ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 aprilie 2012, sub nr. 3176/2/2012, contestatorul-reclamant D.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, anularea Deciziei civile nr. 3.398 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, în Dosarul nr. 3176/2/2012. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat ca decizia a fost pronunțată fără ca recursul să fi fost cercetat în fond, iar dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale, precum și că nu i-au fost cercetate toate motivele de recurs.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 și 318 din C. proc. civ. Prin Decizia nr. 3.499 din 8 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență că, în cauză nu sunt îndeplinite nici una dintre condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la eroarea materială și omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii privind procedura de citare) și art. 318 C. proc.

civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), nu și pentru greșita apreciere a probelor sau greșita aplicare a legii, acestea fiind prevăzute exclusiv ca motive de reformare a hotărârilor judecătorești, posibile doar în calea de atac a recursului. În ceea ce privește motivul invocat în cadrul dispozițiilor art. 317 teza I C. proc.

civ., referitor la pretinsa necompetență a instanței de contencios administrativ și fiscal de a soluționa cauza sa în fond, Curtea a reținut, pe de o parte, că aspectele referitoare la pretinsa greșită soluționare a excepției necompetenței puteau fi invocate și în fața instanței de recurs, astfel încât ele nu mai pot constitui motiv de contestație în anulare, trecerea cauzei de la secția de litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București la cea de contencios administrativ și fiscal făcându-se prin Încheierea din 17 februarie 2010, încheiere la care contestatorul a făcut referire și în cererea sa de recurs, fără însă a critica acea încheiere sau să invoce necompetența materială a instanței de fond.

Cu privire la motivele invocate în cadrul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Curtea a constatat că niciuna dintre criticile contestatorului nu au în vedere greșeli materiale în sensul dispozițiilor legale anterior expuse, toate vizând fie o serie de greșeli materiale de menționare a unor date de înregistrare sau în cuprinsul unor acte procedurale, care nu au avut înrâurire asupra soluției pronunțate și contestate, fie pretinse greșeli de judecată sau apreciere a probelor de către instanța de recurs, aspecte care fac parte din prerogativa de juris dictio a instanței de recurs și nu pot constitui o eroare materială. În analiza motivelor invocate în temeiul art. 318 alin. (1) teza ultimă C. proc.

civ., referitoare la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs, Curtea a apreciat că pentru a se circumscrie acestui caz de contestație în anulare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: a) instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare și b) omisiunea să se fi produs din greșeală. Or, pe de o parte instanța de recurs a cercetat motivele de recurs invocate și le-a înlăturat motivat, apreciind că în mod legal instanța de fond a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect, iar cenzurarea aprecierii instanței de recurs în prezenta cale extraordinară de atac nu este posibilă. Recursul declarat în cauză. Împotriva aceste decizii, D.C.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând regularitatea recursului declarat, constată că acesta nu a fost semnat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții " Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă." Într-adevăr, alin. (2) al art. 133 din același cod prevede posibilitatea complinirii semnăturii, până cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În cauză, recurentului, deși i s-a pus în vedere să semneze cererea de recurs depusă la dosar și, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, acesta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.

Faptul că recurentul D.C. a depus la dosar o copie xerox a recursului formulat nu echivalează cu semnarea cererii de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere considerentele sus-menționate și ținând cont de prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de D.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de D.C. împotriva Deciziei civile nr. 3.499 din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI