ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Prima

instanță

1.1.

Cererea

de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC C.C.R. SRL,

în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. și A.N.A.F. – D.G.S.C., a

solicitat anularea Deciziei de impunere nr. F-MC-314 din 31 august 2011 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC-142 din 31 august 2011, anularea

Deciziei nr. 441 din 21 noiembrie 2011, în ceea ce privește respingerea

contestației administrative a societății reclamante, obligarea pârâtelor la

rambursarea sumei de 2.379.352 lei reprezentând TVA deductibil aferentă

serviciilor achiziționate de la SC C.C.I. N.V. și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamanta învederează că actelor administrative contestate sunt

nelegale.

Reclamanta a motivat

că în raport de prevederile art. 7, 126, 133, 145, 146, 150 - 157 C. fisc. și

ale Directivei 112/2006/CE și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii

Europene, în speță sunt îndeplinite cerințele pentru exercitarea dreptului de

deducere.

A precizat reclamanta

că în mod greșit organele de control au recalificat raportul juridic dintre

prestator și societate, în cadrul contractelor de consultanță FN/ 01 ianuarie 2010

și FN din 29 mai 2007.

A susținut reclamanta

că prin contractele respective s-a agreat ca prestatorul să furnizeze servicii

privind asistență pentru pregătirea și finalizarea bugetelor, fondurilor de

investiții pentru fiecare proiect legat de dezvoltarea și construirea unui

complex cinematografic, pregătirea programului detaliat lunar pentru fiecare

proiect, inclusiv coordonarea acestui program cu terții implicați; Localizarea

experților internaționali care să sprijine proiectarea cinematografelor

multiplex, cinematografelor I. și centrelor de divertisment inclusiv asistență

la negocieri; Monitorizarea progresului zilnic al construcției cinematografelor

multiplex, I. și centrelor de divertisment, instalare echipamente de proiectare

și sunet; consultanță în alegerea filmelor participante, alegerea multiplexelor

pentru proiectarea filmelor; consultanță referitoare la selectarea dimensiunii

ecranului recomandate pentru fiecare film; consultanță referitoare la relația

cu distribuitorii de film; consultanță cu privire la pregătirea programului

săptămânal pentru fiecare multiplex.

Cu privire la aceste

servicii efectiv prestate, au fost întocmite facturi și rapoarte de activitate

în care sunt detaliate activitățile respective. Condiția deductibilității este,

așadar, îndeplinită, lipsa unei cuantificări a prestațiilor în contracte precum

și modalitatea de sancționare a unei eventuale executări defectuoase a

obligațiilor de către prestator fiind absolut nerelevante din perspectiva

dreptului de deducere a TVA.

Pe măsura prestării

serviciilor de consultanță, prestatorul a emis rapoarte specifice de activitate

în care au fost detaliate serviciile desfășurate și rezultatele obținute.

Aceste documente sunt anexate fiecăreia dintre facturi. Din anexa nr. 4 la

contestație, document depus în scop exemplificativ, rezultă cu claritate faptul

că, față de obiectivele generale ale prestării serviciilor (monitorizarea

construcției multiplexurilor C.C.S.P., Arad, Baia Mare și desfășurarea de

evenimente de marketing și publicitate pentru promovarea acestor

cinematografe), prestatorul a verificat stadiul construcției și sistemele

instalate; a coordonat anumite evenimente de promovare și costurile implicate,

a identificat/ contactat/ negociat cu agențiile media/ ziarele și radiourile în

care au fost difuzate reclame cu privire la sălile de cinema ce urmează a fi

deschise și a identificat măsurile ce se impun a fi întreprinse în viitor,

acestea din urmă făcând obiectul unei corespondențe ulterioare de aprobare din

partea Societății. Prin urmare, rapoartele de lucru au fost emise simultan cu facturile,

aspect agreat contractual, care face inutilă menționarea distinctă a datei

prestării serviciilor [(conform art. 134

1

alin. (1) C. fisc.)].

Asimilarea forțată a

acestor servicii unor atribuții uzuale ale asociatului unic nu are un temei

legal. Temeiul indicat de către autoritățile fiscale, art. 41 din Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, prevede că nu poate fi cerută o

remunerație pentru aceste activități, în măsura în care baza legală este

relația juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte

norme care stabilesc legăturile dintre entități. Or, în situația existentă în

speță, serviciile sunt prestate într-un temei distinct, contractual, iar nu ca

urmare a relației de afiliere, singura care ar fi determinat interdicția

stabilirii unei remunerații între părți. De asemenea, textul indicat, citit în

integralitatea lui, are aplicabilitate numai în ceea ce privește

deductibilitatea cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit, chestiune

reglementată distinct (în Titlul II din Codul fiscal) față de deductibilitatea

TVA (Titlul VI din Codul fiscal).

Toate condițiile

privind prestarea efectivă a serviciilor fiind îndeplinite, organele de control

nu puteau introduce aleatoriu și discreționar noi condiții suplimentare de

deductibilitate, motiv pentru care se impune anularea actelor administrative.

S-a menționat că baza

de impozitare a TVA are un caracter obiectiv, fiind reprezentată din tot ceea

ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor

ori prestator (art. 134 C. fisc.). Astfel, pentru ca o operațiune sa fie

impozabila, trebuie să existe o legătura directă intre operațiune si prețul

plătit. Ori, în ipoteza eronată înaintată de autoritatea fiscală (prin care

activitățile Prestatorului ar fi activități fără remunerație), autoritatea

fiscală ar fi trebuit să anuleze, concomitent cu deducerea TVA, si baza

impozabilă aferenta TVA colectată prin taxare inversă de către C.C. România.

Astfel, efectul la nivelul companiei ar fi trebuit să fie neutru (și anume

anularea TVA deductibilă și colectată in aceeași sumă) și astfel autoritatea

fiscală ar fi trebuit să admită la rambursare suma de TVA respinsă prin actul

de control.

A

precizat reclamanta că serviciile au fost efectiv prestate, situațiile reținute

și de organul investit cu soluționarea contestației administrative, iar documentul

prevăzut de legislația de TVA pentru deducere este exclusiv factura. Mai mult,

în cazul CEJ 286/94 G.M., Curtea a decis că deși Statele Membre pot solicita

anumite măsuri formale, aceste măsuri nu pot să fie folosite în așa fel încât,

să se pună în discuție în mod sistematic deducerea TVA, principiu fundamental

al sistemului comun de TVA european. Astfel, facturile societăților comerciale

sunt suficiente pentru exercitarea dreptului de deducere, iar negarea acestui

drept pe motive formale, cum ar fi insuficiența unor documente conexe,

neprevăzute de legislație, este injustă și neconformă cu principiile de TVA

consemnate și de jurisprudența C.E.J.

Reclamanta

a motivat că facturile emise de către prestator au fost însoțite de documente

justificative suplimentare (rapoarte de activitate), în care activitatea

efectiv prestată, persoanele implicate, durata, rezultatele și recomandările au

fost efectiv incluse.

Organele

de control au refuzat să recunoască efectul probant al documentelor prezentate

de către societate (factura, care din perspectiva Codului fiscal este

considerată suficientă în măsura în care face referire la servicii, rapoartele

de activitate și toate celelalte materiale prezentate), fără însă a indica în

mod concret în ce ar putea consta probatoriul de natură a convinge în legătură

cu prestarea efectivă a serviciilor în discuție.

S-a

susținut în acțiune că serviciile pentru care se aplică mecanismul taxării

inverse nu pot determina în nicio situație un cost cu TVA nedeductibilă pentru

beneficiar.

Serviciile

achiziționate de C.C.R. SRL de la Prestatorul extern reprezintă servicii

intra-comunitare pentru care locul taxării este acolo unde beneficiarul este stabilit

(și anume în România). În această situație, prestatorul extern emite facturi

fără TVA aferente serviciilor, iar beneficiarul este persoana obligată la plata

TVA prin aplicarea taxării inverse, înregistrând simultan atât TVA deductibilă,

cât și TVA colectată, în decontul de TVA. C.C. a îndeplinit această formalitate

legală.

