ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2800/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursurilor de

față,

În baza actelor și lucrărilor din

dosar constată următoarele:

A.

Prin sentința penală nr. 105 din data de 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul

Buzău în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice

a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.F.M., din

infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de

proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la

pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de proxenetism.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durată de 1 an, pedeapsă ce

se execută după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a),

teza a II-a și lit. b) C. pen. pedeapsă ce se execută pe durata executării

pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

reținerea din data de 20 august 2012.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul

B.M. a echivalentului în RON a sumei de 73.000 euro de la data executării măsurii

de siguranță.

S-a menținut măsura sechestrului asiguratoriu

dispusă prin ordonanța procurorului din 3 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 105/D/P/2011,

cu privire la autoturismul marca B., și suma de 300 de euro consemnată la C. Bank

Sucursala B. cu recipisa din 4 septembrie 2012.

S-a luat act că S.A.F. nu s-a constituit

parte civilă.

În temeiul art. 199 alin. (2) C. proc.

pen., s-a dispus scutirea de amenda judiciară în cuantum de 2.500 RON aplicată martorei

V.M. prin încheierea de ședință din 28 martie 2013.

Conform art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care 150 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond pentru

partea vătămată SA F.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Buzău din 10 septembrie 2012 dat în

Dosarul nr. 105/D/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M. pentru

infracțiunea de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut în actul de sesizare

a instanței că inculpatul a recrutat prin inducere în eroare pe partea vătămată

S.A.F. sub pretextul încheierii unei căsătorii, la diferite intervale de timp din

primăvara anului 2007 iar ulterior i-a asigurat cazarea și cheltuielile de transport

(în perioada mai 2007-august 2011) determinând-o să practice prostituția în folosul

inculpatului în Italia, Austria, Elveția și Germania. S-a mai susținut în actul

de inculpare că veniturile obținute de către partea vătămată din practicarea acestei

activități au fost luate în totalitate de către inculpat.

Din analiza mijloacelor de probă adrninistrate

pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpatul B.M. și partea vătămată S.A.F.

s-au cunoscut în toamna anului 2005, partea vătămată fiind la acea dată minoră,

elevă la Colegiul Economic din Râmnicu Sărat, rămasă în grija tatălui, mama acesteia

fiind plecată să muncească în Italia. Partea vătămată a locuit în domiciliul inculpatului,

având cu acesta o relație apropiată, aspect confirmat și de către mama părții vătămate

în declarația dată pe parcursul cercetării judecătorești.

După împlinirea vârstei de 18 ani, partea

vătămată s-a deplasat singură la Viena unde urma să practice prostituția, cu sprijinul

unor cunoștințe ale inculpatului, persoane din localitatea G., jud. Buzău.

Potrivit declarației părții vătămate, confirmată

și de susținerea mamei acesteia, martora S.A.E., la scurt timp, partea vătămată

a fost nevoită să plece din acest oraș datorită neînțelegerilor intervenite cu persoanele

care o găzduiau.

Inculpatul s-a deplasat la Viena iar ulterior,

împreună cu partea vătămată, au mers în Italia, la Rimini, unde partea vătămată

a practicat prostituția prin racolarea clienților pe străzile Lungomare și Stradalle,

raporturile sexuale cu bărbații fiind întreținute în vehicule, pe plajă ori în camera

de hotel unde locuia inculpatul B.M.

Potrivit susținerilor părții vătămate,

această activitate a fost desfășurată la Rimini timp de 7-8 luni, perioadă în care

banii era folosiți împreună cu inculpatul sau utilizați pentru renovarea unui imobil

din comuna G. jud. Buzău unde inculpatul locuia împreună cu părinții.

Prezența părții vătămate în Rimini a fost

menționată și de către martora M.A.G. care a susținut în fața instanței de judecată

că a plecat, împreună cu partea vătămată din Rimini la Viena, unde a pretins că

au lucrat la un salon de masaj timp de aproximativ un an de zile, în 2008.

