ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art, 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 837/20.10.2017 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea Autorității la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 5148 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a suspendat executarea Ordinului ANPC nr. 837/20.10.2017 și a măsurilor stabilite în sarcina reclamantei prin actul administrativ intitulat adresa ANPC nr. x/22.11.2017 până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva Sentinței nr. 5148 din 21 decembrie 2017, a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, înregistrat la Curtea de Apel București la data de 31.01.2018.

De asemenea, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat recurs împotriva Sentinței nr. 5148 din 21 decembrie 2017 înregistrat prin fax la data de 26.01.2018 la Tribunalul București.

În esență, recurenta a solicitat admiterea căii de atac formulate, casarea sentinței atacate, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executări actului administrativ atacat.

Intimata-reclamantă A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea recursului ca nefondat și note scrise prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Înalta Curte constată că Sentința civilă nr. 5148 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 22.01.2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 27.01.2018, potrivit dispozițiilor art. 181 raportat la art. 184 din C. proc. civ., însă, întrucât data de 27.01.2018 fiind într-o zi de sâmbătă nelucrătoare, termenul s-a prorogat până pe 29.01.2018.

Recurenta-pârâtă a înregistrat prin fax inițial, recurs împotriva sentinței instanței de fond, la data de 26.01.2018, recurs înregistrat la Tribunalul București.

Potrivit art. 490 C. proc. civ. "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (3) și art. 84."

Prin urmare, depunerea cererii de recurs și a motivelor de recurs, la instanța a cărei hotărâre se atacă, este impusă de lege sub sancțiunea nulității, în speță, instanța a cărei hotărâre a fost atacată fiind Curtea de Apel București, iar nu Tribunalul București.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei privind aplicabilitatea în speță prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 303/2009 potrivit cărora dispozițiile art. 288 alin. (2) teza finală, "sub sancțiunea nulității", din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 288 alin. (2) teza finală din vechiul C. proc. civ., însă prevederile art. 490 C. proc. civ., aplicabile în speță, nu au fost declarate neconstituționale.

Prin urmare, recursul depus prin fax de către pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la Tribunalul București, este nul, chiar dacă, ulterior, această cerere a fost înaintată de Tribunal către Curtea de Apel București.

De asemenea, se constată că în speță, calea de atac formulată de către recurenta-pârâtă ulterior, a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 31.01.2018, potrivit datei înscrise pe dosarul de recurs.

Având în vedere că termenul de declarare și de motivare a recursului, de 5 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 29.01.2018, iar recursul a fost declarat la data de 31.01.2018, Înalta Curte constată că intervine sancțiunea nulității recursului, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, corelate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva Sentinței civile nr. 5148 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN