ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.R.M.T. SA a formulat, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și

Reglementare în Comunicații, contestație împotriva Deciziei Președintelui A.

nr. 500/2012, privind constatarea contravenției și sancționarea SC C.R.M.,

solicitând admiterea plângerii formulate de către C. și, în consecință,

anularea Deciziei nr. 500 ca nelegală și neîntemeiată, exonerarea de la plata

amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 RON, precum și de la obligația de

a realiza modificarea contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie

2009 în sensul art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500, cu obligarea A. la plata

cheltuielilor de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 1406 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC C. R.M.T. SA.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că autoritatea publică pârâtă - A. - în

calitate de autoritate de reglementare, înființată în baza dispozițiilor art. 6

alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu

modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu

privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, republicată, a

declanșat procedura de desemnare a unui furnizor de serviciu universal în

vederea punerii la dispoziția utilizatorilor finali a unui serviciu de

informații privind abonații și a unui registru al abonaților.

În acest sens, în

aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) din Decizia președintelui ANRC nr.

1074/2004, au fost desemnați ca furnizori de serviciu universal în domeniul

comunicațiilor electronice, în vederea punerii la dispoziția utilizatorilor

finali a unui serviciu de informații privind abonații și a unui registru al

abonaților SC I. SA în asociere cu SC N.H. SA, reprezentată în România prin

N.H. SA Atena Grecia, Sucursala București.

În această calitate,

SC I. SA și SC N.H. SA, aveau dreptul să obțină, de la ceilalți operatori care

furnizează servicii de telefonie, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din

Legea nr. 304/2003, toate informațiile necesare pentru realizarea bazei de date

ce face obiectul serviciului de informații privind abonații și al registrului abonaților.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 165 alin. (l) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004,

"Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie

numere de telefon abonaților, au obligația de a pune la dispoziția furnizorilor

de serviciu universal în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări,

conform art. 164 alin. (1) dar nu mai târziu de data de 31 august 2009, în

condiții echitabile, obiective, nediscriminatorii și la tarife orientate către

costuri, toate informațiile relevante în vederea realizării bazei de date

complete prevăzute la art. 162 alin. (1) lit. a) și de a actualiza, până la

data de 10 a fiecărei luni, informațiile transmise".

Prin urmare, potrivit

dispozițiilor legale mai sus citate, toți furnizorii de servicii de telefonie

destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaților, aveau

obligația, să pună la dispoziția SC I. SA, cel târziu până la data de 31 august

2009, informațiile relevante privind numerele de telefon și datele de identificare

ale abonaților serviciilor de telefonie destinate publicului care doreau să fie

incluși în baza de date necesară furnizării serviciului de informații privind

abonații și în registrul abonaților.

Art. 166 alin. (1)

din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004 indica elementele de cost ce urmau

a fi luate în calcul la stabilirea tarifelor pentru punerea la dispoziția

furnizorilor de serviciu universal, de către furnizorii de servicii de

telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaților, a

informațiilor relevante în vederea realizării bazei de date complete, iar art.

166 alin. (4) prevedea obligația furnizorilor de serviciu universal de a

transmite ANRCTI justificarea fundamentării în funcție de costuri a acestor

tarife, pe baza elementelor de cost prevăzute la alin. (1) - (3), în termen de

30 de zile de la data încheierii acordurilor prevăzute la art. 165 alin. (3)

și, acolo unde este cazul, de la data modificării tarifelor prevăzute în aceste

acorduri, aspecte reluate și de art. 27 alin. (1) - (3) din Decizia

președintelui A. nr. 7/2011.

A mai reținut că, în

vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Decizia menționată, la data de

5 ianuarie 2010, prin adresa din 5 ianuarie 2010, înregistrată la A. cu nr.

SC-125 din 5 ianuarie 2010, societatea reclamantă a comunicat pârâtei

justificarea fundamentării în funcție de costuri a tarifelor percepute de către

C. furnizorilor de serviciu universal desemnați.

Cum informațiile

transmise nu au permis A. evaluarea orientării în funcție de costuri a

tarifelor, prin adresa din 13 ianuarie 2010, autoritatea publică pârâtă a

solicitat C. retransmiterea fundamentării, astfel încât, să se evidențieze în

mod detaliat, clar și complet, toate elementele de cost care au determinat

stabilirea tarifelor percepute furnizorului de serviciu universal, până la data

de 29 ianuarie 2010.

Prin adresa din 28

ianuarie 2010, înregistrată la A. cu din 29 ianuarie 2010, C. a răspuns

solicitării A., însă autoritatea a considerat că nici prin această adresă

furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului nu a transmis, în mod

complet, informațiile solicitate.

În consecință, prin

adresa din 27 mai 2010, A. a pus, încă o dată, în vedere furnizorului în cauză

să-și respecte obligațiile impuse de prevederile art. 166 alin. (4) din Decizia

președintelui ANRC nr. 1074/2004 și să transmită, în termen de 10 zile, în mod

complet, justificarea fundamentării în funcție de costuri a tarifelor.

Prin adresa din 8

iunie 2010, înregistrată la A. cu din 9 iunie 2010, C. a transmis A. documente

și informații justificative suplimentare, însă, în urma analizării acestora, A.

a constatat nerespectarea de către furnizorul în cauză a dispozițiilor art. 23

alin. (2) din Legea nr. 304/2003, fapta reținută constituind contravenția prevăzută

la art. 30 alin. (1) pct. 33 din același act normativ.

Pe cale de

consecință, la data de 12 octombrie 2011, prin notificarea din 12 octombrie

2011, A. a informat C. cu privire la încălcarea constatată și a pus în vedere

acesteia, sub sancțiunea aplicării unei amenzi de la 500 lei la 50.000 lei, în

conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 304/2003,

ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, să realizeze

modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie

2009, precum și la contractele încheiate ulterior cu furnizorii de servicii de

informații privind abonații ori registre ale abonaților, prin încheierea unor

acte adiționale, astfel încât să se prevadă doar acele costuri care reflectă

prețul real al contractului și, de asemenea, să se prevadă modalitățile de

restituire a eventualelor diferențe de sume plătite de către furnizorii mai sus

menționați, dar nedatorate conform notificării, de la data încheierii acestor

contracte și până la data comunicării notificării, sau să justifice încălcarea

constatată.

Prin adresa din 11

noiembrie 2011, înregistrată la A. cu din 14 noiembrie 2011, C. a transmis

pârâtei o justificare a încălcării constatate, însă, aceasta a fost apreciată

ca fiind neîntemeiată.

Întrucât prin Nota de

control din 5 iunie 2012 s-a constatat că tarifele percepute de C. în temeiul

prevederilor contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009, în

vederea punerii la dispoziția acestuia a bazei de date cu abonații, nu

corespund, în continuare, exigențelor de eligibilitate impuse de cadrul

legislativ în vigoare, la data de 6 iunie 2012, prin Decizia președintelui A.

nr. x/2012 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 142 pct. 34 și art.

143 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, sancționarea contravențională a

societății reclamante cu amendă în cuantum de 4.000 lei și obligarea acestuia

ca, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei, să realizeze

modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA prin încheierea unui

act adițional care să prevadă doar acele costuri care reflectă prețul real al

contractului, precum și modalitățile de restituire a eventualelor diferențe de

sume plătite de către SC I. SA, dar nedatorate conform deciziei, de la data

încheierii contractului și până la data semnării actului adițional.

Prima instanță a

constatat că reclamanta avea obligația legală de a pune la dispoziția SC I. SA

informațiile relevante privind numerele de telefon și datele de identificare

ale abonaților serviciilor de telefonie destinate publicului care doresc să fie

incluși în baza de date necesară furnizării serviciului de informații privind

abonații și în registrul abonaților prin încheierea unor acorduri, în condiții

echitabile, obiective, nediscriminatorii și la tarife orientate către costuri,

competența verificării îndeplinirii acestor obligații revenind Autorității de

reglementare, care, în vederea stabilirii tarifelor percepute de către C.,

trebuia să verifice ca prețul menționat în contractul încheiat cu SC I. SA să

cuprindă doar costurile prevăzute în mod expres în art. 166 alin. (1) și (2)

din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004.

Nici Decizia nr.

1074/2004 și apoi nici Decizia nr. 7/2011 nu au fost atacate, reprezentând

reglementarea legală în raport cu care autoritatea publică pârâtă și-a

întemeiat constatările care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

Pe cale de

consecință, în cazul constatării încălcării de către reclamantă a obligației

legale de a stabilii tarife orientate spre costuri, așa cum sunt acestea

detaliate în lege, în mod corect Autoritatea de reglementare a dispus măsuri

pentru remedierea situației obligând societatea reclamantă să prevadă în

contract doar acele costuri care reflectă prețul real al acestui contract,

măsură dispusă prin decizia atacată reprezentând, practic, instrumentul prin

care A. s-a asigurat că este realizată obligația din lege.

Curtea a reținut că

Autoritatea de reglementare nu a realizat o evaluare proprie, ci a apelat la

serviciile unui consultant specializat și independent respectiv SC U.S. SA,

care a realizat o adevărată expertiză în ceea ce privește stabilirea

eligibilității elementelor de cost al tarifelor respective, valabilă și

aplicabilă tuturor furnizorilor, nu doar C., evaluare care a stat la baza

măsurilor dispuse de către autoritatea publică pârâtă.

