ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2017

HOTĂRÂRE

02.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalui Sibiu, la data de 8 iunie 2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimații S.C. C. și S.C. D. S.A., să se constate abuzive clauzele din convenția de credit nr. x/21.03.2008 încheiată cu pârâtele după cum urmează:

- pct. 5.1 lit. b) - comision de acordare în valoare de 3846,80 CHF;

- pct. 5.1 lit. c) comision de administrare lunar în sumă de 24.266,50 CHF;

- pct. 5.2 revizuirea cuantumului comisioanelor unilateral de către creditor;

- pct. 6.2 modificarea unilaterală a ratelor;

- pct. 8.4 declararea scadenței anticipate a creditului;

- pct. 8.6 modificarea clauzelor contractuale;

- pct. 8.14 renunțarea la beneficiul termenului de către debitor;

- pct. 8.15 definirea culpei debitorului;

- pct. 8.16 declarația referitoare la negocierea clauzelor în condițiile în care clauzele contractului de credit nu au fost negociate.

Totodată, reclamanții au solicitat să se desființeze clauzele menționate și să se dispună excluderea acestora din convenție; să fie obligate pârâtele în solidar să restituie sumele achitate de reclamanți cu titlu de comision de administrare în cuantum de 28.113,30 CHF, de la data semnării contractului de credit până la data introducerii acțiuni și în continuare până la restituirea efectivă a acestuia, precum și la dobânda legală; să fie obligate pârâtele ca în termene de 30 de zile de la rămânerea definitivă să fie pusă la dispoziția reclamantului actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare al creditului.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Sibiu.

Prin sentința nr. 905/2016 din 31 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, au fost admise excepțiile necompetenței materiale și necompetenței teritoriale și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în esență că, în raport cu dispozițiile art. 12 alin. (1) și (4) din Legea nr. 193/2000, coroborate cu art. 98 alin. (1) și art. 101 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, întrucât cuantumul pretențiilor solicitate de reclamanți este sub pragul de 200.000 RON.

Sub aspectul competenței teritoriale, prima instanță a reținut că reclamanții au domiciliul în Germania, motiv pentru care a făcut aplicarea regulilor de drept comun, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că, în speță, competența ar aparține judecătoriei de la sediul băncii, respectiv Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 1615 din 23 februarie 2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu. Totodată, a fost constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că, având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 98 alin. (2) același cod, raportat la valoarea creditului principal fără dobânzi și comisioane, rămas de rambursat conform scadențarului aflat la dosar, care este de 176.877,24 CHF, respectiv 727.920 RON, competența materială aparține tribunalului.

Cu privire la competența teritorială, s-a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 109 coroborate cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competența aparține instanței locului unde persoana juridică de drept privat are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta, în speță fiind vorba de sucursala Sibiu. În consecință, s-a apreciat că Tribunalul Sibiu este competent să soluționeze prezentul litigiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 13 martie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea reclamanților în constatarea clauzelor abuzive.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

Art. 101 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

Art. 101 alin. (2) C. proc. civ. prevede că aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, în cuantum de 28.113,30 CHF, această sumă situându-se sub pragul de 200.000 RON prevăzut de art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ.

În consecință, în raport de valoarea litigiului astfel cum a fost evaluată de către reclamanți și necontestată de nicio parte, Înalta Curte constată că, în speță, competența materială aparține judecătoriei.

Cât privește competența teritorială, instanța supremă apreciază că, regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Se constată că, în speță, contractul de acordare a facilității de credit și de garanție a fost încheiat prin sucursala Sibiu, astfel încât competența teritorială aparține în cauză Judecătoriei Sibiu.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.