ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6135 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea restrânsă formulată de reclamanta SC S.E.M. SA, cu sediul în București, B-dul Ion Mihalache, sector 1 în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, cu sediul în București, B-dul Ion Mihalache, sector 1. S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 837.485,90 lei, reprezentând contravaloare materiale, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la scadență până la data plății. S-a dispus de asemenea obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 13.772,24 lei cheltuieli de judecată.

S-a constatat că că reclamanta a dovedit prin probele administrate, îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în temeiul contractului pentru execuția de lucrări nr. 559 din 21 septembrie 2011 (fapt necontestat), iar pârâta nu a dovedit efectuarea plății sau cauza exoneratoare de răspundere care să justifice neplata, văzând și dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1082 C. civ., Tribunalul a admis acțiunea restrânsă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 837.485,90 lei, reprezentând contravaloare materiale. Totodată, în temeiul art. 1088 C. civ., art. 43 C. com., art. 3 din O.U.G. nr. 13/2000, precum și față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă și a dobânzii legale aferente debitului principal calculate de la scadența fiecărei facturi, înscrisă în tabelul de la filele 18-25 din dosar, până la data plății.

În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată și la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, în valoare de 13.772,24 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar (f.26, 27, 176). Împotriva Sentinței civile nr. 6135 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta SC E.D.M. SA solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel reține că: Cu privire la primul motiv de apel, se constată că nu este întemeiat, neputând fi reținută susținerea apelantei în sensul că obligarea sa la plata contravalorii manșoanelor este lipsită de fundament tehnic sau contractual. Critica din cadrul acestui motiv de apel se referă la faptul că prima instanță ar fi luat în considerare doar înțelegerea părților din cadrul Protocolului din 09 iulie 2012, nu și toate actele prealabile, concomitente și ulterioare Contractului de execuție de lucrări respectiv Caietul de sarcini, Nomenclatorul de prețuri, Specificația tehnică și Lista materialelor furnizate franco șantier de executant din care ar rezulta suportarea valorii materialelor utilizate la executarea lucrărilor contractate de către constructor.

Această critică nu este întemeiată, deoarece prima instanță a analizat raporturile contractuale dintre părți având în vedere întreg probatoriul administrat, nu numai acordul părților potrivit protocolului menționat, dar și celelalte probe cu înscrisuri, inclusiv corespondența părților. În acest sens, Curtea apreciază că în mod corect a interpretat prima instanță contractul dintre părți, concluzionând că apelanta pârâtă, în calitate de beneficiar al lucrării, are obligația contractuală de a achita contravaloarea materialelor utilizate la executarea lucrărilor. Astfel, raporturile contractuale dintre părți reprezintă un contract de antrepriză de lucrări care se efectuează cu materialul procurat de către antreprenor, potrivit acordului părților (art. 1413 C. civ.

1864). Principala obligație asumată de executant este realizarea lucrării, iar procurarea materialului utilizat în acest scop este o obligație contractuală accesorie obligației principale, servește pentru îndeplinirea acesteia, motiv pentru care natura juridică a contractului este aceea a unei antreprize de lucrări și nu a unui contract de vânzare-cumpărare. Obligația de suportare a costului materialelor (manșoane) folosite la executarea lucrării este, potrivit contractului, în sarcina beneficiarului lucrării, respectiv în cauză, a achizitorului SC E.D.M. SA În cuprinsul contractului sunt dispoziții care se referă la „materialele puse la dispoziție de către E.”, și prevederile pct. 5 intitulat „gestiunea materialelor puse la dispoziție de către achizitor” și care la pct. 5.1 se referă la „locațiile de depozitare alocate de Executant pentru materialele puse la dispoziție de către Achizitor, în vederea efectuării lucrărilor care fac obiectul prezentului contract”.

Art. 13.4 din Condițiile generale de lucrări - CGL-RO - prevăd că: „materialele achiziționate trebuie să fie de calitatea prevăzută în caietul de sarcini și să aibă certificate de calitate în conformitate cu legislația în vigoare”. În Specificația tehnică lucrări MT-JT se arată la capitolul „Execuția manșoanelor și a capetelor terminale” că „pentru JT, materialele trebuie să fie furnizate franco șantier la contractant și trebuie să corespundă specificațiilor E.”. În documentul intitulat „Lista materialelor pentru executarea lucrărilor în rețelele electrice” se menționează la Partea 1 „Generalități” că „materialele enumerate în prezentul document sunt toate furnizate, franco șantier, de către societate (executant)”.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi enunțate ce fac parte din contractul dintre părți, precum și a dispozițiilor contractuale, se deduce că din expresia folosită în contract „materiale puse la dispoziție de către achizitor” ar rezulta că obligația contractuală de procurare a materialelor, în speță a manșoanelor, utilizate pentru executarea lucrării revine achizitorului lucrării, respectiv apelantei pârâte. însă, potrivit Specificației tehnice lucrări MT-JT obligația contractuală de furnizare, adică de procurare, franco șantier, a acestor materiale revine executantului, respectiv intimatei reclamante. În fapt, derularea contractului s-a realizat în sensul că materialele a căror contravaloare se solicită prin prezenta acțiune au fost procurate de către antreprenor, de unde rezultă că este vorba despre un contract de antrepriză care se realizează cu procurarea materialelor de către antreprenor și nu de către client.

în consecință, beneficiarul, în cauză apelanta reclamantă, în calitate de achizitor, trebuie să achite nu numai manopera lucrării, ci și prețul materialelor procurate de către antreprenor cu resursele materiale ale acestuia. Acest mod de derulare a contractului a fost confirmat și prin Protocolul înregistrat de către părți la datele de 9 și 10 iulie 2012, protocol menționat și de către prima instanță, și care, împreună cu celelalte înscrisuri care fac parte integrantă din contract reprezintă de fapt o novație a contractului de antrepriză în ceea ce privește procurarea materialului. Inițial prin contract s-a stipulat procurarea materialului de către achizitor, adică de către beneficiar, iar ulterior, prin novația intervenită între părți, potrivit celor arătate, s-a convenit procurarea materialului de către antreprenor.

Prin stipularea clauzei privind furnizarea „franco-șantier” a materialelor de către executant nu se înțelege, astfel cum susține apelanta, faptul că executantul lucrării trebuie să suporte și costul acestor materiale. Semnificația acestei clauze contractuale este în sensul că procurarea materialelor (manșoanelor) trebuie realizată de către executant, care trebuie să suporte toate cheltuielile legate de transportul acestora până la locul de utilizare, respectiv până la șantier și care suportă eventualele riscuri ale pieirii fortuite a lor până la recepția lucrării de către beneficiar. Curtea constată că nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de apel referitor la reținerea trunchiată a probatoriilor administrate în cauză, respectiv a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat.

Expertul contabil a efectuat raportul de expertiză contabilă având în vedere obiectivele stabilite de către instanța de judecată, însă acesta nu este îndrituit să emită păreri proprii cu privire la interpretarea clauzelor contractului, în speță a clauzelor referitoare la obligația de achitare a contravalorii manșoanelor. Celelalte susțineri ale apelantei pârâte în sensul că obligația de plată a valorii materialelor (manșoane) nu îi incumbă acesteia, ci intimatei reclamante, nu sunt întemeiate, față de cele deja arătate, aspect corect reținut și de către instanța de fond. Nici ultimul motiv de apel nu este fondat, întrucât invocarea uzanțelor dintre părți în cazul derulării altor contracte de execuție de lucrări ar produce efecte în situația inexistenței clauzelor contractuale care să reglementeze aspectul obligației de plată a contravalorii materialelor folosite la executarea lucrării contractate.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâta a declarat recurs. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că: În primul rând, decizia civila recurată cuprinde în considerente motive contradictorii, instanța reținând aspecte care nu sunt în concordanta cu situația de fapt existentă în cauză, astfel cum rezultă din coroborarea probelor administrate, decizia recurată fiind astfel rezultatul unei analize lacunare si subiective a situației de fapt.

Astfel, cu toate ca instanța de apel a recurs la interpretarea cauzei contractului încheiat de părți, concluzionând în mod corect la pagina 8 - paragraful final a deciziei recurate în sensul că raporturile contractuale dintre părți reprezintă un contract de antrepriza de lucrări care se efectuează cu materialul procurat de către antreprenor, potrivit acordului părților, următoarele paragrafe ale deciziei recurate sunt destinate, în mod exclusiv și nejustificat, identificării argumentelor care să combată aceasta concluzie pentru a menține ca temeinică și legală soluția instanței de fond.

Or, atâta vreme cât însăși instanța de control judiciar reține că achiziția materialelor utilizate pentru executarea lucrărilor este în sarcina executantului, fapt confirmat atât de prevederile Contractului de execuție lucrări, respectiv Caietul de sarcini, Nomenclatorul de Preturi (NEC), Specificația tehnica și Lista materialelor furnizate franco șantier de executant, în accepțiunea dată de I. care presupune furnizarea de către executant la locul executării lucrărilor, concluzia în sensul că achizitorul trebuie să achite atât manopera lucrării, cât și prețul materialelor procurate de către antreprenor, apare cu atât mai absurd.

În al doilea rând, recurenta învederează că decizia recurată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor care reglementează novația, instanța de apel reținând, în mod cu totul eronat în ultimul paragraf de la pagina 9, faptul că în cauză a operat o novație, în condițiile în care printre condițiile esențiale ale novației se număra și cea privind existența intenției exprese a părților de a nova. Prin urmare, recurenta opinează că instanța anterioară nu a făcut o analiză completă, ceea ce conduce la concluzia că singurul scop al instanței de apel a fost acela de a păstra soluția primei instanțe.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Criticile formulate de recurentă se referă la faptul că instanța de apel a reținut aspecte care nu sunt în concordanță cu situația de fapt existent în cauză, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, or, prin aceste critici, recurenta pretinde stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce implică reanalizarea probelor administrate în cauză, aspecte ce antamează chestiuni de fapt, care nu pot forma obiectul controlului judiciar al recursului din perspectiva limitativă și restrictivă a motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurentei potrivit cărora decizia recurată a fost data cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează novația, instanța reținând eronat faptul că în cauză a operat o novație, înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, întrucât, din examinarea considerentelor deciziei atacate, după cum se poate observa, instanța de apel a analizat derularea executării contractului, voința expresă a părților a protocolului din 09 iulie 2012, precum și celelalte înscrisuri ce fac parte integrantă din contract, a considerat că reprezintă de fapt o novație, care, de altfel, nu afectează sfera drepturilor și obligațiilor părților, acestea izvorând din convenția părților. Prin urmare, pretinsa lipsă de obiectivitate și analiză a instanței de apel invocată de recurentă, urmează să fie înlăturate ca nefondate.

Mai mult decât atât, instanța de apel a apreciat corect că, acest mod de derulare a contractului a fost confirmat și prin Protocolul înregistrat de către părți la datele de 9 și 10 iulie 2012, protocol menționat și de către prima instanță, și care, împreună cu celelalte înscrisuri care fac parte integrantă din contract reprezintă de fapt o novație a contractului de antrepriză în ceea ce privește procurarea materialului. Inițial prin contract s-a stipulat procurarea materialului de către achizitor, adică de către beneficiar, iar ulterior, prin novația intervenită între părți, potrivit celor arătate, s-a convenit procurarea materialului de către antreprenor. De asemenea, criticile recurentei referitoare la interpretarea contractului încheiat de părți reprezintă de fapt o reapreciere a situației de fapt și o readministrare a probelor administrate în cauză, ceea ce excede controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA - București împotriva Deciziei civile nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.D.M. SA - București împotriva Deciziei civile nr. 214/2014 din 2 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.