ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. a solicitat sancționarea pârâtei pentru refuzul, cu rea-credință, de a pune în executare sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, pronunțată de Curtea de Apel București. Prin sentința civilă nr. 110 din 15 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.M.. Cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se reitertează motivele susținute în fața instanței de fond. De asemenea, recurentul invocă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu contra României). Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Alin. (2): „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Pentru aplicarea sancțiunii reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, este necesar a se dovedi că hotărârea nu s-a executat din culpa autorității administrative. Din redactarea textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar și prin prisma principiilor generale de drept, rezultă ca aplicarea unei sancțiuni pecuniare are rolul de a constrânge și sancționa pe debitorul obligației, în vederea executării acesteia în termenul prevăzut de lege.

Din conținutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt obligații de “a face”, adică a unor obligații de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică. Trebuie precizat că legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a instituit în sarcina autorității publice anumite obligații de “a face”, trebuie să se facă într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancțiunea prevăzută de acest text normativ.

Prin urmare, părțile raportului juridic litigios generat de neexecutarea unei hotărâri irevocabile pronunțate în materia contenciosului administrativ sunt, pe de o parte, persoana care a câștigat procesul soluționat prin hotărârea irevocabilă, iar pe de altă parte, autoritatea publică care a pierdut procesul, în sensul că a fost obligată de instanță la efectuarea uneia dintre operațiunile enumerate la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Calitatea procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, presupune existența unei identități între autoritatea publică obligată prin hotărârea irevocabilă a cărei neexecutare se invocă și pârâta din acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim. În virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății În cazul de față, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, pronunțată de Curtea de Apel București, autoritatea publică a fost obligată să întocmească lista terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire este Consiliul General al Municipiului București și nu A.N.R.P., pârâta din prezenta cauză. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există identitate între persoana obligată prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București și persoana cu privire la care reclamantul solicită sancționarea pentru neexecutarea acestei hotărâri.

Din actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că A.N.R.P. nu a fost parte în procesul soluționat prin această hotărâre. Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport cu obiectul acțiunii și cu motivarea în fapt și în drept a acesteia, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.