ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 06.07.2017 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, a Chemat în judecată pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Din Cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să dispună: - suspendarea actelor administrative a căror anulare face obiectul dosarului x/2017, respectiv suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, nr. x/13.01.2017 și menținute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN și prin care s-a respins contestația nr. 814/20.02.2017. Motivând cererea, reclamantul a susținut că există motive care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare o cere, împrejurări legate de starea de fapt și de drept și pe care le-a prezentat atât în cererea de chemare în judecată cât și în răspunsul la întâmpinare, consideră că este îndeplinită și condiția existenței "cazului bine justificat" prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 204 alin. 1 din C. proc. civ. și art. 15 alin,(1) din Legea contenciosului administrativ. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 192 din 20 septembrie 2017 a Respinge cererea de suspendare promovată de reclamant Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din Cadrul Ministerului Educației Naționale Și Cercetării Științifice, pentru nedepunerea cauțiunii. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispozițile art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, aceaste condiție este imperativă iar, în lipsa cauțiunii, instanța nu are posibilitatea de a examina pe fond cererea de suspendare, urmează a respinge cererea ca atare. 1.

Calea de atac exercitată Impotriva sentinței nr. 192 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a pronunțat o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că a învederat instanței faptul că reclanagtul este scut de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată. În continuare recurentul-reclamat aduce critici pe fondul cauzei, deși instanța nu s-a pronuțat pe fond. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul -pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operațional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educației Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La rândul său, recurentul-reclamant a formulat Răspuns la întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Curtea are în vedere, sub aspectul regularității sesizării instanței, trei aspecte de asupra cererii de suspendare: prima dată de obiectul cererii și efectul urmărit în timp privind suspendarea, cel al nerespectării cerinței privind cauțiunea și cel rezultat din natura hotărârii judecătorești a cărei suspendare se cere. Așadar rezultă că prealabil sau consecutiv depunerii cererii de suspendare petentul trebuie să facă dovada consemnării cauțiunii în funcție dacă obiectul este evaluabil în bani (cuantumul este fix în procent de 10% din valoarea obiectului cererii) sau fix în valoare de 500 RON dacă cererea nu are un obiect evaluabil în bani. În cazul de față, prin cererea de suspendare petenta urmărește oprirea temporară a executării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, nr. x/13.01.2017 și menținute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN și prin care s-a respins contestația nr. 814/20.02.2017. Din cuprinsul cererii de recurs Curtea reține că recurentul se prevalează de dispozițiile art. 30 din O.G. nr. 80/2013, modificată, temei față de care susține că este scutită de plata cauțiunii. Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrativ -fiscale mai sus menționate până la soluționarea definitivă a cauzei, instanța reține că la termenul de judecată din data de 17 august 2017, Curtea de apel a pus în vedere reclamantului să plătească o cauțiune în cuantum de 20486,58 RON, conform art. art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, caz uri in acre depunerea unei cauțiuni este obligatorie pentru suspendarea executării actului administartiv . În materie fiscală dispozițiile art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, astfel încât, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai după depunerea unei cauțiuni. Astfel, conform dispozițiile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 RON. Din analizarea acestui text de lege, rezultă că depunerea cauțiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actului administrativ. Această condiție, impusă imperativ de lege trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării, lipsa depunerii cauțiunii neputând fi suplinită. În ceea ce privește criticile vizând fondul cauzei, instanța reține că acestea nu vor mai fi analizate în raport de constatarea neîndeplinirii a însăși cerinței prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare. Drept urmare, este d 3emebnțuionat că dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Cum această obligație de plată a cauțiunii stabilite de instanță nu a fost îndeplinită de către reclamant, instanța a respingând în mod corect cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, nr. x/13.01.2017 și menținute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN și prin care s-a respins contestația nr. 814/20.02.2017. Este acceptat de către toată lumea faptul că, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil se referă atât la faza litigioasă desfășurată în fața instanțelor de judecată, cât și la etapa executării silite și că atât în interpretarea normelor de drept intern, cât și a normelor de drept comunitar (art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului) acest drept capătă valențele unei garanții ale cărei efecte sunt indiscutabile și nu pot fi limitate. Din această perspectivă, o modalitate de exercitare a dreptului la un proces echitabil o reprezintă și posibilitatea ca creditorul care deține un titlu executoriu valabil și legal să poată obține îndeplinirea întocmai și în totalitate a obligației consfințite de acesta, prevederile procesual civile punându-i la dispoziție mijloacele legale pentru a-și asigura eficiența și celeritatea acestui demers. Astfel, stabilirea unei cauțiuni în sarcina debitorului care solicită suspendarea executării silite, cu posibilitatea cauzării unor pierderi creditorului, îl protejează pe acesta din urmă de orice pagubă suferită datorită imposibilității temporare de a-și valorifica dreptul, în ipoteza suspendării măsurilor de executare. Așadar, la o primă analiză a conceptului expus, constatăm că perceperea unei cauțiuni care să condiționeze judecarea cererilor de suspendare a executării silite pare deplin justificată și că această obligație este în concordanță cu toate garanțiile juridice impuse atât de legislația internă, cât și de cea comunitară. În acest context, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra noțiunii în sine, o evaluare cât mai elocventă a legalității și echității obligației de a achita cauțiune în materia cererilor de suspendare a executării pornește de la efectele juridice ale acestui demers. Punctual, achitarea cauțiunii prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 va determina judecarea cererii de suspendare a executării de către instanța de judecată, prin analizarea condițiilor de admisibilitate ale acesteia, în sensul existenței unor motive temeinice și a unei contestații la executare pendinte. Per a contrario, neachitarea cauțiunii stabilite conform textului de lege citat mai sus va conduce la nesoluționarea cererii de către instanța de judecată, considerându-se că aceasta nu este legal învestită în vederea cercetării fondului. Nu în ultimul rând, scutirea instituțiilor și a autorităților publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, are o justificare obiectivă și rațională, aceste autorități fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate, reținând așadar, că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituția reclamantă va fi respins ca nefondat.