Partea vătămată a declarat la urmărirea

penală că a practicat prostituția la Viena timp de aproximativ 10 luni, că a închiriat

un apartament împreună cu martorul M.I.D. și prietena acestuia M.A.G. iar relațiile

sexuale cu clienții le întreținea în locuințele acestora, în camera în care locuia

sau la hotel.

Inculpatul B.M. era prezent în Viena pentru

perioade scurte de timp, astfel cum a relatat și martorul M.I.D. în declarația dată

pe parcursul cercetării judecătorești.

Banii obținuți de către partea vătămată

din practicarea prostituției erau folosiți împreună cu inculpatul, fie expediați

în România prin intermediul serviciului Western Union, aspecte ce au rezultat din

relațiile comunicate de către instituțiile bancare pe parcursul urmăririi penale.

Inculpatul și partea vătămată au plecat

în Elveția, orașul Luzern, unde partea vătămată a practicat prostituția la clubul

P. aproximativ 4-5 luni, relațiile sexuale contra cost cu clienții având loc în

camerele acestui club. Întrucât în această țară se efectuau controale cu privire

la eventuale activități de proxenetism, inculpatul a trebuit să revină în România

pentru a nu fi depistat de către autoritățile elvețiene.

Inculpatul a fost informat de către o persoană

care practica prostituția împreună cu partea vătămată, că S.A.F. are o relație apropiată

cu un client, astfel încât s-a deplasat în Elveția, a exercitat acte de violență

asupra părții vătămate, cei doi întorcându-se în țară la locuința inculpatului B.M.

Martora S.A.E. a declarat la cercetarea judecătorească faptul că a fost sunată de

către inculpat în timp ce se afla în Elveția pentru a-i relata că fiica sa are o

relație cu un client, că practică prostituția, martora susținând că a auzit prin

telefon cum inculpatul se manifesta violent față de fiica sa.

După ce au locuit timp de aproximativ 3-4

luni în domiciliul inculpatului, cei doi au plecat în Germania, orașul Hanau, clubul

A. și la Frankfurt unde partea vătămată a practicat prostituția în camerele cluburilor

respective.

Ulterior în anul 2011, partea vătămată

a cunoscut un cetățean grec cu care s-a împrietenit astfel încât a întrerupt relația

cu inculpatul, deplasându-se în Sicilia, unde se aflau sora și mama sa, sub pretextul

că participă la botezul nepotului său.

Inculpatul a declarat pe parcursul procesului

penal că nu a cunoscut natura activități pe care o desfășura partea vătămată, că

a avut reprezentarea în sensul că aceasta lucra la un salon de masaj, ceea ce nu

impunea și practicarea prostituției.

Apărarea inculpatului este infirmată de

declarațiile părții vătămate, ale martorilor S.A.E. și O.V.A.

Mama părții vătămate a declarat în fața

instanței de judecată că a avut întotdeauna sentimentul că fiica sa practică prostituția,

însă acest lucru i-a fost confirmat de către inculpat în momentul în care a auzit,

prin telefon cum era lovită fiica sa, dar și de către partea vătămată, în anul 2011,

când s-a deplasat în Sicilia.

Martorul O.V.A. a menționat faptul că a

aflat de la partea vătămată și de la un unchi de-al său că S.A.F. practica prostituția

în perioadele când se afla în străinătate.

La aceste aspecte s-a adăugat și comunicările

efectuate organelor de urmărire penală de către unitățile bancare din care rezultă

sumele de bani pe care partea vătămată le expedia pe numele inculpatului sau ale

membrilor familiei acestuia, din țările unde practica prostituția. De asemenea,

potrivit raportului de constatare tehnico-ștințifică, inculpatul a manifestat un

comportament simulat cu privire la întrebările legate de activitatea pe care o desfășura

partea vătămată ori sumele de bani de care a beneficiat de la aceasta.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut

că inculpatul a recrutat-o pe partea vătămată, prin inducere în eroare sub falsul

pretext al întemeierii unui cămin și al unei viitoare căsătorii", că i-a asigurat

acesteia cazarea și cheltuielile de transport, determinând-o să practice prostituția

iar veniturile obținute au fost puse la dispoziția inculpatului în integralitate.