Astfel,

în situația de fapt descrisă, beneficiarul nu plătește efectiv TVA

prestatorului ci are doar datoria declarativă și contabilă de a evidenția

obligația colectării TVA, concomitent cu dreptul de deducere a acestei taxe.

Reclamanta a arătat

că în cazul serviciilor pentru care beneficiarul are obligația plații TVA prin

taxare inversă din Codul Fiscal sunt diferite de situația in care un prestator

facturează cu TVA si se constata ca operațiunea nu este reala.

În acest sens, în

situația în care autoritatea fiscală stabilește că operațiunea nu este reală,

autoritatea fiscală trebuie să stabilească mai întâi dacă TVA este datorată pe

tranzacție. Ori intr-o astfel de situație de inexistență a serviciului, baza de

impozitare in scopuri de TVA trebuie anulată.

Prin urmare, ca si

consecință a constatării organului de control cu privire la nerealitatea

serviciilor in cauză, atât baza de impozitare și TVA colectată trebuie anulate

împreună cu TVA deductibilă, efectul acestei operațiuni trebuind să fie neutru în

orice situație pentru contribuabil.

Mai mult, însăși

poziția exprimată de M.F.P., prin Direcția de legislație în domeniul TVA,

confirmă faptul că în situațiile în care beneficiarul este obligat la plata

taxei prin taxare inversă, TVA dedusă nu poate fi respinsă în absența anulării

simultane a obligației de colectare TVA.

În aceasta situație,

poziția de TVA rambursabilă a C.C.R. nu poate fi diminuată cu suma de 2.379.352

lei, motiv pentru care se impune desființarea actelor de control.

Reclamanta a explicat

în acțiune că serviciile achiziționate de la prestator sunt utilizate

pentru derularea activității proprii a societății și prestarea de activități

economice din proiectarea de filme cinematografice. Stricta destinație a

serviciilor achiziționate de la prestator este probată intrinsec prin însuși

caracterul foarte specific al prestațiilor.

1.2.

Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

S-a arătat că acțiunea

este nefondată.

Reclamanta nu are

drept de deducere a TVA aferentă facturilor reprezentând servicii de

consultanță, în condițiile în care serviciile de care a beneficiat societatea

sunt servicii de coordonare și monitorizare a afacerii de către asociatul unic,

respectiv sunt activități pentru care nu poate fi cerută o remunerație.

În drept, sunt

aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) La

stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod,

autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un

scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul

economic al tranzacției", coroborate cu prevederile pct. 41 din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal care precizează că din textul de lege menționat reiese faptul că

autoritatea fiscală are dreptul să recalifice orice tranzacție care are scop

parțial sau exclusiv fiscal.

S-a precizat că

potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) lit. a) C. fisc., orice persoană

impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă bunurilor care i-au fost livrate

sau urmează să-i fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost

prestate sau urmează să-i fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile

și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor

taxabile ale persoanei impozabile.

Astfel, justificarea

serviciilor ca fiind destinate operațiunilor taxabile revine persoanei

impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

În urma analizării de

către organele de inspecție fiscală a contractelor încheiate între SC C.C.R. SRL

și C.C.I. N.V. și a documentelor prezentate de societate pentru a justifica

necesitatea prestării serviciilor de consultanță, rezultă că nu au fost

cuantificate prestațiile care urmau a fi efectuate nu au fost stabilite date

certe referitoare la termenele de execuție, tarifele negociate și acceptate de

ambele părți, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a

serviciilor prestate.

De asemenea,

referitor la activitatea de consultantă efectuată de C.C.I. N.V. în ceea ce privește

alegerea filmelor, a dimensiunilor ecranului, alegerea distribuitorilor de

filme, pregătirea programului pentru rularea filmelor, achiziția de echipamente

de proiecție, monitorizarea instalării scaunelor, s-au efectuat sub

responsabilitatea societății furnizoare precum și a administratorilor și

salariaților SC C.C.R. SRL.

Din documentele de la

dosarul cauzei se reține că serviciile de care a beneficiat SC C.C.R. SRL sunt

servicii de coordonare și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, iar corespondența

pe care a avut-o asociatul unic cu administratorii societății privind

activitatea desfășurată, precum și unele documente (facturi cazare, bilete de

avion), atestă numai prezența unor persoane străine pe teritoriul României și

nu serviciul prestat efectiv în folosul activității de SC C.C.R. SRL.

Prin raportul de

inspecție fiscală nr. F-MC-142 din 31 august 2011, organele de inspecție

fiscală au constatat că unele dintre serviciile contractate (pregătirea și

finalizarea bugetelor, desfășurarea negocierilor, monitorizarea evoluției

zilnice a construirii proiectelor sălilor de cinema) sunt de natura

obligațiilor pe care le au cei patru administratori și managerul financiar al SC

C.C.R. SRL, respectiv, sunt activități pentru care nu poate fi cerută o

renumerație, iar în acest context rezultă că nu există o bază impozabilă și nu

se pot încadra ca achiziții a căror taxă pe valoarea adăugată putea fi dedusă

în sensul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

modificările și completările ulterioare.

Persoana impozabilă

care beneficiază de serviciile consultanților și alte servicii similare și

acestea sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în

România, este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată. De asemenea,

persoana impozabilă va evidenția în decontul de taxa pe valoarea adăugată, atât

taxă colectată, cât și taxă deductibilă, taxă aferentă bunurilor și serviciilor

achiziționate în beneficiul său.

Pârâta invocă

excepția lipsei de interes a acțiunii, in ceea ce privește solicitarea

reclamantei de anulare a punctului 2 din Decizia nr. 441 din 21 noiembrie 2011

(pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA).

Astfel, reclamanta

solicită anularea in întregime a actelor administrative atacate, deci și în

ceea ce privește suma de 12.970 lei, în condițiile în care în faza

administrativă de atac, actele de control au fost desființate pentru acest

capăt de cerere.

Atât timp cat prin

decizia ce se solicită a fi anulată s-a dispus refacerea controlului, nu se

justifică un interes pentru a solicita anularea deciziei.

1.3.

Sentința

și considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 1055

din 20 martie 2013, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de

interes invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a fost admisă acțiunea formulată

de reclamanta SC C.C.R. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. A

anulat Decizia nr. 441 din 21 noiembrie 2011 și Decizia de impunere nr. F-MC

314 din 31 august 2011 cu privire la suma de 2.379.352 lei, reprezentând TVA

stabilită suplimentar de plată. Au fost obligate pârâtele la plata către

reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.857,84 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că excepția lipsei de interes este neîntemeiată,

având în vedere obiectul acțiunii, respectiv, anularea Deciziei nr. 441 din 21

noiembrie 2011 în ceea ce privește respingerea contestației administrative

formulată de reclamantă cu privire la obligațiile suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală în sumă de 2.379.352 lei, reprezentând TVA

stabilită suplimentar de plată, fără a se solicita și anularea pct. 2 din

decizia contestată, prin care a fost desființată parțial decizia de impunere

pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.

Pe fondul cererii,

s-a reținut că aceasta este întemeiată.

Curtea de apel a

arătat că orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitoare de TVA, are

dreptul să deducă TVA datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost

livrate de o persoană impozabilă, dacă bunurile sunt destinate utilizării în

folosul operațiunilor sale taxabile. Exercitarea acestui drept de deducere se

face în baza exemplarului original al facturii care să trebuie să cuprindă

mențiunile prevăzute la art. 155 alin. (8) C. fisc.

Prin urmare,

condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea dreptului de deducere a

TVA sunt următoarele: achizițiile generatoare de TVA sunt destinate realizării

operațiunilor taxabile; persoana impozabilă deține o factură în cuprinsul

căreia sunt indicate serviciile prestate și care să îndeplinească condițiile de

formă prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În cauză, în

contractele încheiate între reclamantă și SC C.C.I. N.V. s-a prevăzut că

serviciile de consultanță vor fi stabilite și cuantificate în planuri periodice

agreate de părți, onorariile datorate pentru serviciile de management prestate

de către personalul SC C.C.I. N.V. vor fi aplicate în funcție de numărul de

zile în care aceste au fost prestate, iar pentru serviciile de consultate

efectuate, prestatorul va emite facturi în termen de 30 de zile de la

încheierea anului calendaristic sau trimestrial, conform înțelegerii periodice

dintre părți. De asemenea, s-a convenit ca recepția prestațiilor efectuate în

baza contractelor să se efectueze în baza rapoartelor întocmite de prestator.

