ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

fata, retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09

noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 44340/3/2009,

reclamanta S.E. a formulat în contradictoriu cu A.V.A.S., contestație împotriva

Deciziei nr. 287 din 30 septembrie 2009, solicitând obligarea pârâtei să

soluționeze în fond notificarea din 2001 privind restituirea în natură sau

plata despăgubirilor pentru terenul în cotă de 4/16 părți, înscris în C.F.

Câmpeni - pășune de 1 hectar 7.476 mp (adică suprafața de 4.369 mp), cu

obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009, dată de

pârâtă a fost respinsă notificarea formulată prin intermediul B.E.J., S.A. din

Câmpeni, județul Alba, înregistrată în 2001 privind restituirea în natură sau

plata de despăgubiri pentru terenul în cotă de 4/16 părți, înscris în C.F.

Câmpeni, - pășune de 1 ha 7.476 mp (adică suprafața de 4.369 mp), cu motivarea

că prin sentința civilă nr. 1549/2001 pronunțată de Judecătoria Câmpeni,

județul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de donație intitulat „Declarație” încheiat la data de 02 mai 1976

cu privire la terenul mai sus menționat, dispunându-se anularea încheierilor de

intabulare prin care s-a renunțat în favoarea Statului Român, respectiv restabilirea

situației anterioare în C.F. Câmpeni în sensul reintabulării vechilor

proprietari și radierea dreptului de proprietate al Statului Român, iar

raportat la această situație în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a susținut

că greșit pârâta a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.

10/2001, întrucât din actele anexate notificării, rezultă că terenul mai sus

menționat, după ce a fost donat la stat, a fost preluat de fosta I.P.L. Câmpeni,

în prezent SC M. SA Câmpeni.

A arătat că, pentru

acest teren, ca de altfel și pentru alte terenuri învecinate, SC M. SA Câmpeni

a obținut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate - eliberat de

Ministerul Industriilor la data de 29 august 1995.

SC M. SA Câmpeni a

fost privatizată prin vânzarea acțiunilor de către fostul F.P.S. și respectiv A.P.A.P.S.,

precum și prin cumpărarea acțiunilor de la F.P.P.

SC M. SA Câmpeni nu

și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului

proprietatea reclamantei, în baza certificatului de atestare a dreptului de

proprietate.

A mai arătat că,

notificarea a fost depusă la Primăria orașului Câmpeni, județul Alba, prin

Biroul executorului judecătoresc S.A.; Primăria orașului Câmpeni a transmis-o

la SC M. SA Câmpeni; SC M. SA Câmpeni a transmis-o pârâtei A.V.A.S. București.

Prin urmare,

reclamanta a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 lit.

c), art. 3, art. 7, art. 9, art. 29 și următoarele din Legea nr. 10/2001,

întrucât terenul a fost preluat abuziv de către stat; actul de donație a

terenului a fost declarat nul prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă; terenul se află în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate, liber de construcții iar instituția publică care a efectuat

privatizarea este abilitată să soluționeze notificarea privind restituirea în

natură sau plata despăgubirilor aferente imobilului. Cum în cauza dedusă

judecății pârâta are calitatea de succesoare a entității care a făcut

privatizarea, este obligată să soluționeze notificarea.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 26, alin. (3), din Legea nr. 10/2001.

În susținerea

cererii, a fost depusă la dosarul cauzei, în copie, Decizia nr. 287 din 30

septembrie 2009 și dovada de comunicare a acesteia.

A fost atașat, în

copie, dosarul administrativ format ca urmare a înregistrării notificării

reclamantei și în care a fost emisă Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009

contestată.

Prin sentința civilă nr.

1438 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta S.E., în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 287

din 30 septembrie 2009 emisă de A.V.A.S. a fost respinsă notificarea

înregistrată din 2001, formulată de reclamanta S.E., considerându-se că imobilul

înscris în C.F. Câmpeni și care vizează un teren în suprafață de 4.369 mp, nu

face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că reclamanta este proprietar ca

urmare a pronunțării sentinței civile nr. 1549/2001 a Judecătoriei Câmpeni,

rămasă irevocabilă și prin care a fost constatată nulitatea absolută a

contractului de donație intitulat „Declarație” încheiat la data de 02 mai 1976

și s-a dispus și anularea încheierilor de intabulare și restabilirea situației

anterioare de C.F. în C.F. Câmpeni.

