ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2016

Decizia nr. 816/2016

Deliberând asupra contesta Uiei formulate, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 175/A din 16 martie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca inadmisibilă, excepția nulității absolute a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014. A respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 16 noiembrie 2015 emis de Tribunalul Bihor.

A respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnata A., ns. la 24 martie 1956, deținută în Penitenciarul Arad, împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.

A respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnata A. împotriva încheierilor de ședință din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015 și 20 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnata contestatoare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a se pronunța astfel s-a avut în vedere că

prin Decizia penală nr. 730/A din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, de partea civilă Primarul Municipiului Oradea, în calitate de președinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Oradea, precum și de inculpatele A., aflată în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Arad și B., împotriva sentinței penale nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015 pronunțate de

către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2014 pe care a menținut-o în totalitate.

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 3 decembrie 2015 sub dosarul cu numărul de mai sus, condamnata A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, precum și a încheierilor din 16 noiembrie 2015, 12 noiembrie 2015, 29 octombrie 2015, 28 octombrie 2015 și a celorlalte încheieri ce preced decizia și a solicitat suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77/205 emis de Tribunalul Bihor în data de 16 noiembrie 2015.

Totodată a solicitat condamnata ca prin hotărârea ce se va pronunța să desființeze decizia atacată, precum și încheierile ce o preced, iar în rejudecarea apelului să se dispună achitarea sa.

S-au invocat cazurile de contestație prevăzute de art. 426 C. proc. pen., menționându-se că acestea vor fi precizate după redactarea hotărârii contestate.

Prin cererea formulată în 25 ianuarie 2016, condamnata A. și-a precizat cererea în sensul că înțelege să atace Decizia penală nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 și încheieriie din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015, 30 decembrie 2015 și 20 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, solicitând admiterea în principiu, conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazurile de contestație prevăzute de art. 426 C. proc. pen., inclusiv lit. d), și susținând că instanța ce a pronunțat decizia contestată nu a fost compusă potrivit legii, existând un caz de incompatibilitate, atât în primă instanță, cât și în apel.

A precizat contestatoarea că nu pune în discuție o eroare de judecată, ci una de procedură, făcând referire la faptul că atât judecătorul care a pronunțat sentința penală nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015 a Tribunalului Bihor, cât și unii dintre judecătorii care au compus completul de judecată al instanței de apel au fost incompatibili, susținând că, de lege ferenda, se impune modificarea dispozițiilor C. proc. pen. în sensul reglementării unei căi de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de recuzare.

A mai susținut contestatoarea că declarația de abținere nu necesită „aprobare" și că există o confuzie între declarația de abținere și cererea de abținere.

Contestatoarea a făcut referire apoi la încheierile prin care s-au respins cererile de abținere sau de recuzare formulate în cauză, precum și la soluția pronunțată într-un recurs în casație ce vizează un alt dosar în care a fost condamnată.

În ceea ce privește cererea de suspendare, contestatoarea a precizat că solicită suspendarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 15 noiembrie 2015, care să se dispună prin încheiere, sens în care a făcut referire la faptul că instanța se poate pronunța asupra suspendării executării hotărârii în orice moment ulterior sesizării cu cererea de contestație în anulare și până la soluționarea acesteia.

A arătat contestatoarea că în data de 9 decembrie 2015, Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Arad a analizat situația sa, ca urmare a modificării situației juridice, respectiv a anulării unui mandat de executare și a încarcerării ca urmare a unui nou mandat de executare, aflat în așteptare, menținând regimul de executare închis, având în vedere durata pedepsei de 5 ani închisoare, precizând că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 395/RC din 8 decembrie 2015 a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1828/2014 și că, întrucât nu se afla în regim închis, iar noul mandat de executare a pedepsei închisorii a fost pus în executare la 9 decembrie 2015, trebuia să fie eliberată din penitenciar.

În data de 26 februarie 2016, prin av. C., contestatoarea a depus note scrise, precizând că menține motivele invocate în cererea inițială, vizând cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., vizând existența unui caz de incompatibilitate a instanței de apel, sens în care a făcut referire la faptul că unul dintre judecătorii ce au compus completul de judecată, respectiv doamna judecător D. a apreciat chiar ea că este incompatibilă datorită legăturilor de prietenie pe care soțul său le-ar avea cu fratele contestatoarei.

