ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Hotărârea instanței de

fond:

Prin sentința nr. 1568 din 25 septembrie 2007,

Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului L.I.

în contradictoriu cu pârâtul Șantierul Naval Constanța SA, a dispus anularea deciziei

nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de Șantierul Naval Constanța SA, a respins ca

nefondată cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului situat în Constanța,

B-dul T. compus din teren în suprafață de 183 m.p. și construcție P+1E și a constat

că pentru imobilul descris reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.

Decizia instanței de apel

în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 375 din

21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins apelul reclamantului, a admis

apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat

pârâtul să înainteze Comisiei Centrale de Despăgubiri propunere de aprobare de despăgubiri

însoțită de notificarea reclamantei și întreaga documentație anexată pentru imobilul

din Constanța B-dul T., compus din 183 mp teren și construcție P+1E (în prezent

demolată), imobil ce nu mai poate fi restituit în natură. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Decizia de casare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia civilă

nr. 5644 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, a fost admis recursul reclamantei L.G. împotriva deciziei nr. 375C din 21

septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, cu consecința casării soluției atacate

și trimiterii dosarului spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte a arătat,

astfel, că prin notificarea inițial înregistrată la Primăria Municipiului Constanța,

autorul recurentei reclamante, L.I., a solicitat restituirea în natură a imobilului

din Municipiul Constanța, Bd. T. (fost Bd. C. Magazinul L.), indicându-se că „imobilul

este compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție” și că a fost proprietatea

lui L..L., fiind dobândit de la M.D. în baza actului de vânzare cumpărare încheiat

sub nr. xx din 9 februarie 1904.

Primăria Municipiului

Constanța și-a declinat calitatea de unitate deținătoare, iar în urma corespondenței

purtate cu notificatorul, s-a emis o nouă notificare (din 1 septembrie 2003) către

cel indicat a fi deținătorul acestui imobil - Șantierul Naval Constanța. Prin această

nouă notificare, autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Constanța, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.). S-a arătat că, potrivit

Foii de date pentru cartea funciară, autorul său figura cu drept de proprietate

asupra imobil în Constanța, pe str. C., compus dintr-un corp de casă și teren în

suprafață de 783 mp”.

Aceste aspecte, împreună

cu susținerile formulate cu ocazia depunerii contestației împotriva deciziei

nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de SC Șantierul Naval Constanța (prin care notificarea

a fost respinsă), relevă faptul că autorul recurentei a solicitat restituirea în

natură a unui teren în suprafață de 783 mp și a corpului de casă de pe acesta (parter

- prăvălii și locuință la etaj) ce se aflau în Constanța, str. C., imobil preluat

în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, actul de

învestire a instanței (ca de altfel, și notificările la care s-a făcut anterior

referire) nu a identificat imobilul prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se

fie o suprafață de cca. 800 mp (în notificarea inițială), fie de 783 mp (în notificarea

din 2003 și, ulterior, prin contestație) menționându-se adresa poștală din Mun.

Constanța, Bd. T. (fost Bd. C.).

În aceste condiții, instanța

supremă a apreciat că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanțele de fond și apel s-au considerat

învestite cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru imobilul identificat

în lotul 4, iar nu și cel din lotul 7, constatându-se greșit așadar că notificarea

însăși nu a fost formulată și pentru imobilul de la adresa din str. M.K., C.V.,

corespunzătoare lotului 7.

Casând decizia recurată,

pentru rejudecarea în limitele învestirii, instanța de recurs a dispus ca în rejudecare

să fie avute în vedere și criticile privind argumentele contradictorii reținute

de instanța de apel și dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul SNC) „în perioada

1946-1947, ulterior naționalizării”. De asemenea, să fie reevaluate și aspectele

privind structura pe verticală a construcției solicitate prin notificare (parter

- magazinul L. și etaj - locuință) față de actuala structură ce cuprinde (P+2E),

în soluționarea pretențiilor pe fond, fiind esențial a se stabili data realizării

construcțiilor sau vechimea acestora. Pe de altă parte, instanța de apel urmează

a avea în vedere că, dacă se va impune concluzia că vechea construcție a fost integral

demolată, devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (pentru

construcția integral demolată și terenul de 783 mp), pe când dacă se reține aplicabilitatea

art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire la Sala Clubului SNC), modalitatea de

reparație prevăzută de lege este diferită.