Din examinarea

mențiunilor existente în C.F. a orașului Câmpeni, se constatată că la data de

05 noiembrie 1970, în baza sentinței civile nr. 824/1968 pronunțată de Judecătoria

Câmpeni definitivă și irevocabilă a fost intabulat dreptul de proprietate

asupra porțiunii din imobilul de sub nr. de ord. A+2 cu titlu de uzucapiune în

favoarea lui C.N.

Ulterior, în baza

certificatului de moștenitor din 1970 eliberat de Notariatul de Stat Local

Câmpeni a fost intabulat, în cote egale, dreptul de proprietate al defunctei

C.A. „N.”, cu titlu de drept de moștenire testamentară, în favoarea soților

S.N. și S.E.

În baza de Deciziei

nr. 226/1976 eliberată de Consiliul popular județean Alba a fost intabulat

dreptul de proprietate asupra porțiunilor înscrise sub nr. B 19,20 din imobilul

de sub A+2 ce aparținea soților S., în favoarea Statului Român cu titlu de

donație.

În temeiul actului de

partaj voluntar autentificat de Notariatul de stat local Câmpeni din 1978,

imobilul de sub nr. A+2 a fost dezmembrat astfel: - casă cu suprafața de 2.182

mp ce a fost înscrisă în favoarea numiților M.M. și D., parcela cu grădină ce a

fost reînscrisă în favoarea lui B.N.A. și parcela cu grădină cu suprafața de 5.104

mp ce fost înscrisă în favoarea Statului Român.

În ceea ce privește

această din urmă parcel, în cartea funciară nu se mai regăsește vreo altă

înscriere ulterioară datei de 16 ianuarie 1979, despre care s-a făcut referire

anterior, deși reclamanta a afirmat că donația făcută Statului ar fi fost

declarată nulă cu restabilirea situației anterioare în cartea funciară nr. 94,

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care însă, nu a fost depusă la

dosarul cauzei cu această mențiune, deși sarcina acestei probe îi incumba

reclamantei.

De asemenea, în

cuprinsul contestației, reclamanta a arătat că terenul în suprafață de 4.369 mp

ce figurează înscris în C.F. a orașului Câmpeni, se află în patrimoniul SC M.

SA Câmpeni, fără a depune vreo dovadă în acest sens.

Așa fiind, în raport

de situația de fapt expusă, tribunalul a apreciat că în mod greșit s-a apreciat

de către pârâtă că imobilul obiect al notificării nu intră în domeniul de

aplicare al Legii nr. 10/2001, atât timp cât din probatoriul administrat a

rezultat că prin modalitatea de preluare se circumscrie ipotezei art. 2 lit. c)

din Legea nr. 10/2001.

Cu toate acestea,

soluția de respingere a notificării se impunea, în condițiile în care, din

înscrisurile depuse nu rezultă că imobilul se regăsește în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate.

Cum în cauza dedusă

judecății reclamanta nu a depus nicio dovadă în acest sens, deși sarcina probei

îi revenea conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., văzând și dispozițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestația formulată este nefondată.

Împotriva sentinței

tribunalului a formulat apel reclamanta S.E., prin care a solicitat anularea în

întregime a sentinței civile apelate și drept consecință: desființarea Deciziei

nr. 287 din 30 septembrie 2009 emisă de intimata A.V.A.S. București și

obligarea acesteia să înainteze notificarea din 2001 la entitatea deținătoare a

imobilului înscris în C.F. Câmpeni, la SC M. SA Câmpeni, pentru a se pronunța

asupra acesteia.

În motivarea apelului

formulat, apelanta-reclamantă a susținut următoarele:

Prima instanță a

apreciat, în mod greșit, că imobilul solicitat prin notificare nu face obiectul

Legii nr. 10/2001, deoarece sunt incidente prevederile art. 2 lit. c) din Legea

nr. 10/2001.

A mai aratat că la

notificare a anexat actele justificative atât cu privire la calitatea de moștenitoare

a proprietății tabulare, cât și cu privire la dreptul de proprietate asupra

terenului.

Dar, cu toate

acestea, tribunalul a apreciat că, în condițiile în care ea nu a depus

înscrisuri din care să rezulte că terenul solicitat prin notificare se găsește

în patrimoniul SC M. SA Câmpeni, societate privatizată, soluția respingerii

notificării este întemeiată.

Tribunalul a apreciat

că sarcina probei îi incumbă ei, potrivit art. 1169 C. civ.

A susținut că

hotărârea luată este greșită și netemeinică fiind rezultatul interpretării

eronate a probelor aflate la dosarul cauzei.

Astfel, a sustinut ca

a depus la Primăria orașului Câmpeni prin biroul executorului judecătoresc S.A.

din Câmpeni, notificarea din 2001 însoțită de sentința civilă nr. 1549/2001 a

Judecătoriei Câmpeni și un raport de expertiză tehnică al ing. L.I., întocmit

în Dosarul civil nr. 130/203/2006 a Judecătoriei Câmpeni, la care se afla

anexat, în copie, planul de situație ce a stat la baza Decretului de

expropriere nr. 751/1968.

Primăria orașului

Câmpeni, ținând cont de faptul că terenul se afla în patrimoniul SC M. SA

Câmpeni, fiind privatizată prin vânzarea acțiunilor deținute de stat, de către

fostul F.P.S. și respective, A.P.A.P.S. către SC M. SA Câmpeni, a înaintat

acestei unități notificarea.

SC M. SA Câmpeni a

reținut că terenul respectiv se află în patrimoniul său, având în acest sens

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, eliberat de Ministerul

Industriilor la data 29 august 1995 și că a cumpărat de la A.P.A.P.S., acțiunile

deținute de stat, fără a-și intabula dreptul de proprietate asupra terenului

proprietatea sa din C.F. Câmpeni, terenul este liber de construcții.

Ca urmare a acestui

fapt, SC M. SA Câmpeni a înaintat notificarea către A.V.A.S. București spre

soluționare.

Pârâta, în baza

notificării și a actelor anexate acesteia, a emis Decizia nr. 287 din 30

septembrie 2009 prin care a respins notificarea.

Apelanta-reclamantă a

mai susținut că sentința apelată pronunțată de Tribunalul București este

nelegală, intrucat a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 21, art. 22

și art. 25 din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor

prevederi legale competența de soluționare a notificării revine entității

deținătoare a imobilului, în cauză, SC M. SA Câmpeni, iar nu pârâta A.V.A.S.

De aceea, pârâta A.V.A.S.

București trebuia să restituie notificarea și actele anexate la SC M. SA

Câmpeni, pentru a o soluționa potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte,

instanța a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. atunci când nu a

solicitat lămuriri pentru a stabili care este entitatea deținătoare a

terenului.

Neidentificarea

entității deținătoare nu reprezintă un motiv pentru respingerea notificării sau

contestației împotriva deciziei de soluționare a notificării, această soluție

poate fi adoptată doar în ipoteza în care nu ar fi făcut dovada dreptului de

proprietate asupra terenului și a calității de moștenitoare a defunctei proprietare

din cartea funciară, însă la dosar există probe în acest sens.

Prin Decizia civila nr.

35/A din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a

fost admis apelul declarat de reclamanta si trimisa cauza spre rejudecare

tribunalului.

Pentru a pronunta

aceasta solutie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Prin declarația de

donație din 02 mai 1976, a fost donat de către S.E. dreptul de proprietate în

favoarea Statului Român asupra imobilului în suprafață de 4.369 mp, care reprezenta

parcelele înscrise în C.F., Câmpeni.

Prin Decizia nr. 15

din 10 ianuarie 1977 s-a transmis această suprafață de teren din administrarea

Biroului Executiv al Consiliului Popular al Orașului Câmpeni în administrarea

Întreprinderii de prelucrare a lemnului Câmpeni, în prezent SC M. SA.

Prin sentința civilă nr.

1549/2001 pronunțată de Judecătoria Câmpeni, județul Alba, rămasă irevocabilă,

s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație intitulat

„Declarație” încheiat la data de 02 mai 1976 cu privire la terenul în suprafață

de 4.369 mp, dispunându-se anularea încheierilor de intabulare în favoarea

Statului Româna dreptului de proprietate, respectiv restabilirea situației

anterioare în C.F. Câmpeni în sensul reintabulării vechilor proprietari și

radierea dreptului de proprietate al Statului Român.

Curtea a constată că,

în C.F. Câmpeni erau evidențiate imobilele de sub A+2 cu număr topografic în

suprafață totală de 1 ha și 7.476 mp.

Aceste terenuri au

fost dezmembrate în mai multe parcele: parcela cu număr topografic, casă 2.182

mp, parcela cu număr topografic 566/2- grădină de 4.368 mp, parcela cu număr

topografic - grădină de 5.822 mp, - grădină în suprafață de 5.104 mp.

Parcelele cu numerele

topografice au fost înscrise în C.F. Câmpeni în favoarea Statului cu suprafața

de 5.104 mp, însă urmare a rectificării, s-a menționat suprafața de 1.200 mp.

Astfel, la data

pronunțării sentinței civile menționate, în C.F. Câmpeni, era evidențiată în

favoarea Statului Român numai suprafața de 1.200 mp, nu suprafața de 5.104 mp,

cât era trecută inițial.

Pe cale de

consecință, în cartea funciară a fost menționată ca fiind proprietar S.E. numai

cu suprafața de 1.200 mp, deși donația către Stat viza suprafața de teren de 4.369

mp, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară de la filele 36-38 din

dosarul Curtii de Apel Bucuresti.

În raport de situația

de fapt se reține că, prin sentința civilă nr. 1549/2001 pronunțată de

Judecătoria Câmpeni, județul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de donație intitulat „Declarație” încheiat la data de

02 mai 1976 și a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4.369

mp în favoarea reclamantei S.E.

Din întreaga

suprafață, s-a transcris în cartea funciară dreptul de proprietate numai pentru

suprafața de 1.200 mp, rămânând dreptul de proprietate pentru diferența de

teren de 3.169 mp, pentru care nu s-au efectuat mențiunile în cartea

funciară,deoarece aceasta suprafata nu a fost identificata.

Intrucat, în

Transilvania, mențiunile din cartea funciară sunt constitutive de drepturi, în

conformitate cu Decretul nr. 115/1938, se constată că reclamanta beneficiază,

în concret, numai parțial de dreptul de proprietate, așa cum a fost recunoscut,

desi aceasta a formulat notificare pentru întreaga suprafață de teren de 4.369

mp.

Având în vedere că

suprafața de teren de 1.200 mp este înscrisă în cartea funciară in favoarea

reclamantei, se impune ca analiza cererii de chemare în judecată să fie

efectuata și în raport de suprafața de teren nerestituită de 3.169 mp.

Cu privire la această

suprafață de teren, s-a retinut că a făcut obiectul notificarii din 2001,

depusă la A.V.A.S. de catre reclamanta.

Notificarea a fost

soluționată prin Decizia nr. 287 din 30 septembrie 2009, prin care a fost respinsă

cu motivarea că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul a

fost revendicat și prin sentința civilă nr. 1549/2001 pronunțată de Judecătoria

Câmpeni, s-a dispus restabilirea situației anterioare, motiv pentru care

terenul a reintrat în proprietatea lui S.E.. Pe cale de consecință, s-a

reținut că, atâta timp cât S.E. a devenit proprietar, nu se mai poate formula

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de teren respectivă.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 10/2001 „(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.

139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în

echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile

prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent

vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării,

cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

De asemenea, potrivit

art. 2 alin. (1) “În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv

se înțelege: (…) c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în

baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte

grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele

asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului

sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813

C. civ.*), în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în

constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă”.

În cauza de față, se

constată că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001,

având în vedere că imobilul a fost donat statului și prin sentința civilă nr. 1549/2001

pronunțată de Judecătoria Câmpeni, județul Alba, rămasă irevocabilă, s-a constatat

nulitatea donației și a fost restabilită situația anterioară.

În ceea ce privește

restabilirea situației anterioare, se constată că aceasta s-a realizat numai partial,

cu privire la suprafața de 1.200 mp.

Astfel, în mod

greșit, prima instanță a apreciat că notificarea formulată nu se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu a analizat pe fond cererea dedusă

judecății, respectiv calitatea de persoană îndreptățită, preluarea abuzivă și

posibilitatea de restituire a imobilului sau acordarea de măsuri în echivalent.

De asemenea, prima

instanță nu a identificat nici măcar unitatea deținătoare pentru a se stabili în

mod corect cadrul procesual.

