușindu-și apărările formulate de inculpatul A. pe parcursul întregii proceduri judiciare și în lipsa evidentă a motivării hotărârii definitive pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de organizații profesionale ale avocaților, au acreditat ideea unei condamnări abuzive a inculpatului, soluție care ar încălca principiile fundamentale ale profesiei de avocat.
Apărarea a mai arătat că potrivit cererii formulate de membrii completului de judecată, aceste comunicate reprezintă, dincolo de critici aduse legalității unei hotărâri definitive, încă nemotivate, o formă de presiune inacceptabilă nu numai la adresa judecătorilor instantei supreme care au pronunțat soluția de condamnare, precum și a celor care, în mod previzibil, vor fi învestiți cu soluționarea unor căi extraordinare de atac, ci și la adresa întregului corp al magistraților care au sau vor avea spre soluționare cauze similare, acreditând ideea impunității unei categorii profesionale, anume cea a avocaților. S-a mai arătat că, potrivit aceluiași comunicat, această presiune este incompatibilă cu principiul independenței judecătorilor consacrat în art. 124 alin. (3) din Constituția României reprezintă o gravă încălcare a obligației instituite de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor. Prin conținutul extrem de agresiv al celor două comunicate sunt depășite în mod evident limitele libertății de exprimare în particular, limitele în care pot fi formulate critici la adresa hotărârilor judecătorești, tinzându-se, totodată, la perturbarea normalei funcționări a sistemului judiciar prin manifestările de protest propuse a se desfășura.
În acest context, apărarea a menționat că din conținutul acestui document reiese că judecătorii Completului nr. 4 au o serie de prejudecăți în ceea ce privește organizarea și desfășurarea profesiei de avocat, cadrul legal și excluderile răspunderilor în îndeplinirea obligațiilor legale și statutare a avocaților, precum și referitor la rolul organelor de conducere care îi reprezintă pe aceștia din urmă. S-a apreciat de către apărare că mesajul transmis de către membrii Completului nr. 4 al secției penale denotă o lipsă de imparțialitate a magistraților care au, la acest moment, rolul de a oferi un argument logico-juridic care să justifice temeiul pentru care desfășurarea unor activități specifice acestei profesii corespunde conținutului constitutiv al unor infracțiuni. În opinia petentului, mesajul transmite faptul că magistrații sunt supuși unei presiuni, că sunt depășite limitele libertății de exprimare, că se urmărește ca finalitate încălcarea independenței sistemului judiciar, că toate acestea ar avea ca scop crearea unei imunități pentru o categorie profesională, și că exercitarea căilor extraordinare de atac reprezintă un scop nelegitim, aspect ce conduce la concluzia că motivarea deciziei în discuție va fi influențată decisiv de dorința magistraților de a se răzbuna pentru ceea ce consideră că reprezintă, conform documentului citat, un atac la independența justiției. În ce privește imparțialitatea în componenta sa subiectivă, apărarea a susținut că nicio persoană nu și-ar putea imagina că, în atare condiții, judecătorii vor fi imparțiali.
Sub aspectul temeiniciei, apărarea a solicitat să se constate că a intervenit incompatibilitatea judecătorilor care au pronunțat minuta din data de 17.12.2020 și că aceștia nu mai pot efectua activitatea judiciară a redactării Deciziei penale nr. 382/A din Dosarul nr. x/2016, astfel cum prevede art. 406 alin. (2) din C. proc. pen. întrucât, pe de o parte, lipsa de imparțialitate nu le permite acestora să stabilească în mod echidistant raționamentul logico-juridic pe baza căruia se fundamentează dispozitivul, iar pe de altă parte expunerea nu poate fi întocmită de către alți judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce face imposibilă finalizarea judecării în apel în Dosarul nr. x/2016 prin comunicarea hotărârii în integralitatea sa.
Raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată în motivele scrise (Dumitru Popescu împotriva României, Vermeire împotriva Belgiei, Piersack împotriva Belgiei și Hauschildt împotriva Danemarcei) apărarea a susținut că opinia judecătorilor B., C. și D., în sensul că orice apărări ale unei părți din dosar constituie presiuni în sensul recunoașterii impunității la lege a unei întregi categorii profesionale, ridică dubii asupra abilității completului de a soluționa cauza și de a gândi echidistant, fără prejudecăți sau părtiniri, și face previzibilă o argumentare în cadrul considerentelor Deciziei penale nr. 382/A ce se va redacta în Dosarul nr. x/2016 de natură a face imposibilă orice cale extraordinară de atac.
În aceste condiții apărarea a solicitat să se constate întreruperea cursului justiției, având în vedere imposibilitatea procedurală de a se finaliza redactarea Deciziei penale nr. 382/A pronunțată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016, și având în vedere că în structura acestei hotărâri nu se va putea regăsi în mod legal conținutul prevăzut de art. 401 din C. proc. pen., s-a cerut anularea Deciziei penale nr. 382/A pronunțată la data de 17.12.2020 în Dosarul nr. x/2016 și reînvestirea instanței supreme cu rejudecarea apelului formulat de către Direcția Națională Anticorupție.
Examinând cererea formulată, Înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Caracterul fondat al oricărei cereri adresate unei instanțe de judecată nu poate fi examinat dacă nu sunt îndeplinite condițiile anume prevăzute de lege de care depinde însăși existența problemei de drept (indiferent de natura acesteia) în limitele susținute de subiectul care a învestit instanța. O cerere de constatare a întreruperii cursului justiție nu face excepție, astfel încât, raportat la speța de față, prealabil analizei criticilor apărării cu privire la natura cauzei de întrerupe a cursului justiție, va fi verificată situația premisă a solicitării adresată instanței: a) existența unui curs al justiției; b) existența unei întreruperi a respectivului curs al justiției. Lipsa oricăreia dintre cele două condiții ale situației premisă ori lipsa unei legături între cele două condiții (de exemplu să existe cursul justiției, dar cauza de întrerupere să nu îl vizeze) determină lipsa cadrului procesual care să permită instanței să procedeze la evaluarea fundamentului cererii.
Existența unui curs al justiție presupune o cauză pendinte pe rolul instanțelor a cărei soluționare să nu se fi produs. Existența posibilității reale și efective ca o instanțe de judecată să fie în cursul dezlegării problemei de drept cu care a fost învestită încetează atunci când instanța s-a pronunțat dând o soluție prevăzută de lege ca epuizând competența dată de C. proc. pen. în analiza actelor și faptelor cu care a fost sesizată.
Examinarea doctrinară și jurisprudențială susține concluzia ce precede, astfel că în jurisprudența ce precede cauza de față, întreruperea cursului justiției:
- presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procesuale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 51/2013)
- reprezintă o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal; (...) se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunțarea unei soluții legale și fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (când o instanță pronunță o hotărâre de declinare de competență, fără să indice în mod corect instanța căreia îi revine competența, cursul justiției va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 434/2018)
- impune îndeplinirea următoarelor condiții: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competența funcțională a instanței judecătorești fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanță de judecată sesizată cu soluționarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural- penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanțe sau chiar a instanței care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziții legale referitoare la declinarea competenței și conflictul de competență. (Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de cinci judecători, Hotărârea nr. 259/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Hotărârea nr. 476/2020)
- nu există atunci când se invocă aspecte care țin de administrarea probatoriului, nefiind pusă în discuție niciun moment competența soluționării apelurilor declarate de inculpați (...) și nici atunci când s-a invocat o instituție și, prin aceasta, un temei de drept complet străine problematicii dosarului, subsumate aspectelor legate de administrarea probatoriului în faza cercetării judecătorești. În realitate, (...) a înțeles să invoce instituția întreruperii cursului justiției pentru a solicita instanței supreme o dezlegare asupra modalității administrării unui anumit tip de probatoriu, ceea ce excede cenzurii într-o astfel de procedură. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Hotărârea nr. 50/2019).
