COUDERC ET AUTRE c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 44452/04 prezentată de Anne-Marie COUDERC și FILIPACCHI ASOCIES împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 13 mai 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 8 decembrie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT recurentele sunt M Anne-Marie Couderc, resortisant francez născut în 1950, și societatea Hachette Filipacchi asociați, persoană juridică de drept francez al cărui sediu este în Levallois Perret.

Ele sunt director de publicare și, respectiv, societatea editorială a l Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către M.-C. Percin, avocat la Paris. Guvernul francez ( 2533 din 21 februarie 2002, a publicat un articol intitulat Sirven, Schuller, promenadă de sănătate. Arta a fost ilustrată dintr-o fotografie în culori reprezentând domnii Alfred Sirven și Didier Schuller în interiorul casei din Paris, unde se aflau provizoriu deținuți. Dl Sirven și dl Schuller. La 26 martie 2002, dl A. Sirven le-a citat pe reclamante în fața Tribunalului de Mare Instanță din Paris pentru a răspunde la infracțiunea prevăzută și reprimată de articolul respectiv. 35b I din Legea din 29 iulie 1881 privind publicarea fotografiei menționate anterior fără acordul său.

Prin hotărârea pronunțată la 7 februarie 2003, Tribunalul de Mare Instanță de la Paris a constatat dispariția acțiunii publice care decurge din Legea din 6 August 2002 privind amnistia. Statuind asupra acțiunii civile, instanța a declarat că elementele constitutive ale dreptului comunitar erau reunite și a condamnat recurentele să plătească către A. Sirven 1 euro (EUR) ca daune-interese. Recurentele și dl Sirven au interceptat apelul. printr-o hotărâre pronunțată la 4 În decembrie 2003, instanța de apel din Paris a confirmat hotărârea anterioară, dar le-a condamnat pe reclamante să plătească lui A. Sirven 1 000 EUR ca daune-interese. Recurentele s-au ocupat de casare. În memoriul lor amplificativ, ele au ridicat un singur motiv și au invocat art. 10 din Convenție.

Prin hotărârea pronunțată la 8 iunie 2004, Curtea de Casație a respins recursul. La 12 februarie 2005, A. Sirven a decedat, în urma unui atac de cord. GRIEFS Recurentele invocă articolele 7, 10, 14 și 18 din Convenție și se plâng că condamnarea lor pe baza legii din 29 iulie 1881 privind libertatea presei constituie o interferență nejustificată în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare. Acestea critică în special art. 35b I din Legea din 1881, care, în opinia lor, a fost deviat de la scopul său, și anume protecția prezumției de nevinovăție. Ele reduc, de asemenea, caracterul imprevizibil al jurisprudenței franceze în materie de drept la faă de persoanele aflate în centrul actualității.

Curtea arată că, la 28 februarie 2008, a fost informată printr-o scrisoare din partea Consiliului recurentelor cu privire la dorința clientelor sale de a se retrage de la cererea acestora. Din această scrisoare reiese că această dezmințire este lipsită de ambiguitate. printr-o scrisoare din 7 martie 2008, guvernul a fost informat cu privire la această dezmințire și nu este opusă. Prin urmare, Curtea constată că recurentele (n mai) doresc să își mențină pledoaria în sensul articolului 1 litera (a) din convenție. Curtea consideră că este necesar să înceteze aplicarea articolului 3 din Convenție și să șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 44452/04 présentée par Anne-Marie COUDERC et FILIPACCHI ASSOCIES contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 13 mai 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 8 décembre 2004, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérantes, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes sont M me Anne-Marie Couderc, ressortissante française née en 1950, et la société Hachette Filipacchi associés, personne morale de droit français dont le siège est à Levallois Perret.

Elles sont respectivement directrice de publication et société éditrice de l’hebdomadaire « Paris-Match ». Elles sont représentées devant la Cour par M e M.-C. de Percin, avocat à Paris. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me E. Belliard, directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. L’hebdomadaire « Paris-Match», dans son édition n o 2533 datée du 21 février 2002, publia un article intitulé « Sirven, Schuller, promenade de santé ». L’article était illustré d’une photographie en couleur représentant MM. Alfred Sirven et Didier Schuller à l’intérieur de la maison d’arrêt de la Santé à Paris, où ils se trouvaient provisoirement détenus.

M. Sirven et M. Schuller étaient en effet alors mis en examen pour répondre notamment de faits d’abus de biens sociaux dans le cadre d’affaires impliquant des sociétés à caractère public. Le 26 mars 2002, M. A. Sirven fit citer les requérantes devant le tribunal de grande instance de Paris pour y répondre du délit prévu et réprimé par l’article 35 ter I de la loi du 29 juillet 1881 à raison de la publication de la photographie précitée sans son accord. Par un jugement rendu le 7 février 2003, le tribunal de grande instance de Paris constata l’extinction de l’action publique découlant de la loi du 6 août 2002 portant amnistie. Statuant sur l’action civile, le tribunal dit que les éléments constitutifs de l’infraction étaient réunis et condamna les requérantes à payer à A. Sirven 1 euro (EUR) à titre de dommages-intérêts.

Les requérantes et M. Sirven interjetèrent appel. Par un arrêt rendu le 4 décembre 2003, la cour d’appel de Paris confirma le jugement précédent, mais condamna les requérantes à payer à A. Sirven 1 000 EUR à titre de dommages-intérêts. Les requérantes se pourvurent en cassation. Dans leur mémoire ampliatif, elles soulevèrent un moyen unique et invoquèrent l’article 10 de la Convention. Par un arrêt rendu le 8 juin 2004, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Le 12 février 2005, A. Sirven décéda, à la suite d’un malaise cardiaque. GRIEFS Les requérantes invoquent les articles 7, 10, 14 et 18 de la Convention et se plaignent de ce que leur condamnation sur le fondement de la loi du 29 juillet 1881 sur la liberté de la presse constitue une ingérence injustifiée dans l’exercice de leur droit à la liberté d’expression.

Elles critiquent en particulier l’article 35 ter I de la loi de 1881 qui, selon elles, a été détourné de son but, à savoir la protection de la présomption d’innocence. Elles allèguent également l’imprévisibilité de la jurisprudence française en matière de droit à l’image des personnes placées au cœur de l’actualité. EN DROIT La Cour relève que, le 28 février 2008, elle a été informée par lettre du conseil des requérantes de la volonté de ses clientes de se désister de leur requête. Il ressort de cette lettre que ce désistement est dénué de toute ambiguïté. Par une lettre du 7 mars 2008, le Gouvernement a été informé de ce désistement et ne s’y est pas opposé. La Cour constate donc que les requérantes n’entendent plus maintenir leur requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

S’étant assurée qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention, la Cour considère qu’il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président