Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 septembrie 2020

Decizia nr. 4492/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 18 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins". I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2220 din 9 iunie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în tot sentința recurată, și, rejudecând: Admite acțiunea, anulează Decizia F.G.A. nr. 2078 din 11 octombrie 2016 emisă de pârât și obligă pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantei suma de 4.979,05 RON, compusă din: 3.191,50 RON despăgubiri, 919,15 RON penalități de întârziere calculate până la data 3.12.2015; 868,40 RON cheltuieli de judecată în dosarul x/2015 Obligă intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească recurentei-reclamante A. S.A.

suma de 1.736,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.