În completarea motivelor contestației în anulare s-a arătat că se susține contestația și prin prisma cazului prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., existând probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

A apreciat că, în privința infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, respectiv spălare de bani în formă continuată, reținute prin rechizitoriu, de prima instanță, dar și de instanța de apel, era necesar să se constate faptul că sunt incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni, iar nu cele privind infracțiunea continuată, iar în privința infracțiunilor ce urmau a intra în concurs trebuia constatată prescripția răspunderii penale și să se dispună încetarea procesului penal.

S-a susținut că în speță nu poate fi vorba de o infracțiune continuată pentru că, raportat la presupusele perioade infracționale, este cert că nu se poate susține unicitatea rezoluției infracționale, fiind imposibil de statuat că la un interval de circa 8 luni de zile ar putea exista o continuitate a aceleiași rezoluții infracționale,că există o reprezentare de ansamblu a demersurilor care

ulterior i-au fost imputate ca fiind de natură infracțională.

Totodată, s-a susținut că nu există nici identitate de subiecți pasivi induși în eroare și că și în lipsa unei schimbări de încadrare juridică ar exista un caz de încetare a procesului penal în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, câtă vreme ultimul act material ce ar intra în componența infracțiunii de înșelăciune

în formă continuată ar fi cel din 29 noiembrie 2005, iar raportat la termenul general de prescripție a răspunderii penale, rezultă că prescripția generală a răspunderii penale este împlinită în data de 29 noiembrie 2010.

S-a solicitat să se constate că în speță contestația în anulare se sprijină pe motivele prevăzute de art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., este depusă în termenul prevăzut de lege, toate susținerile făcute în cadrul contestației găsindu-și suport probator în actele Dosarului nr. x/111/2014 al Tribunalului Bihor, considerente pentru care s-a cerut să se constate ca fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. și să se dispună admiterea în principiu a contestației în anulare, pentru ca ulterior, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., găsind contestația întemeiată, să se desființeze prin decizie Hotărârea nr. 730/A/2015 a Curții de Apel Oradea, cu consecința rejudecării apelului pe care l-a declarat.

Dezbaterea contradictorie a admisibilității în principiu a contestației în anulare a avut loc la termenul de judecată din 15 martie 2016, cu respectarea deciziei în interesul Legii nr. 3/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, și a Deciziei nr. 542/2015 a Curții Constituționale.

S-a arătat că prin sentința penală nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015, Tribunalul Bihor a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins excepțiile invocate de către inculpata A.. In baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare, precum si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. Pe

o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei B. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au desființat ca fiind false documentația cadastrala înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor sub nr. 1039/01 februarie 2005, intabulările efectuate în C.F. NDF Oradea nr. cadastral și a tuturor actelor subsecvente și dispune sistarea acestei coli de carte funciara

.

S-a constatat că prin sentința civilă nr. 297 din 15 ianuarie 2008 pronunțata de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2007, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a fost anulat planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate înregistrat la Oficiul de Cadastru și Publicitate lmobiliară Bihor în 2005, a fost anulată Încheierea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 40311/2005 și s-a dispus sistarea colii de C.F. NDF Oradea.

S-a constatat ca prin sentința civila nr. 12618 din 21 noiembrie 2011 pronunțata de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1094/R/2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate din 1997 eliberat de Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991 eliberat pentru suprafața de teren situată pe raza teritorială a comunei Sînmartin, însă identificat cu același număr de tarla, care se află în competenta si aria administrative a Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, nulitatea absoluta a planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate din 28 mai 2004 prin care s-a înființat nr. cadastral 2002 pentru suprafața de 10.000 mp, nulitatea absoluta a intabulării efectuate în baza acestui plan de amplasament în C.F. Sînmartin si dispune sistarea acestei coli de carte funciara, nulitatea absoluta a tuturor actelor subsecvente emise in temeiul acestor acte nule absolute, acte subsecvente intabulate prin Încheierile nr. 2748 din 31 ianuarie 2005, respectiv nr. 35571 din 21 octombrie 2005, C.F. Sînmartin și s-a dispus sistarea acestor coli de carte funciară.

În baza art. 25 alin. (3) și 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani. S-au respins pretențiile civile formulate de Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin primarul Municipiului Oradea.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din 7 noiembrie 2013, sechestru pus în aplicare de către organele de urmărire penala prin procesul verbal din 12 noiembrie 2013 (fila 344 vol. I urmărire penală).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 6.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel Oradea a constatat următoarele:

Contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Potrivit art. 431 C. proc. pen., judecata contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă, admisibilitatea în principiu, care nu vizează însăși soluționarea acestei căi de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia.