Decizia instanței de apel

în rejudecare.

Instanța de apel, în rejudecare,

în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Sub un prim aspect, instanța

de apel reține că nu poate fi preluată, ca reper real al întinderii dreptului, suprafața

indicată în notificări (783 mp), pe care autorul reclamantei a susținut că o relevă

foaia de date pentru cartea funciară emisă în 1940, înscris modificat grosier prin

denaturarea primei cifre, întrucât Serviciul Județean Constanța a transmis ultimul

înscris certificat „conform cu originalul”, relevând o suprafață de 183 mp

Sub un al doilea aspect,

s-a avut în vedere că în absența oricărei mențiuni din actul de preluare referitoare

la suprafața terenului aferent acestui imobil, aceste date ar putea fi obținute

pe baza actului de vânzare încheiat la 9 februarie 1904, reclamației administrative

adresate Primarului orașului Constanța de L.L. la 11 ianuarie 1925 în legătură cu

activitatea Cinematografului T. aflat în proximitatea imobilului său din str. C.,

testamentului mistic din 18 iunie 1932, aparținând lui I.L. Conform acestui ultim

act, imobilul Magazin L. situat pe strada C. este descris ca fiind compus dintr-un

hol împreună cu o casă pe str. C.V., magazinul de pe str. M.K., împreună cu toate

dependințele din curte. Autorul testamentului arată că „posed (acest imobil) în

indiviziune cu 45% eu și 55% defunctul L.L. și G.L. pe baza actului autentificat

de Tribunalul Constanța și transcris la nr. 42 din 2 martie 1903”. La solicitarea

instanței, Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța au comunicat că nu

s-a regăsit în fondul arhivistic actul autentificat sub nr. 42 din 2 martie 1903

la care se referă testamentul mistic, dar în aceste condiții, este fără dubiu faptul

că imobilul dobândit de L.L. de la numitul M.D. un an mai târziu, în 1904, nu se

referă la fostul „magazin L.” din moment ce el fusese obiect al tranzacției în 1903

și fusese cumpărat ca atare, pe cote părți, de autorii reclamantei. De altfel, fam.

L. deținea mai multe proprietăți în orașul Constanța, foile de date pentru cartea

funciară regăsite la dosar, ca și proprietățile menționate prin testamentul mistic,

dovedind acest fapt. Aceste înscrisuri vin să susțină considerentele deciziei de

casare, anume că imobilul magazin L. a avut o structură atipică, întrucât nu a cuprins

doar prăvălia situată la adresa poștală str. C. pe fostul lot 4, descris conform

foii matricole nr. 2 (Dosar nr. 1988/2004 - parter cu prăvălie mare, un balcon și

camere anexe pentru atelier, etaj II cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător,

locuință), ci și extinderea către magazinul situat în str. M.K., împreună cu dependințele

din curte, care - conform expertizelor judiciare topografice efectuate în cauză

de către experții D.F. și D.D. - se suprapun peste fostul lot 7.

În aceste condiții, întrucât

calitatea de unitate deținătoare în această cauză aparține Șantierului Naval Constanța,

probele noi administrate în rejudecare au avut de relevat care anume parte din fostul

lot 4 și respectiv fostul lot 7 se regăsesc în prezent în deținerea acestei entități

– expertizele evidențiind, în baza suprapunerii planurilor cadastrale din 1936-1938

cu cele actuale, că pe o parte a lotului 7 se află edificat pe teren domeniu privat

al municipiului Constanța, un bloc de locuințe situat pe str. C.V., iar pe lotul

4 au fost identificate intrarea în clădirea Clubului SNC și un bloc de locuințe

cu adresa B-dul T.

Astfel cum a arătat și

instanța supremă - Primăria Mun. Constanța (autoritatea publică inițial sesizată

cu notificarea formulată pentru acest imobil) a îndrumat pe autorul reclamantei

să se adreseze Șantierului Naval Constanța, în considerarea cererii depuse de această

entitate pentru obținerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului aferent imobilului din B-dul T., pentru o suprafață indiviză de

518 m.p.

Prin urmare, în apel s-a

avut în vedere că trebuie identificată - din suprafața totală de 1.354 m.p. cât

însumează terenul lotului 4 (183 mp) și cel al lotului 7 (1.171 mp), suprafața de

teren deținută de entitatea care a emis decizia contestată pentru imobilul notificat

ca fiind fostul Magazin L.

Din această perspectivă,

instanța de apel a constatat că Șantierul Naval Constanța are calitatea de

unitate deținătoare pentru întreaga suprafață de teren de 183 m.p. (lotul 4) și

pentru 418 m.p. din lotul 7 ocupați de actuala construcție a Clubului Șantierului

Naval Constanța (din 1171 mp). Actuala clădire a Clubului Șantierului Naval Constanța

a afectat două proprietăți distincte ale fam. L., situate în B-dul T., construcție

P+1 cu prăvălii la parter, care au fost demolate în anul 1960 pentru a se construi

blocul de locuințe S5 și, respectiv, proprietatea din str. M.K., pe care se afla

o construcție P+2 și care a fost atribuită SNC pentru amenajarea actualului Club.

Fiind clarificat faptul

că, așa cum s-a arătat prin decizia de casare, notificarea nu a privit doar suprafața

de 183 mp corespunzătoare lotului 4, ci și pe cea ocupată în prezent de clădirea

Clubului SNC deținută de societatea pârâtă, aflată pe lotul 7, în rejudecare se

va reține - în legătură cu măsurile reparatorii care se impun pentru fiecare din

imobilele menționate - că:- lotul nr. 4 a păstrat din vechea structură a clădirii

Magazin L. doar porticul - holul care asigura intrarea către restul proprietății

situate pe lotul nr. 7. Vor fi înlăturate susținerile legate de înglobarea în noul

edificiu ridicat în anul 1960 (blocul S5 de pe B-dul T.) a fostei construcții P+1

descrise în foaia matricolă nr. 2 pe anul 1950, ca fiind o construcție foarte veche

de zid, cu dușumele de scânduri și mozaic, fără sobe de teracotă. Vechimea acestui

edificiu a fost de altfel constatată și cu ocazia deplasării reprezentanților Direcției

Tehnice în luna februarie 1925, după depunerea de către L.L. a unei plângeri legate

de activitatea Cinematografului T.

Expertiza efectuată de

ing. A.Ș. a relevat că noul edificiu ridicat în 1960 are structură de rezistență

pe cadre, stâlpi și grinzi din beton armat, închiși perimetral cu zidărie, fiind

realizate noi spații comerciale la parter. Concluzia demolării integrale a vechilor

construcții datând dinainte de anul 1920 și sistematizarea actuală a bulevardului

rezultă și din expertiza efectuată de expert N.L., care a arătat că planul de amplasament

al acestui imobil, aflat în posesia P. SA Constanța, relevă că în anul 1960 terenul

a fost dezafectat de clădirile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950,

fiind ridicat blocul de locuințe cu două scări, A și B, porticul fiind menținut

pentru a se asigura intrarea la Clubul SNC din spatele clădirii.

La rândul său, expert

B.M. a consemnat în propria lucrare că întreaga construcție din cărămidă - apreciată

ca fiind veche (anul 1925), compusă din parter (unde se afla prăvălia cu atelierele

anexe) și etaj (cu locuință), se înscria în limitele lotului nr. 4 al planului cadastral

1936-1938, având o suprafață de 183 mp. Expertiza a relevat faptul că imobilul menționat

a fost demolat în totalitate, pentru a face loc noii construcții edificate în perioada

1960 - 1961 pe Bulevardul T., pe structura P+4, cu spații comerciale la parter și

apartamente la etaje. Expertiza a arătat că noul edificiu și regimul de înălțime

a impus soluții constructive care excludeau menținerea fie și parțială a vechii

clădiri, din vechea configurație rămânând doar zona de intrare către sala de spectacole

a clubului SNC, la etajul 1 al noii clădiri aflându-se de altfel holul balconului

acestei săli. Expertiza a relevat totodată faptul că la data edificării blocului

S5, cu structura arătată, Clubul muncitoresc SNC exista în forma actuală, S+P+2E,

conform planurilor relevee întocmite la 24 mai 1961 - ceea ce a și impus soluția

tehnică constructivă de menținere a zonei de acces.

În aceste condiții, în

rejudecare se va avea în vedere că, deși pe vechiul amplasament al lotului nr. 4

nu se mai regăsește decât calea de acces către Clubul SNC aparținând Șantierului

Naval Constanța, restul suprafețelor fiind ocupate de blocul S5 și de calea publică

de acces către club reieșită din sistematizare, apelanta reclamantă este îndreptățită

la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 183 mp și pentru construcția

veche, situată în B-dul T. astfel cum a fost descrisă prin foaia matricolă. Lotul

nr. 7 ocupat de construcția Clubului SNC nu a păstrat nici o structură constructivă

din vechile edificii ale autorilor reclamantei apelante. Cu toate că s-a pretins

de către apelanta reclamantă păstrarea parțială a vechilor construcții și reamenajarea

lor, în același perimetru, pentru noua funcționalitate conferită după naționalizare

- aceea de amenajare a Clubului Muncitoresc al angajaților portuari, expertizele

efectuate în decursul procesului au probat contrariul.

Conform testamentului

mistic datat 18 iunie 1932, toate aceste construcții datau din 1903, ele împărțind

în anul 1925 curtea interioară cu celelalte proprietăți învecinate (Frangopol, Cinematograful

T. - fostă proprietate a moșt. C. etc.), cu un singur culoar de trecere spre curtea

interioară, situat la acea dată pe strada Ștefan cel Mare.

Spre deosebire de configurația

vechilor construcții L., corpul clădirii Clubului muncitoresc a fost edificat în

cadrul acestei curți interioare, în anul 1952, după preluarea imobilelor conform

Decretului nr. 92/1950, primind de-a lungul vremii adăugiri constructive și reparații

capitale. Noua structură exclude, în opinia expertului judiciar, menținerea vreunei

părți constructive din fostele construcții evidențiate în foile de date pentru cartea

funciară din 1940 pe lotul 7. Faptul că această nouă construcție nu a înglobat -

fie și în parte - clădirile vechi ori atenansele acestora edificate înainte de 1920

rezultă și din documentația tehnică depusă în dosar și care atestă că acest Club

muncitoresc s-a regăsit între proiectele de investiții aferente anului 1952.

Prin urmare, la data sistematizării

bulevardului T. și edificării noilor blocuri de locuințe în anul 1960, clubul muncitoresc

din bd. T. exista de cca. 10 ani, fiind necesară realizarea culoarului de trecere

(porticul) de pe fostul lot 4, care să asigure intrarea în acest obiectiv; proiectarea

noului bloc a fost realizată ținându-se seama de configurația clădirii Clubului

SNC, astfel că la etajul 1 al blocului S5 se află - așa cum arată expertiza B. -

holul balconului sălii de spectacole, situat deasupra holului de acces în sala de

spectacole. Astfel se explică diferența de elemente constructive dintre vechea construcție

a Clubului SNC, edificată în 1952/1954 și blocul de locuințe edificat în 1960.

În concluzie, după cum

s-a arătat, noua construcție a Clubului muncitoresc a constituit o investiție a

Șantierului Naval pentru angajații săi, fiind realizată cu soluții constructive

moderne, clădirea ocupând funcțional suprafața de 243,81 mp corespunzătoare sălii

de spectacole și, respectiv, de 169,23 mp pentru zonele adiacente (foaiere, grupuri

sanitare, scara de acces, săli de lectură, birouri administrative).

Din această perspectivă,

probele administrate exclud pretențiile apelantei reclamante potrivit cu care este

posibilă restituirea în natură a loturilor 4 și 7, cu construcția regăsită în prezent

pe aceste loturi, precum și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

construcția Clubului SNC în condițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 rep., partea

fiind îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul afectat

de fostul Magazin L. și pentru construcția veche P+1 E, parter cu prăvălie și intrare

cu scară; etaj cu patru camere și dependințe, în prezent demolată.

Măsurile reparatorii urmează

a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Cât privește apelul formulat

de apelanta pârâtă SC Șantierul Naval Constanța SA, se va reține că acesta este

nefondat, întrucât chestiunea lipsei calității acestei entități de unitate deținătoare

este exclusă de plano prin emiterea deciziei contestate în prezentul litigiu, dar

și de împrejurarea că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate, Municipiul Constanța a identificat această entitate

ca și deținătoare a imobilului revendicat.

Faptul că nu s-a conferit

certificat de atestare a dreptului de proprietate, procedura fiind sistată în urma

notificării bunului imobil, nu îi excludea Șantierului Naval Constanța calitatea

de unitate deținătoare, Primăria, acționând în conformitate cu dispozițiile

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și indicând autorului reclamantei pe deținătorul

bunului notificat. Totodată, SC Șantierul Naval Constanța a emis decizia nr. 29

din 20 septembrie 2001 pe argumente legate de lipsa dovezilor de proprietate și

de moștenire de pe urma def. L.L., iar nu pe lipsa calității de unitate deținătoare.

Prin urmare, chiar dacă

fostul lot 4 nu se află în totalitate în deținerea unității menționate, ea nu poate

pretinde, în contestația reclamantei împotriva acestei decizii, că parte din terenul

afectat de fostul Magazin L. din B-dul T. ar fi în domeniul privat al Municipiului

Constanța.

Apelanta pârâtă nu a înțeles

să procedeze, la data emiterii deciziei, la soluționarea notificării exclusiv pentru

partea de imobil deținută în administrare, cu aplicarea art. 27 alin. (1) și (2)

din lege pentru restul de teren, ci a decis respingerea în totalitate a acestei

notificări depuse de L.I.

În fine, cât privește

întinderea dreptului evocat în cuprinsul notificării, această chestiune a primit

deja o clarificare atât prin decizia de casare, cât și în urma completării probatoriului

în rejudecare - fiind exclusă critica apelantei pârâte potrivit cu care notificarea

a avizat exclusiv lotul nr. 4.

Prin urmare, modificarea

prefigurată asupra soluției primei instanțe ca urmare a rejudecării și admiterii

apelului reclamantei - în limitele statuate prin prezenta decizie - nu impune și

admiterea apelului pârâtei, fiind menținute dispozițiile sentinței civile nr.

1568 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța cât privește anularea deciziei

nr. 29 din 20 septembrie 2004 și constatării dreptului reclamantei la măsuri reparatorii

în echivalent.

Recursul și considerentele

instanței de recurs.

Împotriva deciziei

nr. 93/C din 27 octombrie 2014, a declarat recurs pârâtul Șantierul Naval Constanța

SA.

Expunând detaliat situația

de fapt și considerentele reținute de instanțele de fond și

apel, precum și în decizia de casare din primul ciclu procesual, recurenta

a invocat următoarele motive de nelegalitate, pe care le-a încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și greșita reținere a situației

de fapt, prin preluarea eronată a datelor din actele și dovezile dosarului, care

a determinat soluția pronunțată de instanță în rejudecarea apelurilor:

că hotărârea instanței conține aspecte contradictorii, dar și străine de obiectul

dedus judecății, în condițiile în care a obligat și la ceea ce nu s-a solicitat

și nu a constituit un petit al notificării, și anume măsuri reparatorii pentru suprafața

de 418 mp teren din lotul 7, ocupată de construcția Șantierului Naval Constanța.

Susține că astfel

s-a încălcat principiul disponibilității, principiu care se circumscrie noțiunii

de proces echitabil, iar instanța, în condițiile art. 129 C. proc. civ. era obligată

să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a solicitat prin petitul cererii.

Susține că imobilele

realizate pe loturile 4 și 7 nu formau o construcție unitară, ci constituiau imobile

distincte, cu adrese diferite și care au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950

de la moștenitorii L., cu menționarea adreselor la care acestea figurau la data

naționalizării.

Împrejurarea că moștenitorii

L. au avut la data naționalizării mai multe imobile situate în Constanța, iar reclamantul

L.I. nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate imobilele,

nu justifică extinderea cadrului procesual asupra imobilului din fost lot 7, cât

timp notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat acest imobil.

Actul de investire a instanței

este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul magazin L., construcție P+1E și

183 mp teren aferent imobilului situat pe str. C. (T.), fostul lot 4.

și greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii

și componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu

efecte asupra modalității și întinderii despăgubirii.

nelegalitatea hotărârii și pentru motivele de casare prevăzute la art. 304 pct.

9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

a. Stabilirea greșită

a calității pârâtului Șantierul Naval Constanța, în plan procesual, în raportul

juridic stabilit de lege, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea

pentru acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul compus

din teren în suprafață de 601 mp și construcție P+1E parter cu prăvălie și intrare

din scară, etaj cu 4 camere și dependințe, în prezent demolată, imobil situat

în Constanța, bd T.

Susține că instanța

de apel a reținut că Șantierul Naval Constanța SA are calitate de unitate deținătoare

pentru întreaga suprafață de teren de 183 mp (lotul 4) și pentru cea de 418 mp ocupată

din lotul 7 de construcția Clubului Șantierului Naval Constanța.

Arată că instanța se află

în eroare cu privire la aspectele soluționate prin decizia de casare, care nu a

rezolvat probleme de drept, ci a trimis cauza spre rejudecare pentru lămurirea împrejurărilor

de fapt ale pricinii.

Potrivit probelor administrate,

prin H.C.L.M. nr. 185 din 03 septembrie 1997, Șantierul Naval Constanța a primit

un acord, necesar obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului în suprafață de 518 mp, acord care nu s-a materializat, iar terenul

a fost înscris în inventarul domeniului privat al Municipiului Constanța. Această

situație a fost comunicată reclamantului L.I. cu decizia nr. 29 din 20

septembrie 2004, emisă de Consiliul de Administrație, prin care i s-a respins notificarea

pentru restituirea imobilului situat în municipiul Constanța, bd T.

Susține că a invocat,

pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că terenul

pe care se află construcția Club SNC face parte din patrimoniul privat la Municipiului

Constanța, întrucât pârâta nu a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate,

iar construcția face parte din patrimoniul pârâtei, ca investiție proprie.

Clădirea imobilului L.

nu se mai regăsește, deoarece terenul în suprafață de 183 mp din bd T. a fost dezafectat

de construcțiile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 și pe amplasamentul

fostului lot 4, precum și a loturilor vecine (3, 2, 1) s-a construit în anul 1960

blocul S5 cu două scări și un portic cu balcon, prin care se asigură intrarea către

sala de spectacole a Clubului SNC, construit în anul 1952 pe lotul 7.

În înțelesul Legii

nr. 10/2001 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 03

aprilie 2007, pârâta nu este unitate deținătoare a imobilului solicitat și

nu are calitate de persoană juridică obligată să emită și să înainteze propunere

pentru acordare de măsuri compensatorii.

b. Un alt motiv de nelegalitate

invocat se referă la faptul că instanța a enunțat ca temei Legea nr. 165/2013, fără

să indice textul în temeiul căruia ar putea fi obligată să emită și să înainteze

decizia de acordare a măsurilor compensatorii. De asemenea, susține că potrivit

acestei legi se acordă „măsuri compensatorii" iar nu „despăgubiri” cum a reținut

eronat instanța de apel. Mai invocă faptul că Șantierul Naval Constanța SA

nu este entitate investită de lege să emită deciziile prevăzute la art. 21 din Legea

nr. 165/2013 și că asemenea atribuții revin autorităților administrației publice

locale, care le transmit prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate

și Comisiei Naționale, cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.

c. De asemenea invocă

aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007.

nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării sale la plata către reclamanți a

cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 RON, fără însă să indice în ce constă

nelegalitatea.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

vizează depășirea limitelor învestirii instanței, prin acordarea a ceea

ce nu s-a cerut, prin încălcarea principiului disponibilității, ce se circumscrie

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de la 1865,

nu poate fi primit.

Acest aspect a fost tranșat

irevocabil de instanța de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă) prin decizia de casare nr. 5644 din 21 septembrie 2012. Instanța

de recurs a statuat irevocabil, cu caracter obligatoriu pentru instanța de

rejudecare, că obiectul notificărilor (adresate inițial Primăriei Municipiului

Constanța și ulterior Șantierului Naval Constanța - nr. 134 din 1

septembrie 2003 în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001) l-a reprezentat

imobilul situat în Constanța, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.) adică restituirea

în natură a unui teren în suprafață de 783 mp și a corpului de casă de pe acesta

(parter - prăvălii și locuință la etaj), imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, actul de învestire a instanței și notificările nu au identificat imobilul

prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se fie o suprafață de cca. 800

mp (în notificarea inițială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 și, ulterior,

prin contestație) menționându-se adresa poștală din Mun. Constanța, Bd. T. (fost

Bd. C.). În acest imobil ce a făcut obiectul notificărilor se includ atât imobilul

ce a reprezentat cândva lotul nr. 4 cât și o parte din lotul nr. 7.

În aceste condiții,

nu se poate susține că instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut,

instanța de rejudecare fiind obligată să respecte îndrumările deciziei de casare,

potrivit dispozițiilor art. 315  C. proc. civ. de la 1865. De altfel, încălcarea

limitelor investirii (prin notificare și ulterior prin contestație) a

și constituit motivul casării.

Legat de limitele investirii,

Curtea nu poate reține nici motivarea contradictorie, instanța de apel motivând

clar că limitele investirii sunt definitiv stabilite pin decizia de casare.

la greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii și

componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu efecte asupra

modalității și întinderii despăgubirii constituie un motiv de netemeinicie, ce nu

se circumscrie motivelor de recurs enumerate de art. 304 C. proc. civ., nefiind

aplicabile dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865. Recursul

este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată numai pentru motivele de

nelegalitate strict și limitativ prevăzute de lege.

pârât privind stabilirea greșită a calității pârâtului Șantierul Naval

Constanța, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea pentru acordarea

de despăgubiri sunt nefondate.

Apelul pârâtului a fost

respins ca nefondat cu motivarea că acesta are calitatea de unitate deținătoare,

respectiv de entitate investită cu soluționarea notificării, lipsa de calitate

procesuală și de persoană abilitată să emită și să înainteze propunerea

de acordare de măsuri compensatorii fiind exclusă prin emiterea deciziei contestate

în prezentul litigiu pentru întregul imobil, pe fond, dar și datorită împrejurării

că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, Municipiul Constanța a identificat această entitate ca fiind deținătoarea

imobilului revendicat. Faptul că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului nu exclude calitatea de unitate deținătoare și chiar

dacă fostul lot 4 nu se află în totalitate în deținerea unității menționate, pârâta

nu poate pretinde, în contestația reclamantei împotriva acestei decizii, că parte

din terenul afectat la fostului magazin L. din bd T. ar fi în domeniul privat al

Municipiului Constanța.

Argumentelor reținute

de instanța de apel, care sunt corecte și pertinente, se adaugă următoarele

argumente:

Atât Legea nr. 10/2001,

cât și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 250 din 03 aprilie 2007, dau abilitarea unității deținătoare a bunului

de a soluționa notificarea. Unitatea deținătoare este cea care deține

bunul, cu orice titlu, iar nu doar sub nume de proprietar, cum susține pârâtul.

Unitatea deținătoare a fost definită de Normele metodologice nr. 250/2007,

în cap. II, ca entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului,

dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul

legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție

publică), fie entitatea cu personalitate juridică care a înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii

(regii autonome, societăți/companii naționale, și societăți

comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Aceleași norme

definesc entitatea investită cu soluționarea notificării: unitatea deținătoare

sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire

la un bun care se află în patrimoniul său. (AVAS, MFP, alte autorități publice

centrale sau locale.). De asemenea, art. 21 din Legea nr. 10/2001 se referă la obligația

societăților comerciale la care statul are o participație (a se vedea

alin. (1) și după caz alin. (2) de a soluționa notificarea persoanei îndreptățite.

În această categorie intră și pârâtul. Faptul că pârâtului nu i s-a eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, deși

s-a emis aviz de unitatea administrativ teritorială, nu exclude calitatea de unitate

deținătoare a acestuia câtă vreme bunul se află înregistrat în patrimoniul

său, inițial cu titlu de drept de administrare, ce în temeiul Legii nr. 15/1990,

s-a transformat în drept de proprietate, temei în baza căruia a solicitat eliberarea

titlului de proprietate. O parte însemnată din teren este ocupată de clubul Șantierului

Naval Constanța iar cealaltă parte este folosită ca și cale de acces către

acest club și sala de spectacole (porticul cu calea de acces ce s-a păstrat

din vechea construcție). Faptul că o mică parte din suprafața de 601 mp

este aferentă unui bloc de locuințe edificat în 1960, nu exclude calitatea

de unitate deținătoare a Șantierului Naval Constanța pentru întregul teren

câtă vreme situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel

descriu o soluție constructivă ce îmbină structural și arhitectural imobilul

ce reprezintă clubul Șantierului Naval Constanța, sala de spectacole a acestei unități

și intrarea către aceste obiective (porticul cale de acces și balconul

sălii de spectacole) prin construcția ce reprezintă blocul de locuințe

S5 (situație reținută la pag. 9 parag. (6) din hotărârea recurată). Faptul

că în construcția actuală a blocului de locuințe S5 sunt înglobate calea

de acces păstrată din vechea construcție și balconul sălii de spectacole

precum și apartamente de locuit la etaj nu ar justifica o soluție de împărțire

a competențelor de emitere a deciziei de retrocedare între SNC și unitatea

administrativ teritorială, o asemenea soluție nefiind posibilă din punct de

vedere legal, nepermițând și o stabilire a despăgubirilor decât prin dublarea

lor pentru terenul aferent fostului lot 4.