Activitatea infracțională a inculpatului a fost apreciată, potrivit rechizitoriului,

ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev.

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea,

transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare,

violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz

de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau

de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani

ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate

asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia.

În raport de aceste dispoziții legale,

infracțiunea de trafic de persoane incriminată în art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora,

precum și prin primirea ori acceptarea de bani or de alte foloase pentru obținerea

consimțământului persoanei ce are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul

exploatării.

Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din același

act normativ, prin exploatarea unei persoane se înțelege și obligarea la practicarea

prostituției.

Prin decizia nr. 16/2007 pronunțată de

către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a

stabilit că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art.

12 și 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism, prev. de art. 329 alin.

(1) C. pen., este dată de valorile sociale diferite protejate de către legiuitor

prin textele incriminatorii ale celor două legi. Astfel, în cazul infracțiunilor

prev. de Legea nr. 678/2001 este apărată libertatea de voință și acțiune a persoanei,

iar în cazul infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 C. pen., se realizează

apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită

a mijloacelor de existență.

În aceste condiții, în situația în care

o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea

prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane

majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

În cazul în care o persoană, fără a întrebuința

constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane

majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2), tezele I și II C. pen.

În situația unor acte de recrutare, transportare,

transferare, cazare ori primire a unei persoane, prin amenințare, violență sau alte

forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau

profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința

ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru

obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii obiective, pentru

existența elementelor infracțiunii de trafic de persoane trebuie să se comită una

dintre acțiunile tipice prevăzute în mod alternativ, respectiv recrutare, transportare,

transferare, cazare ori primirea unei persoane. Oricare dintre aceste acțiuni dacă

este comisă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de lege (prin amenințare, violență

sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, etc.) poate

realiza elementele infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001.

În cauza dedusă judecății, fapta inculpatului

B.M. a realizat elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prev. de

art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Partea vătămată a declarat în mod constant

pe parcursul urmăririi penale și în prima declarație dată în faza de cercetare judecătorească

faptul că, în înțelegere cu inculpatul, cu care conviețuia de aproximativ 2 ani,

au hotărât, după ce a împlinit vârsta de 18 ani să practice prostituția în Austria,

unde urma să fie inițiată în desfășurarea acestei activități de către apropiați

ai inculpatului.

Pe parcursul desfășurării acestei activități

de către partea vătămată timp de aproximativ 4 ani, cei doi s-au comportat ca într-o

relație de concubinaj, banii obținuți de către partea vătămată fiind folosiți în

comun cu inculpatul, o parte din aceștia fiind investiți în cumpărarea de mașini,

cheltuiți de către cei doi ori folosiți pentru renovarea locuinței părinților inculpatului.

Partea vătămată nu a susținut că inculpatul

ar fi exercitat acte de violență ori alte acte asemănătoare pentru a o obliga să

practice prostituția, nu a adus la cunoștința familiei-aspecte legate de eventuale

acte de constrângere pe care le-ar fi exercitat inculpatul asupra sa cu privire

la practicarea prostituției.

Aspectele reținute în actul de sesizare

a instanței cu privire la violențele exercitate de către inculpat asupra părții

vătămate, ce au fost confirmate și de către mama acesteia, s-au datorat geloziei

inculpatului pe fondul unei pretinse relații a părții vătămate cu un client în Elveția.

Sub acest aspect, s-a reținut că actele de violență nu au fost exercitate pentru

a fi obligată partea vătămată să practice prostituția.