În cadrul acestei proceduri instanța analizează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susținerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar și dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestații în anulare anterioare.

În analiza admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de A., Curtea de Apel Oradea a reținut, în esență, că petenta, deși a invocat generic cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen., și-a sprijinit în fapt contestația pe cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen., invocând, pe de o parte, incompatibilitatea judecătorilor ce au compus completul de judecată ce a pronunțat decizia contestată iar, pe de altă parte, existența unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale.

În ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referitor la prescripția răspunderii penale, Curtea de Apel Oradea a constatat că instanța ce a pronunțat decizia contestată a analizat aspectele invocate prin contestația în anulare formulată de condamnata A.

Astfel, în considerentele deciziei contestate s-a reținut că, infracțiunea de înșelăciune a fost comisă de inculpata A. în forma unității legale a infracțiunii continuate existând în cauză atât unitatea de subiect activ

(inculpata A.) și pasiv (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea), unitatea de conținut al infracțiuni (acțiunile concrete, efective, ale inculpatei A. prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de înșelăciune, lezând același obiect juridic), unitatea de rezoluție infracțională (inculpata a avut reprezentarea ansamblului activităților infracționale înainte de comiterea primului act de executare și a dorit să realizeze în timp acțiunile din conținutul aceleiași infracțiuni de înșelăciune prin moduri de operare similare), precum și pluralitatea de acțiuni infracționale săvârșite la diferite intervale de timp.

S-a apreciat că față de modalitatea de operare concepută în ansamblu de inculpată în ceea ce privește activitățile de fraudare în materie imobiliară și de scopul urmărit este fără dubiu că inculpata A. a luat o hotărâre generică, cu obiective clare de obținere a unor suprafețe suplimentare de teren, urmată mai multe fapte ilicite comise la diferite intervale de timp, chiar dacă aceasta nu a avut în vedere în mod detaliat fiecare faptă succesivă pe care urma să o comită.

Deși intervalele de timp dintre actele de executare nu sunt scurte, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate reține existența unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni neputându-se discerne existența unor rezoluții infracționale distincte, ci o infracțiune unică de înșelăciune, activitatea inculpatei A. fiind concepută în ansamblu, ca un mod de operare unic, fraudulos în materie imobiliară, scurgerea timpului fiind necesară în vederea evitării descoperirii activității frauduloase a inculpatei.

De asemenea. Curtea a considerat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu este întotdeauna necesar să existe identitate între persoana prejudiciată (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea) și cea indusă în eroare (funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea-Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor), aceasta din urmă fiind subiectul pasiv secundar al infracțiunii.

Prin urmare, s-a reținut că infracțiunea unică de înșelăciune în formă continuată comisă de inculpata A. s-a epuizat la data de 29 noiembrie 2005 și, întrucât pronunțarea deciziei contestate a avut loc la data de 16 noiembrie 2015, Curtea a constatat că în cauză la data pronunțării nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 10 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. de la data epuizării infracțiunii continuate 29 noiembrie 2005.

Este de precizat că, potrivit actualului C. proc. pen., cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. urmărește înlăturarea unei erori de procedură a instanței de a nu se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal pentru care existau probe administrate, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii în ipoteza în care instanța a

dezbătut și analizat incidența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii care a intrat în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții, câtă vreme acest aspect a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv, a reținut Curtea de Apel Oradea că suntem în prezența unei chestiuni intrată în autoritate de lucru judecat și care nu poate fi invocat ca motiv de admitere a contestației în anulare formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a reținut că și în acest caz declarațiile de abținere formulate de judecătorii care au compus completul de judecată cât și cererile de recuzare formulate de condamnată au fost soluționate de completele constituite potrivit dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și că, în condițiile în care această cale de atac se soluționează de un complet compus din judecători cu același grad ca și cei care au soluționat declarațiile de abținere și cererile de recuzare, nu există nicio justificare pentru a se da o altă soluție decât cele date inițial aceleiași probleme de drept.

Susținerile contestatoarei referitoare la necesitatea formulării unei propuneri de lege ferenda în sensul reglementării unei căi de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de recuzare sau despre așa-zisa confuzie ce ar exista între declarația de abținere și cererea de abținere exced prezentului cadru procesual. De asemenea, în acest cadru procesual s-a reținut că nu pot fi analizate celelalte susțineri ale petentei condamnate referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza în fond sau a unui judecător care a făcut parte la un termen de judecată din completul de apel.