Jurisprudența citată mai sus este susținută și de doctrină: Analizând semantic expresia "întreruperea cursului justiției" ar rezulta că aceasta presupune orice situație în care procesul penal este blocat, instanța pe rolul căreia se află cauza neavând posibilitatea de a aplica norme de procedură penală, astfel încât nu se poate ajunge la pronunțarea unei soluții (hotărâre sau decizie). O altă accepțiune semantică a noțiunii ar putea consta și în lipsa sau nedesemnarea unei instanțe competente a soluționa cauza, rezultatul fiind același: imposibilitatea pronunțării unei soluții. Prin urmare, din punct de vedere semantic, expresia "întreruperea cursului justiției" presupune trei aspecte: în primul rând, inaplicabilitatea vreunor dispoziții de procedură penală referitoare, în principal, la competența funcțională, materială sau personală; în al doilea rând, această inaplicabilitate conduce la nedeterminarea unei instanțe competente a soluționa cauza penală, în conformitate cu prevederile de procedură penală; rezultatul inaplicabilității normelor de procedură penală este imposibilitatea finalizării cauzei, respectiv neputința pronunțării unei soluții definitive. În consecință, noțiunea de întrerupere a cursului justiției semnifică împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală.(...)Noțiunea de "întrerupere a cursului justiției" este asociată cu noțiunile de conflict de competență ori strămutare; astfel, în noul C. proc. pen. (n.n. actualul C. proc. pen.) sunt cuprinse în aceeași dispoziție penală - art. 40 alin. (4) - toate aceste instituții procedural penale: conflictul de competență, strămutarea și întreruperea cursului justiției. Expresia "întreruperea cursului justiției" se aseamănă cu conflictul negativ de competență, însă deosebirile dintre aceste două concepte sunt evidente. În cazul întreruperii cursului justiției, fie nu este desemnată vreo instanță care să soluționeze cauza, fie instanța pe rolul căreia se află cauza nu are posibilitatea legală (luând în considerare normele referitoare la competență) să pronunțe o soluție și nici nu are posibilitatea de a-și declina competența în favoarea unui alt organ jurisdicțional. Conflictul de competență există - așa cum rezultă din (...)art. 51 din noul C. proc. pen. (n.n. actualul C. proc. pen.) - când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină reciproc competența de a judeca aceeași cauză. În aceste condiții, una din aceste două instanțe va fi competentă a judeca respectiva cauză în urma soluționării conflictului de competență, fiind aplicabile prevederile referitoare la competența funcțională, materială, personală și teritorială. Există conflict negativ de competență în cazul declinării reciproce a competenței de soluționare dispuse de două instanțe, chiar în situația în care fiecare din acestea a dat o calificare diferită a cererii supuse judecății. (Florin Daniel Cășuneanu, Considerații în legătură cu noțiunea de întrerupere a cursului justiției în procesul penal în Revista Dreptul - Uniunea Juriștilor nr. 9/2012)
Din cele ce preced, se poate observa că întreruperea cursului justiției are ca premiză existența unei cauze pe rolul unei instanțe de judecată și al cărei curs nu a fost finalizat, ipoteză care nu se regăsește în situația de față. Potrivit celor afirmate în scris, și susținute oral în fața instanței, apărarea a solicitat să se constate întreruperea cursului justiției într-o cauză în care la data de 17 decembrie 2020 a fost pronunțată soluția definitivă de condamnare, astfel că din perspectiva art. 40 alin. (4) C. proc. pen. nu mai există un curs al justiției a cărui cauză de întrerupere să fie examinată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ca atare, față de cele ce preced, va respinge ca inadmisibilă cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de constatare a întreruperii cursului justiției formulată de petentul A..
Obligă petentul la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 aprilie 2021.