Astfel, în ceea ce

privește serviciile prestate în temeiul contractelor, se constată că au fost

întocmite facturi și rapoarte de activitate în care au fost detaliate

activitățile prestate în beneficiul societății reclamante, cât și rezultatele

obținute. Facturile emise de către SC C.C.I. N.V. cuprind elementele prevăzute

de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar

rapoartele de activitate au fost emise concomitent cu facturile, în

conformitate cu prevederile contractuale.

Prin urmare,

serviciile de care a beneficiat SC C.C.R. SRL nu pot fi asimilate atribuțiilor

uzuale ale asociatului unic, fiind îndeplinite toate condițiile privind

prestarea efectivă a serviciilor, concluzie susținută și de raportul de

expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză, ale cărui concluzii nu au fost

combătute de pârâte.

În acest sens,

expertul tehnic a concluzionat că serviciile de consultanță au fost

achiziționate de către societatea reclamantă în scopul realizării unor

investiții, respectiv pentru construcția cinematografelor în care, în

conformitate cu obiectul de activitate al societății, se realizează operațiuni

taxabile (proiectarea filmelor cinematografice, activitate care generează

venituri din vânzarea biletelor de cinema, pentru care societatea colectează

TVA).

De asemenea, s-a

constatat că serviciile achiziționate de reclamantă de la SC C.C.I. N.V. sunt

destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și în conformitate cu

prevederile art. 17 și urm. din Directiva a VI-a europeană, aceasta are dreptul

de deducere imediată a TVA-ului ce urmează a fi plătit, cât și a TVA-ului deja

plătit aferent unei cheltuieli de investiție în scopul unei activități pe care

intenționează să o desfășoare și care îi dă dreptul de deducere fără a trebui

să aștepte momentul exploatării efective a acelei activități.

Cu privire la

respectarea prevederilor art. 155 alin. (5) lit. h) C. fisc., referitoare la

înscrierea pe factură a denumirii serviciilor prestate în fapt, expertiza

tehnică a reținut că prestatorul SC C.C.I. N.V. a atașat facturilor, anexe

detaliate privind serviciile de consultanță efectuate, cu precizarea numelui

consultanților, a numărului de zile de consultanță și a tipului de consultanță

efectuat.

În consecință, având

în vedere că reclamanta deține facturi fiscale întocmite cu respectarea

prevederilor legale în vigoare, care justifică plata serviciilor prestate de

către SC C.C.I. N.V., faptul că facturile fiscale sunt însoțite de documente

justificative care atestă atât realitatea serviciilor, cât și prestarea

efectivă a acestora, iar reclamanta a achiziționat serviciile de consultanță în

scopul realizării unor operațiuni taxabile, respectiv, construcția unui

cinematograf, Curtea constată că societatea îndeplinește condițiile legale

pentru exercițiul dreptului de deducere a TVA-ului aferent serviciilor

prestate.

În legătură cu

taxarea inversă, s-a arătat că atât SC C.C.R. SRL, cât și SC C.C.I. N.V., sunt

persoane impozabile, iar achiziționarea serviciilor intracomunitare de către

societatea reclamantă a fost făcută în scopul realizării unor operațiuni

taxabile, rezultă că este aplicabil mecanismul taxării inverse. Prin urmare,

locul taxării acestor servicii este România, iar persoana obligată la plata

taxei către bugetul de stat este societatea beneficiar al acestor servicii.

În consecință,

serviciile achiziționate de către SC C.C.R. SRL, înregistrat ca plătitor de

TVA, de la prestatorul SC C.C.I. N.V. (Olanda), înregistrat ca plătitor de TVA,

sunt servicii de consultanță, încadrate de organele fiscale în prevederile pct.