Față de aceste considerente, în baza art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014.

Curtea de Apel Oradea a reținut că petenta, prin apărătorul său ales, av. Iordache Ionel a invocat în ședința din 15 martie 2016, ca și o chestiune prealabilă, nulitatea absolută a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, ca urmare a faptului că nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, s-a admis cererea formulată de către inculpata A. privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul părții introductive a Deciziei penale nr. 730/A/2015 din data de 16 noiembrie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în sensul că în loc de „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din

prezenta, pronunțarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, și ulterior pentru data de 72 noiembrie 2015" să se menționeze „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, și ulterior pentru data de 16 noiembrie 2015".

Curtea de Apel Oradea a reținut că, astfel cum s-a arătat mai sus, contestația în anulare poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, instanța învestită cu judecarea unei astfel căi de atac neputând analiza o excepție a nulității unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost dată ulterior pronunțării deciziei contestate, inclusiv unul dintre apărătorii aleși ai contestatoarei apreciind că excepția invocată nu poate fi analizată decât subsecvent admiterii în principiu a contestației în anulare.

Pentru aceste considerente Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibilă excepția nulității absolute a acestei încheieri.

Tot ca inadmisibilă a fost respinsă și contestația în anulare formulată de condamnată împotriva încheierilor de ședință din 30 iunie 2015, 15 septembrie 2015, 7 octombrie 2015, 27 octombrie 2015, 28 octombrie 2015, 29 octombrie 2015, 12 noiembrie 2015, 16 noiembrie 2015,

30 decembrie 2015 și 20 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, încheierile de ședință neputând fi atacate prin calea de atac a contestației în anulare.

Curtea a mai reținut că petenta condamnată a solicitat să se suspende executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 77 din 16 noiembrie 2015 emis de Tribunalul Bihor până la soluționarea contestației în anulare, cerere care nu poate fi analizată în acest cadru procesual, având în vedere și motivele invocate în susținerea acestei cereri, care ar putea fi eventual analizate în cadrul unei contestații la executare.

Împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnata A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 25 aprilie 2016, sub nr. x/35/2015.

Prin contestația formulată în scris contestatoarea A. a solicitat admiterea contestației, desființarea Deciziei nr. 175/A/2016 din data de

16 martie 2016pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/35/2015.

Contestatoarea a făcut referire la dispoziția din decizia atacată privind soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției nulității absolute a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, susținând că instanța „trebuia să respecte

legalitatea și să se pronunțe chiar prin încheierea de ședința publică din 15 martie 2016."

Prin concluziile formulate în cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnata A., la solicitarea Înaltei Curți, a arătat că prin prezenta cale de atac au fost contestate dispozițiile Deciziei nr. 175/A din 16 martie 2016 a Curții de Apel Oradea privitoare la soluția procedurală a respingerii ca inadmisibilă a excepției nulității absolute a încheierii de îndreptare erorii materiale. Având în vedere însă că decizia de mai sus este definitivă, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanței soluția care se va da cu privire la contestația declarată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma contestației formulate, raportat la excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Parchetului, Înalta Curte constată că excepția este imperativă, admiterea ei făcând de prisos analizarea fondului cauzei și va examina contestația prin prisma excepției inadmisibilității.

Înalta Curte constată că prin încheierea, definitivă, din data de 20 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/111/2014, s-a admis cererea formulată de către inculpata A. privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul părții introductive a Deciziei penale nr. 730/A/2015 din data de 16 noiembrie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în sensul că în loc de „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, și ulterior pentru data de 12 noiembrie 2015'', s-a dispus a se menționa „Se constată faptul că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 29 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea amânându-se pentru data 12 noiembrie 2015, și ulterior pentru data de 16 noiembrie 2015".

Încheierile prin care se dispune cu privire la îndreptarea erorilor materiale fac parte integrantă din hotărârea penală, și în consecință, aceste încheieri pot fi atacate doar dacă împotriva hotărârii judecătorești se promovează o cale de atac.

Or, cum decizia penală a rămas definitivă, cum în mod corect a arătat și prima instanță, încheierea nu mai poate fi ulterior atacată separat.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen.: „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, in ședință publică, cu participarea procurorului."

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Raportat la aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prezenta contestație a fost promovată de către condamnata A. în afara cadrului procesual care implementează această formă de manifestare procedural penală a părților în cauzele deduse judecății, astfel încât acest demers procedural va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de declarată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 175/A din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 iunie 2016.