ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 ianuarie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a II/a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, a solicitat:

- anularea Procesului-verbal de inspecție nr. x/29.11.2017 și a tuturor actelor subsecvente;

- suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea acțiunii în anulare;

- obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în cuantum de 1.000.000 RON;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2955 din 4 mai 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28 august 2018.

1.4. La data de 4 octombrie 2018, reclamanta a depus precizări/note scrise, solicitând anularea Procesului-verbal de inspecție nr. x/29.11.2017 și a Deciziei nr. 6/C/11.04.2018, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, precum și exonerarea reclamantei de la aplicarea măsurilor dispuse prin actul contestat.

Prin sentința civilă nr. 1014 din 15 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de inspecție, ca neîntemeiată;

- a admis excepția tardivității modificării acțiunii;

- a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată;

- a admis excepția inadmisibilității;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1014 din 15 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În subsidiar, recurenta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Totodată, prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, apreciind că această normă contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că a îndeplinit obligația de depunere a plângerii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, formulând contestație împotriva procesului-verbal de inspecție emis de pârât, dar aceasta nu a fost soluționată până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 29.01.2018. Prin acțiune, s-a solicitat și anularea actelor subsecvente procesului-verbal atacat, categorie în care intră Decizia nr. 6/C/11.04.2018, care a fost comunicată reclamantei la data de 17.04.2018, la cinci luni de la formularea contestației administrative.

În mod eronat instanța de fond a considerat că solicitarea de anulare a actelor subsecvente este o formulare vagă și nu poate fi considerată o cerere de anulare a deciziei privind soluționarea contestației. Potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii, iar prin acțiune reclamanta a solicitat anularea actului subsecvent procesului-verbal de inspecție, respectiv Decizia nr. 6/C/11.04.2018. Ca atare, a susținut reclamanta că instanța de fond a calificat greșit precizarea acțiunii ca fiind o modificare a acesteia și a constatat tardivitatea depunerii sale.

Referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă a susținut incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A învederat că prin acțiune a prezentat motive de fapt și de drept apte să creeze o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal de inspecție, din perspectiva calității reclamantei de ordonator terțiar de credite, care nu face parte dintre instituțiile publice cărora li se aplică controlul financiar preventiv exercitat de Ministerul Finanțelor Publice, în raport de prevederile art. 8 și art. 12 din O.G. nr. 119/1999.

Referitor la cererea de anulare, recurenta a criticat sentința instanței de fond pentru neanalizarea motivelor de nulitate ale procesului-verbal de inspecție și ale actelor subsecvente, apreciind a fi fost încălcate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Prin urmare, având în vedere refuzul primei instanțe de a se pronunța cu privire la toate aspectele deduse judecății, reclamanta a solicitat instanței de recurs ca, în limitele efectului devolutiv al recursului, să rejudece cauza și să pronunțe o hotărâre de anulare a actelor administrative contestate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele expuse în actul procesual aflat la dosarul Înaltei Curți.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, intimatul-pârât a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, a prezentat argumentele pentru care apreciază că norma în discuție este conformă cu dispozițiile constituționale.

5.1. Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte a luat act că denumirea actuală a intimatului-pârât, conform modificărilor operate prin O.U.G. nr. 212/2020, este Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară.

5.2. În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa este nefondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantă cu privire la sentința recurată se referă la greșita calificare a cererii precizatoare ca reprezentând o modificare a acțiunii introductive, cu consecința constatării tardivității formulării acesteia. Recurenta-reclamantă și-a fundamentat argumentația pe solicitarea din cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la anularea "tuturor actelor subsecvente" procesului-verbal de inspecție fiscală, arătând prin aceasta se înțelege intenția sa de a solicita anularea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, constatând că prima instanță a reținut în mod corect obiectul cererii deduse judecății și a calificat în mod corespunzător cererea precizatoare a acțiunii ca reprezentând o modificare a pretențiilor inițial formulate, formulate cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ.

Instanța de recurs reține că, la data depunerii acțiunii, contestația administrativă formulată de reclamantă cu privire la procesul-verbal de inspecție nu era soluționată, pârâtul emițând decizia privind soluționarea contestației în cursul judecării cauzei, la data de 11.04.2018. Decizia a fost a comunicată reclamantei la data de 17.04.2018, până la primul termen de judecată stabilit în cauză la data de 23.04.2018, aspect pe care recurenta nu l-a contestat în calea de atac. Așadar, depunerea cererii precizatoare a acțiunii introductive (astfel cum o consideră reclamanta) la data de 4 octombrie 2018, s-a făcut ulterior primului termen de judecată.

