ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6756/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, contestație împotriva Deciziei nr. 11490 din data de 23.11.2017, emisă de către F.G.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună; anularea în integralitate a art. 2 din Decizia nr. 11490/23.11.2017, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 22.719,53, considerând că acest fapt este nelegal, și obligarea pârâtului la plata diferenței de despăgubire în cuantum de 22.719,53 RON; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1740 din data de 12 aprilie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea contestației în integralitate, urmând a anula în integralitate art. 2 din Decizia nr. 11490 din data de 23.11.2017, emisă de către F.G.A., și de a obliga intimatul-pârât F.G.A. la plata sumei de 22.719,53 RON, precum și a cheltuielilor de judecată avansate în fața instanței de fond.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurentul- reclamant a relevat scurt istoric al cauzei și a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, susținând că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esență, următoarele:

Pentru evitarea oricărui dubiu, evidențiază faptul că prejudiciul moral suferit de către recurent are inclusiv o componentă medicală, iar o altă componentă care se impune a fi avută în vedere pentru aprecierea daunelor morale în ceea ce privește pierderea danturii, este referitoare la imaginea recurentului și problemele referitoare la masticație pe perioada scursă între data producerii accidentului și data refacerii danturii. Existența unui prejudiciu estetic arată că nu poate fi pusă sub semnul întrebării în speță, având în vedere că dinții pe care recurentul i-a pierdut s-au aflat în partea frontală superioară.

În acest sens, a făcut o analiză a daunelor morale din perspectiva traumatismelor suferite și, în mod particular, pierderea danturii, cu referire la leziunile suferite la nivelul cotului și traumatismul dentar.

Recurentul- reclamant susține că, cuantumul daunelor morale acordate în cauză, din punctul său de vedere este nejustificat de redus, atât prin raportare la suferința avută, care, după cum a arătat, nu s-a limitat la cele 16 zile de îngrijiri medicale, cât și prin prisma valorii stabilite pentru fiecare zi de îngrijiri medicale.

Consideră că instanța de fond a soluționat de o manieră mult prea tehnică prezenta cauză și nu a manifestat un minim de atenție față de suferința recurentului, considerând că dacă în Raport este indicat 16 zile, după 16 zile acesta a fost într-o stare perfectă. Este adevărat, arată acesta, că nu există o formulă magică pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, dar consideră că, în speță, instanța de fond, dacă ar fi analizat cu o minimă atenție particularitățile speței, ar fi observat că suferința recurentului/contestatorului nu s-a rezumat la cele 16 zile necesare refacerii leziunilor, fiind evidente cel puțin următoarele aspecte: suferința cauzată de imposibilitatea de a avea o alimentație normală în perioada scursă până la refacerea danturii; suferința cauzată de numeroasele intervenții stomatologice, care au fost necesare refacerii danturii, care în mod evident nu se circumscriu zilelor de îngrijiri medicale, acestea din urmă vizând doar leziunile.

Recurentul-reclamant a formulat critici și în ce privește analiza daunelor morale din perspectiva valorii stabilite pentru fiecare zi de îngrijiri medicale. Lipsa unor repere în "Procedura de soluționare pe cate amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" utilizată de B. si FGA in ceea ce privește pierderea danturii.

Dovadă a faptului că instanța de fond a tratat și analizat în mod superficial cererea sa de chemare în judecată este tocmai faptul că s-a reținut că această procedură utilizată de către FGA ar conține mai multe criterii și reglementează diverse ipoteze care fac posibilă încadrarea obiectivă și corespunzătoare a situației contestatorului în grila utilizată de FGA/B..

Nicio ipoteză sau situație din cele prezentate în ..Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese" nu vizează pierderea danturii, fiind vizate doar situațiile umor leziuni care necesită zile de îngrijiri medicale sau decesul.

Practic, instanța de fond nu a analizat în concret ceea ce contestatorul a solicitat, respectiv, să constate ca intimatul FGA nu a luat în calcul suferința contestatorului pentru pierderea danturii și pentru perioada de timp în care acesta a fost nevoit să se deplaseze la cabinetul stomatologic.