5 lit. g) alin. (2) art. 133, pentru care locul prestării este, în speță,

România, obligația la plata TVA, dacă taxa este datorată, revenind în cauză

beneficiarului, iar plata se efectuează prin mecanismul taxării inverse.

În condițiile

aplicării mecanismului taxării inverse, în ipoteza în care organele fiscale ar

fi considerat că serviciile de consultanță nu ar fi fost reale or efectiv

prestate și deci nu puteau recunoaște societății reclamante dreptul de deducere

a TVA, acestea nu puteau în același timp, în mod legal, să mențină taxa pe

valoare adăugată colectată.

Rezultă că organele

fiscale în mod greșit au anulat reclamantei numai dreptul de deducere, fiind

obligate a constata că taxa nu era datorată și a anula și TVA colectat,

societatea urmând să beneficieze în acest caz de rambursarea TVA în sumă de

2.392.322 lei.

2.

Instanța

de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. – D.G.J.

2.1.

Motivele

de recurs

În motivele de

recurs, intimata a susținut că în mod legal s-au recalificat tranzacțiile,

situație în care nu avea dreptul de deducere a TVA, pentru că serviciile de

care a beneficiat societatea erau servicii de coordonare și monitorizare a afacerii

de către asociatul unic, pentru care nu se datora remunerație.

Recurenta a apreciat

că prima instanță a considerat eronat că intimata avea drept de deducere,

întrucât nu au fost prezentate documente justificative din care să rezulte cu

certitudine prestarea serviciilor de consultanță.

S-a arătat că pentru

activitățile prestate de administratori și managementul financiar al societății

nu se poate cere remunerație, astfel că nu există o bază impozabilă care să

creeze dreptul de deducere a TVA.

S-a menționat că

într-o astfel de situație sunt aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) lit. b)

raportat la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 5 C. fisc.

În consecință, a

susținut recurenta, persoana impozabilă care beneficiază de serviciile

consultanților și alte servicii similare, iar acestea sunt prestate de o

persoană impozabilă care nu este stabilită în România, este obligată la plata

TVA. De asemenea, persoana impozabilă va evidenția în decontul de TVA, atât

taxa colectată cât și taxă deductibilă, taxă aferentă bunurilor și serviciilor

achiziționate în beneficiul său.

Prin motivele de

recurs, s-a criticat și cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul că nu a

avut culpă procesuală, motiv pentru care trebuie aplicate prevederile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

2.2.

Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

reclamanta a solicitat respingerea recursului, întrucât în mod corect instanța

de fond a reținut că achizițiile efectuate de societate îndeplinesc condițiile

de deductibilitate a TVA, respectiv au fost destinate realizării operațiunilor

taxabile, persoana impozabilă a deținut facturi în cuprinsul cărora au fost

indicate serviciile prestate.

S-a precizat că

activitățile au fost prestate către intimată în temeiul unor relații

contractuale și nu ca urmare a relațiilor de afiliere, că serviciile de

consultanță au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și

în conformitate cu art. 17 și urm. din Directiva a VI-a.

Intimata a arătat că

prestatorul a atașat facturilor anexe detaliate privind serviciile de

consultanță efectuate, că serviciile au fost efectiv prestate, astfel cum

rezultă din rapoartele de activitate, motiv pentru care este aplicabil

mecanismul taxării inverse.

2.3.

Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele cauzei,

constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în

continuare.

Prin Decizia de

impunere nr. F-MC314 din  31 august 2011 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă în baza

constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. F-MC142 din 31 august 2011,

organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.A.M.C. au stabilit obligații

fiscale suplimentare de plată datorate bugetului de stat de către SC C.C.R. SRL

în sumă totală de 2.392322 lei reprezentând TVA.

Pentru a determina

suma de mai sus, organul fiscal a reținut că reclamanta a încheiat cu SC C.C.I.

NV contractul FN din 29 mai 2007, având ca obiect obiective financiare și de

planificare, servicii arhitecturale și de proiectare și servicii de

supraveghere și coordonare, precum și contractul FN din 01 ianuarie 2010, având

ca obiect prevederi financiare și planificare, servicii de arhitectură și

proiectare servicii.

Organul fiscal a

considerat că în contracte nu sunt cuantificate prestațiile ce urmează a fie efectuate,

nu sunt prevăzute date certe referitoare ia termenele de execuție, precum și

modalitatea de sancțiune în cazul nerespectării clauzelor contractuale,

termenele la care se analizează rezultatele și eficiența serviciilor prestate,

tarifele negociate și acceptate de ambele părți, elemente care ar fi necesare

pentru justa comensurare a serviciilor prestate. În contractele încheiate nu se

regăsesc aceste elemente, prezentarea serviciilor fiind făcută la modul

general.

Pe facturile emise nu

sunt înscrise elemente care individualizeze serviciul prestat, fiind anexate

numai liste cu persoanele care au efectuat consultanță din partea SC C.C.I. N.V.

și numărul de zile aferente;

Unele servicii

contractate (pregătirea și finalizarea bugetelor, comandarea echipamentelor,

desfășurarea negocierilor) sunt de natura obligațiilor pe care le au cei patru

administratori și managerul financiar al SC C.C.R. SRL.

Inspecția fiscală a

constatat că serviciile prestate de SC C.C.I. N.V. au fost activități de

control și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, respectiv sunt

activități pentru care nu poate fi cerută o remunerație.

În aceste condiții,

nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA de 2.392.322 lei aferentă

serviciilor de consultant prestate de SC C.C.I. NV.

De asemenea, au fost

analizate veniturile din refacturare costuri către clienții intracomunitari, la

care nu s-a aplicat TVA colectată. Societatea a prezentat facturile achitate în

numele altei persoane, în baza cărora s-a efectuat refacturarea și s-a

constatat că în mod eronat a fost dedusă TVA în sumă totală de 12.970/e în

cursul anului 2010. Organele de inspecție fiscală au stabilit că suma de 12.970

lei este nedeductibilă conform art. 145 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit că SC C.C.R. SRL nu beneficiază de dreptul de deducere al

taxei pe valoarea adăugată în sumă de 2.379.352 lei cu baza de impozitare

de11.882.366 lei aferentă serviciilor de consultanță prestate de SC C.C.I. N.V.

În cauză s-a efectuat

o expertiză în cadrul căreia expertul a arătat că nu a regăsit în documentația

probatorie, anexe sau detalii privind denumirea și volumul serviciilor prestate

de C.C.I. NV, în perioada supusă controlului.

Trebuie precizat că

la dosarul cauzei nu au fost depuse facturile și documentele justificative ale

prestărilor de servicii, fiind atașate dosar o serie de acte netraduse.

În aceste circumstanțe,

având în vedere că expertiza nu a observat și analizat documentația privind

serviciile prestate de C.C.I. NV, că nici la dosarul cauzei nu au fost depuse

documente care să ateste prestarea efectivă a serviciilor, analiza efectuată de

prima instanță este lipsită de suport probatoriu, ceea ce echivalează cu

necercetarea fondului.

Organul fiscal a

înlăturat dreptul de deducere pentru că a reconsiderat tranzacțiile, or, în

aceste circumstanțe, față de motivele de nelegalitate a actului de control, era

necesar ca instanța, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale,

să pună în vedere reclamantei să depună contractele care au stat la baza

serviciilor respective, precum și actele care atestă prestarea serviciilor.

Întrucât la dosarul

cauzei nu sunt atașate contractele, actele probatorii pentru prestarea

serviciilor, instanța de control judiciar se află în imposibilitate de a

verifica realitatea operațiunilor și legalitatea actului de control.

Ca urmare, se impune

casarea cu trimitere a cauzei la aceeași instanță pentru a se depune

contractele, actele probatorii ale serviciilor și de asemenea, urmează a se

verifica realitatea operațiunilor comerciale, pentru ca astfel să fie

justificat dreptul de deducere

Astfel fiind, în baza

art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința recurată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.A.F. – D.G.J. împotriva Sentinței civile nr. 1055 din 20 martie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2014.