Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1650/2015

HOTĂRÂRE
17.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1650/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 27 noiembrie 2014, S.G. și S.C.L. au solicitat, ca în temeiul art. 539 C. proc. civ., să se dispună, printr-o încheiere, restituirea cauțiunii în sumă de 77.400 lei, consemnată la dispoziția Curții de Apel București prin recipisa din 21 iunie 2010 emisă de C.E.C. Bank. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 40/F din 5 martie 2015 a admis excepția de necompetență materială. A declinat, în favoarea Judecătoriei Călărași, competența soluționării cauzei. S-a reținut că instanța a fost învestită cu o cerere de restituire a cauțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc.

civ., motiv pentru care devin incidente prevederile art. 600 alin. (3) C. proc. pen. Cum judecătoria are, potrivit art. 94 C. proc. civ., plenitudine de competență în materie civilă, iar în cauză este vorba de o cerere care presupune o procedură necontencioasă, s-a constatat că asupra cauzei este competentă să se pronunțe Judecătoria Călărași în a cărei rază teritorială își au domiciliul contestatorii. Judecătoria Călărași, prin încheierea din 5 mai 2015, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu. A declinat competența soluționării cererii în favoarea Curții de Apel București, secția a II-a penală. A constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 C. proc.

civ., din oficiu, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în mod evident, cauțiunea a fost consemnată la dispoziția Curții de Apel București, instanță care a dispus, de altfel, și restituirea acesteia, pe bază de semnătură, apreciind deci că este competentă să restituie cauțiunea, singura problemă fiind că aceasta nu s-a dispus prin încheiere. Învestită cu regulatorul de competență, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a II-a penală, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 539 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., în temeiul căreia a fost formulată cererea de restituire a cauțiunii, cererea de eliberare privind sumele de bani sau alte valori ori titluri, consemnate, precum și orice alte bunuri păstrate la instanță ori aflate în depozitul altuia, după caz, în legătură cu un proces, se introduce de persoana îndreptățită la instanța care a dispus acea măsură, cererea soluționându-se prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu. În cauză se observă, potrivit recipisei de consemnare din 21 iunie 2010, că suma de 77.400 lei reprezentând cauțiune a fost consemnată la dispoziția Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanță care, conform procesului verbal încheiat în 3 noiembrie 2014, a procedat la înmânarea menționatei recipise către S.G.

În speță nu poate fi reținută existența unei contestații la executare a laturii civile a procesului penal, care ar fi atras competența de soluționare a instanței civile ca instanță de executare, ci este o procedură administrativă ce se adresează instanței la dispoziția căreia a fost consemnată suma și la al cărei registru de valori a fost depusă recipisa de consemnare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a II-a penală. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2017
la dispoziția reclamantului actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare al creditului. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Sib
ÎCCJ 2018-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2018
5533 din 19 august 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva acestei decizii recurentu
ÎCCJ 2018-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1990/2018
Ședința publică din data de 16 mai 2018 Asupra cererii de lămurire a dispozitivului de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 840/26.01.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București
ÎCCJ 2020-02-03
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 12/2020
e din cadrul Tribunalului București, secția I penală, a înaintat adrese către toate instituțiile învestite cu executarea Sentinței penale nr. 305 din 26 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. La data de 2
ÎCCJ 2015-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2015
Decizia nr. 1250/2015 Deliberând asupra conflictului negativ de competență din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 București la data de 23 iunie 2014 sub nr. x/299
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă