ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond: Prin sentința nr. 1568 din 25 septembrie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului L.I. în contradictoriu cu pârâtul Șantierul Naval Constanța SA, a dispus anularea deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de Șantierul Naval Constanța SA, a respins ca nefondată cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului situat în Constanța, B-dul T. compus din teren în suprafață de 183 m.p. și construcție P+1E și a constat că pentru imobilul descris reclamantul este îndreptățit la despăgubiri.

Decizia instanței de apel în primul ciclu procesual: Prin decizia nr. 375 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul să înainteze Comisiei Centrale de Despăgubiri propunere de aprobare de despăgubiri însoțită de notificarea reclamantei și întreaga documentație anexată pentru imobilul din Constanța B-dul T., compus din 183 mp teren și construcție P+1E (în prezent demolată), imobil ce nu mai poate fi restituit în natură. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia civilă nr. 5644 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul reclamantei L.G.

împotriva deciziei nr. 375C din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, cu consecința casării soluției atacate și trimiterii dosarului spre rejudecare la instanța de apel. Înalta Curte a arătat, astfel, că prin notificarea inițial înregistrată la Primăria Municipiului Constanța, autorul recurentei reclamante, L.I., a solicitat restituirea în natură a imobilului din Municipiul Constanța, Bd. T. (fost Bd. C. Magazinul L.), indicându-se că „imobilul este compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție” și că a fost proprietatea lui L..L., fiind dobândit de la M.D. în baza actului de vânzare cumpărare încheiat sub nr. xx din 9 februarie 1904. Primăria Municipiului Constanța și-a declinat calitatea de unitate deținătoare, iar în urma corespondenței purtate cu notificatorul, s-a emis o nouă notificare (din 1 septembrie 2003) către cel indicat a fi deținătorul acestui imobil - Șantierul Naval Constanța.

Prin această nouă notificare, autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.). S-a arătat că, potrivit Foii de date pentru cartea funciară, autorul său figura cu drept de proprietate asupra imobil în Constanța, pe str. C., compus dintr-un corp de casă și teren în suprafață de 783 mp”. Aceste aspecte, împreună cu susținerile formulate cu ocazia depunerii contestației împotriva deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de SC Șantierul Naval Constanța (prin care notificarea a fost respinsă), relevă faptul că autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 783 mp și a corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii și locuință la etaj) ce se aflau în Constanța, str. C., imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, actul de învestire a instanței (ca de altfel, și notificările la care s-a făcut anterior referire) nu a identificat imobilul prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se fie o suprafață de cca. 800 mp (în notificarea inițială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 și, ulterior, prin contestație) menționându-se adresa poștală din Mun. Constanța, Bd. T. (fost Bd. C.).

În aceste condiții, instanța supremă a apreciat că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanțele de fond și apel s-au considerat învestite cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru imobilul identificat în lotul 4, iar nu și cel din lotul 7, constatându-se greșit așadar că notificarea însăși nu a fost formulată și pentru imobilul de la adresa din str. M.K., C.V., corespunzătoare lotului 7. Casând decizia recurată, pentru rejudecarea în limitele învestirii, instanța de recurs a dispus ca în rejudecare să fie avute în vedere și criticile privind argumentele contradictorii reținute de instanța de apel și dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul SNC) „în perioada 1946-1947, ulterior naționalizării”. De asemenea, să fie reevaluate și aspectele privind structura pe verticală a construcției solicitate prin notificare (parter - magazinul L. și etaj - locuință) față de actuala structură ce cuprinde (P+2E), în soluționarea pretențiilor pe fond, fiind esențial a se stabili data realizării construcțiilor sau vechimea acestora. Pe de altă parte, instanța de apel urmează a avea în vedere că, dacă se va impune concluzia că vechea construcție a fost integral demolată, devin incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcția integral demolată și terenul de 783 mp), pe când dacă se reține aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire la Sala Clubului SNC), modalitatea de reparație prevăzută de lege este diferită.

Decizia instanței de apel în rejudecare. Instanța de apel, în rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele: Sub un prim aspect, instanța de apel reține că nu poate fi preluată, ca reper real al întinderii dreptului, suprafața indicată în notificări (783 mp), pe care autorul reclamantei a susținut că o relevă foaia de date pentru cartea funciară emisă în 1940, înscris modificat grosier prin denaturarea primei cifre, întrucât Serviciul Județean Constanța a transmis ultimul înscris certificat „conform cu originalul”, relevând o suprafață de 183 mp Sub un al doilea aspect, s-a avut în vedere că în absența oricărei mențiuni din actul de preluare referitoare la suprafața terenului aferent acestui imobil, aceste date ar putea fi obținute pe baza actului de vânzare încheiat la 9 februarie 1904, reclamației administrative adresate Primarului orașului Constanța de L.L.

la 11 ianuarie 1925 în legătură cu activitatea Cinematografului T. aflat în proximitatea imobilului său din str. C., testamentului mistic din 18 iunie 1932, aparținând lui I.L. Conform acestui ultim act, imobilul Magazin L. situat pe strada C. este descris ca fiind compus dintr-un hol împreună cu o casă pe str. C.V., magazinul de pe str. M.K., împreună cu toate dependințele din curte. Autorul testamentului arată că „posed (acest imobil) în indiviziune cu 45% eu și 55% defunctul L.L. și G.L. pe baza actului autentificat de Tribunalul Constanța și transcris la nr. 42 din 2 martie 1903”. La solicitarea instanței, Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța au comunicat că nu s-a regăsit în fondul arhivistic actul autentificat sub nr. 42 din 2 martie 1903 la care se referă testamentul mistic, dar în aceste condiții, este fără dubiu faptul că imobilul dobândit de L.L.

de la numitul M.D. un an mai târziu, în 1904, nu se referă la fostul „magazin L.” din moment ce el fusese obiect al tranzacției în 1903 și fusese cumpărat ca atare, pe cote părți, de autorii reclamantei. De altfel, fam. L. deținea mai multe proprietăți în orașul Constanța, foile de date pentru cartea funciară regăsite la dosar, ca și proprietățile menționate prin testamentul mistic, dovedind acest fapt.

Aceste înscrisuri vin să susțină considerentele deciziei de casare, anume că imobilul magazin L. a avut o structură atipică, întrucât nu a cuprins doar prăvălia situată la adresa poștală str. C. pe fostul lot 4, descris conform foii matricole nr. 2 (Dosar nr. 1988/2004 - parter cu prăvălie mare, un balcon și camere anexe pentru atelier, etaj II cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător, locuință), ci și extinderea către magazinul situat în str. M.K., împreună cu dependințele din curte, care - conform expertizelor judiciare topografice efectuate în cauză de către experții D.F. și D.D.

- se suprapun peste fostul lot 7. În aceste condiții, întrucât calitatea de unitate deținătoare în această cauză aparține Șantierului Naval Constanța, probele noi administrate în rejudecare au avut de relevat care anume parte din fostul lot 4 și respectiv fostul lot 7 se regăsesc în prezent în deținerea acestei entități – expertizele evidențiind, în baza suprapunerii planurilor cadastrale din 1936-1938 cu cele actuale, că pe o parte a lotului 7 se află edificat pe teren domeniu privat al municipiului Constanța, un bloc de locuințe situat pe str. C.V., iar pe lotul 4 au fost identificate intrarea în clădirea Clubului SNC și un bloc de locuințe cu adresa B-dul T. Astfel cum a arătat și instanța supremă - Primăria Mun.

Constanța (autoritatea publică inițial sesizată cu notificarea formulată pentru acest imobil) a îndrumat pe autorul reclamantei să se adreseze Șantierului Naval Constanța, în considerarea cererii depuse de această entitate pentru obținerea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului din B-dul T., pentru o suprafață indiviză de 518 m.p. Prin urmare, în apel s-a avut în vedere că trebuie identificată - din suprafața totală de 1.354 m.p. cât însumează terenul lotului 4 (183 mp) și cel al lotului 7 (1.171 mp), suprafața de teren deținută de entitatea care a emis decizia contestată pentru imobilul notificat ca fiind fostul Magazin L. Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că Șantierul Naval Constanța are calitatea de unitate deținătoare pentru întreaga suprafață de teren de 183 m.p.

