ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea Deciziei de suspendare a acreditării comunicată de pârâtă cu nr. 61209/02.12.2015 (menținută de RENAR ca urmare a respingerii apelului declarat) și înlăturării măsurii suspendării acreditarii, obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate, în sumă de 2.102.202,02 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat, din care: 336.371,03 RON beneficiu nerealizat în perioada decembrie 2015 - iunie 2016, 1.765.830,99 RON beneficiu nerealizat în perioada iulie 2016 - aprilie 2019; obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 20.000 Euro (contravaloarea în RON la data efectuării plății la cursul de schimb comunicat de BNR); obligarea pârâtei la plata sumei de 2.188,2 RON reprezentând taxa RENAR pentru evaluarea de urmărire și la plata sumei de 2.782,13 RON reprezentând taxa achitată pentru apelul formulat la RENAR împotriva deciziei de suspendare (procedura prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3336 din data de 5 octombrie 2016, a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a anulat decizia nr. 657/27.11.2015 emisă de Consiliul de acreditare al pârâtei, comunicată prin adresa nr. x/02.11.2015, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de: 2.188,2 RON reprezentând taxa pentru evaluarea de urmărire, 2.782,13 RON reprezentând taxa pentru apelul administrativ, a respins capetele de cerere privind daunele materiale de 2.102.202,02 RON și daunele morale de 20.000 euro, ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta B. au declarat recurs.

I. Reclamanta S.C. A. S.R.L., în motivarea recursului arată că deși în mod corect instanța a dispus anularea deciziei de suspendare, instanța de fond, în mod greșit a respins capetele de cerere privind obligarea paratei la plata de daune materiale și morale create în mod direct și nemijlocit prin decizia de suspendare a acreditării luată de intimata - pârâtă.

Admițând ca decizia de suspendare este nelegală, instanța de fond ar fi trebuit să admită că prejudiciul creat de către intimata - pârâtă prin decizia nelegală trebuie acoperit în totalitate. Este evident că decizia de suspendare a acreditării luată de intimata-pârâtă în mod nelegal, în data de 27.11.2015 este cauza care a condus la desființarea contractelor pe care recurenta-reclamantă le încheiase cu casele de asigurări de sănătate. În lipsa unei asemenea decizii (de suspendare) contractele pe care recurenta le încheiase cu casele de sănătate ar fi fost în vigoare pe întreg intervalul celor 5 ani de acreditare; or desființarea acestora ca urmare a deciziei luate în mod nelegal de către intimata-pârâtă a lipsit recurenta de obținerea sumelor de bani - plafonul la care avea dreptul.

În mod nejustificat, instanța de fond nu a reținut că prin nedecontarea de către casele de asigurări a fondurilor sociale de sănătate, recurenta a suferit un prejudiciu. Din considerente, rezultă că instanța își motivează această decizie prin aceea că nu a fost prezentat modul în care a fost determinat acest prejudiciu, deși în anexa la cererea de chemare în judecată este prezentată în mod detaliat modalitatea de calcul a prejudiciului creat.

Mai reține în mod greșit instanța de fond că prejudiciul pretins de reclamantă în sumă de 1.765.830,99 RON pentru perioada 9.06.2015 - aprilie 2019 este consecința deciziei de retragere a acreditării și nu a celei de suspendare a acreditării. Cu privire la această constatare recurenta arată că în mod evident este vorba de o eroare materială fiind în discuție perioada iulie 2016 - aprilie 2019 și nu iunie 2015 cum greșit se arată în considerentele hotărârii, Decizia 770/11.07.2016 de retragere a acreditării este o consecință directă a deciziei 657/27.11.2016 de suspendare a acreditării. Or, odată anulată decizia de suspendare, efectul firesc este acela că și decizia de retragere a acreditării ca act subsecvent și consecință directă a suspendării este lipsit de efecte. Având în vedere că ambele contracte cu casele de sănătate au fost reziliate ca urmare a deciziei de suspendare a acreditării (luata în mod ilegal și anulată de prima instanță), și nu ca urmare a deciziei de retragere a acreditării,- prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată pe întreg intervalul (decembrie 2015- aprilie 2019) este rezultatul direct și cauzal al deciziei de suspendare luată ilegal de RENAR.

