ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1250/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1250/2015
Deliberând asupra conflictului negativ de competență din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 București la data de 23 iunie 2014 sub nr. x/299/2014, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C., constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse în Contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1, art. 4, la art. 2.1.1, art. 6, art. 9 și art. 10.2.6, restituirea sumelor încasate începând cu 30 aprilie 2012 reprezentând comision de administrare și diferența între dobânda stabilită în mod unilateral de către bancă și dobânda actualizată în funcție de Euribor, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele încasate nelegal, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanții au invocat Legea nr. 193/2000.
La data de 14 august 2014 pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Prin Sentința civilă nr. 16263 din 3 octombrie 2014 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a dispus declinarea de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, considerând că sunt incidente prevederile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ., instanța de la domiciliul consumatorului și art. 107 Noul C. proc. civ. instanța de la sediul pârâtului, sediul sucursalei pârâtei fiind la Craiova.
La data de 6 noiembrie 2014 cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub același număr de dosar, iar la termenul de judecată din data de 6 martie 2015 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova.
Prin Sentința civilă nr. 2980 din 6 martie 2015 Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și pe cale de consecința a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
S-a reținut că în art. 18.4 din contract s-a stabilit că "litigiile privind interpretarea și executarea prezentului contract, precum și cererile care au ca obiect învestirea cu formulă executorie a acestuia, sunt de competența instanței în raza căreia se află sediul grupului băncii, indicat în prezentul contract".
Prin sediul grupului băncii se înțelege sediul central al băncii situat în București, sector 1, deoarece nu se face referire la sediul sucursalei Craiova, sau sediul grupului Craiova.
Prin încheierea și semnarea Contractului de credit nr. x din 3 decembrie 2010 reclamanții au fost de acord ca litigiile în legătură cu contractul să fie soluționate de instanțele din București și nu numai că au fost de acord la momentul semnării contractului ca litigiile să se judece de aceste instanțe, dar și la momentul formulării cererii de chemare în judecată au înțeles să se adreseze Judecătoriei Sectorului 1, în raza căreia se află sediul grupului băncii, sediul central al băncii pârâte, au înțeles ulterior să se opună la excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, să insiste în a susține competența Judecătoriei Sectorului 1 București, prin răspunsul la întâmpinare și prin concluziile orale puse în fața instanței în ședința publică din 3 octombrie 2014, consemnate în preambulul Sentinței 16263/2014, dar și în fața Judecătoriei Craiova, în concluziile puse în ședința publică din 6 martie 2015.
Prin voința lor reclamanții au înțeles să dea eficiență prevederilor contractului dintre părți care are putere de lege pentru acestea, dar și prevederilor art. 107 din Noul C. proc. civ., așa încât această instanță a considerat că reclamanții au renunțat la beneficiul conferit de dispozițiile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ. potrivit cărora "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".
Aceste prevederi legale instituie o competență teritorială alternativă la domiciliul consumatorului, ca o măsură menită să vină în sprijinul consumatorului, un beneficiu pentru acesta că nu trebuie să facă cheltuieli suplimentare cu deplasarea la instanța de la sediul pârâtei.
Dreptul de a alege în situațiile în care lege stabilește o competență teritorială alternativă aparține reclamanților și trebuie să răspundă în mod real nevoilor acestora, dorinței acestora, intereselor acestora.
În condițiile în care reclamanții din prezenta cauză au ales Judecătoria Sectorului 1 din București și au insistat în susținerea competenței acestei instanțe este evident că și-au exercitat în cunoștință de cauză dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente și nu poate instanța interveni în alegerea făcută. Nu se poate transforma dreptul de a alege al reclamanților într-un drept de a alege al instanței.
În plus, examinând copiile cărților de identitate ale reclamanților instanța constată că aceștia nu au domiciliul în Craiova, ci în Caracal, iar din adeverința din 27 februarie 2015 eliberată de Asociația de proprietari rezultă că reclamanții locuiesc efectiv în Caracal, județul Olt, unde de altfel își desfășoară și activitatea, așa cum rezultă din adeverința emisă de unitatea școlară la care lucrează.
Față de rațiunile înfățișate, această instanță a reținut în considerentele sentinței că, Judecătoria Craiova nu este instanța de la domiciliul consumatorilor, așa cum în mod greșit a stabilit Judecătoria Sectorului 1 București și nu sunt incidente prevederile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ.
De asemenea, aceeași instanță a infirmat considerentele sentinței Judecătoriei Sectorului 1 București, în sensul că sediul pârâtei ar fi la Craiova, unde aceasta are o sucursală, cea cu care s-a încheiat contractul și că în acest fel ar fi incidente prevederile art. 107 din Noul C. proc. civ. Reclamanții au chemat în judecată societatea mamă, care are sediul în București, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar nu sucursala Craiova, iar stabilirea cadrului procesual este la dispoziția reclamanților, nu a instanței, conform art. 9 alin. (2) din Noul C. proc. civ.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie evidențiat obiectul cauzei dedus judecății, respectiv reclamanții au învestit Judecătoria Sectorului 1 București cu o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta C. prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse în Contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1, art. 4, la art. 2.1.1, art. 6, art. 9 și art. 10.2.6, restituirea sumelor încasate începând cu 30 aprilie 2012 reprezentând comision de administrare și diferența între dobânda stabilită în mod unilateral de către bancă și dobânda actualizată în funcție de Euribor, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele încasate nelegal, cu cheltuieli de judecată, invocând ca temei de drept Legea nr. 193/2000.
Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit formulată de reclamanții - consumatori A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C.
Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din Noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor''.
Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 Noul C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 Noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din Noul C. proc. civ. "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (A), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".
Este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel din 15 iulie 1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.
În speță, reclamanții au calitatea de consumatori în relația cu banca, ceea ce atrage competența instanței de la domiciliul reclamanților - acesta fiind în Craiova - cât și la sediul pârâtei C. - sucursala Craiova, respectiv Judecătoria Craiova.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții A. și B. în favoarea Judecătoriei Craiova, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2015.
Procesat de GGC - MI