ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1991/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, în raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința nr. 5832 din 17 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în contradictoriu cu pârâta N.C., prin care solicita obligarea acesteia la plata sumei de 3.381 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta culpabilă a acesteia. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, susținând că este netemeinică și nelegală. Analizând cauza, în raport cu obiectul acțiunii formulate de reclamantă și având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a curții de apel de a soluționa pricina, precum și recursul, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, „ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public ” [alin. (1)] și „ Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept ” [alin. (2)], precum și „ Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile prezentei legi ” [ alin. (7)]. De asemenea, referindu-se la obiectul acțiunii în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, la art. 8, că „ Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim ” [alin. (1)], iar „ Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ ” [alin. (2)]. Totodată, potrivit art. 9 alin. (1) din același act normativ, ” Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate”.

Cum nu vizează un act administrativ sau nesoluționarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, o ordonanță sau dispoziții dintr-o ordonanță a Guvernului, considerate neconstituționale, ori un contract administrativ, și nici nu intră sub incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, rezultă că cererea reclamantei nu este de competența instanțelor de contencios administrativ. Cererea reclamantei, care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 3.381 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta culpabilă a acesteia, reprezintă evident o acțiune civilă în pretenții al cărei temei, explicit menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, îl constituie prevederile art. 998-999 C. civ.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 5 C. proc. civ., care atribuie judecătoriilor competență generală de judecată, și având în vedere cuantumul pretențiilor solicitate prin acțiune, precum și domiciliul pârâtei, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și recursul formulat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale. Admite recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 5832 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Judecătoria sectorului 6 București, spre competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.