Gebhard împotriva Germaniei

A cincea secțiune decizia nr. 13415/06 de Glenn GEBHARD împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 13 mai 2008 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 6 aprilie 2006, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Glenn Gebhard, este un național american care s-a născut în 1950 și locuiește în Northridge în California.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna K. Niethammer-Jürgens, un avocat care practică în Potsdam. Guvernul german (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin , al Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este tatăl gemenilor născuți la 30 septembrie 1992 în Statele Unite ale Americii către reclamant și fosta sa soție. Părinții s-au separat un an după nașterea copiilor. Din 1994 copiii trăiesc cu mama lor în Germania. Începând cu noiembrie 1994, mama a obstrucționat în mod insistent accesul reclamantului la copiii săi și a refuzat să se conformeze ordonanțelor de judecată privind drepturile de acces.

În ianuarie 1995, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District din Frankfurt/Main (Amtsgericht ) pentru a fi acordată drepturi de acces. Prin decizia judecătorească din 9 ianuarie 1996 și 23 ianuarie 1997, reclamantul a primit drepturi de acces, care nu au fost exercitate din cauza rezistenței mamei. La 14 noiembrie 2000, Curtea de Apel din Frankfurt (Landgericht) prin ordin interimar, a retras parțial drepturile de custodie ale mamei în ceea ce privește drepturile de acces ale reclamantului și le-a transferat la un avocat în calitate de curator al copiilor. Contactele vizualizate nu au avut loc deoarece mama a refuzat să coopereze cu curatorul. La 3 septembrie 2002, Curtea de Apel din Frankfurt a acordat reclamantului drepturi de acces supravegheate în șase săptămâni.

Acesta a transferat în continuare drepturile de custodie în ceea ce privește drepturile de acces ale tatălui către un alt avocat ca curator complementar al copiilor (Ergänzungspfleger Contactele preconizate nu au avut loc deoarece mama a refuzat să-i predea copiilor curatorului, astfel cum a ordonat Curtea. La 31 octombrie 2001, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District din Frankfurt de a retrage drepturile mamei de custodie. La 18 februarie 2003, Curtea de District din Frankfurt a retras drepturile de custodie din partea mamei și le-a transferat la Oficiul de Tineret din cauza faptului că comportamentul obstructiv al mamei, în calitate de contacturi considerate cu reclamantul, a pus în pericol bunăstarea copiilor.

La 19 martie 2004, Curtea de Apel, după recomandarea expertului, a ordonat plasarea temporară a copiilor într-o casă terapeutică a copiilor, pentru a pregăti contactele cu tatăl lor și pentru a permite examinarea în continuare. În timpul sejurului în casa copiilor, reclamantul a vizitat gemenii în opt ocazii. La 19 decembrie 2004, mama nu a reîntors copiii după o vizită și a intrat în ascunzătoare. La 28 decembrie 2004, Curtea de Apel a retras drepturile de custodie de la Oficiul Tineretului și le-a transferat la un asistent social ca curator al copiilor. La 11 mai 2005, Curtea de Apel, după ce a auzit opinia expertă, a transferat autoritatea parentală reclamantului, cu excepția dreptului de a determina locul de reședință al copiilor, care a fost transferat la asistentul social.

Curtea de Apel a considerat în continuare că asistentul social și reclamantul ar trebui să acorde drepturi de acces. La 10 octombrie 2005, Curtea Constituțională Federală ( Bundesverfassungsgericht a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului. Din ultima decizie a instanței menționate, reclamantul nu a avut nici un acces la copiii săi. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii din ianuarie 1995 până în mai 2005. El s-a plâns în continuare că instanța de familie nu a reușit să utilizeze suficient consilierea de experți specializați. 2. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la incapacitatea instanțelor interne de a-și permite exercitarea drepturilor de acces.

