ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2014

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.R.M.T. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, contestație împotriva Deciziei Președintelui A. nr. 500/2012, privind constatarea contravenției și sancționarea SC C.R.M., solicitând admiterea plângerii formulate de către C. și, în consecință, anularea Deciziei nr. 500 ca nelegală și neîntemeiată, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 4.000 RON, precum și de la obligația de a realiza modificarea contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009 în sensul art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500, cu obligarea A. la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1406 din 22 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC C. R.M.T. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că autoritatea publică pârâtă - A. - în calitate de autoritate de reglementare, înființată în baza dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 22/2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, republicată, a declanșat procedura de desemnare a unui furnizor de serviciu universal în vederea punerii la dispoziția utilizatorilor finali a unui serviciu de informații privind abonații și a unui registru al abonaților. În acest sens, în aplicarea dispozițiilor art. 161 alin. (2) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004, au fost desemnați ca furnizori de serviciu universal în domeniul comunicațiilor electronice, în vederea punerii la dispoziția utilizatorilor finali a unui serviciu de informații privind abonații și a unui registru al abonaților SC I. SA în asociere cu SC N.H. SA, reprezentată în România prin N.H. SA Atena Grecia, Sucursala București. În această calitate, SC I. SA și SC N.H. SA, aveau dreptul să obțină, de la ceilalți operatori care furnizează servicii de telefonie, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, toate informațiile necesare pentru realizarea bazei de date ce face obiectul serviciului de informații privind abonații și al registrului abonaților. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 165 alin. (l) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004, "Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaților, au obligația de a pune la dispoziția furnizorilor de serviciu universal în termen de 6 luni de la primirea unei solicitări, conform art. 164 alin. (1) dar nu mai târziu de data de 31 august 2009, în condiții echitabile, obiective, nediscriminatorii și la tarife orientate către costuri, toate informațiile relevante în vederea realizării bazei de date complete prevăzute la art. 162 alin. (1) lit. a) și de a actualiza, până la data de 10 a fiecărei luni, informațiile transmise". Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, toți furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaților, aveau obligația, să pună la dispoziția SC I. SA, cel târziu până la data de 31 august 2009, informațiile relevante privind numerele de telefon și datele de identificare ale abonaților serviciilor de telefonie destinate publicului care doreau să fie incluși în baza de date necesară furnizării serviciului de informații privind abonații și în registrul abonaților. Art. 166 alin. (1) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004 indica elementele de cost ce urmau a fi luate în calcul la stabilirea tarifelor pentru punerea la dispoziția furnizorilor de serviciu universal, de către furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului, care atribuie numere de telefon abonaților, a informațiilor relevante în vederea realizării bazei de date complete, iar art. 166 alin. (4) prevedea obligația furnizorilor de serviciu universal de a transmite ANRCTI justificarea fundamentării în funcție de costuri a acestor tarife, pe baza elementelor de cost prevăzute la alin. (1) - (3), în termen de 30 de zile de la data încheierii acordurilor prevăzute la art. 165 alin. (3) și, acolo unde este cazul, de la data modificării tarifelor prevăzute în aceste acorduri, aspecte reluate și de art. 27 alin. (1) - (3) din Decizia președintelui A. nr. 7/2011. A mai reținut că, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Decizia menționată, la data de 5 ianuarie 2010, prin adresa din 5 ianuarie 2010, înregistrată la A. cu nr. SC-125 din 5 ianuarie 2010, societatea reclamantă a comunicat pârâtei justificarea fundamentării în funcție de costuri a tarifelor percepute de către C. furnizorilor de serviciu universal desemnați. Cum informațiile transmise nu au permis A. evaluarea orientării în funcție de costuri a tarifelor, prin adresa din 13 ianuarie 2010, autoritatea publică pârâtă a solicitat C. retransmiterea fundamentării, astfel încât, să se evidențieze în mod detaliat, clar și complet, toate elementele de cost care au determinat stabilirea tarifelor percepute furnizorului de serviciu universal, până la data de 29 ianuarie 2010. Prin adresa din 28 ianuarie 2010, înregistrată la A. cu din 29 ianuarie 2010, C. a răspuns solicitării A., însă autoritatea a considerat că nici prin această adresă furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului nu a transmis, în mod complet, informațiile solicitate. În consecință, prin adresa din 27 mai 2010, A. a pus, încă o dată, în vedere furnizorului în cauză să-și respecte obligațiile impuse de prevederile art. 166 alin. (4) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004 și să transmită, în termen de 10 zile, în mod complet, justificarea fundamentării în funcție de costuri a tarifelor. Prin adresa din 8 iunie 2010, înregistrată la A. cu din 9 iunie 2010, C. a transmis A. documente și informații justificative suplimentare, însă, în urma analizării acestora, A. a constatat nerespectarea de către furnizorul în cauză a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, fapta reținută constituind contravenția prevăzută la art. 30 alin. (1) pct. 33 din același act normativ. Pe cale de consecință, la data de 12 octombrie 2011, prin notificarea din 12 octombrie 2011, A. a informat C. cu privire la încălcarea constatată și a pus în vedere acesteia, sub sancțiunea aplicării unei amenzi de la 500 lei la 50.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 304/2003, ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării, să realizeze modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009, precum și la contractele încheiate ulterior cu furnizorii de servicii de informații privind abonații ori registre ale abonaților, prin încheierea unor acte adiționale, astfel încât să se prevadă doar acele costuri care reflectă prețul real al contractului și, de asemenea, să se prevadă modalitățile de restituire a eventualelor diferențe de sume plătite de către furnizorii mai sus menționați, dar nedatorate conform notificării, de la data încheierii acestor contracte și până la data comunicării notificării, sau să justifice încălcarea constatată. Prin adresa din 11 noiembrie 2011, înregistrată la A. cu din 14 noiembrie 2011, C. a transmis pârâtei o justificare a încălcării constatate, însă, aceasta a fost apreciată ca fiind neîntemeiată. Întrucât prin Nota de control din 5 iunie 2012 s-a constatat că tarifele percepute de C. în temeiul prevederilor contractului încheiat cu SC I. SA la data de 9 decembrie 2009, în vederea punerii la dispoziția acestuia a bazei de date cu abonații, nu corespund, în continuare, exigențelor de eligibilitate impuse de cadrul legislativ în vigoare, la data de 6 iunie 2012, prin Decizia președintelui A. nr. x/2012 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 142 pct. 34 și art. 143 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, sancționarea contravențională a societății reclamante cu amendă în cuantum de 4.000 lei și obligarea acestuia ca, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei, să realizeze modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. SA prin încheierea unui act adițional care să prevadă doar acele costuri care reflectă prețul real al contractului, precum și modalitățile de restituire a eventualelor diferențe de sume plătite de către SC I. SA, dar nedatorate conform deciziei, de la data încheierii contractului și până la data semnării actului adițional. Prima instanță a constatat că reclamanta avea obligația legală de a pune la dispoziția SC I. SA informațiile relevante privind numerele de telefon și datele de identificare ale abonaților serviciilor de telefonie destinate publicului care doresc să fie incluși în baza de date necesară furnizării serviciului de informații privind abonații și în registrul abonaților prin încheierea unor acorduri, în condiții echitabile, obiective, nediscriminatorii și la tarife orientate către costuri, competența verificării îndeplinirii acestor obligații revenind Autorității de reglementare, care, în vederea stabilirii tarifelor percepute de către C., trebuia să verifice ca prețul menționat în contractul încheiat cu SC I. SA să cuprindă doar costurile prevăzute în mod expres în art. 166 alin. (1) și (2) din Decizia președintelui ANRC nr. 1074/2004. Nici Decizia nr. 1074/2004 și apoi nici Decizia nr. 7/2011 nu au fost atacate, reprezentând reglementarea legală în raport cu care autoritatea publică pârâtă și-a întemeiat constatările care au stat la baza emiterii deciziei contestate. Pe cale de consecință, în cazul constatării încălcării de către reclamantă a obligației legale de a stabilii tarife orientate spre costuri, așa cum sunt acestea detaliate în lege, în mod corect Autoritatea de reglementare a dispus măsuri pentru remedierea situației obligând societatea reclamantă să prevadă în contract doar acele costuri care reflectă prețul real al acestui contract, măsură dispusă prin decizia atacată reprezentând, practic, instrumentul prin care A. s-a asigurat că este realizată obligația din lege. Curtea a reținut că Autoritatea de reglementare nu a realizat o evaluare proprie, ci a apelat la serviciile unui consultant specializat și independent respectiv SC U.S. SA, care a realizat o adevărată expertiză în ceea ce privește stabilirea eligibilității elementelor de cost al tarifelor respective, valabilă și aplicabilă tuturor furnizorilor, nu doar C., evaluare care a stat la baza măsurilor dispuse de către autoritatea publică pârâtă. Măsurile dispuse la art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 500/2012 sunt legale, fiind dispuse în baza art. 149 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011, în condițiile în care, în perioada supusă verificării, societatea comercială reclamantă a încasat tarife superioare, astfel încât, restituirea acestora reprezintă măsura legală dispusă de Autoritatea de reglementare prin decizia contestată în cauza de față.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Împotriva Sentinței civile nr. 1406 din 22 aprilie 2013 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta SC C. R.M.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității precum și dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate în domeniul tehnologiei informației. Pe acest temei, recurenta a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Printr-un motiv de recurs distinct, recurenta-reclamantă, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut nelegalitatea hotărârii atacate urmare a nemotivării în mod clar, convingător și pertinent a soluției adoptate. A susținut recurenta că prima instanță a validat în totalitate raportul de expertiză tehnică de specialitate IT extrajudiciar, realizat de către consultantul angajat de către pârâtă, astfel că înțelegerea instanței este eronată și bazată pe un studiu superficial al documentelor aflate la dosar. În fine, recurenta-reclamantă a susținut, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că sentința atacată este și lipsită de temei legal, arătând că, în cauză, contrar celor stabilite de prima instanță s-a contestat sancțiunea aplicată de către intimata A. nu pentru că tarifele percepute ar fi cuprins elemente de cost suplimentare față de cele reglementate expres de dispozițiile legale aplicabile, ci pentru că autoritatea a înțeles să cenzureze cuantumul elementelor de cost înregistrate de reclamantă și percepute de I. SA. În contextul unor ample referiri la situația de fapt, la conținutul art. 27 din Decizia nr. 7/2011 a Președintelui ANRC și la dispozițiile art. 69 alin. (2) al O.U.G. nr. 111/2011, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a respins fără nicio motivare apărările sale, fiind reiterate motivele de nelegalitate ale actului atacat, și al măsurilor dispuse, cu referire la (i) implementarea pe cale de transmisiuni VPN, (ii) testare și corecții, (iii) echipamente hardware/software, (iv) costurile aferente actualizării și transmiterii bazei de date.

Apărările intimatei-pârâte Intimata A. a formulat întâmpinare față de motivele de recurs înfățișate de societatea recurentă, solicitând, în contextul reiterării situației de fapt și a analizării probatoriului administrat, respingerea ca nefondat a recursului promovat.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, față de prevederile legale incidente și de apărările intimatei-pârâte, dar și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate criticile înfățișate în considerarea celor arătate în cele ce urmează. Recurenta-reclamantă SC C. R.M.T. SA (în prezent T.R.M.C. SA) a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 500/2012, emisă de președintele A., prin care s-a constatat săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 142 pct. 34 din O.U.G. nr. 111/2011 și s-a aplicat amenda contravențională în sumă de 4.000 lei. Prin aceeași decizie s-a prevăzut obligația societății recurente de a realiza modificările necesare la contractul încheiat cu SC I. la data de 9 decembrie 2009, în modalități expres arătate în cuprinsul actului atacat. Considerentele instanței de fond înfățișate în susținerea soluției adoptate prin sentința atacată au fost sintetizate în expunerea de mai sus (pct. 1 - 2 din prezenta decizie). Reevaluând probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate susținerile formulate în temeiul art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care recurenta a afirmat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, cu referire directă la respingerea cererii de efectuare a unei expertize de specialitate. Nu se poate reține în sarcina instanței de fond nesocotirea normelor de procedură și nici a principiilor generale de drept ce guvernează procesul civil, cum ar fi dreptul la apărare, contradictorialitatea și dreptul la un proces echitabil, astfel cum susține recurenta, urmare a respingerii probei cu expertiza judiciară de specialitate "tehnologia informației". Prin încheierea de ședință de la 4 martie 2013 (dosar fond) instanța de fond a respins motivat și nu discreționar proba solicitată de recurenta-reclamantă, arătând că raportat la obiectul pricinii deduse judecății și față de teza probatorie enunțată, expertiza solicitată cu obiectivele propuse nu apare ca fiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei. Rezultă așadar, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a respins proba cu expertiza de specialitate pe baza unei analize efective a obiectului cauzei dar și a actelor și înscrisurilor existente la dosar, ajungând astfel la concluzia justă și în opinia Înaltei Curți că obiectivele propuse nu erau în măsură să lămurească aspectele esențiale ale cauzei. Mai mult, pretinsa vătămare despre care menționează recurenta ca și afirmarea încălcării prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la îndatorirea instanței de a stabili în mod corect faptele, nu pot fi susținute în raport de prevederile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii". Ca atare, reținând că instanța de fond și-a exercitat cu rigurozitate și în limitele prevăzute prerogativele conferite de C. proc. civ. cu referire la administrarea probatoriului, motivându-și măsurile dispuse, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate toate criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nefiind prezent nici un motiv de natură a atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum s-a solicitat. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și criticile recurentei vizând pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de fond a motivat în detaliu soluția adoptată, considerentele hotărârii demonstrând cu prisosință că judecătorul fondului a analizat susținerile recurentei-reclamante prin raportare la prevederile legale incidente. Instanța a reținut totodată, în mod corect, și faptul că, în vederea verificării respectării obligației de orientare către costuri a tarifelor solicitate furnizorilor de serviciu universal, A. a apelat la serviciile unui consultant independent, respectiv, SC U.S. SA, care a efectuat o analiză cu privire la stabilirea eligibilității elementelor de cost pe care se fundamentează tarifele solicitate SC I. SA de către furnizorii de servicii de comunicații electronice care atribuie numere de telefon abonaților, analiză ce a stat la baza măsurilor dispuse de către A. Astfel, analizând "Raportul privind analiza de orientare către costuri a tarifelor solicitate furnizorilor de serviciu universal desemnați în vederea furnizării unui serviciu de informații privind abonații, respectiv creării unui registru al abonaților, ca urmare a punerii la dispoziția acestora a bazelor de date de către furnizorii de servicii de telefonie care atribuie numere de telefon abonaților" întocmit de către U.S. SA se poate observa, pe de-o parte, că nu este propriu-zis o expertiză extrajudiciară, în sensul reglementării prin dispozițiile O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, cu modificările și completările ulterioare, ci o analiză efectuată în urma achiziționării serviciilor de consultanță anterior emiterii deciziei contestate în prezentul dosar, susținerile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate. Pe de altă parte, raportul vizează orientarea spre costuri a tarifelor solicitate furnizorului de serviciu universal de către toți furnizorii de servicii de comunicații electronice care atribuie numere de telefon abonaților, și nu doar tarifele practicate de către C., cum în mod eronat susține recurenta prin prezentele motive de recurs. Instanța de control judiciar apreciază că și sub aspectul fondului cauzei, soluția primei instanțe este legală și deplin justificată, fiind rezultatul unei corecte aprecieri și evaluări a situației de fapt prin raportare la prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 111/2011, în Legea nr. 304/2003 și în Decizia Președintelui ANRC nr. 1074/2004, atât în ceea ce privește obligațiile legale instituite în sarcina furnizorilor de servicii de comunicații electronice, cât și cu referire la măsurile pe care le poate dispune autoritatea intimată. Înalta Curte constată de altfel că prin motivele de recurs dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a reiterat aspectele și criticile cuprinse și în acțiunea introductivă, cu referire la (i) implementare cale de transmisiuni VPN, (ii) testare și corecții, (iii) echipamente hardware/software, (iv) costuri aferente actualizării și transmiterii bazei de date. Aceste aspecte au fost analizate de către instanța de fond, prin considerentele hotărârii atacate, nefiind veritabile critici de nelegalitate, în sensul art. 304 C. proc. civ., care să impună reluarea și reanalizarea lor în maniera solicitată de recurentă. În fine, concluzionând în sensul că nu se poate reține în cauză nici incidența motivului de recurs referitor la greșita aplicare a legii, Înalta Curte reține și apărările cuprinse în întâmpinarea intimatei ca și susținerea acesteia în sensul că la data de 19 iulie 2012 recurenta-reclamantă a semnat actul adițional la care a fost obligată conform deciziei atacate, stabilind atât tarifele orientate spre costuri cât și restituirea către SC I. SA a sumelor încasate dar nedatorate. Prin urmare, față de toate argumentele sus arătate, ce susțin legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.