Recurenta mai susține că a depus eforturi mari pentru a acredita laboratorul, ori a suspenda și ulterior retrage această acreditare ca urmare a suspendării nelegale, fără existența unui motiv argumentat, a creat o stare în care recurenta a simțit că indiferent de cât te străduiești și cât de bun ești, o autoritate publică poate lua orice decizii dorește, fără să le motiveze și chiar cu încălcarea propriilor reguli și a Constituției.

II. B., prin motivele de recurs, arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și se bazează în parte pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanța de fond a reținut în mod eronat, modul în care este reglementat și modul în care funcționează efectiv activitatea de acreditare, ignorând prevederile contractului de acreditare încheiat între părți.

RENAR, prin certificatul de acreditare emis, nu instituie dreptul de a efectua analize de laborator. Autorizarea privind activitatea de analize de laborator aparține cu totul alor entități ale statului. Prin certificatul emis către reclamantă, RENAR a autorizat doar efectuarea de analize în regim acreditat, adică cu asumarea voluntară a criteriilor obligatorii impuse de Standardul SR EN ISO/CEI 17011:2005. Acest standard nu este o creație a RENAR ci este un act normativ internațional de referință la prevederile căruia România a aderat. Majoritatea normelor și procedurilor adiacente cu care se operează în baza acestui standard au caracter precis și nu sunt permise derogări sau modificări în politicile de punere în aplicare.

Reclamanta a aderat voluntar la principiile acreditării pe care s-a obligat să le respecte întru totul în funcționarea sa pentru a beneficia de analize medicale decontate de casele de asigurări de sănătate. Această condiție pentru decontarea analizelor, a acreditării, nu este impusă de subscrisa RENAR, ci este o condiție impusă de casele de asigurări pentru decontarea analizelor medicale.

Acreditarea pornește de la încheierea unui contract cadru de acreditare care instituie modul concret în care se derulează relația dintre RENAR și OEC-ul acreditat. Procedura de acreditare s-a derulat ca urmare a încheierii contractului de acreditare nr. x/05.02.2D15.

În temeiul contractului încheiat, reclamanta a avut dreptul să elibereze buletine de analize medicale cu inscripționarea simbolului acreditării numai pe perioada valabilității certificatului de acreditare eliberat de RENAR ca dovadă a respectării cerințelor de acreditare.

Instanța de fond, deși a reținut în aparență corect situația, a apreciat netemeinic asupra îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor cerute pentru remedierea neconformităților constatate și a făcut în mod obiectiv o confuzie majoră prin separarea efectivă a primei neconformități constatate în foaia de observații cu neconformitatea majoră constatată ulterior.

Recurenta mai susține că în mod netemeinic a apreciat instanța de fond că trimiterea în format electronic a celor 10 buletine de analiză au fost de natură să soluționeze neconformitatea constatata, în mod obiectiv, prin cadrul lărgit al verificărilor dispuse au fost constate și neconformități majore, complementare și legate indisolubil de neconformitatea mai sus precizată. Aceste neconformități nu au fost remediat, decât într-o manieră sporadică, insuficientă și fără informarea persoanelor ale căror buletine de analize fuseseră alterate.

Acțiunile corective trebuiau să vizeze verificarea obligatorie a tuturor buletinelor de analiză care prezentau riscul de alterare a datelor. Instanța de fond a ignorat faptul că unele dintre buletinele de analize medicale au ajuns în mâinile unui terț, care nu avea calitatea de titular al analizelor în cauză. Astfel, în mod corect echipa de evaluare RENAR a concluzionat că sistemul informatic al reclamantei utilizat pentru introducerea și stocarea informațiilor examinării nu este protejat împotriva falsificării și pierderii informațiilor, reclamanta nu a luat măsuri de control asupra intervențiilor neautorizate, nu a verificat activitatea angajaților săi și nu a menținut permanent confidențialitatea informațiilor pacienților ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21, art. 22 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Instanța de fond a ignorat faptul că însăși reclamanta a recunoscut prin răspunsul la întâmpinare gravitatea faptelor săvârșite, arătând că neconformitățile constatate puteau fi încadrate ca fiind critice, conform Politicii RENAR C. pen.-16 privind tratarea neconformităților constatate la evaluarea OEC, acestea fiind de natura a afecta semnificativ credibilitatea in competenta reclamantei.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal și netemeinic faptul că încetarea raporturilor de muncă ale angajatei C. în temeiul art. 55, lit. b) din Codul Muncii, adică prin acordul părților, a constituit măsură corectivă de remediere a neconformității majore identificate.

Fără să procedeze la o minimă cercetare disciplinară internă, fără să analizeze asupra potențialului infracțional al faptelor acestei angajate, fără să aprecieze în vreun fel asupra prejudiciului produs societății, reclamanta a încetat pe cale "amiabilă" raporturile de muncă ale angajatei.

Această modalitate de încetare a raporturilor de muncă trădează asumarea și acceptarea implicită și explicită de către reclamanta A. a tuturor consecințelor ce decurg din faptele angajatei, iar lipsa oricărui demers legal împotriva acesteia probează că aceste fapte au fost săvârșite de conivență cu aceasta.

Instanța de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a informat Casele de asigurări de sănătate despre neregulile sesizate și a beneficiat și beneficiază încă în mod nelegal de sumele încasate în baza buletinelor de analiză falsificate de reclamantă.

Reclamanta nu a informat persoanele prejudiciate de falsificarea buletinelor de analiză pentru a se proteja de eventualele consecințe penale ale faptelor sale și nu a informat casele de asigurări pentru a-și păstra sumele încasate necuvenit din decontarea cheltuielilor cu analizele falsificate.

În pofida tuturor acestor argumente, în mod nefondat, instanța de fond a apreciat că în derularea procedurilor privind suspendarea acreditării reclamantei a fost încălcată obligația de informare personală instituită de art. 31 alin. (2) din Constituția României.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, ca inadmisibil, având în vedere în memoriul de recurs a fost indicată altă hotărâre pronunțată de instanța de fond.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va respinge această excepție, având în vedere faptul că este vorba de o eroare de tehnoredactare, iar recurenta-pârâtă a precizat acest lucru.

De altfel, recurenta-reclamantă prin susținerile verbale a precizat că nu mai insistă asupra acestei excepții.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-pârâtă RENAR, ca organism național de acreditare, a emis în favoarea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. un certificat de acreditare, în baza căruia aceasta avea dreptul să efectueze analize de laborator.

Recurenta-pârâtă a fost sesizată cu privire la existența unor neconformități în desfășurarea activității Laboratorului de analize medicale al recurentei-reclamante A..

Urmare acestei sesizări, prin adresa nr. x/14.07.2015 recurenta-pârâtă a dispus efectuarea unei evaluări extraordinare, cu o durată de maxim 4 ore, care să confirme/infirme aspectele cuprinse în sesizare, iar prin adresa nr. x/15.07.2015 pârâta a comunicat componența comisiei de evaluare.

La data de 20.07.2015, la sediul reclamantei s-a prezentat echipa de evaluatori, care a întocmit foaia de observație nr. 1 iar la rubrica "Constatări" a menționat:

"Buletine de analize emise anterior acreditarii, în cazul în care se tipăresc duplicate, sigla apare prezentă. Se va remedia problema în sensul prezentat (eliminarea siglei pentru buletinele anterioare) și se va dovedi acest lucru prin trimiterea a 10 buletine de analize în format electronic, fără siglă, anterioare acreditării pe adresa: x@x.ro; x.x@x.ro&x;.