(lotul 4) și pentru 418 m.p. din lotul 7 ocupați de actuala construcție a Clubului Șantierului Naval Constanța (din 1171 mp). Actuala clădire a Clubului Șantierului Naval Constanța a afectat două proprietăți distincte ale fam. L., situate în B-dul T., construcție P+1 cu prăvălii la parter, care au fost demolate în anul 1960 pentru a se construi blocul de locuințe S5 și, respectiv, proprietatea din str. M.K., pe care se afla o construcție P+2 și care a fost atribuită SNC pentru amenajarea actualului Club.

Fiind clarificat faptul că, așa cum s-a arătat prin decizia de casare, notificarea nu a privit doar suprafața de 183 mp corespunzătoare lotului 4, ci și pe cea ocupată în prezent de clădirea Clubului SNC deținută de societatea pârâtă, aflată pe lotul 7, în rejudecare se va reține - în legătură cu măsurile reparatorii care se impun pentru fiecare din imobilele menționate - că:- lotul nr. 4 a păstrat din vechea structură a clădirii Magazin L. doar porticul - holul care asigura intrarea către restul proprietății situate pe lotul nr. 7. Vor fi înlăturate susținerile legate de înglobarea în noul edificiu ridicat în anul 1960 (blocul S5 de pe B-dul T.) a fostei construcții P+1 descrise în foaia matricolă nr. 2 pe anul 1950, ca fiind o construcție foarte veche de zid, cu dușumele de scânduri și mozaic, fără sobe de teracotă.

Vechimea acestui edificiu a fost de altfel constatată și cu ocazia deplasării reprezentanților Direcției Tehnice în luna februarie 1925, după depunerea de către L.L. a unei plângeri legate de activitatea Cinematografului T. Expertiza efectuată de ing. A.Ș. a relevat că noul edificiu ridicat în 1960 are structură de rezistență pe cadre, stâlpi și grinzi din beton armat, închiși perimetral cu zidărie, fiind realizate noi spații comerciale la parter. Concluzia demolării integrale a vechilor construcții datând dinainte de anul 1920 și sistematizarea actuală a bulevardului rezultă și din expertiza efectuată de expert N.L., care a arătat că planul de amplasament al acestui imobil, aflat în posesia P. SA Constanța, relevă că în anul 1960 terenul a fost dezafectat de clădirile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind ridicat blocul de locuințe cu două scări, A și B, porticul fiind menținut pentru a se asigura intrarea la Clubul SNC din spatele clădirii.

La rândul său, expert B.M. a consemnat în propria lucrare că întreaga construcție din cărămidă - apreciată ca fiind veche (anul 1925), compusă din parter (unde se afla prăvălia cu atelierele anexe) și etaj (cu locuință), se înscria în limitele lotului nr. 4 al planului cadastral 1936-1938, având o suprafață de 183 mp. Expertiza a relevat faptul că imobilul menționat a fost demolat în totalitate, pentru a face loc noii construcții edificate în perioada 1960 - 1961 pe Bulevardul T., pe structura P+4, cu spații comerciale la parter și apartamente la etaje. Expertiza a arătat că noul edificiu și regimul de înălțime a impus soluții constructive care excludeau menținerea fie și parțială a vechii clădiri, din vechea configurație rămânând doar zona de intrare către sala de spectacole a clubului SNC, la etajul 1 al noii clădiri aflându-se de altfel holul balconului acestei săli.

Expertiza a relevat totodată faptul că la data edificării blocului S5, cu structura arătată, Clubul muncitoresc SNC exista în forma actuală, S+P+2E, conform planurilor relevee întocmite la 24 mai 1961 - ceea ce a și impus soluția tehnică constructivă de menținere a zonei de acces. În aceste condiții, în rejudecare se va avea în vedere că, deși pe vechiul amplasament al lotului nr. 4 nu se mai regăsește decât calea de acces către Clubul SNC aparținând Șantierului Naval Constanța, restul suprafețelor fiind ocupate de blocul S5 și de calea publică de acces către club reieșită din sistematizare, apelanta reclamantă este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 183 mp și pentru construcția veche, situată în B-dul T. astfel cum a fost descrisă prin foaia matricolă.

