ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 605 din data de 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnată inculpata A.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. (1969) rap. la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), la 4 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. (1969). În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) Iit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. (1969). În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. (1968), s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei și, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. (1968) și art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) rap. Ia art. 163-166 C. proc. pen. (1968) combinat cu art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului penal instituit prin Ordonanța nr. 137/P/2008 din 5 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei A.M.A. În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata la restituirea următoarelor sume de bani către martorii denunțători: 400 lei către S.I., 2.200 lei către M.I., echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro către V.D.

și V.M., echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro și suma de 1.000 lei către L.A.M., 2.000 lei către B.L., 2.000 lei către M.M., 1.500 lei către R.F., 500 lei către M.E., 2.000 lei către O.G., echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro către D.C.E., 2.700 lei către l.V., 350 lei către I.M. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), art. 256 alin. (2) C. pen. (1969), art. 6 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 118 lit. e) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 137/P/2008 din 28 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Pitești a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) rap. la art. 5 și art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). În actul de sesizare s-a reținut că, în perioada 2008 - 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata A.M.A., a pretins și primit de la denunțătorul A.A. suma totală de 6.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicului B.C. și asupra unor funcționari publici din cadrul A.J.O.F.M. Argeș pentru obținerea deciziei de pensionare pe caz de invaliditate, cât și pentru obținerea unor documente necesare întocmirii dosarului de pensionare; a pretins și primit de la martorul-denunțător S.I.

suma de totală 4.000 lei, lăsând să se creadă că are influență și chiar având influență asupra unor medici pentru a-i întocmi acte și documente necesare obținerii pensiei de invaliditate; a pretins și primit suma de 2.000 euro și a mai pretins suma de 1.300 lei de la V.D. și V.M., lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul B.R.D. - Sucursala Pitești pentru a-l angaja pe Vîlcu Dragoș la această unitate bancară în funcția de inspector; după ce inițial a primit cu titlu de împrumut de la martora-denunțătoare R.F. suma de 1.500 lei, ulterior, pentru a nu mai restitui această sumă, a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor medici în vederea pensionării pe caz de invaliditate a surorii sale, P.G.; a pretins și primit de la martorul-denunțător M.I.

suma totală de 2.200 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici, pentru a-i întocmi acte și documente necesare obținerii pensiei de invaliditate; a pretins și primit de Ia martora-denunțătoare I.M. suma de 600 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a avizarea favorabilă a dosarului de pensionare pe caz de invaliditate a cuscrului acesteia, numitul B.N.; a pretins și primit de la martora-denunțătoare B.L. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi acte și documente necesare obținerii pensiei de invaliditate și pentru emiterea deciziei de pensionare; a pretins și primit de la martora-denunțătoare O.G.

suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a-i întocmi acte și documente necesare rezolvării favorabile a contestație la decizia medicală prin care i-a fost sistată pensia de invaliditate; a pretins și primit de la martora-denunțătoare M.E. suma de 1.700 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicului B.C. pentru a-i aviza favorabil dosarul de pensionare pe caz de invaliditate; a pretins și primit de la martorul-denunțător L.A.M. sumele de 2.000 euro și 1.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari polițiști cu funcții de conducere din cadrul I.P.J. Argeș sau I.G.P.R., pentru a-l angaja pe denunțător în funcția de agent de poliție la I.P.J.

Argeș; a pretins de la martora-denunțătoare M.N.R. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicului N.C.M. pentru a-l angaja pe soțul ei în funcția de șofer la S.J.A. Argeș; a pretins și primit de la martora-denunțătoare D.C.E. suma de 1.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul SC I. SRL în vederea angajării acesteia la agentul economic în cauză; a pretins și primit de la M.M. suma de 2.000 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici pentru a o ajuta pe denunțătoare să obțină pensie de invaliditate; a pretins și primit de la martorul denunțător l.V. suma totală de 2.700 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra medicilor care eliberau acte medicale pentru dosarul de pensionare pe caz de invaliditate cât și asupra membrilor comisiei de evaluare a capacității de muncă care emiteau decizia de pensionare a acestuia.

Martorii denunțători au solicitat restituirea sumelor date inculpatei, iar martorul Stoica Ion a solicitat și restituirea sumei de 5.500 lei, sumă care este nedovedită. Martorul denunțător A.A. a decedat în timpul urmăririi penale și în cauză nu au fost identificați moștenitori ai acestuia.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, în cauză, s-a făcut dovada vinovăției inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată și că sumele de bani pretinse și primite depășesc echivalentul în lei a 10.000 euro și că, în cursul urmării penale, inculpata a încercat să denatureze aflarea adevărului prin influențarea unor denunțători, în sensul ca aceștia să declare la organele de'urmărire penală că sumele de bani pretinse și primite pentru a-și trafica influența, ar fi fost în realitate împrumutate de la aceste persoane, încheind și documente în acest sens cu unii dintre ei La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea faptei săvârșite, numărul de acte materiale, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, calitatea profesională pe care o avea inculpata, faptul că aceasta este cunoscută fără antecedente penale și a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii, precum și urmările produse, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatei la 4 ani închisoare, în condiții de detenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, care a solicitat, în principal, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, în sensul că nu se cuantifică cei 10.000 euro pentru ca D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești să fie competentă a soluționa dosarul și că nu recunoaște decât 7 din actele materiale reținute în sarcina sa, iar, în subsidiar, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, probele fiind obținute ilegal de către organul de urmărire penală sau aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, cu privire la circumstanța atenuantă legată de reducerea la jumătate a pedepsei, în cazul celor care colaborează cu organele de anchetă, arătând, totodată că pedeapsa de 4 ani cu executare este mult prea mare, chiar și pentru prejudiciul reținut de acuzare.

Prin Decizia penală nr. 146/A din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de inculpată, a fost desființată, în parte, sentința atacată și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa la 3 ani închisoare, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că restituirea cauzei la procurorul competent, pentru refacerea urmăririi penale pe motivul încălcării competentei materiale de efectuare a urmăririi penale nu este posibilă deoarece, prima cerere de acest gen a fost făcută în fata curții în apel, în mod tardiv, întrucât aceasta a fost formulată în apel, odată cu concluziile asupra fondului apelului, iar nu până la terminarea cercetării judecătorești.

Totodată, s-a reținut că a fost stabilită, în mod corect, competenta materială a D.N.A., conform prevederile art. 13 alin. (1) pct. a din O.U.G. nr. 43/2002 și că nu pot fi reținute dispozițiile art. 19 din aceeași ordonanță, nefiind îndeplinite cerințele impuse de lege, respectiv, identificarea și facilitarea tragerii la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție, respectiv începerea urmăririi penale împotriva altor persoane în cauza având ca obiect denunțul formulat de către inculpată. Răspunzând celorlalte critici, Curtea a reținut că toate probele au fost obținute în mod legal, cu respectarea, în administrarea acestora, a dispozițiilor art. 67 și art. 68 C. proc.

pen. (1968). Așadar, nu poate fi vorba despre existenta unor acte de violentă, amenințare, presiuni, îndemnuri la săvârșirea vreunei infracțiuni. De altfel, ipotezele prezentate anterior sunt singurele cazuri reglementate de legiuitor care ar conduce la concluzia că probele au fost obținute în mod nelegal. Curtea a reținut ca fiind legală condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de trafic de influentă în formă continuată, probele administrate în cauză demonstrând, cu prisosință, că a pretins și primit sume de bani de la diverse persoane, lăsând să se creadă că are influență asupra unor medici care să îi ajute pe denunțători să obțină avantaje.

Săvârșirea infracțiunii a fost dovedită prin probele administrate în cursul procesului penal, declarații de martori, interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, percheziții, declarații ale denunțătorilor, planșe foto, realizate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, înscrisuri (chitanțe, adeverințe, formulare tipizate, adeverințe medicale și certificat medical, buletine de analiză medicală, copii contract de leasing financiar, fișă de identificare a autovehiculului). În fața unor astfel de probe evidente de vinovăție, s-a reținut că nu se poate susține că inculpata nu a săvârșit toate actele materiale reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și care intră în conținutul elementului material al infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei întrucât inculpata nu are antecedente penale, a recunoscut 7 din cele 14 acte materiale reținute în sarcina sa, iar anterior săvârșirii infracțiunii, în afara infracțiunii ce constituie obiectul prezentei judecăți, nu a avut o conduită prin care să fi încălcat regulile de conviețuire socială. La aceasta se adaugă atitudinea cooperantă relevată de aducerea la cunoștința organelor de urmărire penală a unor eventuale infracțiuni săvârșite de alte persoane, activitate pentru care inculpata a solicitat valorificarea denunțului. Contrar opiniei inculpatei, Curtea a apreciat că individualizarea judiciară a modalității de executare realizată prin aplicarea dispozițiilor art 57 C. pen.

(1969) este în măsură să asigure reeducarea acesteia în sensul respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpata A.M.A., solicitând, potrivit motivelor scrise din data de 30 aprilie 2014 (filele 43-49), cât și cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 5 C. pen., arătând că noua reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă, raportat la modificările în ceea ce privește limitele de pedeapsă, solicitându-se reducerea proporțională a sancțiunii stabilită de instanța de apel, în raport de aceste limite. Totodată, invocând temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. (1968) a susținut că a fost făcută o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 43/2002, întrucât instanța a fost sesizată de un organ necompetent, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la parchet, și că, în mod greșit, în cauză, nu s-a făcut aplicarea art. 19 din același act normativ, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă. Fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., s-a mai solicitat, reindividualizarea. pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare (aplicarea art. 91 C. pen.), având în vedere circumstanțele personale ale inculpatei, că sancțiunea stabilită este prea severă, că recurenta este arestată preventiv de peste 1 an și 3 luni și că scopul acesteia a fost atins.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpata A.M.A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatei, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Invocând acest caz de casare, recurenta inculpată A.M.A. a susținut că a fost făcută o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât instanța a fost sesizată de un organ necompetent, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la parchet, și că, în mod greșit, în cauză, nu s-a făcut aplicarea art. 19 din același act normativ, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

Potrivit art. 332 alin. (1) teza I C. proc. pen. (1968), când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, aceasta nemaifiind posibilă după începerea dezbaterilor, or, în speță, cererea a fost formulată odată cu concluziile asupra fondului, în apel, astfel încât, în mod corect, instanța de control judiciar a apreciat-o ca tardivă, întrucât momentul stabilit de legiuitor pentru formularea ei a fost depășit. În ceea ce privește greșita aplicare a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 43/2002, Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, constată, de asemenea, că urmărirea penală a fost efectuată de organul competent potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, care impun ca urmărirea penală să se efectueze,în mod obligatoriu, de D.N.A., dacă obiectul infracțiunilor de corupție este mai mare de 10.000 euro, așa cum este cazul în speță. În ceea ce privește greșita nereținere a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Înalta Curte constată că textul legal instituie condiții de admisibilitate pentru a fi aplicabil, respectiv denunțarea, identificarea și facilitarea tragerii la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni de corupție.

Or, verificând îndeplinirea acestor cerințe, Înalta Curte constată că, într-adevăr, inculpata A.M.A. a formulat un denunț la data de 4 februarie 2013, însă, potrivit adresei emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Pitești din data de 7 iunie 2013, în cauza ce formează obiectul denunțului nu a fost începută urmărirea penală împotriva altor persoane; chiar și în ipoteza în care s-ar fi dispus o soluție de începere a urmăririi penale, aceasta nu poate fi apreciată ca suficientă pentru aplicarea .dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000, astfel încât, în mod justificat, s-a apreciat de către instanța de control judiciar că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele expres și limitativ prevăzute de textul de.

lege, cu consecința reducerii, la jumătate, a limitelor de pedeapsă. 2. În ceea ce privește critica formulată de recurenta inculpată, vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că susținerile acesteia se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății, recurenta inculpată a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (cuantum și modalitate de executare), considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. 3. Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenta inculpată este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății, Astfel inculpata A.M.A.

a fost trimisă în judecată și condamnată de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5 alin. (1) și art, 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 Ia 10 ani (cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 5 ani, ca urmare a aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). Această infracțiune își găsește corespondent în dispozițiile art. 291 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani, cu posibilitatea majorării acestui maxim cu cel mult 3 ani, ca urmare a aplicării art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) C. pen.

Deși reglementarea anterioară instituia în cazul acestei infracțiuni un maxim special al pedepsei de 10 ani închisoare, spre deosebire de legea nouă care prevede un maxim de 7 ani închisoare, se observă că minimul special al pedepsei prevăzut de legea penală anterioară este același (2 ani închisoare) cu cel stabilit de actuala reglementare, iar pedeapsa aplicată de instanța de apel inculpatei este orientată spre acest minim special, astfel încât, pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, este lipsită de relevanță limita maximă a pedepsei stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la sancționarea infracțiunii continuate, reținută în privința inculpatei A.M.A., se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, precum și posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deși C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus ( până la 3 ani, față de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanțele inferioare nu au dat eficiență acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

(1969) raportat la art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în privința căreia s-a reținut forma continuată), mai favorabilă este reglementarea anterioară. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puțin favorabilă decât cea anterioară și prin introducerea condiției suplimentare de existență a infracțiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înțelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecința restrângerii sferei de incidență a dispozițiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârșit un ansamblu infracțional faptic și extinderea de corelarea situațiilor de reținere în concurs de infracțiuni.

Având în vedere toate aceste aspecte; Înalta Curte constată că legea care conduce concret, la un rezultat privind inculpata A.M.A. C. pen. anterioare, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la faptele de incriminare și de șancționare a faptelor ce formează obiectul situației penale, precum și pe incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentă, creează acesteia o situație mai avantajoasă. Față de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. (1968) așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.M.A.

În temeiul art. 385 17 alin. 4 raportat la art. 383 alin. 2 C. proc. pen.(1968), va deduce prevenția inculpatei de la 22 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 146/A din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate timpul reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2013 la 8 mai 2014 inclusiv. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședința publică, azi 8 mai 2014.