De asemenea, Comisia de evaluare a acordat un termen de 10 zile pentru remedierea problemelor constatate cu ocazia evaluării extraordinare din data de 20.07.2015, iar în data de 30.07.2015, în termenul acordat pentru remediere, reclamanta transmite pârâtei un e-mail, atașând 10 buletine de analize emise anterior acreditării, prin care s-a dovedit eliminarea siglei RENAR.

În data de 31.10.2015, RENAR răspunde prin-un email în care mulțumește pentru operativitate și confirmă că buletinele de analiză tipărite în duplicat sunt generate fără sigla RENAR.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că această neregulă a fost rezolvată în termenul și în conformitate cu modalitatea stabilită de pârâtă.

În timpul evaluării extraordinare, ulterior părăsirii sediului reclamantei, pârâta a întocmit la propriul sediu, pe baza documentelor ridicate de la reclamantă și în urma analizării acestora, un nou document, respectiv raportul de neconformitate nr. 1-1/20.07.2015, în care este menționată o neconformitate și anume:

"Laboratorul nu a menținut permanent confidențialitatea informațiilor pacienților. Sistemul informatic utilizat pentru înregistrarea și stocarea informațiilor examinării nu este protejat împotriva falsificării sau pierderii informațiilor."

"După eliberarea buletinului de analiză, care a fost validat de responsabilului de analiză și verificat de șeful de laborator, responsabilul de analiza (C.) devalidează rezultatele, șterge și modifică rezultatele pacientului, cu pierderea informațiilor inițiale".

Recurenta-reclamantă nu a contestat conținutul Raportului de neconformitate nr. x/20.07.2015, nici cu ocazia primirii unei copii (copia fiind semnată fără obiecțiuni), nici în cuprinsul prezentei acțiuni.

Recurenta-reclamantă a criticat doar posibilitatea de întocmire a raportului de neconformitate la sediul pârâtei, după încheierea ședinței de evaluare extraordinară de la sediul reclamantei, indicând și faptul că a îndreptat ulterior toate neconformitățile, iar etapele procedurii de suspendare a acreditării nu au fost respectate de pârâtă.

În ceea ce privește faptul că pârâta nu a solicitat refacerea planului de acțiuni propus de reclamantă, în condițiile în care a apreciat că planul de acțiuni propus de reclamantă nu este adecvat, instanța de fond a reținut că procedura RENAR Cod: P-16 "Politica privind tratarea neconformităților constatate la evaluarea OEC" dedica pct. 4.4 din procedura unui subiect aparte, respectiv "Acțiuni corective".

În preambulul acestui capitol se indică, cu titlu general, etapele care trebuie parcurse pentru remedierea neconformităților, menționându-se, într-adevăr, și faptul că "În cazul în care evaluatorul șef considera că Planul de acțiuni este neadecvat acesta va solicita OEC refacerea analizei neconformităților."

În finalul preambulului, se arată însă faptul că activitățile ce urmează a fi efectuate în concret, precum și termenele aferente, se vor stabili în funcție de etapa procesului de acreditare în care au fost constatate neconformitățile.

Astfel, potrivit pct. 4.2.2.1, în cazul în care neconformitățile majore sunt constatate cu ocazia evaluării extraordinare, planul de acțiuni propus de OEC se analizează de către evaluatorul șef, iar dacă acesta nu îl aprobă, va propune direct suspendarea acreditarii OEC, fără a mai solicita refacerea planului de acțiuni.

Cum pct. 4.2.2.1 conține norme cu caracter special, el se va aplica cu prioritate față de preambulul pct. 4.4 care conține norme cu caracter general.

După ce pârâta a comunicat reclamantei prin adresa nr. x/24.09.2015 faptul că va propune suspendarea acreditarii, reclamanta și-a prezentat observațiile asupra acestei propuneri, in data de 29.09.2015, când a avut loc o întâlnire între reprezentanții RENAR și reprezentanții reclamantei, întâlnire în cadrul căreia reclamanta a arătat că nu înțelege ce măsuri mai trebuia să întreprindă pentru înlăturarea neconformității, iar directorul general al RENAR a arătat că se impunea a se verifica daca salariata C. a acționat similar și în cadrul celorlalte buletine de analiză, nu doar în 10% din cazuri.