Identificarea

unității deținătoare în vederea stabilirii cadrului procesual corect este necesară,

având în vedere și adresa din 20 iulie 2009 emisă de către SC M. SA, aflată la

fila 31 din dosarul de apel, din care rezultă că suprafața de teren notificată

de 3923 mp se află în patrimoniul acesteia, fiind amplasat o parte din fabrica

de mobilă și depozitul de cherestea.

Pe cale de consecință,

prima instanță nu a soluționat pe fond cauza dedusă judecății, fiind necesar să

se administreze proba cu expertiză topografică în vederea identificării

suprafeței de teren, a deținătorului acestuia și a posibilității de restituire

în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

În mod greșit, s-a

reținut de către prima instanță că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,

având în vedere că apelantei nu i s-a restituit în natură diferența de

suprafață de teren de 3.169 mp, datorită imposibilității obiective, determinată

de lipsa suprafeței de teren.

Impotriva deciziei

curtii de apel a declarat recurs in termen legal pârâta A.A.A.S. criticand-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâta a invocat într-o primă critică greșita aplicare a

dispozitiilor Legii nr. 10/2001, republicată, în sensul că în cauză, reclamanta

nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, in condițiile în care nu

a depus înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al acesteia asupra

imobilului revendicat, regimul juridic al respectivului imobil, valabilitatea

titlului de proprietate deținut și dovada calității de moștenitoare.

Printr- un alt

argument de nelegalitate, recurenta a sustinut că în condițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, are numai obligația de a emite propunere de acordare a despagubirilor,

acordarea efectivă a acestora urmând a fi făcuta de C.N.A.N.R.P. care va

decide, dupa finalizarea unor proceduri speciale, acordarea acestor măsuri

reparatorii sau compensatorii, în condițiile Legii nr. 165/2013.

Examinand criticile

invocate de recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevazut de art. 304

pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte constata urmatoarele:

Prima critică nu

poate fi examinată întrucât, deși se invocă greșita interpretare de către instanța

de apel a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fără a se face referire în concret

la vreo prevedere legală care să fi fost greșit interpretată sau aplicată, se

pune în discuție modul de apreciere a probelor administrate cu privire la

calitatea reclamantei de persoana indreptățită.

Or, această critică

nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Coc

procedură civilă, ci vizează greșita stabilire a situației de fapt în raport de

probele administrate care nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs,

în raport de actualul conținut al art. 304 din C. proc. civ., pct. 11 fiind abrogat.

În ceea ce priveste critica

vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 din

perspectiva în care recurenta nu are competență în acordarea efectivă a

despăgubirilor, se constată că acest argument de nelegalitate este nefondat, pentru

urmatoarele considerente:

Critica vizând lipsa

calității procesuale pasive a recurentei pune în discuție aplicarea în cauză a

prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a stabili dacă

în cauză, A.A.A.S. are calitate procesuală pasivă, ar fi trebuit fi identificată

unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, dacă aceasta era sau nu

privatizată la data apariției legii speciale precum și modalitatea de preluare

de către Stat a imobilului litigios, cu titlu sau fără titlu, chestiuni pentru

clarificarea cărora curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare tribunalului.

Or, în absența unei

complete stabiliri a situației de fapt pe aspectele mai sus menționate,

instanta de recurs nu poate verifica legitimitatea procesuală pasivă în cauza a

recurentei în funcție de dispozițiile legale incidente.

In măsura în care

instanța de trimitere va ajunge la concluzia că A.A.A.S. are calitate procesuala

pasiva in cauza, aceasta se va pronunța și asupra formei de reparație pe care

aceasta entitate o poate propune în favoarea reclamantei, potrivit

dispozitiilor legale incidente, sens în care va avea în vedere și criticile pe

acest aspect ale recurentei.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va constata ca recursul formulat de A.A.A.S. este

nefondat, si În raport de dispozitiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. îl

va respinge.

Văzând dispozițiile art.

274 din C. proc. civ., va fi obligată recurenta, in calitate de parte cazută în

pretenții, la plata cheltuielilor de judecata către intimata reclamantă,

conform dovezii aflate la fila 38.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 35/A din

31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pârâta

A.A.A.S. la plata către intimata reclamantă S.E. a sumei de 1.000 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2014.