În măsura în care cererea depusă la data de 04.10.2018 ar avea caracterul unei precizări, atunci depunerea putea avea loc oricând în cursul judecății în fond, însă, în raport de conținutul său și de cel al acțiunii inițiale, Înalta Curte consideră că aceasta nu poate fi valorificată ca o simplă precizare/lămurire a obiectului cererii de chemare în judecată, ci ca o modificare a acestuia, în sensul completării acțiunii cu un petit vizând anularea unui alt act administrativ. Reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o acțiune vizând anularea (și suspendarea executării) Procesului-verbal de inspecție nr. x/29.11.2017, iar prin cererea din 04.10.2018 a solicitat și anularea Deciziei nr. 6/C/11.04.2018 privind soluționarea contestației administrative.

Nu pot fi primite argumentele reclamantei referitoare la intenția de a solicita anularea deciziei privind soluționarea contestației administrative, dovedită prin mențiunea din cuprinsul acțiunii vizând anularea tuturor actelor subsecvente procesului-verbal de inspecție, întrucât această mențiune este una generică, care nu permite nici instanței de judecată și nici pârâtului să cunoască cu exactitate actele administrative a căror anulare se solicită și pe care reclamanta le consideră a fi subsecvente procesului-verbal de inspecție. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie suficient de clar expus pentru ca judecătorul cauzei și partea oponentă să cunoască pretențiile concrete ale reclamantului și motivarea în fapt și în drept a acestora, elemente esențiale pentru stabilirea limitelor învestirii instanței de judecată, dar și pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare de către pârât.

Înalta Curte mai reține că, la data depunerii acțiunii nu fusese emisă de către pârât Decizia nr. 6/C/11.04.2018, astfel încât nu este rezonabil a considera că reclamanta a intenționat să solicite anularea unui act subsecvent viitor, a cărui existență și conținut erau incerte.

Mai mult, includerea deciziei de soluționare a contestației administrative în categoria actelor subsecvente procesului-verbal de inspecție este forțată, această decizie nefiind un act emis în temeiul procesului-verbal, ci reprezintă actul prin care se soluționează o cale de atac administrativă formulată împotriva procesului-verbal de inspecție.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, consideră că cererea depusă la data de 04.10.2018 are valoarea procesuală a unei cereri modificatoare a acțiunii inițiale, iar reclamanta avea obligația de a formula petitul suplimentar până la primul termen de judecată, respectiv până la data de 23.04.2018. De altfel, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs, reclamanta nu a justificat în vreun fel depunerea peste termen a acestei cereri, deși luase la cunoștință de conținutul deciziei de soluționare a contestației anterior primului termen de judecată stabilit în cauză.

Constatarea tardivității modificării acțiunii are efectul înlăturării cererii modificatoare din actele procesuale și examinării acțiunii prin prisma pretențiilor inițiale din cererea de chemare în judecată. Or, având în vedere că prin această cerere reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de inspecție nr. x/29.11.2017, iar dispozițiile art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/2009 prevăd că actul administrativ ce poate fi atacat pe cale judiciară este decizia de soluționare a contestației administrative, în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea este inadmisibilă.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, și criticile reclamantei privind nepronunțarea instanței de fond cu privire la aspectele de nelegalitate ale procesului-verbal de inspecție fiscală, întrucât admiterea excepției inadmisibilității împiedică examinarea fondului cauzei, conform art. 248 C. proc. civ.

Cât privește criticile referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării procesului-verbal de inspecție, Înalta Curte constată că respingerea recursului declarat împotriva modului de soluționare a acțiunii în anularea actului administrativ produce efecte și asupra criticilor formulate cu privire la cererea de suspendare.

Măsura suspendării executării unui act administrativ, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acestui act. Or, menținerea de către instanța de recurs a soluției primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii în anulare, confirmă prezumția de legalitate a actului administrativ, iar pe de altă parte nu mai este îndeplinită condiția prevăzută de art. 15, respectiv aceea a existenței pe rol a unei acțiuni în anularea actului a cărui suspendare se solicită. Ca atare, se impune respingerea, ca nefondate, a criticilor din recurs îndreptate împotriva soluției de respingere a suspendării executării procesului-verbal de inspecție.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa împotriva sentinței civile nr. 1014 din 15 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.