ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5467/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin încheierea din 19 septembrie 2012, pronunțată de secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 5210/102/2011, a fost trimisă spre soluționare excepția de nelegalitate invocată de reclamanta N.E., având ca obiect dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că dispozițiile criticate încalcă flagrant prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României, dar și dispozițiile art. 6 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și ale Protocolului nr. 1 coroborate cu art. 14 din Convenția arătată.

Reclamanta a opinat că normele în cauză aduc o ingerință nejustificată dreptului de proprietate, câtă vreme au un caracter imprecis și sunt lipsite de predictibilitate, fiind contrare proporționalității rezonabile și echilibrului echitabil, fiind discreționare și discriminatorii. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României, a invocat excepția inadmisibilității, argumentând că dispozițiile art. 4 alin. (1) privesc în mod exclusiv actele administrative, nu și ordonanțele de Guvern, simple sau de urgență. Aceste din urmă acte au caracter legislativ, putând fi atacate în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sau prin invocarea excepției de neconstituționalitate. Pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș nu a formulat apărări în cauză.

Prin Sentința nr. 228 din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate formulată de reclamanta N.E. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Instanța a reținut că o primă condiție de admisibilitate evidentă a excepției de nelegalitate privește obiectul ei: trebuie să fie vorba de un act administrativ.

În opinia instanței, actul a cărui legalitate se contestă în cauză este o ordonanță de urgență care nu poate fi calificată ca act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Ordonanțele de urgență nu sunt acte emise în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, ele reprezentând însăși legea. S-a mai reținut că o ordonanță de urgență ar putea face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ doar în condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectiv numai dacă ea fost declarată neconstituțională [ art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție ] sau dacă acțiunea în contencios administrativ este însoțită de excepția de neconstituționalitate [ art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ] . A concluzionat Curtea că în cauză nu sunt incidente dispozițiile amintite, reclamanta invocând nelegalitatea prevederilor art. 1 din O.U.G.

nr. 59/2011 pe calea excepției de nelegalitate. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta N.E. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Consideră recurenta că prevederile ordonanței în discuție încalcă prevederile art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la desfășurarea unui proces echitabil și respectarea vieții private, precum și ale Protocolului nr. 1 din Convenția privind respectarea dreptului său de proprietate, cu referire la pensia la care este îndreptățită să i se plătească din fondul de asigurări sociale.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) coroborate cu art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 din O.U.G.

nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății se solicită constatarea nelegalității unui act normativ, care nu intră în sfera actului administrativ și a cărui nelegalitate nu poate fi constatată de o instanță de contencios administrativ, ci intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional, astfel cum arată dispozițiile din Legea nr. 47/1992, republicată.

Or, Înalta Curte reține că nu poate constitui niciodată obiect al excepției de nelegalitate o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, nefiind în competența instanțelor judecătorești soluționarea excepției de nelegalitate a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, ci întotdeauna judecătorul este chemat să aplice și să interpreteze aplicarea legii la un caz particular, în raport de situația de fapt și de drept reținută. Înalta Curte reține că dispozițiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență sunt supuse unei alte proceduri de verificare, deci controlul lor se realizează potrivit unei alte proceduri stabilite prin lege organică.

În materia soluționării cererilor referitoare la nelegalitatea/neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de urgență, legiuitorul a adoptat o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 47/1992, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților și fără ca prin această procedură să se aducă atingere dreptului de acces la un tribunal, în înțelesul dat acestuia de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și reflectat în jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de Constituția României și jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de Înalta Curte.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție precizează că atât condițiile, cât și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută, iar, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.E. împotriva Sentinței nr. 228 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - AS