Măsurile dispuse la

art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500/2012 sunt legale, fiind dispuse în baza

art. 149 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011, în condițiile în care, în

perioada supusă verificării, societatea comercială reclamantă a încasat tarife

superioare, astfel încât, restituirea acestora reprezintă măsura legală dispusă

de Autoritatea de reglementare prin decizia contestată în cauza de față.

înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva Sentinței

civile nr. 1406 din 22 aprilie 2013 a formulat recurs, în termenul legal,

reclamanta SC C. R.M.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv

de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., întrucât instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității

precum și dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin respingerea

cererii de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate în domeniul

tehnologiei informației.

Pe acest temei,

recurenta a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Printr-un motiv de

recurs distinct, recurenta-reclamantă, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. a susținut nelegalitatea hotărârii atacate urmare a nemotivării în

mod clar, convingător și pertinent a soluției adoptate.

A susținut recurenta

că prima instanță a validat în totalitate raportul de expertiză tehnică de

specialitate IT extrajudiciar, realizat de către consultantul angajat de către

pârâtă, astfel că înțelegerea instanței este eronată și bazată pe un studiu

superficial al documentelor aflate la dosar.

În fine,

recurenta-reclamantă a susținut, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că

sentința atacată este și lipsită de temei legal, arătând că, în cauză, contrar

celor stabilite de prima instanță s-a contestat sancțiunea aplicată de către

intimata A. nu pentru că tarifele percepute ar fi cuprins elemente de cost

suplimentare față de cele reglementate expres de dispozițiile legale

aplicabile, ci pentru că autoritatea a înțeles să cenzureze cuantumul

elementelor de cost înregistrate de reclamantă și percepute de I. SA.

În contextul unor

ample referiri la situația de fapt, la conținutul art. 27 din Decizia nr.

7/2011 a Președintelui ANRC și la dispozițiile art. 69 alin. (2) al O.U.G. nr.

111/2011, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a respins fără nicio

motivare apărările sale, fiind reiterate motivele de nelegalitate ale actului

atacat, și al măsurilor dispuse, cu referire la (i) implementarea pe cale de

transmisiuni VPN, (ii) testare și corecții, (iii) echipamente

hardware/software, (iv) costurile aferente actualizării și transmiterii bazei

de date.

intimatei-pârâte

Intimata A. a

formulat întâmpinare față de motivele de recurs înfățișate de societatea

recurentă, solicitând, în contextul reiterării situației de fapt și a

analizării probatoriului administrat, respingerea ca nefondat a recursului

promovat.

considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, față de prevederile legale

incidente și de apărările intimatei-pârâte, dar și sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate

criticile înfățișate în considerarea celor arătate în cele ce urmează.

Recurenta-reclamantă

SC C. R.M.T. SA (în prezent T.R.M.C. SA) a învestit instanța de contencios

administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 500/2012, emisă de

președintele A., prin care s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de

dispozițiile art. 142 pct. 34 din O.U.G. nr. 111/2011 și s-a aplicat amenda

contravențională în sumă de 4.000 lei. Prin aceeași decizie s-a prevăzut

obligația societății recurente de a realiza modificările necesare la contractul

încheiat cu SC I. la data de 9 decembrie 2009, în modalități expres arătate în

cuprinsul actului atacat.

Considerentele

instanței de fond înfățișate în susținerea soluției adoptate prin sentința

atacată au fost sintetizate în expunerea de mai sus (pct. 1 - 2 din prezenta

decizie).

Reevaluând

probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde criticilor

recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susținerile

formulate în temeiul art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., prin care recurenta a afirmat că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității, cu referire directă la respingerea cererii de efectuare a unei

expertize de specialitate.

Nu se poate reține în

sarcina instanței de fond nesocotirea normelor de procedură și nici a

principiilor generale de drept ce guvernează procesul civil, cum ar fi dreptul

la apărare, contradictorialitatea și dreptul la un proces echitabil, astfel cum

susține recurenta, urmare a respingerii probei cu expertiza judiciară de specialitate

"tehnologia informației".

Prin încheierea de

ședință de la 4 martie 2013 (dosar fond) instanța de fond a respins motivat și

nu discreționar proba solicitată de recurenta-reclamantă, arătând că raportat

la obiectul pricinii deduse judecății și față de teza probatorie enunțată,

expertiza solicitată cu obiectivele propuse nu apare ca fiind utilă, pertinentă

și concludentă cauzei.

Rezultă așadar,

contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a respins proba cu

expertiza de specialitate pe baza unei analize efective a obiectului cauzei dar

și a actelor și înscrisurilor existente la dosar, ajungând astfel la concluzia

justă și în opinia Înaltei Curți că obiectivele propuse nu erau în măsură să

lămurească aspectele esențiale ale cauzei.