Având în vedere că hotărârea luată în comun

de către partea vătămată și inculpat în vederea practicării prostituției a avut

loc după trecerea unei perioade de aproximativ 2 ani de zile de la începutul relației

celor doi, nu se poate reține că a existat din partea inculpatului o acțiune de

recrutare a părții vătămate în vederea obligării la practicarea prostituției prin

violență, prin inducere în eroare sau alte metode dintre cele la care face referire

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 sau art. 329 alin. (2) C. pen.

În condițiile în care pe parcursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești nu a rezultat din mijloace de probă certe

că inculpatul a exercitat violențe fizice sau psihice asupra părții vătămate cu

scopul de a înfrânge voința acesteia cu privire la practicarea prostituției, partea

vătămată având posibilitatea să aleagă dacă dorește sau nu să practice această activitate,

tribunalul va reține că nu au existat acte de constrângere sau inducere în eroare

ori fraudă a părții vătămate cu privire la practicarea prostituției.

În acest sens s-a putut reține și împrejurarea

potrivit căreia partea vătămată a putut să plece și să nu mai desfășoare activitatea

de prostituție în anul 2011 în condițiile în care a aflat că inculpatul avea o relație

apropiată cu o altă fată.

A fost semnificativ și faptul că sora și

mama părții vătămate au susținut că nu pot spune dacă partea vătămată a fost obligată

de către inculpat să practice prostituția timp de aproximativ 4 ani de zile.

Pe baza declarațiilor părții vătămate și

ale membrilor familiei acesteia a rezultat că după ce partea vătămată a refuzat

să mai conviețuiască cu inculpatul (existând date că aceasta se împrietenise cu

un cetățean grec), partea vătămată, la sugestia mamei sale, i-a solicitat inculpatului

o sumă de bani pentru a renova apartamentul părinților din Râmnicu Sărat. Mama părții

vătămate a declarat pe parcursul cercetării judecătorești că a sfătuit-o pe partea

vătămată să reclame autorităților faptul că inculpatul a beneficiat de cea mai mare

parte din banii pe care i-a obținut partea vătămată din practicarea prostituției.

Față de aceste aspecte, s-a reținut că

reclamația formulată de către partea vătămată organelor de poliție s-a produs în

contextul neînțelegerilor pe care le avea cu inculpatul în legătură cu împărțirea

banilor obținuți din activitatea de prostituție.

Nu a rezultat din mijloacele de probă administrate

că a existat o acțiune a inculpatului de recrutare a părții vătămate prin inducere

în eroare iar susținerile părții vătămate în sensul că a considerat că va întemeia

o familie cu inculpatul nu pot fi reținute ca înscriindu-se în acțiunile tipice

avute în vedere de legiuitor la incriminarea infracțiunii de trafic de persoane,

atâta timp cât partea vătămată a desfășurat această activitate, în mod constant,

timp de 4 ani, fără să fie constrânsă de către inculpat.

Acțiunile inculpatului B.M. de a înlesni

practicarea prostituției și de a trage foloase, în mod repetat, de pe urma acestei

activități desfășurate în perioada 2007-2011 de către S.A.F. au întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. înlesnirea practicării prostituției

s-a realizat prin punerea părții vătămate în legătură cu persoanele care au inițiat-o

în practicarea acestei activități, în găsirea locurilor de cazare ori a cluburilor

și localurilor unde se desfășura această activitate.

Inculpatul a tras foloase în mod repetat

din activitatea de prostituție practicată de către partea vătămată, acesta beneficiind

de sume de bani expediate prin transfer bancar ori puse la dispoziție în mod direct

de către partea vătămată.

Sub acest aspect, s-a reținut că pe parcursul

urmăririi penale partea vătămată a susținut că a obținut din practicarea prostituției

în toată perioada suma de 300.000-350.000 euro pe care a pretins că i-a cedat-o

în totalitate inculpatului.

Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești,

partea vătămată a declarat că nu poate aprecia ce sumă a realizat din practicarea

prostituției, că a folosit aceste sume împreună cu inculpatul pentru a se întreține,

a renova locuința acestuia și pentru a cumpăra mai multe autoturisme. De asemenea,

a mai susținut că obținea lunar câte o mie de euro, bani din care trebuia să plătească

chiria ce se ridica în perioada de vară la sume cuprinse între 500 și 700 euro.

Față de aceste declarații contradictorii

date de către partea vătămată, reținând că sora și mama părții vătămate au declarat

că nu cunosc ce sume a obținut aceasta din practicarea prostituției, constatând

că pe parcursul urmăririi penale partea vătămată nu a precizat ce sume de bani obținea

zilnic, săptămânal sau lunar au fost avute în vedere relațiile comunicate de către

instituțiile bancare cu privire la sumele de bani expediate în România pe numele

inculpatului și ale familiei acestuia dar și contravaloarea autoturismelor achiziționate

de către inculpat ca fiind sume de bani ce i-au revenit inculpatului cu titlul de

foloase din practicarea prostituției de către partea vătămată. În acest sens, potrivit

relațiilor comunicate pe parcursul urmăririi penale de către Banca C., Banca T,

și Banca B., inculpatul sau membrii familiei acestuia au primit suma de 36.000 euro

prin transfer bancar în perioada 2007-2011.

La această sumă s-a adăugat contravaloarea

mașinilor achiziționate, respectiv o mașină marca B. pentru care s-a plătit suma

de 21.000 euro, conform declarațiilor părții vătămate, mașină ce a fost vândută

ulterior pentru suma de 11.000 euro, bani folosiți de către inculpat la cumpărarea

autoturismului marca B., indisponibilizat de către organele de urmărire penală și

un autoturism marca S. în valoare de aproximativ 1.500 euro ce i-a fost predat părții

vătămate pe parcursul procesului penal. Autoturismul marca B. a fost achiziționat

pentru suma de 49.000 euro (din care 11.000 euro provenind din vânzarea primei mașini

și 6.000 euro dați de către martora G.C., conform precizărilor părții vătămate).

S-a mai reținut că pentru cumpărarea autoturismelor rămase în posesia inculpatului

s-a folosit suma de 53.000 euro (21.000 primul autoturism și 32.000 euro pentru

autoturismul marca B., după deducerea sumelor menționate ca provenind din vânzarea

primului autoturism marca B. cumpărat și a celei puse la dispoziție de martora G.C.).

Totalizând sumele de bani ce au fost expediate

prin transfer bancar și cele achitate pentru cumpărarea autoturismelor, s-a reținut

că inculpatul a beneficiat de suma de 89.000 euro (36.000 prin transfer bancar și

53.000 valoarea autoturismelor cumpărate).

Față de aceste considerente, în conformitate

cu art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M. din infracțiunea de trafic

de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei ce i-a fost aplicată

inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev.

de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile Părții generale a acestui Cod, limitele

de pedeapsă fixate în Partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite,

datele ce caracterizează persoana inculpatei precum și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în concret a gradului de

pericol social a infracțiunii comise s-a reținut modul și mijloacele de săvârșire

a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii infracțiunii, urmările produse,

precum și conduita și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Inculpatul a acționat în mod repetat, pe

o perioadă de aproximativ 4 ani înlesnind practicarea prostituției de către partea

vătămată și trăgând foloase de pe urma acestei activități, concretizate în obținerea

unor sume importante de bani ce au fost investite în renovarea locuinței și achiziționarea

de autoturisme".

Infracțiunea comisă prezintă un grad ridicat

de pericol social, determinat de durata în timp a acțiunilor infracționale, modul

în care a înțeles inculpatul să realizeze cele mai importante mijloace de trai beneficiind

de pe urma practicării prostituției de către altă persoană. Semnificativ a fost

sub acest aspect și suma de aproximativ 89.000 euro de care a beneficiat inculpatul

în perioada 2007-2011.

