ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7058/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6683 din 28 mai 2013

Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta Asociația „A.V.P.C.” Dolj în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Mediului și Pădurilor - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare

și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin

declinare, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 281 din 5 iulie 2013 a admis excepția necompetenței

materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, și constatând

ivit conflict negativ de competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

În baza art. 20 alin.

(2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată

că, în cauza de față, reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului din 09

aprilie 2012 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 7,

denumit Calafat, din jud. Dolj, repunerea părților în situația anterioară

încheierii actului, precum și obligarea pârâtului Ministerul Mediului și

Pădurilor - prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Rm.

Vâlcea la plata cheltuielilor suportate cu gestionarea fondului cinegetic menționat.

Potrivit art. 2 din

Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic: „Fauna de

interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes

național și internațional.”

Contractul ce face

obiectul prezentei cereri are ca obiect gestiunea fondului cinegetic nr. 7

denumit Calafat situate în jud. Dolj și dă dreptul gestionarului de a vâna,

captura și valorifica în fiecare an cotele de recoltă aprobate și de a folosi

pentru vânătoare, în condițiile legii, terenurile cuprinse în fondul cinegetic

(art. 3 din contract, fila 7 dosar).

Atribuirea în

gestiune constă în acțiunea prin care administratorul dă dreptul și obligația

de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condițiile prezentei legi (art.

1 lit. b)) din Legea nr. 407/2006

Deci, contractul este

încheiat de M.M.P., în calitate de administrator,care este autoritate

administrativă centrală autonomă cu personalitate juridică.

Având în vedere că

obiectul litigiului îl reprezintă constatarea nulității unui act administrativ

emis de o autoritate publică centrală, instanța competentă să soluționeze cauza

în primă instanță este Curtea de Apel.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea, în fond, a cauzei privind pe reclamanta

Asociația „A.V.P.C.” Dolj și pe pârâții M.M.P. - Inspectoratul Teritorial de

Regim Silvic și Vânătoare și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice este

de competența Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația „A.V.P.C.” Dolj și pe

pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor - Inspectoratul Teritorial de Regim

Silvic și Vânătoare și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice în favoarea

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2013.