Nu se poate reține

că instanța de rejudecare s-a aflat în eroare cu privire la aspectele soluționate

prin decizia de casare. Instanța de recurs din primul ciclu procesual a stabilit

doar întinderea dreptului pretins de reclamat prin notificare și a trimis cauza

spre rejudecare în vederea stabilirii dreptului reclamantului la măsuri reparatorii

în natură sau prin echivalent după lămurirea împrejurărilor de fapt ale pricinii,

ceea ce instanța a și făcut prin administrarea a numeroase probe cu înscrisuri

și expertize.

3.b. Nici motivul de nelegalitate

enunțat la 3.b. nu este fondat.

Temeiul obligației

de emitere a deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii (sub formă

de ”despăgubiri în condițiile legii speciale”) îl constituie Legea nr. 10/2001

și anume art. 26 din acest act normativ. Instanța de apel a statuat că

”măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 165/2013”. Faptul că nu a indicat articolul sau articolele din acest act

normativ în baza cărora se stabilesc măsurile reparatorii/compensatorii nu atrage

nelegalitatea soluției. Este situația de aplicare coroborată a două acte

normative. Entitatea investită cu soluționarea notificării potrivit Legii

nr. 10/2001, în speță Șantierul Naval Constanța este obligat doar să emită decizia

cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii și să o transmită împreună

cu documentația aferentă Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor

căreia îi revin obligațiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 165/2013, aceasta

având competența să stabilească modalitatea și cuantumul măsurilor reparatorii

/compensatorii și temeiul legal aplicabil și să emită decizia de compensare

prin puncte. Acesta este și motivul pentru care instanța a făcut referire

la despăgubiri sau la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013,

aplicabilă și în cazul reclamanților, conform art. 4 din acest act normativ.

Oricum, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013,

singura

măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută

la cap. III, dar acesta este atributul Comisiei Naționale.

Aplicarea art. 21 din

Legea nr. 163/2013 revine Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Însăși Legea nr. 165/2013 folosește când noțiunea

de ”măsuri reparatorii”, când pe cea de ”măsuri compensatorii” Dar, potrivit

art. 50, din Legea nr. 165/2013 , la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile

legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură

sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului

comunist în România". Curtea apreciază că nefolosirea de către instanța

de apel a terminologiei exacte nu atrage nelegalitatea soluției, instanța

făcând aplicarea corectă a legii la situația de fapt stabilită.

3.c. Cât privește

aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007, este vorba de art. 32 din

Legea nr. 10/2001. De altfel, instanța de casare a dispus verificarea aspectelor

privitoare la demolarea totală sau parțială a vechilor construcții pentru

a se stabili incidența art. 19 sau 32 din Legea nr. 10/2001. Probele administrate

și situația de fapt reținută de instanța de apel indică neincidența

art. 32 din Legea nr. 10/2001, deși instanța de apel nu o spune expres,

deoarece demolarea nu a privit imobilul în totalitatea sa fiind păstrat din vechea

structură a imobilului demolat o parte și anume porticul cu calea de acces

către sala de spectacole a clubului Șantierului Naval Constanța, ceea

ce atrage aplicabilitatea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - măsuri reparatoriii

în echivalent, fiind exclusă aplicabilitatea art. 19 alin. (2) din același

act normativ - restituirea în natură, așa cum reține corect instanța

de apel. Deci și sub acest aspect competența de a emite decizia revine

Șantierului Naval Constanța iar nu autorității administrativ teritoriale.

critica referitoare al nelegalitatea obligării la cheltuieli de judecată, Curtea

reține că instanța de apel a făcut aplicabilitatea dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., Șantierul Naval Constanța fiind partea căzută

în pretenții, care este astfel obligată să suporte cheltuielile făcute de partea

adversă cu ocazia judecății.

Pentru considerentele

expuse, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul Șantierul Naval Constanța

SA ca nefondat, soluția recurată fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul SC Șantierul Naval Constanța SA, împotriva deciziei

nr. 93C din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.