La aspectele ce au caracterizat fapta comisă

s-a adăugat și datele ce au caracterizat persoana inculpatului care este tânăr,

nu a mai fost condamnat anterior, iar pe parcursul procesului penal a făcut dovada

că este angajat în calitate de șofer, din data de 29 septembrie 2012, la SC P.P.

SRL Râmnicu Sărat, jud. Buzău. S-a avut în vedere însă că inculpatul a susținut

pe tot parcursul procesului penal că nu a cunoscut natura activităților desfășurate

de către partea vătămată, că nu a înlesnit practicarea prostituției de către aceasta,

aspecte ce reflectă poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și urmările

acesteia chiar și în condițiile în care a rezultat vinovăția sa pe baza mijloacelor

de probă administrate.

B. Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, în termenul legal, contestatorul T.G. și inculpatul B.R.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul nu a motivat apelul declarat

conform disp. art. 374 C. proc. pen., însă motivele sale expuse oral au fost consemnate

pe larg în practicaua deciziei.

Contestatorul T.G. a susținut în apelul

său că instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța

procurorului din 3 septembrie 2012 dată în Dosarul nr. 105/D/2011 cu privire la

autoturismul marca B., cu toate că din probele existente la dosar rezultă că acest

autoturism a fost cumpărat cu bani personali și că este înmatriculat pe numele său.

Prin decizia penală nr. 3 din data de 15

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul

B.F.M. și contestatorul T.G. împotriva sentinței penale nr. 105 din data de 19 iunie

2013 pronunțată de Tribunalul Buzău.

A obligat apelantul-inculpat B.M. la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100

RON reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa

din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, iar

pe apelantul-contestator T.G. la plata sumei de 200 RON cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Inculpatul B.M. a fost condamnat la pedeapsa

de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art.

329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a recrutat,

prin inducere în eroare pe partea vătămată S.A.F., sub pretextul încheierii unei

căsătorii, la diferite intervale de timp, din primăvara anului 2007, iar ulterior

i-a asigurat cazarea și cheltuielile de transport (în perioada mai 2007 - august

2011) determinând-o să practice prostituția, în folosul inculpatului în Italia,

Austria, Elveția și Germania.

Cu ocazia individualizării și dozării pedepsei

aplicate pentru fapta de mai sus, prima instanță a ținut cont în primul rând de

principiile și criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dar și de gradul concret

de pericol social al infracțiunii săvârșite, evidențiat prin prisma circumstanțelor

reale - împrejurările și modalitățile de comitere a acesteia, prin inducerea în

eroare a părții vătămate și însușirea în totalitate a veniturilor obținute în urma

activității ilicite.

Pe de altă parte, au fost avute în vedere

circumstanțele personale ale inculpatului, care, așa cum în mod just s-a reținut,

este o persoană tânără, nu a mai fost condamnat anterior, iar pe parcursul procesului

penal a făcut dovada că este angajat ca șofer.

Totuși, s-a observat că infracțiunea continuată

în cauză s-a derulat pe o perioadă relativ lungă de timp, respectiv aproximativ

4 ani, timp în care inculpatul a acționat în mod repetat, sub imperiul aceleiași

rezoluții infracționale, înlesnind practicarea prostituției de către partea vătămată

și trăgând foloase importante de pe urma acestei activități. Astfel, nu este de

ignorat suma reținută de 89.000 euro de care a beneficiat inculpatul în perioada

2007-2011 și care constituie o sumă semnificativă obținută din înlesnirea practicării

prostituției, sumă ce i-a asigurat acestuia mijloacele de subzistență.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea faptei, deși la dosar au existat probe concludente în

acest sens, a condus în mod just instanța de fond, la concluzia că pedeapsa de 3

ani, orientată către minimul prevăzut de legiuitor (în condițiile în care maximul

stabilit ajunge la 7 ani închisoare) este o pedeapsă legală și temeinic individualizată.

