ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2014

HOTĂRÂRE
27.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin Sentința nr. 1725 din 28 mai 2013,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul G.C., și a

constatat calitatea de colaborator al Securității în ce-l privește pe pârât.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

instanței de recurs

3.1. Dispoziții

legale aplicabile

Codul de procedură

civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată:

"Art. 486 - (1)

Cererea de recurs va cuprinde: "numele, prenumele și domiciliul

profesional al avocatului care formulează cererea" (lit. a), "motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul" și "semnătura părții

sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului

sau, după caz, a consilierului juridic" (lit. e).

(2) La cererea de

recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și

împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".

(3) Mențiunile

prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la

alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Legea nr. 2/2013, în

forma în vigoare la data formulării cererii de recurs și a pronunțării:

"Art. XV - (2)

În cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege,

completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel

și îi va comunica, în scris, apelantului că are obligația de a completa sau

modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de

cel mult 10 zile de la data comunicării.

Art. XVII - (1)

Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei

hotărâre se atacă, în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (3) și art. 84 din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.

(3) Dispozițiile art.

XIV alin. (2) - (4) și ale art. XV alin. (2) - (5) se aplică în mod

corespunzător. (…)".

3.2. Acte îndeplinite

în dosar

- cererea de recurs a

fost formulată la data de 1 iulie 2013, într-o formă care nu îndeplinește

cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), d) și e) și alin. (2) C.

proc. civ., republicat;

- prin rezoluția din

data de 30 iulie 2013, comunicată recurentului la data de 9 august 2013, s-a

solicitat acestuia, sub sancțiunea nulității, modificarea/completarea cererii,

în termenul legal, de 10 zile de la comunicare;

- recurentul a depus

la dosar mai multe note scrise, însoțite de alte înscrisuri, fără a aduce,

însă, modificările/completările solicitate de instanță prin rezoluția din data

de 30 iulie 2013.

3.3. Verificarea

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate

Cererea de recurs nu

îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), d) și

e) și alin. (2) C. proc. civ., recurentul neefectuând modificările/completările

solicitate de instanță, prin rezoluția comunicată în data de 9 august 2013.

În raport cu

dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), d) și e) C. proc. civ., se constată că

cererea de recurs nu cuprinde mențiunile referitoare la numele, prenumele și

domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea, respectiv

semnătura acestuia, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Față de dispozițiile

art. 486 alin. (2) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 83 alin. (3) din

același cod, se constată că nu a fost atașată împuternicirea avocațială.

3.4. Concluzii

Având în vedere

aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului și din poziția exprimată

de părți, se constată că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate,

în cauză lipsa cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (3)

cod, în temeiul cărora recursul va fi anulat.

Anulează recursul

declarat de pârâtul G.C. împotriva Sentinței nr. 1725 din 28 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac,

conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Decizia se comunică

părților.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2015
Decizia nr. 1754/2015 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 305 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contenc
ÎCCJ 2015-04-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1755/2015
vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin.
ÎCCJ 2014-05-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2014
rea și aplicarea greșită a normelor de drept material. 3. Dispoziții legale aplicabile și acte îndeplinite în dosar în temeiul acestora 3.1. Dispoziții legale Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată: "Art. 48
ÎCCJ 2014-07-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3130/2014
rea de recurs nu a fost redactată și semnată de către un avocat, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă o împuternicire avocațială. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art.
ÎCCJ 2014-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2469/2014
în cererea de recurs. Prin întâmpinare, autoritatea intimată a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât susținerile dezvoltate nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurent
Sursă