ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 1442/89/2011, reclamantul G.L., în calitate de cesionar al investițiilor și drepturilor litigioase ale SC E.T. SRL Vaslui, a chemat în judecată pârâta SC F. SRL Vaslui, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 226.560 lei reprezentând prețul investiților realizate de SC E.T. SRL la imobilul - Pensiunea S. situat în Muntenii de Jos, jud. Vaslui, în baza contractului de închiriere, investiții pe care în calitate de persoană fizică Ie-a cumpărat de la SC E.T. SRL în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat la Cabinetul Avocat H.A.
din Baroul Vaslui și dobânda legală aferentă acestor investiții, începând cu data de 31 ianuarie 2011, după încetarea activității SC E.T. SRL la respectivul imobil. Prin sentința civilă nr. 866 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta SC F. SRL S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.L. în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Vaslui, și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 63.093 lei la care se va calcula dobânda legală începând cu data acțiunii, 27 mai 2011 și până la plata efectivă a debitului. Au fost respinse celelalte pretenții. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată și către Biroul de expertize din cadrul Tribunalului Vaslui, pentru d-l expert B.G.
suma de 950 lei diferență onorariu rămasă neachitată. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Vaslui a reținut, în esență, că în baza contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006 SC E.T. SRL Vaslui a adus îmbunătățiri la imobilul închiriat, fiind îndreptățit a primi valoarea acestor îmbunătățiri de la proprietarul imobilului. S-a mai reținut că deși la art. 24 din contractul părților s-a prevăzut că dacă locatarul nu cumpără bunul ce face obiectul contractului de închiriere, toate investițiile efectuate vor rămâne în proprietatea locatorului, fără a efectua vreo plată. Raportat la dispozițiile art. 28 din contract, forța majoră exonerează partea de răspundere. În litigiu, SC E.T. SRL Vaslui a intrat în insolvență, astfel fiind un caz de forță majoră, locatarul nu a mai cumpărat imobilul.
Împotriva sentinței civile nr. 866 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, au declarat apel SC F. SRL Vaslui și G.L. Prin Decizia nr. 151 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, s-a admis apelul formulat de SC F. SRL -Vaslui reprezentată prin asociat F.C. împotriva sentinței civile nr. 866 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Vaslui, secția civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că s-a respins acțiunea civilă formulată de G.L., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL Vaslui. S-a respins apelul formulat de G.L. împotriva sentinței civile nr. 866 din 18 iunie 2012 a Tribunalului Vaslui. A fost obligat intimatul G.L. să plătească apelantei SC F. SRL Vaslui suma de 1436,43 lei cheltuieli de judecată la instanța de apel reprezentând taxă de timbru.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente: La data de 23 noiembrie 2006 s-a încheiat un contract de închiriere între locatorul SC F. SRL Vaslui și locatarul SC E.T. SRL pe o perioadă de 5 ani cu începere de la 01 ianuarie 2007 până la data de 01 ianuarie 2012. Obiectul închirierii este un spațiu situat în intravilanul comunei Muntenii de Jos, jud. Vaslui, compus dintr-o construcție cu destinația de pensiune, compus din parter și etaj, cu restaurant și 19 camere cu o suprafață utilă de 340,80 mp și în suprafață construită de 396,22 mp construită din cărămidă, acoperit cu plăci de azbest și anexă beci, notată în lista de inventar cu o suprafață utilă de 49,91 mp și o suprafață construită de 62,90 mp, precum și o suprafață de 7.650,25 mp teren pe care sunt amplasate construcțiile de mai sus, conform schiței cadastrale anexă.
S-au stabilit ferm în contract prețul închirierii, modalitatea de plată, obligațiile locatorului și locatarului, răspunderea părților contractuale, iar la cap. IX al contractului, forța majoră. Prin contractul de cesiune de drepturi litigioase din 15 decembrie 2009 au fost cedate de SC E.T. SRL Vaslui drepturile litigioase cu privire la investițiile făcute de SC E.T. SRL în incinta pensiunii S. (fostă T.), drepturi litigioase rezultate din derularea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006 încheiat între SC F. SRL ca locator și SC E.T. SRL ca locatar. Prin prezenta acțiune, G.L., în calitate de cesionar, a solicitat investițiile realizate de cedentul SC E.T.
SRL la imobilul Pensiunea S. (motel) situat în Muntenii de Jos, jud. Vaslui, în baza contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006. În speță, contractul de cesiune de drepturi litigioase s-a încheiat la 15 decembrie 2009, când pe rolul Judecătoriei Vaslui, iar ulterior pe rolul Tribunalului Vaslui era în curs de soluționare acțiunea prin care reclamanta SC F. SRL Vaslui solicitase în contradictoriu cu SC E.T. SRL Muntenii de Jos rezoluțiunea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006, evacuarea acestuia din imobilul ce a făcut obiectul contractului. Prin sentința civilă nr. 537 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului Vaslui, s-a admis acțiunea reclamantei SC F. SRL Vaslui, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006 pentru neîndeplinirea obligației de plată a chiriei și s-a dispus evacuarea SC E.T.