Pe de altă parte, potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, s-a apreciat că, în caz de vătămare corporală pentru vătămări care au necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 474 RON/zi, sumă care este cu mult mai mare față de cea determinată de către intimat.

Același Ghid la care face referire și instanța de fond menționează că valoarea despăgubirilor medii pe zi plătite de B. în instanța în perioada 2011-2012 a fost de 881 RON. Or, valoarea stabilită de către intimatul FGA și confirmată ulterior de către instanța de fond este de 7 ori mai mică față de ceea ce s-a considerat ca fiind cuvenit contestatorului.

Instanța de fond a avut în vedere valoarea despăgubirilor medii plătite de B. pe zi pe cale amiabilă în perioada 2011- 2012, fără a avea în vedere faptul că aceste daune morale urmează a se achita la nivelul anului 2018, în condițiile în care salariul minim pe economie la nivelul anului 2011 a fost de 670 RON (conform H.G. 1193/24.13.2010); în 2012 a fost de 700 RON (conform H.G. 1325/14.12.2018), iar în anul 2018 salariul minim pe economie este de 1900 RON, conform. H.G. nr. 846/29.11.2017).

Astfel, arată recurentul- reclamant, inclusiv datele la care s-a raportat atât F.G.A., cât și instanța de fond, sunt, din punctul său de vedere, date care nu mai corespund realităților actuale și în mod evident suma de 2.320 RON cu titlu de despăgubiri pentru 16 zile de îngrijiri medicale și pierderea a 3 dinți din dantura naturală este o sumă nejustificat de redusă.

În fine, susține acesta, nu a urmărit nicio secundă să se îmbogățească în urma soluționării acestei cereri de despăgubire/contestației împotriva Deciziei F.G.A., singura dorință a acestuia fiind de a fi despăgubit corespunzător pentru pierderea suferită.

Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate și menținerea Deciziei nr. 11490/23.11.2017 emise de către acesta.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, pe calea acțiunii în contencios administrativ deduse judecății, reclamantul A. a solicitat anularea în integralitate a art. 2 din Decizia nr. 11490/23.11.2017, emisă de intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 22.719,53, reprezentând daune morale, și obligarea pârâtului la plata diferenței de despăgubire în cuantum de 22.719,53 RON.

Având în vedere calificarea pe care prima instanță a dat-o demersului judiciar al reclamantului, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menționat.

Verificând sentința recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Se reține că recurentul-reclamant a criticat, exclusiv, cuantumul daunelor morale acordate și care în opinia sa nu reflectă suferința fizică și psihică cauzată de leziunile suferite și de sechelele traumatice.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru evaluarea prejudiciului moral. Așadar, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată, include o doză de aproximare, dar are la bază o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Referitor la daunele morale solicitate în speță, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul- pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reține că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, precum și din Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care aceste proceduri au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamantului și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că atât "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, cât și Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a vătămării corporale ce a necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 494 RON pe zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat 145 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 2.320 RON.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al F.G.A. a emis Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență B. S.A., dar și în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

Totodată, Înalta Curte reține că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.

Totodată, în cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori.

Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Este o certitudine faptul că leziunile cauzate persoanei vătămate și intervențiile chirurgicale suferite de aceasta în vederea recuperării sale au produs o suferință fizică și psihică considerabilă și au împiedicat-o să-și desfășoare viața cotidiană în aceleași condiții ca și înainte de accident.

Însă, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a avut în vedere criteriile de apreciere a daunelor morale, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența instanțelor naționale și europene și în doctrină, cu trimitere la dispozițiile legale mai sus citate. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanelor care au suferit un prejudiciu din cauza unui accident de circulație, care sunt vătămările produse acestora, instanța făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de față.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că, instanța de fond a analizat toate motivele și argumentele invocate de părți, arătând considerentele care fundamentează hotărârea adoptată, cu referire la elementele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care conduc la soluția pronunțată, iară motivele reținute nu sunt contradictorii. Hotărârea pronunțată răspunde exigenței impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de a indica cu suficientă claritate motivele care stau la baza adoptării sale și de a examina efectiv aspectele esențiale care îi sunt supuse aprecierii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul- reclamant A., ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1740 din 12 aprilie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2020.