ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1410/2015

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 55/PI din 9 iunie 2015 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnata L.V. în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. împotriva executării dispozițiilor Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțate de Curtea de apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010, obligându-o la cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut, în esență că petenta condamnată L.V. prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 07 mai 2015 a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010.

S-a reținut că, la termenul din data de 09 iunie 2015 apărătorul ales al petentei condamnate L.V. a precizat contestația formulată în sensul că, a înțeles că conteste executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010, că temeiul de fapt al contestației îl constituie existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută precum și a unei împiedicări la executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010.

Detaliind motivele de fapt ale contestației formulate apărătorul ales al petentei condamnate a considerat că decizia atacată nu este legală și temeinică deoarece rechizitoriul emis în 17 februarie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 1875/P/2008 nu este nici semnat și nici asumat, că rechizitoriul privește aceleași fapte ca și cele cu care instanța a fost sesizată în dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată, că nu există nicio bază legală pentru condamnarea contestatoarei, iar aceasta conduce la existența unei împiedicări la executarea hotărârii. Deopotrivă, s-a mai arătat că privarea de libertate a petentei contestatoare nu este legală și că nu este respectat principiul protejării persoanei împotriva arbitrariului, fiind încălcat și principiul legalității; temeiul de drept al contestației îl constituie dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. S-a reținut că, contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Deopotrivă, s-a apreciat că contestația contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile explicit și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., fiind o modalitate de înlăturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei. S-a constatat că niciunul dintre motivele de fapt invocate în susținerea contestației la executare nu se încadrează în vreuna dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.. Astfel, netemeinicia hotărârii de condamnare, lipsa de bază legală a acesteia, caracterul arbitrar al privării de libertate, caracterul nelegal al privării de libertate nu constituie incidente relative la executarea Deciziei penale nr. 317/A din 23 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3474/271/2010. Prin aceste motive de contestație s-a apreciat că se tinde la repunerea în discuție a situațiilor de fapt și de drept ce au intrat în puterea lucrului judecat urmărindu-se anularea hotărârii definitive de condamnare pronunțate (astfel cum s-a și solicitat de avocatul ales al petentei contestatoare) ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației la executare. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, condamnata L.V., solicitând admiterea acesteia, anularea mandatului de executare iar, pe fond, admiterea contestației în anulare.

Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale și a solicitat constatarea neconstitutionalitătii dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Concluziile apărătorului ales al condamnatei și reprezentantul Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri urmând a nu mai fi reluate. Analizând cererea condamnatei L.V. de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, reține că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror îri fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Astfel, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate poate fi primită atunci când îndeplinește condițiile peremptorii de admisibilitate anterior menționate. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 modificată și republicată rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția să aibă ca obiect neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Dacă cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, pe cale de consecință, este irelevantă situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Or, în speță, excepția ridicată de petent tinde la completarea legii procesual penale în sensul că art. 598 alin. (1) C. proc. pen., nu reglementează eroarea judiciară, privarea de libertate, printre cazurile contestației la executare și prin urmare nu se garantează principiul dreptul la libertate și siguranță, aspect ce excede competenței funcționale a Curții Constituționale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cum de altfel, s-a stabilit în jurisprudența instanței de contencios constituțional ( în acest sens, Decizia nr. 152 din data de 12 octombrie 1999, publicată în M.O. nr. 3/2000; Decizia nr. 6 din data de 18 ianuarie 2000 publicată în M. Of nr. 127/2000; Decizia nr. 393/1997, publicată în M.Of.

nr. 143/1998; Decizia nr. 63/1998 publicată în M. Of. nr. 195/1998). Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, va respinge ca nefondată, cererea formulată de condamnata L.V., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constatând că excepția este inadmisibilă. Referitor la contestația formulată, Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse. Având în vedere că, contestatoarea L.V. și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

care pot fi invocate și reținute numai atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, se apreciază că, în mod corect prin hotărârea atacată s-a constatat ca, practic, pe calea contestației la executare se tinde, la repunerea în discuție a unor situații de fapt și de drept care au intrat în puterea lucrului judecat, hotărârea contestată neputând fi schimbată sau modificată, aceasta beneficiind de o prezumție de legalitate și temeinicie. Drept urmare, va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnata L.V. împotriva sentinței penale nr. 55/PI din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de condamnata L.V., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constatând că excepția este inadmisibilă. Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunțare. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata L.V. împotriva sentinței penale nr. 55/PI din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2015.