ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5467/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin încheierea din 19 septembrie 2012,

pronunțată de secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr.

5210/102/2011, a fost trimisă spre soluționare excepția de nelegalitate

invocată de reclamanta N.E., având ca obiect dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.

59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1

lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că dispozițiile criticate

încalcă flagrant prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României, dar și

dispozițiile art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum

și ale Protocolului nr. 1 coroborate cu art. 14 din Convenția arătată. Reclamanta

a opinat că normele în cauză aduc o ingerință nejustificată dreptului de

proprietate, câtă vreme au un caracter imprecis și sunt lipsite de

predictibilitate, fiind contrare proporționalității rezonabile și echilibrului

echitabil, fiind discreționare și discriminatorii.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Guvernul României, a invocat excepția inadmisibilității,

argumentând că dispozițiile art. 4 alin. (1) privesc în mod exclusiv actele

administrative, nu și ordonanțele de Guvern, simple sau de urgență. Aceste din

urmă acte au caracter legislativ, putând fi atacate în condițiile art. 9 din

Legea nr. 554/2004 sau prin invocarea excepției de neconstituționalitate.

Pârâta Casa Județeană

de Pensii Mureș nu a formulat apărări în cauză.

Prin Sentința nr. 228

din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul

României și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate formulată de

reclamanta N.E.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că a fost învestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c) - h)

din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Instanța a reținut că

o primă condiție de admisibilitate evidentă a excepției de nelegalitate

privește obiectul ei: trebuie să fie vorba de un act administrativ.

În opinia instanței,

actul a cărui legalitate se contestă în cauză este o ordonanță de urgență care

nu poate fi calificată ca act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004. Ordonanțele de urgență nu sunt acte emise în vederea

organizării legii sau a executării în concret a legii, ele reprezentând însăși

legea.

S-a mai reținut că o

ordonanță de urgență ar putea face obiectul unei acțiuni în contencios

administrativ doar în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004,

respectiv numai dacă ea fost declarată neconstituțională

[

art. 126 alin. (6)

teza a doua din Constituție

]

sau dacă acțiunea în contencios administrativ este însoțită de excepția de

neconstituționalitate

[

art. 9 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004

]

.

A concluzionat Curtea

că în cauză nu sunt incidente dispozițiile amintite, reclamanta invocând

nelegalitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pe calea excepției de

nelegalitate.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta N.E.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Consideră recurenta

că prevederile ordonanței în discuție încalcă prevederile art. 6 și art. 8 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la desfășurarea unui

proces echitabil și respectarea vieții private, precum și ale Protocolului nr.

1 din Convenția privind respectarea dreptului său de proprietate, cu referire

la pensia la care este îndreptățită să i se plătească din fondul de asigurări

sociale.

Decizia instanței de

recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție,

competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute

numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că reclamanta a invocat

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Înalta Curte reține

că în cauza dedusă judecății se solicită constatarea nelegalității unui act

normativ, care nu intră în sfera actului administrativ și a cărui nelegalitate

nu poate fi constatată de o instanță de contencios administrativ, ci intră în

sfera de competență a instanței de contencios constituțional, astfel cum arată

dispozițiile din Legea nr. 47/1992, republicată.

Or, Înalta Curte

reține că nu poate constitui niciodată obiect al excepției de nelegalitate o

dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, nefiind în competența

instanțelor judecătorești soluționarea excepției de nelegalitate a unor

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, ci întotdeauna

judecătorul este chemat să aplice și să interpreteze aplicarea legii la un caz

particular, în raport de situația de fapt și de drept reținută.

Înalta Curte reține

că dispozițiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență sunt supuse unei

alte proceduri de verificare, deci controlul lor se realizează potrivit unei

alte proceduri stabilite prin lege organică.

În materia

soluționării cererilor referitoare la nelegalitatea/neconstituționalitatea unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, legiuitorul a adoptat

o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 47/1992, fără a periclita însă

exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților și fără ca prin

această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în

înțelesul dat acestuia de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și reflectat

în jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de

Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

Pentru aceste

considerente, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de Înalta

Curte.

Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție precizează că atât

condițiile, cât și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege

organică, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută, iar,

pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.E. împotriva Sentinței nr. 228 din 16 noiembrie 2012 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - AS