ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. a solicitat

sancționarea pârâtei pentru refuzul, cu rea-credință, de a pune în executare

sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și învestită cu

formulă executorie, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin

sentința civilă nr. 110 din 15 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și, pe cale de consecință, a respins

cererea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva

sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs reclamantul R.M..

Cererea

de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 și 8 C.

proc. civ.

În

motivarea recursului se reitertează motivele susținute în fața instanței de

fond. De asemenea, recurentul invocă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu contra României).

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile art. 496 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1): „Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii”.

Alin.

(2): „În cazul în care termenul nu este respectat, se

aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar

reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Analiza

legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Textul

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de

aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea

despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Sancțiunile

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul

hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să

înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative.

Pentru

aplicarea sancțiunii reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, este

necesar a se dovedi că hotărârea nu s-a executat din culpa autorității

administrative.

Din

redactarea textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar și prin

prisma principiilor generale de drept, rezultă ca aplicarea unei sancțiuni

pecuniare are rolul de a constrânge și sancționa pe debitorul obligației, în

vederea executării acesteia în termenul prevăzut de lege.

Din

conținutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că

obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt

obligații de “a face”, adică a unor obligații de a emite un act administrativ,

de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau

să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe

cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul

actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică.

Trebuie

precizat că legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că

executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a

instituit în sarcina autorității publice anumite obligații de “a face”, trebuie

să se facă într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancțiunea

prevăzută de acest text normativ.

Prin

urmare, părțile raportului juridic litigios generat de neexecutarea unei

hotărâri irevocabile pronunțate în materia contenciosului administrativ sunt,

pe de o parte, persoana care a câștigat procesul soluționat prin hotărârea

irevocabilă, iar pe de altă parte, autoritatea publică care a pierdut procesul,

în sensul că a fost obligată de instanță la efectuarea uneia dintre

operațiunile enumerate la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Calitatea

procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, presupune existența unei

identități între autoritatea publică obligată prin hotărârea irevocabilă a

cărei neexecutare se invocă și pârâta din acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.

24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru

a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ,

nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca

autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat

sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a

rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În

virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în

judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i

poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și

obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme

juridice.

Cu

alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități

între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic

dedus judecății

În

cazul de față, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 871 din 23

septembrie 1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, pronunțată de

Curtea de Apel București, autoritatea publică a fost obligată să întocmească

lista terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea

reclamantului de împroprietărire este Consiliul General al Municipiului

București și nu A.N.R.P., pârâta din prezenta cauză.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că nu există identitate între persoana obligată

prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București

și persoana cu privire la care reclamantul solicită sancționarea pentru neexecutarea

acestei hotărâri.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că A.N.R.P. nu a fost parte

în procesul soluționat prin această hotărâre.

Având

în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei

despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de

față, în raport cu obiectul acțiunii și cu motivarea în fapt și în drept a

acesteia, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că

A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie

2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.