ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul V., în numele membrilor de sindicat: Comisar șef de poliție (r). A., Comisar șef de poliție (r). B., Comisar șef de poliție (r). C., Comisar șef de poliție (r). D., Comisar șef de poliție (r). E., Comisar șef de poliție (r). F., Comisar șef de poliție (r). G., Col. (r). H., Col. (r). I., Lt. col. (r). J., Lt. col. (r). K., Mr. (r). L., Mr. (r). M., Cpt. (r). N., Agent șef principal de poliție (r). O., Agent șef principal de poliție (r). P., Plt.adj. șef (r). Q., Plt.adj. șef (r).R., Plt.adj. șef (r). S., Plt.adj. șef (r). T., Plt. maj. (r). U., a chemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea dreptului pretins, respectiv acordarea ajutoarelor ce li se cuvin contestatorilor sus-menționați, conform prevederilor art. 20, alin. (1) și 2) din Anexa VII, Capitolul II, Secțiunea a III-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, art. 127, alin. (5) și 6), lit. g) din H.G. nr. 257/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și să se dispună obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv: achitarea în totalitate a ajutoarelor ce li se cuvin sus-numiților în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Capitolul II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, sume ce ar fi trebuit stabilite conform art. 20 alin. (1) și (2) din Capitolul II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, la salariul funcției de baza din ultima luna de activitate și fără a fi supuse impozitului pe venit (16%) și cotelor de contribuții obligatorii potrivit Codului fiscal (10,5% CAS și 5,5 CASS), la care se adaugă dobânzile legale și indicele de inflație aferente sumelor datorate la data pensionarii fiecărui contestator în parte.

Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2017 Tribunalul București a dispus disjungerea capătului de cerere cu privire la reclamanții B., C., D., E., F., G. și P. care înțeleg să se judece cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1965/28.03.2018 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că acțiunea vizează raportul de serviciu a funcționarului public, reprezentat de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competența materială de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanța că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunțate în recurs în interesul legii (Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu este admisibilă în cauză, întrucât situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum și împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în județul Timiș, instanța a apreciat că, din ambele perspective ale competenței teritoriale alternative, Tribunalul Timiș este competent să judece cauza.

2.2. Prin Sentința nr. 1403 din data de 10 octombrie 2018 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și s-a declinat competența privind soluționarea cauzei formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G. și P., reprezentați de Sindicatul V., împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul București și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, fiind vorba de o competență teritorială exclusivă, care nu poate fi înlăturată.

Mai mult decât atât, potrivit Deciziei nr. 1/21.01.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției privind dezlegarea problemei de drept, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile de sindicate instanța competentă este cea de la sediul sindicatului.

Nu în ultimul rând, se poate observa ca reclamanții prin sindicat au ales instanța de la sediul sindicatului, nu cea de la domiciliul lor.

Prin urmare, având în vedere că sediul reclamantului este în mun. București, potrivit considerentelor de mai sus Tribunalul București este competent sa soluționeze cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtului, în favoarea membrilor de sindicat, la recunoașterea dreptului pretins, respectiv achitarea în totalitate a ajutoarelor cuvenite, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII din Legea-cadru nr. 284/2010, inclusiv a dobânzii legale și indicele de inflație aferente sumelor datorate la data pensionării.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul V., în numele membrilor săi de sindicat.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legală, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față, acțiunea a fost promovată de organizația Sindicatul V., în numele membrului său de sindicat, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește soluționarea cauzei privind pe reclamanții B., C., D., E., F., G. și P. prin Sindicatul V. în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2018.

GGC - GV