ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3944/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTRUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL DOLJ, solicitând: anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 2296/C/14.06.2016, și obligarea pârâților, în funcție de competențele fiecăruia, la: emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază și sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la același nivel al instanței și cu aceleași condiții privind tranșele de vechime în muncă și în funcție; emiterea ordinului de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare lunare pe ultimii 3 ani, în funcție de vechimea în profesie și în muncă și recalcularea sporurilor și altor drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pe ultimii 3 ani, în funcție de vechimea în profesie și în muncă; să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la plata efectivă a acestuia; să plătească dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamantei, și până la plata efectivă a acestuia.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4022 din 13 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei, Ministrul Justitiei și Tribunalul Dolj; a dispus anularea Ordinului Ministrului Justiției nr 2296/C/14.06.2016 și a dispus obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum și să efectueze demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi; a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul TRIBUNALUL DOLJ, solicitând admiterea recursului și schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-pârât a prezentat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a criticat sentința recurată ca netemeinică și nelegală, invocând, în esență, următoarele motive: Din analiza textelor legale de la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 ori ale art. 11 alin. (3) din Legea- cadru nr. 284/2010, art. 10 alin. (5) și art. 6 alin. (3) din aceeași lege, se desprinde faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres modul de calcul al drepturilor salariale de care va beneficia personalul care, în anul 2011, avansează în gradația corespunzătoare trecerii într-o altă tranșă de vechime în muncă sau funcție, prevederile fiind menținute și în anii următori 2012- 2016. Chiar și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, reținându-se, în esență, că nu încalcă dispozițiile art. 4, 16 și 41 din Constituția României, iar prin Decizia nr. 820/2006 a reținut că: "situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări". Apreciază, astfel, recurentul-pârât că diferența dintre indemnizația unui judecător care a fost reîncadrat la 1 ianuarie 2011 într-o anumită clasă de salarizare în raport de vechimea în funcție și în muncă avute la acea dată, și cea a unui judecător care trece în aceeași clasă de salarizare cu primul, dar după data de 1 ianuarie 2011, rezultă din modul de calcul al indemnizației stabilite prin legea aplicabilă la momentul trecerii dintr-o clasă de salarizare la alta, respectiv, de la o tranșă de vechime la alta, și nu dintr-o greșeală de calcul care să atragă răspunderea angajatorului, soluție care este în acord și cu Decizia nr. 669/22.06.2012, prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010. Anterior datei de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în situația în care personalul a îndeplinit condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție și/sau muncă, s-a acordat tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului (de 5, 10, 15, 20, 25 sau 30%) la salariul de bază din luna decembrie 2009. După data de 1 ianuarie 2011, se reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 și, astfel, modalitatea de calcul a drepturilor salariale cuvenite în ipoteza menționată a fost diferită, legiuitorul reglementând în art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, împrejurarea că trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție sau în muncă se concretizează prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizației de încadrare brute lunare. Recurentul- pârât arată că intimatei- reclamante i-au fost aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, normă juridică ce vizează avansarea în tranșă de vechime în muncă sau în funcție, și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, stabilind că salarizarea pentru personalul aflat în situațiile menționate în ipoteza normei, se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare, acest nivel fiind, conform art. 4 alin. (3) din aceeași lege, cel în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010, nivel stabilit începând cu 1 ianuarie 2011, în același sens fiind interpretat și art. 2 din Legea nr. 285/2010, ce a făcut obiectul Deciziei nr. 32, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție. Tot astfel, mai arată recurentul-pârât, plata dreptului salarial al intimatei- reclamante s-a făcut prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceeași tranșă de vechime ca și reclamanta, ulterior datei de 01.01.2011 (Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin urmare, nu se poate vorbi de o discriminare, întrucât dispozițiile Legii nr. 285/2010 s-au aplicat în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Apărarea în cauză Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În speță, intimata- reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea intimatului- pârât Ministerul Justiției la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și în raport de funcția îndeplinită în instanță precum și obligarea pârâților la plata diferenței salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, pentru ultimii 3 ani. Totodată, s-a mai solicitat plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015. Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5) 1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Înalta Curte apreciază concluzia curții de apel corectă și legală, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5) 1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susținerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanță, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia. Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat. Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că: "Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică. (...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...) În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene." În concluzie, refuzul intimatului- pârât Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este legală și, reținând că prima instanță a apreciat în mod corect și legal cu privire la cererea reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.