Lotul nr. 7 ocupat de construcția Clubului SNC nu a păstrat nici o structură constructivă din vechile edificii ale autorilor reclamantei apelante. Cu toate că s-a pretins de către apelanta reclamantă păstrarea parțială a vechilor construcții și reamenajarea lor, în același perimetru, pentru noua funcționalitate conferită după naționalizare - aceea de amenajare a Clubului Muncitoresc al angajaților portuari, expertizele efectuate în decursul procesului au probat contrariul. Conform testamentului mistic datat 18 iunie 1932, toate aceste construcții datau din 1903, ele împărțind în anul 1925 curtea interioară cu celelalte proprietăți învecinate (Frangopol, Cinematograful T. - fostă proprietate a moșt.

C. etc.), cu un singur culoar de trecere spre curtea interioară, situat la acea dată pe strada Ștefan cel Mare. Spre deosebire de configurația vechilor construcții L., corpul clădirii Clubului muncitoresc a fost edificat în cadrul acestei curți interioare, în anul 1952, după preluarea imobilelor conform Decretului nr. 92/1950, primind de-a lungul vremii adăugiri constructive și reparații capitale.

Noua structură exclude, în opinia expertului judiciar, menținerea vreunei părți constructive din fostele construcții evidențiate în foile de date pentru cartea funciară din 1940 pe lotul 7. Faptul că această nouă construcție nu a înglobat - fie și în parte - clădirile vechi ori atenansele acestora edificate înainte de 1920 rezultă și din documentația tehnică depusă în dosar și care atestă că acest Club muncitoresc s-a regăsit între proiectele de investiții aferente anului 1952. Prin urmare, la data sistematizării bulevardului T. și edificării noilor blocuri de locuințe în anul 1960, clubul muncitoresc din bd. T. exista de cca.

10 ani, fiind necesară realizarea culoarului de trecere (porticul) de pe fostul lot 4, care să asigure intrarea în acest obiectiv; proiectarea noului bloc a fost realizată ținându-se seama de configurația clădirii Clubului SNC, astfel că la etajul 1 al blocului S5 se află - așa cum arată expertiza B. - holul balconului sălii de spectacole, situat deasupra holului de acces în sala de spectacole. Astfel se explică diferența de elemente constructive dintre vechea construcție a Clubului SNC, edificată în 1952/1954 și blocul de locuințe edificat în 1960. În concluzie, după cum s-a arătat, noua construcție a Clubului muncitoresc a constituit o investiție a Șantierului Naval pentru angajații săi, fiind realizată cu soluții constructive moderne, clădirea ocupând funcțional suprafața de 243,81 mp corespunzătoare sălii de spectacole și, respectiv, de 169,23 mp pentru zonele adiacente (foaiere, grupuri sanitare, scara de acces, săli de lectură, birouri administrative).

Din această perspectivă, probele administrate exclud pretențiile apelantei reclamante potrivit cu care este posibilă restituirea în natură a loturilor 4 și 7, cu construcția regăsită în prezent pe aceste loturi, precum și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția Clubului SNC în condițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 rep., partea fiind îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul afectat de fostul Magazin L. și pentru construcția veche P+1 E, parter cu prăvălie și intrare cu scară; etaj cu patru camere și dependințe, în prezent demolată. Măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Cât privește apelul formulat de apelanta pârâtă SC Șantierul Naval Constanța SA, se va reține că acesta este nefondat, întrucât chestiunea lipsei calității acestei entități de unitate deținătoare este exclusă de plano prin emiterea deciziei contestate în prezentul litigiu, dar și de împrejurarea că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Constanța a identificat această entitate ca și deținătoare a imobilului revendicat. Faptul că nu s-a conferit certificat de atestare a dreptului de proprietate, procedura fiind sistată în urma notificării bunului imobil, nu îi excludea Șantierului Naval Constanța calitatea de unitate deținătoare, Primăria, acționând în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și indicând autorului reclamantei pe deținătorul bunului notificat.

Totodată, SC Șantierul Naval Constanța a emis decizia nr. 29 din 20 septembrie 2001 pe argumente legate de lipsa dovezilor de proprietate și de moștenire de pe urma def. L.L., iar nu pe lipsa calității de unitate deținătoare. Prin urmare, chiar dacă fostul lot 4 nu se află în totalitate în deținerea unității menționate, ea nu poate pretinde, în contestația reclamantei împotriva acestei decizii, că parte din terenul afectat de fostul Magazin L. din B-dul T. ar fi în domeniul privat al Municipiului Constanța. Apelanta pârâtă nu a înțeles să procedeze, la data emiterii deciziei, la soluționarea notificării exclusiv pentru partea de imobil deținută în administrare, cu aplicarea art. 27 alin. (1) și (2) din lege pentru restul de teren, ci a decis respingerea în totalitate a acestei notificări depuse de L.I.

În fine, cât privește întinderea dreptului evocat în cuprinsul notificării, această chestiune a primit deja o clarificare atât prin decizia de casare, cât și în urma completării probatoriului în rejudecare - fiind exclusă critica apelantei pârâte potrivit cu care notificarea a avizat exclusiv lotul nr. 4. Prin urmare, modificarea prefigurată asupra soluției primei instanțe ca urmare a rejudecării și admiterii apelului reclamantei - în limitele statuate prin prezenta decizie - nu impune și admiterea apelului pârâtei, fiind menținute dispozițiile sentinței civile nr. 1568 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța cât privește anularea deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 și constatării dreptului reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent.

Recursul și considerentele instanței de recurs. Împotriva deciziei nr. 93/C din 27 octombrie 2014, a declarat recurs pârâtul Șantierul Naval Constanța SA. Expunând detaliat situația de fapt și considerentele reținute de instanțele de fond și apel, precum și în decizia de casare din primul ciclu procesual, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate, pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., precum și greșita reținere a situației de fapt, prin preluarea eronată a datelor din actele și dovezile dosarului, care a determinat soluția pronunțată de instanță în rejudecarea apelurilor: 1. Recurentul susține că hotărârea instanței conține aspecte contradictorii, dar și străine de obiectul dedus judecății, în condițiile în care a obligat și la ceea ce nu s-a solicitat și nu a constituit un petit al notificării, și anume măsuri reparatorii pentru suprafața de 418 mp teren din lotul 7, ocupată de construcția Șantierului Naval Constanța. Susține că astfel s-a încălcat principiul disponibilității, principiu care se circumscrie noțiunii de proces echitabil, iar instanța, în condițiile art. 129 C. proc.

civ. era obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a solicitat prin petitul cererii. Susține că imobilele realizate pe loturile 4 și 7 nu formau o construcție unitară, ci constituiau imobile distincte, cu adrese diferite și care au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la moștenitorii L., cu menționarea adreselor la care acestea figurau la data naționalizării. Împrejurarea că moștenitorii L. au avut la data naționalizării mai multe imobile situate în Constanța, iar reclamantul L.I. nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate imobilele, nu justifică extinderea cadrului procesual asupra imobilului din fost lot 7, cât timp notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat acest imobil.

Actul de investire a instanței este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul magazin L., construcție P+1E și 183 mp teren aferent imobilului situat pe str. C. (T.), fostul lot 4. 2. Recurentul pârât invocă și greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii și componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu efecte asupra modalității și întinderii despăgubirii. 3. Recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii și pentru motivele de casare prevăzute la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sub următoarele aspecte: a. Stabilirea greșită a calității pârâtului Șantierul Naval Constanța, în plan procesual, în raportul juridic stabilit de lege, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 601 mp și construcție P+1E parter cu prăvălie și intrare din scară, etaj cu 4 camere și dependințe, în prezent demolată, imobil situat în Constanța, bd T. Susține că instanța de apel a reținut că Șantierul Naval Constanța SA are calitate de unitate deținătoare pentru întreaga suprafață de teren de 183 mp (lotul 4) și pentru cea de 418 mp ocupată din lotul 7 de construcția Clubului Șantierului Naval Constanța.

Arată că instanța se află în eroare cu privire la aspectele soluționate prin decizia de casare, care nu a rezolvat probleme de drept, ci a trimis cauza spre rejudecare pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale pricinii. Potrivit probelor administrate, prin H.C.L.M. nr. 185 din 03 septembrie 1997, Șantierul Naval Constanța a primit un acord, necesar obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 518 mp, acord care nu s-a materializat, iar terenul a fost înscris în inventarul domeniului privat al Municipiului Constanța. Această situație a fost comunicată reclamantului L.I.

cu decizia nr. 29 din 20 septembrie 2004, emisă de Consiliul de Administrație, prin care i s-a respins notificarea pentru restituirea imobilului situat în municipiul Constanța, bd T. Susține că a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că terenul pe care se află construcția Club SNC face parte din patrimoniul privat la Municipiului Constanța, întrucât pârâta nu a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar construcția face parte din patrimoniul pârâtei, ca investiție proprie.

Clădirea imobilului L. nu se mai regăsește, deoarece terenul în suprafață de 183 mp din bd T. a fost dezafectat de construcțiile preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 și pe amplasamentul fostului lot 4, precum și a loturilor vecine (3, 2, 1) s-a construit în anul 1960 blocul S5 cu două scări și un portic cu balcon, prin care se asigură intrarea către sala de spectacole a Clubului SNC, construit în anul 1952 pe lotul 7. În înțelesul Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 03 aprilie 2007, pârâta nu este unitate deținătoare a imobilului solicitat și nu are calitate de persoană juridică obligată să emită și să înainteze propunere pentru acordare de măsuri compensatorii.

b. Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la faptul că instanța a enunțat ca temei Legea nr. 165/2013, fără să indice textul în temeiul căruia ar putea fi obligată să emită și să înainteze decizia de acordare a măsurilor compensatorii. De asemenea, susține că potrivit acestei legi se acordă „măsuri compensatorii" iar nu „despăgubiri” cum a reținut eronat instanța de apel. Mai invocă faptul că Șantierul Naval Constanța SA nu este entitate investită de lege să emită deciziile prevăzute la art. 21 din Legea nr. 165/2013 și că asemenea atribuții revin autorităților administrației publice locale, care le transmit prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate și Comisiei Naționale, cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.

c. De asemenea invocă aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007. 4. Recurenta mai invocă nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării sale la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.500 RON, fără însă să indice în ce constă nelegalitatea. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Motivul de recurs ce vizează depășirea limitelor învestirii instanței, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin încălcarea principiului disponibilității, ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. de la 1865, nu poate fi primit.

Acest aspect a fost tranșat irevocabil de instanța de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă) prin decizia de casare nr. 5644 din 21 septembrie 2012. Instanța de recurs a statuat irevocabil, cu caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare, că obiectul notificărilor (adresate inițial Primăriei Municipiului Constanța și ulterior Șantierului Naval Constanța - nr. 134 din 1 septembrie 2003 în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001) l-a reprezentat imobilul situat în Constanța, Bd. T. (fost Bd. C., fost Magazin L.) adică restituirea în natură a unui teren în suprafață de 783 mp și a corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii și locuință la etaj), imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, actul de învestire a instanței și notificările nu au identificat imobilul prin trimiterea explicită la vreun lot, solicitându-se fie o suprafață de cca. 800 mp (în notificarea inițială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 și, ulterior, prin contestație) menționându-se adresa poștală din Mun. Constanța, Bd. T. (fost Bd. C.). În acest imobil ce a făcut obiectul notificărilor se includ atât imobilul ce a reprezentat cândva lotul nr. 4 cât și o parte din lotul nr. 7. În aceste condiții, nu se poate susține că instanța a acordat și ceea ce nu s-a cerut, instanța de rejudecare fiind obligată să respecte îndrumările deciziei de casare, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. de la 1865. De altfel, încălcarea limitelor investirii (prin notificare și ulterior prin contestație) a și constituit motivul casării.