SRL din imobil. Or, cesiunea de drepturi litigioase nu a făcut decât să transmită în aceste condiții o creanță viitoare, incertă, cesionarul preluând obligația de a proba existența creanței anterioară cesiunii. Instanța de apel a constatat că în cauză contractul este încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864, astfel încât potrivit art. 969 „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante." Totodată, interpretarea contractului se face în conformitate cu dispozițiile art. 977-985 C. civ. de la 1864. Din examinarea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006, la pct. VI, art. 24 unde sunt prevăzute obligațiile locatarului (SC E.T.
SRL preluate de reclamantul apelant G.L.) se inserează în ultimul alineat că „Dacă locatarul nu cumpără bunurile ce fac obiectul prezentului contract în perioada de închiriere (contractul fiind încheiat pe perioada 01 ianuarie 2007-01 ianuarie 2012), toate investițiile efectuate vor rămâne în proprietatea locatorului fără a efectua vreo plată." S-a reținut, în mod nelegal, de Tribunalul Vaslui că această clauză prevăzută în art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere nu poate fi avută în vedere de instanță, întrucât operează forța majoră de la art. 28 din contractul părților, ce exonerează SC E.T. SRL de răspundere, motivat că societatea a intrat în insolvență și nu mai avea fondurile necesare achiziționării bunului.
Dispozițiile legii civile, art. 1033 C. civ. de la 1864, prevăd cazul fortuit și cazul de forță majoră, fără însă a le defini. Definirea forței majore a fost o sarcină a doctrinei și jurisprudenței și, sub acest aspect, s-a reținut că în materie civilă (până la intrarea în vigoare a N.C.C., art. 1351) de esența cazului de forță majoră este caracterul extraordinar, invincibil și imprevizibil al împrejurării exterioare, care are un caracter exonerator de răspundere. În litigiu, reclamantul-apelant G.L. nici nu a susținut și cu atât mai puțin dovedit evenimentul care a înlăturat răspunderea SC E.T. SRL de a cumpăra bunul închiriat în condițiile clauzei contractuale de la art. 24 alineat ultim. Efectul principal al forței majore este excluderea în totul sau în parte a răspunderii civile, iar insolvență (insuficiența fondurilor bănești disponibile) este o stare a patrimoniului debitorului ce putea fi evitată cu prudență și diligentă, neputând fi asimilată forței majore.
Așa fiind, instanța de apel a făcut aplicarea art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere, având în vedere că SC E.T. SRL nu și-a manifestat intenția de a cumpăra imobilul închiriat, mai mult contractul de închiriere a fost reziliat datorită culpei sale, astfel că toate investițiile efectuate vor rămâne în proprietatea locatorului fără vreo plată. În raport de contractul părților și clauzelor asumate de acestea, curtea de apel a considerat că nu poate avea în vedere eventual buna-credință a cesionarului G.L. sau că acesta prin cesiunea de drepturi litigioase a suferit sau nu un prejudiciu. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul G.L., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ. Recurentul consideră că hotărârea nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a aplicat greșit legea si nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Susține recurentul că pentru a înlătura motivarea instanței de fond în sensul existenței forței majore instanța de apel reține două aspecte, în mod nejustificat: - că recurentul nu ar fi susținut existența forței majore, deși în răspunsul la întâmpinare, prin care fusese ridicată excepția inadmisibilitatii acțiunii bazate pe art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere acesta a arătat că locatarul a fost în imposibilitate să-și execute obligațiile datorită unui caz de forța majoră și anume criza economică; - cu privire la dovedirea forței majore recurentul arată că nu avea cum să dovedească existența crizei economice când, este cunoscut că din anul 2009 a început criza economică mondială ce a dus la falimentarea a numeroase societăți comerciale, a scăderii activității economice și creșterii șomajului, în România s-au luat măsuri excepționale în încercarea de a se combate criza prin reduceri de salarii, pensii, reducerea investițiilor etc, fapt ce a dus la împrumutul de 23,5 miliarde euro de la F.M.I, B.M.