Cu privire la această cerință, reclamanta a arătat că având în vedere termenul dat de RENAR era imposibil să se verifice toate analizele, iar la fel ca la orice audit, verificările se fac prin sondaj, aspect cu privire la care pârâta nu a oferit niciun fel de răspuns.

În ceea ce privește efectele produse de neconformitate, reclamanta a precizat că buletinele de analiza menționate de pârâtă în Raportul de neconformitate s-au întemeiat totuși pe niște analize efectuate în mod real, astfel încât rezultatele sunt în sine corecte, nefiind nevoie de înștiințarea pacienților, frauda comisă de angajata respectivă constând în aceea că a introdus probele în laborator fără știrea conducerii și fără a genera un buletin de analiză nou, special pentru aceste probe, ci a modificat buletine de analiză mai vechi prin introducerea rezultatelor corecte aferente noilor probe.

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 2.782,13 RON, reprezentând taxa pentru apelul administrativ, dat fiind faptul că soluția de respingere a apelului administrativ a fost, la rândul ei, nelegală.

Instanța de fond în mod corect a reținut că prin adresa nr. x/28.07.2015, pârâta comunică reclamantei faptul că evaluarea de urmărire va avea loc la sediul laboratorului ... cel mai târziu până la sfârșitul lunii august, urmând ca durata ei să fie de două zile, din care o zi va fi alocata verificării sistemului informatic al laboratorului.

Or, această evaluare de urmărire nu a mai avut loc, astfel că s-a apreciat că taxa este nedatorată, urmând a fi restituită reclamantei.

În ceea ce privește motivul de recurs privind acordarea daunelor materiale și morale, Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că Decizia de suspendare a acreditării pe 6 luni și-a produs efecte numai în perioada 09.12.2015 (5 zile lucrătoare de la data emiterii ei, potrivit Procedurii RENAR P-21)-09.06.2016, astfel încât și efectele prejudiciale trebuie rezumate la aceeași perioadă.

Ulterior încetării suspendării, pârâta a emis decizia nr. 770/11.07.2016 prin care a dispus retragerea acreditării, aceasta stând la baza efectelor prejudiciale ulterioare acestei date, adică la baza prejudiciului pentru perioada 09.06.2015- aprilie 2019 de 1.765.830,99 RON pretins de reclamantă. Această decizie nu face însă obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește perioada 09.12.2015-09.06.2016, perioada în care cele două contracte au fost suspendate/reziliate, în mod evident, reclamanta a fost privată de posibilitatea de a efectua analize de laborator decontate din fondurile de asigurări sociale de sănătate.

Sumele maxime aprobate lunar de către casa de asigurări diferă semnificativ de la luna la luna, nefiind deci cert care ar fi fost sumele ce urmau a se aproba pentru perioada decembrie 2015- iunie 2016.

Aceste sume reprezintă sumele maxime ce puteau fi plătite de casă către reclamantă, nefiind cert că ele urmau a fi utilizate în întregime de către reclamantă.

Cum astfel de date nu au fost oferite, instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere privind prejudiciul material, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește prejudiciul pentru perioada 09.06.2015- aprilie 2019, de 1.765.830,99 RON pretins de reclamantă, Înalta Curte constatată că instanța de fond în mod corect a apreciat că aceasta nu se află în legătură de cauzalitate cu decizia nr. 657/27.11.2015 de suspendare a acreditarii, putând fi pus într-o eventuală legătură de cauzalitate cu decizia nr. 770/11.07.2016 de retragere a acreditarii, decizie ce nu face obiectul prezentei judecăți.

În ceea ce privește daunele morale, reclamanta nu a oferit niciun fel de date referitoare la atingerea prestigiului profesional și la scăderea încrederii pacienților, astfel că instanța de fond în mod temeinic și legal a respins acest capăt de cerere.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității și recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității .

Respinge recursurile declarate de recurenta - pârâtă B. și de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 3336 din data de 5 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.