Legat de limitele investirii, Curtea nu poate reține nici motivarea contradictorie, instanța de apel motivând clar că limitele investirii sunt definitiv stabilite pin decizia de casare. 2. Critica referitoare la greșita reținere a situației de fapt sub aspectul structurii și componenței imobilului ce a făcut obiectul exproprierii și cu efecte asupra modalității și întinderii despăgubirii constituie un motiv de netemeinicie, ce nu se circumscrie motivelor de recurs enumerate de art. 304 C. proc. civ., nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. de la 1865. Recursul este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de lege.

3. a. Criticile recurentului pârât privind stabilirea greșită a calității pârâtului Șantierul Naval Constanța, ca entitate juridică competentă să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri sunt nefondate. Apelul pârâtului a fost respins ca nefondat cu motivarea că acesta are calitatea de unitate deținătoare, respectiv de entitate investită cu soluționarea notificării, lipsa de calitate procesuală și de persoană abilitată să emită și să înainteze propunerea de acordare de măsuri compensatorii fiind exclusă prin emiterea deciziei contestate în prezentul litigiu pentru întregul imobil, pe fond, dar și datorită împrejurării că, odată cu solicitarea de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Municipiul Constanța a identificat această entitate ca fiind deținătoarea imobilului revendicat.

Faptul că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu exclude calitatea de unitate deținătoare și chiar dacă fostul lot 4 nu se află în totalitate în deținerea unității menționate, pârâta nu poate pretinde, în contestația reclamantei împotriva acestei decizii, că parte din terenul afectat la fostului magazin L. din bd T. ar fi în domeniul privat al Municipiului Constanța. Argumentelor reținute de instanța de apel, care sunt corecte și pertinente, se adaugă următoarele argumente: Atât Legea nr. 10/2001, cât și Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250 din 03 aprilie 2007, dau abilitarea unității deținătoare a bunului de a soluționa notificarea.

Unitatea deținătoare este cea care deține bunul, cu orice titlu, iar nu doar sub nume de proprietar, cum susține pârâtul. Unitatea deținătoare a fost definită de Normele metodologice nr. 250/2007, în cap. II, ca entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care a înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale, și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).

Aceleași norme definesc entitatea investită cu soluționarea notificării: unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său. (AVAS, MFP, alte autorități publice centrale sau locale.). De asemenea, art. 21 din Legea nr. 10/2001 se referă la obligația societăților comerciale la care statul are o participație (a se vedea alin. (1) și după caz alin. (2) de a soluționa notificarea persoanei îndreptățite. În această categorie intră și pârâtul.

Faptul că pârâtului nu i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, deși s-a emis aviz de unitatea administrativ teritorială, nu exclude calitatea de unitate deținătoare a acestuia câtă vreme bunul se află înregistrat în patrimoniul său, inițial cu titlu de drept de administrare, ce în temeiul Legii nr. 15/1990, s-a transformat în drept de proprietate, temei în baza căruia a solicitat eliberarea titlului de proprietate. O parte însemnată din teren este ocupată de clubul Șantierului Naval Constanța iar cealaltă parte este folosită ca și cale de acces către acest club și sala de spectacole (porticul cu calea de acces ce s-a păstrat din vechea construcție).

Faptul că o mică parte din suprafața de 601 mp este aferentă unui bloc de locuințe edificat în 1960, nu exclude calitatea de unitate deținătoare a Șantierului Naval Constanța pentru întregul teren câtă vreme situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel descriu o soluție constructivă ce îmbină structural și arhitectural imobilul ce reprezintă clubul Șantierului Naval Constanța, sala de spectacole a acestei unități și intrarea către aceste obiective (porticul cale de acces și balconul sălii de spectacole) prin construcția ce reprezintă blocul de locuințe S5 (situație reținută la pag. 9 parag. (6) din hotărârea recurată).