În ce privește modalitatea de executare,

prima instanță s-a orientat în mod legal către privarea de libertate, care în funcție

de gravitatea și natura faptei comise, este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Susținerile apărătorului inculpatului referitoare

la poziția părții vătămate, a promisiunii unei eventuale căsătorii, precum și a

situației familiale a inculpatului nu pot fi avute în vedere în scopul înlocuirii

modalității de executare stabilită de instanța de fond, deoarece balanța între circumstanțele

personale ale inculpatului și gravitatea faptei reprobabile a inculpatului înclină

către menținerea soluției adoptate de prima instanță. Din aceeași perspectivă, nici

lipsa de înțelegere a faptei nu poate fi o probă hotărâtoare în acest sens, deoarece

din toate documentele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul a fost perfect

conștient de aspectul ilicit al activității sale, situație dovedită și de atitudinea

sa ulterioară începerii urmăririi penale împotriva sa.

Într-o altă ordine de idei, s-a reținut

că prin ordonanța nr. 105/D/P/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Biroul Teritorial Buzău, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului

asigurător asupra autoturismului marca B. și sumei de 300 de euro consemnată la

C. Bank Sucursala Buzău cu recipisa din 4 septembrie 2012.

În motivarea acestei ordonanțe, s-a menționat

că imediat după ce inculpatul a aflat că împotriva lui sunt declanșate cercetări

penale în legătură cu faptele care au contribuit la dobândirea respectivului bun,

l-a înstrăinat formal, printr-un contract tip, către finul părinților săi, în persoana

lui T.G. În aceeași ordonanță, s-a indicat faptul că au fost extinse cercetările

împotriva inculpatului și a lui T.G. și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 23 alin. (1) lit a) și c) din Legea nr. 656/2002.

Prin urmare, justificat instanța de fond

a reținut că acest transfer de proprietate a fost efectuat doar în vederea indisponibilizării

bunului, în condițiile în care acesta a rămas în continuare în posesia inculpatului,

care deținea și toate exemplarele originale de proprietate, astfel că în temeiul

disp. art. 163 și 357 C. proc. pen. este legală măsura menținerii acestei măsuri.

În raport de toate considerentele reținute,

Curtea constată că ambele apeluri declarate în cauză sunt nefondate, motiv pentru

care, în temeiul disp. art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va dispune respingerea

acestora, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței

de fond.

C. Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul B.M., contestatorul T.G. și partea vătămată S.A.F.

Apărătorul inculpatului B.M. în dezbaterile

orale care au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2014 a apreciat că infracțiunea

de proxenetism reținută în sarcina inculpatului este lipsită de latura obiectivă,

mai exact lipsește elementul material. A solicitat, având în vedere că nu sunt elemente

de natură materială, nu sunt acțiuni contrare legii și nu există aspecte care se

circumscriu infracțiunii de proxenetism achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza

I C. proc. pen.) art. 10 lit. d) C. proc. pen. ant. lipsa unui element constitutiv

al infracțiunii, respectiv, lipsa elementului material). În susținerea recursului

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. ant.

Apărătorul contestatorului T.G. a criticat

hotărârea și a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurătoriu deoarece acest

autoturism a fost cumpărat cu banii personali, a fost înmatriculat pe numele său,

deci nu a făcut obiectul infracțiunilor din această cauză.

În ceea ce privește recursul declarat de

partea vătămată S.A.F., Înalta Curte constată că aceasta nu a declarat apel în cauză.

Având în vedere că i s-a pus în vedere împrejurarea că nu a declarat anterior apel,

iar partea vătămată S.A.F. în aceste condiții a declarat că își retrage recursul

- aspect ce a fost consemnat

În declarație pe formular tipizat, care

a fost atașată la dosarul cauzei după citire și semnare, Înalta Curte urmează a

lua act de retragerea recursului.