La 7 aprilie 2008, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului semnată la 1 aprilie 2008: „Eu, dna Almut Wittling-Vogel, agent al Guvernului Republicii Federale a Germaniei, declară că Guvernul Germaniei propune să plătească exgrație 25 000 euro pentru dl Glenn Gebhard, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 31 martie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de avocatul reclamant la 28 martie 2008: „Eu, dna Kerstin Niethammer-Jürgens, avocat, observă că Guvernul Germaniei sunt pregătite să plătească ex-gratie suma de 25 000 de euro către dl Glenn Gebhard în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Germaniei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri.

Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa.

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 13415/06 by Glenn GEBHARD against Germany The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 13 May 2008 as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 6 April 2006, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having regard to the decision to grant priority to the above application under Rule 41 of the Rules of Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Glenn Gebhard, is an American national who was born in 1950 and lives in Northridge in California.

He was represented before the Court by Mrs K. Niethammer-Jürgens, a lawyer practising in Potsdam. The German Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs A. Wittling-Vogel, Ministerialdirigentin , of the Federal Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the father of twins born on 30 September 1992 in the United States of America to the applicant and his former wife. The parents separated one year after the children’s birth. Since 1994 the children are living with their mother in Germany. Since November 1994 the mother has persistently obstructed the applicant’s access to his children and refused to comply with court orders concerning access rights.

In January 1995 the applicant filed a request with the Frankfurt/Main District Court ( Amtsgericht ) to be granted access rights. By court orders of 9 January 1996 and 23 January 1997 the applicant was granted access rights, which were not exercised because of the mother’s resistance. On 14 November 2000 the Frankfurt Court of Appeal ( Landgericht ), by interim order, partially withdrew the mother’s custody rights concerning the applicant’s access rights and transferred them to a lawyer as the children’s curator. The envisaged visiting contacts did not take place because the mother refused to cooperate with the curator. On 3 September 2002 the Frankfurt Court of Appeal granted the applicant supervised access rights on six weekends.

It further transferred custody rights as far as they concerned the father’s access rights to another lawyer as the children’s complementary curator ( Ergänzungspfleger ). The envisaged contacts did not take place as the mother refused to hand over the children to the curator, as ordered by the court. On 31 October 2001 the applicant lodged a request with the Frankfurt District Court to withdraw the mother’s custody rights. On 18 February 2003 the Frankfurt District Court withdrew custody rights from the mother and transferred them to the Youth Office on the grounds that the mother’s obstructive behaviour as regarded contacts to the applicant jeopardised the children’s welfare. On 19 March 2004 the Court of Appeal, following expert recommendation, ordered the children’s temporary placement in a therapeutical children’s home in order to prepare contacts with their father and to allow for further examination.

During their stay in the children’s home, the applicant visited the twins on eight occasions. On 19 December 2004 the mother failed to return the children after a visit and went into hiding. On 28 December 2004 the Court of Appeal withdrew custody rights from the Youth Office and transferred them to a social worker as the children’s curator. On 11 May 2005 the Court of Appeal, having heard expert opinion, transferred parental authority to the applicant, with the exception of the right to determine the children’s place of residence, which was transferred to the social worker. The Court of Appeal further considered that the social worker and the applicant should agree on access rights. On 10 October 2005 the Federal Constitutional Court ( Bundesverfassungsgericht ) refused to admit the applicant’s constitutional complaint.

Since the last-mentioned court decision, the applicant did not have any access to his children. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings from January 1995 to May 2005. He further complained that the family courts failed to make sufficient use of specialised expert advice. 2. The applicant further complained under Article 8 of the Convention about the domestic courts’ failure to enable him to exercise his access rights. THE LAW On 7 April 2008 the Court received the following declaration from the Government signed on 1 April 2008: “I, Mrs Almut Wittling-Vogel, Agent of the Government of the Federal Republic of Germany, declare that the Government of Germany offer to pay ex gratia 25,000 euros to Mr Glenn Gebhard with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” On 31 March 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant’s counsel on 28 March 2008: “I, Mrs Kerstin Niethammer-Jürgens, lawyer, note that the Government of Germany are prepared to pay ex gratia the sum of 25,000 euros to Mr Glenn Gebhard with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Germany in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President