și U.E. În aceste condiții, chiar dacă administratorul societății, SC E.T. SRL acționa cu prudență și diligentă nu putea evita falimentul societății atât timp cât pensiunea realiza venituri în principal din cazarea muncitorilor ce efectuau lucrări de investiții în zona Vaslui, acestea reducându-se la zero la declanșarea crizei economice. Consideră că motivarea sentinței este incompletă în condițiile în care judecătorul fondului a arătat că, chiar dacă nu s-ar reține cazul de forță majoră, clauza de la art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere este una abuzivă în condițiile art. 5 C. civ.-1864, care arată că nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Arată că nu înțelege de ce instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize în construcții pentru evaluarea îmbunătățirilor pe care Ie-a criticat ca fiind la o valoare prea mică stabilită de instanța de fond, de unde rezultă că a considerat că reclamantul are dreptul la recuperarea investițiilor făcute de debitorul său, pentru ca ulterior să facă aplicarea art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere. Recurentul -reclamant solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamant și respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâtă. Intimata - pârâtă SC F. SRL Vaslui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prioritar, Înalta Curte constată că prin concluziile scrise depuse la dosar și susținute la acest termen de judecată, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului (astfel cum s-a reținut și în practicaua prezentei decizii), recurentul reclamant a invocat motive suplimentare de recurs, care nu vor fi analizate de Înalta Curte, întrucât au fost formulate tardiv. Concluziile scrise nu îl pot repune pe recurent în termenul de motivare a recursului pentru motive suplimentare celor din cererea inițială de recurs formulată în termenul legal. în procesul civil, concluziile scrise nu reprezintă altceva decât un mijloc de a sintetiza dezbaterile, cu referire punctuală în recurs la motivele de nelegalitate a deciziei atacate invocate în cadrul termenului procedural.
Astfel fiind, este evidentă tardivitatea motivelor suplimentare, nefiind admisă motivarea recursului oricând, pe măsură ce recurentul descoperă noi motive de casare sau de modificare a deciziei recurate. În cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant G.L. susține că instanța de apel în mod nejustificat a înlăturat motivarea instanței de fond în ce privește existența forței majore, reținând în mod eronat că reclamantul nu a susținut existența forței majore și nici nu a dovedit existența acesteia.
În primul rând, o astfel de critică nu se încadrează în motivele de recurs invocate, care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de străine de natura pricinii sau când instanța, interpretând greșit contractul de închiriere, a schimbat natura ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (situații care nu se regăsesc în speță). Această critică poate fi încadrată cel mult în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dacă apreciem că s-ar contesta greșita reținere de către instanța de apel a motivului de nelegalitate datorat interpretării greșite a dispozițiilor art. 28 din contract privind cazul de forță majoră.
În acest sens, se constantă că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale, făcând o analiză concretă a aspectelor referitoare la forța majoră și reținând că nu sunt întrunite cerințele incidenței cazului de forță majoră prevăzut la art. 28 din contract, întrucât reclamantul nu a susținut și nu a dovedit evenimentul care a înlăturat răspunderea SC E.T. SRL de a cumpăra bunul închiriat în condițiile clauzei contractuale de la art. 24 alineat ultim din contractul de închiriere. Instanța de apel a apreciat cu justețe că cesiunea de drepturi litigioase din 15 decembrie 2009, rezultate din derularea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006 încheiat între SC F. SRL ca locator și SC E.T.
SRL ca locatar, nu a făcut decât să transmită o creanță viitoare, incertă, cesionarul G.L. preluând obligația așa cum ea se afla la momentul definitivării procesului. Cum prin sentința civilă nr. 537 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului Vaslui, s-a admis acțiunea reclamantei SC F. SRL Vaslui, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 23 noiembrie 2006 pentru neîndeplinirea obligației de plată a chiriei și s-a dispus evacuarea SC E.T. SRL (cedentul creanței) din imobil, în mod corect instanța de apel a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 24 alin. ultim din contract, în conformitate cu care, toate investițiile efectuate vor rămâne în proprietatea locatorului fără a efectua vreo plată, având în vedere că rezilierea contractului de închiriere s-a produs din vina locatarului, care nu și-a manifestat nici intenția de a cumpăra imobilul închiriat și nu și-a îndeplinit nici obligația de plată a chiriei.
În acest context, susținerile recurentului nu pot fi primite, motivat de faptul că intrarea în insolvență a SC E.T. SRL care nu mai avea fondurile necesare achiziționării bunului și nici criza economică nu reprezintă un caz de forță majoră de natură a înlătura răspunderea contractuală a reclamantului. Totodată, simpla nemulțumire a recurentului-reclamant cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamant sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant. Având în vedere că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei efectuate în recurs de intimata - pârâtă SC F. SRL Vaslui, reprezentând onorariul de avocat (fila 51 dosar recurs), în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.L. împotriva Deciziei nr. 151 din 4 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Obligă pe recurentul-reclamant G.L. la plata sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC F. SRL Vaslui. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.