Examinând recursurile declarate de inculpatul

B.M., contestatorul T.G., se constată, în ceea ce-i privește pe aceștia că sunt

nefondate, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, la data de 15 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, iar recursurile declarate de inculpatul B.M. și contestatorul

T.G. au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 februarie

2014, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea

procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea,

de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin

mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.M.,

Înalta Curte constată că deși recursul a fost formulat și depus în termenul prevăzut

de lege, acesta a depus motivele de recurs la data de 23 septembrie 2014, deci ulterior

primului termen de judecată acordat în cauză, respectiv la data de 17 iunie 2014,

încălcând astfel obligația instituită de dispozițiile art. 385

10

C.

proc. pen. anterior care stipulează că motivele de recurs se depun la instanță cu

cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Având cuvântul, pe fondul

cauzei, apărătorul inculpatului a precizat, oral, cazul de casare, invocând dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

10

C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să

fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare

numai a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Astfel, recursul nefiind motivat în termen

de inculpat, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina critica formulată de

acesta, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen., pe care l-a invocat ulterior atât oral, cât și prin

motivele depuse la data de 23 septembrie 2014 - ce are în vedere situația în care

hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare

a legii, ca urmare, recursul acesteia nu mai poate face obiectul examinării instanței

de control judiciar.

În ceea ce privește recursul declarat de

contestatorul T.G., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Înalta Curte reține că măsura sechestrului

asigurător a fost dispusă prin ordonanța procurorului din 3 septembrie 2012, dată

în Dosarul nr. 105/D/P/2011, cu privire la autoturismul marca B., și suma de 300

de euro consemnată la C. Bank Sucursala Buzău cu recipisa din 4 septembrie 2012.

în motivarea acestei ordonanțe, s-a menționat că imediat după ce inculpatul B.M.

a aflat că împotriva lui sunt declanșate cercetări penale în legătură cu faptele

care au contribuit la dobândirea respectivului bun, l-a înstrăinat formal, printr-un

contract tip, către finul părinților săi, în persoana lui T.G. În plus, a rezultat

că martorul T.G. nu a intrat în posesia mașinii după încheierea actului de vânzare-cumpărare,

aceasta rămânând în continuare în posesia inculpatului care avea și toate exemplarele

actului întocmit

Prin urmare, justificat instanța de fond

a reținut că acest transfer de proprietate a fost efectuat doar în vederea indisponibilizării

bunului, în condițiile în care acesta a rămas în continuare în posesia inculpatului,

care deținea și toate exemplarele originale de proprietate.

Înalta Curte constată că T.G. a formulat

plângere împotriva ordonanței procurorului din 3 septembrie 2012, dată în Dosarul

nr. 105/D/P/2011 cu privire la măsura sechestrului asiguratoriu dispusă pentru autoturismul

marca B., plângere ce i-a fost respinsă prin încheierea din data de 17 ianuarie

2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 5160/114/2012. Totodată, împotriva

acestei încheieri contestatorul T.G. a formulat recurs, care i-a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 301 din data de 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Înalta Curte reține că inculpatul B.M.

a achiziționat autoturismul marca B. cu banii primiți de la partea vătămată, ca

urmare chiar dacă autoturismul a fost înstrăinat ulterior, instituirea măsurii sechestrului

asigurător este legală, fiind necesară pentru a se garanta executarea măsurii de

siguranță a confiscării speciale.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul B.M. și de contestatorul

T.G. împotriva deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și va lua act de retragerea

recursului declarat de partea vătămată S.A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Ia act de retragerea recursului declarat

de partea vătămată S.A.F.

Obligă recurenta parte-vătămată S.A.F.

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatul B.M. și de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale

nr. 3 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat B.M. la plata

sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul-contestator T.G. la plata

sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14

octombrie 2014.