Faptul că în construcția actuală a blocului de locuințe S5 sunt înglobate calea de acces păstrată din vechea construcție și balconul sălii de spectacole precum și apartamente de locuit la etaj nu ar justifica o soluție de împărțire a competențelor de emitere a deciziei de retrocedare între SNC și unitatea administrativ teritorială, o asemenea soluție nefiind posibilă din punct de vedere legal, nepermițând și o stabilire a despăgubirilor decât prin dublarea lor pentru terenul aferent fostului lot 4. Nu se poate reține că instanța de rejudecare s-a aflat în eroare cu privire la aspectele soluționate prin decizia de casare.

Instanța de recurs din primul ciclu procesual a stabilit doar întinderea dreptului pretins de reclamat prin notificare și a trimis cauza spre rejudecare în vederea stabilirii dreptului reclamantului la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent după lămurirea împrejurărilor de fapt ale pricinii, ceea ce instanța a și făcut prin administrarea a numeroase probe cu înscrisuri și expertize. 3.b. Nici motivul de nelegalitate enunțat la 3.b. nu este fondat. Temeiul obligației de emitere a deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii (sub formă de ”despăgubiri în condițiile legii speciale”) îl constituie Legea nr. 10/2001 și anume art. 26 din acest act normativ. Instanța de apel a statuat că ”măsurile reparatorii urmează a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013”.

Faptul că nu a indicat articolul sau articolele din acest act normativ în baza cărora se stabilesc măsurile reparatorii/compensatorii nu atrage nelegalitatea soluției. Este situația de aplicare coroborată a două acte normative. Entitatea investită cu soluționarea notificării potrivit Legii nr. 10/2001, în speță Șantierul Naval Constanța este obligat doar să emită decizia cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii și să o transmită împreună cu documentația aferentă Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor căreia îi revin obligațiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 165/2013, aceasta având competența să stabilească modalitatea și cuantumul măsurilor reparatorii /compensatorii și temeiul legal aplicabil și să emită decizia de compensare prin puncte.

Acesta este și motivul pentru care instanța a făcut referire la despăgubiri sau la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, aplicabilă și în cazul reclamanților, conform art. 4 din acest act normativ. Oricum, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută la cap. III, dar acesta este atributul Comisiei Naționale. Aplicarea art. 21 din Legea nr. 163/2013 revine Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Însăși Legea nr. 165/2013 folosește când noțiunea de ”măsuri reparatorii”, când pe cea de ”măsuri compensatorii” Dar, potrivit art. 50, din Legea nr. 165/2013 , la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România". Curtea apreciază că nefolosirea de către instanța de apel a terminologiei exacte nu atrage nelegalitatea soluției, instanța făcând aplicarea corectă a legii la situația de fapt stabilită.

3.c. Cât privește aplicabilitatea art. 32 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007, este vorba de art. 32 din Legea nr. 10/2001. De altfel, instanța de casare a dispus verificarea aspectelor privitoare la demolarea totală sau parțială a vechilor construcții pentru a se stabili incidența art. 19 sau 32 din Legea nr. 10/2001. Probele administrate și situația de fapt reținută de instanța de apel indică neincidența art. 32 din Legea nr. 10/2001, deși instanța de apel nu o spune expres, deoarece demolarea nu a privit imobilul în totalitatea sa fiind păstrat din vechea structură a imobilului demolat o parte și anume porticul cu calea de acces către sala de spectacole a clubului Șantierului Naval Constanța, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - măsuri reparatoriii în echivalent, fiind exclusă aplicabilitatea art. 19 alin. (2) din același act normativ - restituirea în natură, așa cum reține corect instanța de apel.

Deci și sub acest aspect competența de a emite decizia revine Șantierului Naval Constanța iar nu autorității administrativ teritoriale. 4. În ce privește critica referitoare al nelegalitatea obligării la cheltuieli de judecată, Curtea reține că instanța de apel a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Șantierul Naval Constanța fiind partea căzută în pretenții, care este astfel obligată să suporte cheltuielile făcute de partea adversă cu ocazia judecății. Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul Șantierul Naval Constanța SA ca nefondat, soluția recurată fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC Șantierul Naval Constanța SA, împotriva deciziei nr. 93C din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.