Mai mult, pretinsa

vătămare despre care menționează recurenta ca și afirmarea încălcării

prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la îndatorirea

instanței de a stabili în mod corect faptele, nu pot fi susținute în raport de

prevederile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "dovezile

se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea

pricinii".

Ca atare, reținând că

instanța de fond și-a exercitat cu rigurozitate și în limitele prevăzute

prerogativele conferite de C. proc. civ. cu referire la administrarea

probatoriului, motivându-și măsurile dispuse, Înalta Curte constată că sunt

neîntemeiate toate criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind prezent nici un motiv de natură a

atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a

solicitat.

Nefondate sunt în

opinia Înaltei Curți și criticile recurentei vizând pretinsa nemotivare a

hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de fond a

motivat în detaliu soluția adoptată, considerentele hotărârii demonstrând cu

prisosință că judecătorul fondului a analizat susținerile recurentei-reclamante

prin raportare la prevederile legale incidente.

Instanța a reținut

totodată, în mod corect, și faptul că, în vederea verificării respectării

obligației de orientare către costuri a tarifelor solicitate furnizorilor de

serviciu universal, A. a apelat la serviciile unui consultant independent,

respectiv, SC U.S. SA, care a efectuat o analiză cu privire la stabilirea

eligibilității elementelor de cost pe care se fundamentează tarifele solicitate

SC I. SA de către furnizorii de servicii de comunicații electronice care

atribuie numere de telefon abonaților, analiză ce a stat la baza măsurilor

dispuse de către A.

Astfel, analizând

"Raportul privind analiza de orientare către costuri a tarifelor

solicitate furnizorilor de serviciu universal desemnați în vederea furnizării

unui serviciu de informații privind abonații, respectiv creării unui registru

al abonaților, ca urmare a punerii la dispoziția acestora a bazelor de date de

către furnizorii de servicii de telefonie care atribuie numere de telefon

abonaților" întocmit de către U.S. SA se poate observa, pe de-o parte, că

nu este propriu-zis o expertiză extrajudiciară, în sensul reglementării prin

dispozițiile O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activității de expertiză

tehnică judiciară și extrajudiciară, cu modificările și completările

ulterioare, ci o analiză efectuată în urma achiziționării serviciilor de

consultanță anterior emiterii deciziei contestate în prezentul dosar,

susținerile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate. Pe de altă parte,

raportul vizează orientarea spre costuri a tarifelor solicitate furnizorului de

serviciu universal de către toți furnizorii de servicii de comunicații

electronice care atribuie numere de telefon abonaților, și nu doar tarifele

practicate de către C., cum în mod eronat susține recurenta prin prezentele

motive de recurs.

Instanța de control

judiciar apreciază că și sub aspectul fondului cauzei, soluția primei instanțe

este legală și deplin justificată, fiind rezultatul unei corecte aprecieri și

evaluări a situației de fapt prin raportare la prevederile cuprinse în O.U.G.

nr. 111/2011, în Legea nr. 304/2003 și în Decizia Președintelui ANRC nr.

1074/2004, atât în ceea ce privește obligațiile legale instituite în sarcina

furnizorilor de servicii de comunicații electronice, cât și cu referire la

măsurile pe care le poate dispune autoritatea intimată.

Înalta Curte constată

de altfel că prin motivele de recurs dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta-reclamantă a reiterat aspectele și criticile cuprinse și

în acțiunea introductivă, cu referire la (i) implementare cale de transmisiuni VPN,

(ii) testare și corecții, (iii) echipamente hardware/software, (iv) costuri

aferente actualizării și transmiterii bazei de date.

Aceste aspecte au

fost analizate de către instanța de fond, prin considerentele hotărârii

atacate, nefiind veritabile critici de nelegalitate, în sensul art. 304 C.

proc. civ., care să impună reluarea și reanalizarea lor în maniera solicitată

de recurentă.

În fine,

concluzionând în sensul că nu se poate reține în cauză nici incidența motivului

de recurs referitor la greșita aplicare a legii, Înalta Curte reține și

apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei ca și susținerea acesteia în

sensul că la data de 19 iulie 2012 recurenta-reclamantă a semnat actul

adițional la care a fost obligată conform deciziei atacate, stabilind atât

tarifele orientate spre costuri cât și restituirea către SC I. SA a sumelor

încasate dar nedatorate.

Prin urmare, față de

toate argumentele sus arătate, ce susțin legalitatea și temeinicia hotărârii

pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de

față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C. R.M.T. SA împotriva Sentinței civile nr. 1406 din

22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL