ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2215/97 din 06 octombrie 2010, reclamanta T.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin SC H.B. - și Sucursala H.H., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care: - să se constate că are calitatea de persoană expropriată, asupra terenului agricol în suprafață de 9196,32 mp ocupat de pârâta SC H.B. SA încă din anul 1989, expropriat fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G.

nr. 392/2002; - să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 82.766,88 euro, reprezentând valoarea reală a terenului și, în principal, suma de 163.800 lei contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia în perioada 1990 - 2010, iar în subsidiar, contravaloarea prejudiciului cauzat pentru lipsa folosului agricol nerealizat, pe perioada 2002 - 2014, inclusiv; - să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor. - să fie obligați pârâții la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de descendentă după părinții și bunicul său, J.S. - născută V. - și J.C. și, respectiv, V.I., are calitatea de proprietară a terenului agricol intravilan, situat pe raza localității Subcetate, la locul denumit popular "În Luncă", "După Depou", având destinație de holdă, înscris în CF 5; 1129; 1130; 67; 767; 439; 1011; 337; 252; 79; 1122; 1409 - Subcetate, pe numele antecesorilor săi.

Terenul a fost ocupat integral și efectiv de pârât ca urmare a construcțiilor hidroenergetice și apelor Lacului de acumulare Subcetate - Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform legii. În anul 1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a fost emis Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, pentru terenul agricol colectivizat, cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994. Deși actul de declarare a utilității publice a fost emis - H.G.

nr. 392/2002 - și deși a fost desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor - prin H.G. nr. 969/2002 - nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic. În fine, reclamanta a susținut că a adresat pârâtei o notificare - cu nr. 1 din 14 martie 2010 - solicitându-i despăgubiri pentru terenul expropriat, însă acesta nu i-a răspuns nici printr-o ofertă de despăgubiri și nici printr-o acțiune în expropriere la instanța competentă. În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111 - 112 și 274 C. proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și 2, art. 44 alin. (1) - (3) din Constituția României și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta SC H.B. SA a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calității procesuale active și lipsa calității sale procesuale pasive raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care reclamanta nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", apreciind că valoarea pretențiilor este nereală față de situația pieței imobiliare, în prezent.

Pe parcursul procesului, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras, pretins de reclamantă, pe perioada 1989 - 2007, invocând art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 - potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani, susținând că acesta este aplicabil în cauză. Prin cererea de chemare în garanție înregistrată la dosarul cauzei la un termen ulterior, pârâta a solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față de reclamant, Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat a o despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului și, respectiv de entitate abilitată la efectuarea de plăți în numele acestuia - unicul beneficiar al investiției și singurul organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui atare imobil.

Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara - a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 99/2014 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare în garanție formulată de SC "H.B. SA" București - din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive. A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras pentru perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.

A admis excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras, invocată de reclamantă. A constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC H.B. SA Hațeg, față de care a respins acțiunea, pe această excepție. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului Statul Român prin SC H.B. SA București și în consecință: A constatat că reclamanta are calitate de proprietar - ca descendentă a defuncților J.C. și J.S., precum și după și V.I. - asupra terenului agricol în suprafață de 8649 mp, arabil, situat pe raza localității Subcetate, expropriat, pentru cauză de utilitate publică, de interes național - declarată prin H.G.

nr. 392/2002 - astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare judiciară executat în cauză de către comisia formată din experții judiciari I.I., I.D. și L.G.T. - parte integrantă a prezentei hotărâri. A obligat pârâtul să plătească reclamantei - într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri - cu titlu de despăgubiri suma de 45.320 euro - sau echivalentul în lei, funcție de cursul BNR, la data plății efective - reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 90.258 lei, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru folosul agricol netras, pe perioada celor 12 ani în care a fost privată de proprietatea sa, respectiv 2002 - 2014, inclusiv. A obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.024 lei.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, instanța a constatat că reclamanta are calitatea de descendent gradul I și gradul II a defuncților J.C. și J.S., precum și după și V.I. - bunicul său matern - conform actelor de stare civilă și Registrului agricol din 1959 - 1964. Pe baza acestei evidențe din acest registru agricol, antecesorii reclamantei erau îndreptățiți la reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care, în împrejurările anului 1962, au fost nevoiți să o înscrie în CAP Sântămărie Orlea. Prin Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, după antecesorii săi, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile, cu excepția celor care sunt afectate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de acumulare Sântămărie Orlea.

Întrucât succesiunea legală constituie un mod de dobândire a proprietății, Tribunalul a reținut că este evidentă vocația reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafețele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor săi și pentru care a fost demarată procedura exproprierii doar după declararea cauzei de utilitate publică - prin H.G. nr. 392/2002. Așadar, reclamanta în calitate de descendentă a defuncților J.C. și J.S., precum și după și V.I., are vocație la moștenirea acestora și, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea antecesorilor săi. Pe cale de consecință, această excepție a fost respinsă.

În cauză, pârâta SC H.B. SA, a ridicat - prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 28 noiembrie 2012, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând, în susținerea acesteia, art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Or, prescripția ca modalitate de stingere a dreptului material la acțiune și, implicit, ca sancțiune juridică aplicabilă titularului unui drept care, prin pasivitate nu l-a exercitat în intervalul de timp stabilit de lege, constituie o excepție de fond, dirimantă, peremtorie. Dar, prescripția extinctivă și consecințele ei, este exclusă în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 - aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 din Legea nr. 71/2011 - între acestea fiind dreptul de proprietate și desmembrămintele sale (uz, uzufruct, abitație, servitute și superficie).

Ca atare, în ce privește excepția prescripției invocată de pârât, Tribunalul a constatat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile despăgubiri în condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, iar aceste despăgubiri compensează valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului, care totdeauna, se stabilește pe baza valorii de piață, astfel că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.

Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis cu o componentă pentru valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și cu o componentă pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, întrucât aceste despăgubiri împreună reprezintă echivalentul proprietății imobiliare expropriate, respectiv valoarea de înlocuire a acesteia, Tribunalul a respins excepția prescripției. De altfel, acestei excepții - de prescripție a dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamantă pentru perioada 1989 - 2007 - i-a fost opusă, de către reclamantă, excepția de tardivitate a invocării ei, conform încheierii de ședință de 28 noiembrie 2012. Sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc.

civ. - modificat prin Legea nr. 202/2010 - prin care este instituită cu rang imperativ prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod - respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Or, în cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei pentru folosul de tras a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului, instanța de fond concluzionând că excepția este tardiv invocată, consecințele fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc. civ., respectiv decăderea. Tot în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. și văzând că în cauză a fost citat în calitate de pârâtă și Sucursala "H.B." Hațeg, instanța a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, raportat la dispozițiile art. 2 din H.G.

nr. 392/2002, astfel că a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă, pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe același argument juridic a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, conform încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010. Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând ca expropriator Statul Român prin SC H.B. SA, în subordinea MIR. Prin Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.

Art. 44 din Constituția României, consacră imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. În considerarea caracterului excepțional al cedării proprietății private, dispozițiile acestui articol constituțional au fost preluate și ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii. Așadar, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabile despăgubire. Potrivit art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori de titularul altui drept R.H.

afectat. Întrucât expropriatorul și expropriatul, respectiv reclamanta ca persoana cu vocație la despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care, procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici nu s-a găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, Tribunalul a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, două comisii de evaluare. Prin raportul de evaluare întocmit în cauză experții judiciari au identificat terenurile în litigiu afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit H.G.

nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 8649 mp, precum și valoarea acestuia la 5,24 euro/mp - potrivit variantei II din raportul de expertiză întocmit de prima comisie de evaluare desemnată, pe care instanța a agreat - o, având în vedere metoda de abordare folosită de experți și care are la bază Standardele Internaționale de Evaluare a Terenurilor - iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol anual nerealizat, la suma de 8.746 lei/ha/an.

Ca atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită pentru suprafața de 8649 mp teren arabil, afectat de obiectivul de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", la despăgubiri în suma de 45.320 euro, la cursul valutar practicat de BNR la data expertizei, de 4,2567 lei/euro - reprezentând valoarea terenului și la suma de 90.258 lei, pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2014 inclusiv, având în vedere zona agricolă, categoria ternului și culturile tradiționale practicate pe aceste terenuri, în special cartofi și porumb, la care se adaugă culturile de legume și zarzavat.

Întrucât declararea utilității publice a obiectivului de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002, s-a apreciat că despăgubirile pentru pierderea potențialului agricol se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Județean, după cum obiectivul este de interes național sau local, - constituie condiție sine-que-non pentru demararea procedurilor de expropriere. În fine, s-a avut în vedere că s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, astfel că instanța, în temeiul art. 262 C. proc.

civ. coroborat cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, a obligat pârâta să achite despăgubirile cuvenite reclamanților, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în considerarea timpului îndelungat, de mai bine de două decenii în care reclamanta a fost privată de beneficiul proprietății sale, precum și faptul că la momentul prezent expropriatorul SC H.B. SA, se află în procedură de reorganizare, ceea ce a determinat introducerea în cauză a administratorului judiciar E.I. SPRL, desemnat de judecătorul sindic. Văzând și dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat expropriatorul la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 4024 lei, reprezentând onorariu de avocat și onorariu expertiză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC H.B. SA, care a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei. Pentru termenul de judecată din 11 iunie 2015 apelanta a depus la dosar o adresă prin care a precizat că apelul a fost formulat în numele Statului Român, în calitate de reprezentant, conferită de art. 2 din H.G. 392/2002. În expunerea de motive apelanta a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, apelanta susține că prin cerere reclamanta solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii.

Reclamanta nu a probat preluarea terenului de la antecesori în anii 1991 - 1992. Conform susținerilor pârâtei, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelanta invocă faptul că reclamanta putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri. În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, apelanta susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Se invocă de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H.B. SA sub aspectul plății despăgubirilor, pârâta susținând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes național, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor și nu SC H.B. SA, care este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți. O altă critică vizează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, apelanta susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a reclamantei pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor.

Se susține că antecesorii reclamantei nu au formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit oferta și că nu au făcut dovada calității de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor. În legătură cu această excepție apelanta a criticat sentința pentru încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, în sensul că reclamanta a pretins despăgubiri numai după antecesorii J.S. și J.C. (părinți) și V.I. (bunic), iar instanța a acordat despăgubiri după întreaga suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză. Or, în această lucrare experții au reținut calitatea reclamantei T.E. după defuncții J.S., J.C., V.I.

(așa cum a pretins reclamanta) precum și după V.M., V.S., V.R., V.A., R.A., V.I., J.P., însă cu privire la aceștia din urmă reclamanta nu a formulat nicio cerere. În ce privește cererea de chemare în garanție, apelanta susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Se susține de asemenea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar antecesorii reclamantei nu au formulat în termen legal întâmpinare.

Ca urmare, prețul propus de aceasta a fost acceptat de antecesorii reclamantei și în consecință despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. O altă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor, apelanta susținând că reclamanta ar fi putut fi îndreptățită la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei de timp, respectiv 1989 - 2007, acțiunea în pretenții fiind prescrisă. Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă, metoda de evaluare folosită de experți - comparație prin bonitare - nefiind prevăzută de legea cadru a exproprierii.

Prin Decizia civilă nr. 33 din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de Societatea Comercială H.B. S.A. pentru Statul Român și a schimbat în parte sentința apelată, sub aspectul suprafeței de teren pentru care reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietar, precum și sub aspectul despăgubirilor acordate acesteia. S-a constatat că reclamanta, ca descendentă a defuncților J.C., J.S. și V.I., are calitatea de proprietar asupra terenului în suprafață de 3347 m.p., situat pe raza localității Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de interes național declarată prin H.G. nr. 392/2002.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în sumă totală de 57.820 lei din care suma de 34.124 lei reprezintă valoarea terenului expropriat și suma de 23.696 lei reprezintă lipsa de folosință a terenului pe o perioadă de 7 ani, respectiv 2007 - 2014. S-a menținut în rest sentința atacată și a fost obligată intimata reclamantă T.E. să plătească apelantei pârâte Societatea Comercială H.B. SA suma de 5.680 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare a excepției că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, astfel că reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, ale cărui dispoziții nu pot produce efecte ultraactiv, astfel că acțiunea nu era inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, s-a constatat că nu poate fi imputată reclamantei nici lipsa procedurii prealabile conform Legii nr. 33/1994, iar procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, însă nu s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenurile în litigiu, foștii proprietari fiind îndrumați să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994. S-a reținut că nu poate fi primită nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Comerciale H.B. SA, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilității publice s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002), iar aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de apel a reținut că reclamanta este moștenitoare a proprietarilor tabulari J.S., J.C. și V.I., conform actelor de stare civilă depuse la dosar și certificatului de moștenitor nr. 140/1988. În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei față de celelalte persoane care figurează în cărțile funciare, respectiv V.M., V.S., V.R., V.A., V.I., J.P. și R.A., s-a considerat că nu se impune a fi analizată, întrucât reclamanta nu a înțeles să solicite constatarea drepturilor sale, ca moștenitoare a acestora, iar stabilirea de către experți a unei suprafețe de 8649 mp, având în vedere toate persoanele înscrise în cartea funciară, reprezintă o depășire a obiectivelor fixate de instanță.

S-a consacrat, totodată, că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât și după apariția H.G. nr. 392/2002, prin notificarea proprietarilor tabulari cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor, astfel că aceasta (reclamanta) are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de apel a constatat că sunt nefondate și criticile Societății Comerciale H.B. S.A.

vizând soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că, potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, statul, ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește stabilește alte organe în acest scop, în speță calitatea pârâtei, de reprezentant al Statului fiind stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002. Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a constatat că în mod greșit s-au acordat despăgubiri reclamantei pentru suprafețele ce rezultă din CF nr. 5, nr. 337 și nr. 1011, în care sunt înscriși ca proprietari V.I., V.A., V.M., V.R., J.P.

și R.M., persoane față de care nu s-a solicitat recunoașterea calității de moștenitor și, respectiv, de expropriat. S-a apreciat că s-a încălcat astfel principiul disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motivele de apel fiind întemeiate sub acest aspect. De asemenea, s-a considerat că nu trebuie acordate despăgubiri pentru suprafața de 725 mp, aparținând lui V.I., conform cotei părți de 1/3 din terenul înscris în CF 356 Subcetate, întrucât expertiza efectuată în apel a indicat că această parcelă nu este inundată.

În funcție de valorile terenurilor și categoria de folosință a acestora, indicate de experți, s-a constatat că valoarea totală a terenurilor expropriate pentru care s-a recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei este de 34.124 lei, aceasta fiind estimată conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de instanța de judecată și de părți, precum și la informațiile furnizate de Consiliul Local Sântămăria Orlea și Camera Notarilor Publici Hunedoara, acte anexate raportului de expertiză. În ceea ce privește critica apelantei referitoare la despăgubirile pentru valoarea lipsei de folosință, prin decizia instanței de apel s-a reținut că nu pot fi primite argumentele primei instanțe în sensul că aceste pretenții ar reprezenta o componentă a despăgubirilor și că ar urma regimul juridic al drepturilor reale imobiliare, în sensul art. 21 din Decretul nr. 167/1958.

S-a considerat că ocuparea fără drept a terenului anterior exproprierii reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu. Prin urmare, s-a constatat că sunt fondate criticile apelantei pârâte cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Excepția a fost admisă, cu motivarea că pretențiile formulate pentru perioada 1989 - 2007 sunt prescrise.

S-a avut în vedere că, deși reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada 1989 - 2010, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru perioada 2002 - 2014, având în vedere precizarea făcută oral de mandatarul reclamantei, la termenul din 16 aprilie 2014. Față de împrejurarea că sentința primei instanțe nu a fost criticată sub acest aspect, curtea de apel a acordat folosul de tras și pentru această perioadă 2010 - 2014, alături de cea anterioară introducerii acțiunii, 2007 - 2010. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.E. și pârâta Societatea Comercială H.B. S.A., reprezentată legal prin administrator judiciar E.I. SPRL, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român.

Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamanta T.E. a criticat decizia atacată ca nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru dezlegarea greșită a întinderii dreptului său de proprietate, în sensul ignorării dispozițiilor art. 653 alin. (1) C. civ. și ale art. 688 C. civ. privind deschiderea succesiunii și efectele acceptării acesteia, deoarece din tabelul centralizator (pag. 7 din raportul de expertiză întocmit în apel) se reține că este moștenitoarea proprietarilor tabulari identificați în cărțile funciare.

S-a arătat că această parte din raportul de expertiză nu a fost contestată de pârâtă și nici instanța de apel nu a pus în discuția părților această împrejurare, care se impunea a fi lămurită prin prisma faptului că reclamanta în cererea nr. 1 din petitul acțiunii a solicitat despăgubiri pentru suprafața de 9196,32 mp, iar, pe de altă parte, din arborele genealogic rezultă că suprafața totală de 8649 mp aparține în întregime antecesorilor reclamantei pe linie maternă și paternă. Recurenta reclamantă a criticat decizia instanței de apel și în ceea ce privește cuantumul redus al despăgubirilor stabilite prin metoda comparației directe, în condițiile în care în alte cazuri, pentru terenuri din aceeași zonă, Statul Român prin CNADNR a acordat 7 euro/mp.

Referitor la folosul de tras s-a criticat decizia ca nelegală pentru interpretarea eronată a art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că prejudiciul suferit de proprietar privind folosul de tras cade sub incidența art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât art. 21 din acest act normativ arată expres că nu este aplicabil dreptului de proprietate și dezmembrămintelor sale. Pe de altă parte, s-a reținut că pârâta a invocat prescripția după epuizarea întregului probatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 115 și 132 C. proc. civ. Recurenta pârâtă H.B. SA, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român a criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Criticile au vizat, cu prioritate, modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994. S-a susținut că soluția instanței de apel nu răspunde motivelor invocate cu privire la această excepție referitoare la caracterul exclusiv al căii procedurale prevăzute de Legea nr. 18/1991, soluția fiind motivată pe aspecte nesupuse analizei, respectiv pe considerente străine de natura pricinii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. S-a învederat că, în urma refuzului autorităților locale de a-i reconstitui dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta avea la dispoziție exclusiv acțiunile în cadrul procedurii declanșate conform Legii fondului funciar.

De asemenea, s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 33/1994, în sensul neîndeplinirii condiției esențiale a exproprierii prevăzute de art. 2, respectiv dreptul de proprietate al celui îndreptățit la despăgubiri asupra terenului expropriat, având în vedere că la momentul declarării utilității publice asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, dreptul de proprietate nu era reconstituit în sensul Legii nr. 18/1991. Recurenta pârâtă a solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care se va înlătura critica cu privire la nesocotirea caracterului exclusiv al procedurilor instituite de Legea nr. 18/1991, să se constate inadmisibilitatea acțiunii prin prisma caracterului special al normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 (art. 4), în raport de care reclamanta nu a înțeles să-și valorifice drepturile.

Criticile referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat împrejurarea că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncților proprietari tabulari la data decesului, cooperativizarea terenurilor antecesorilor reclamantei conducând la stingerea dreptului lor de proprietate. S-a susținut că soluția instanței de apel conduce la o evidentă confuzie între vocația la moștenire și calitatea propriu zisă de moștenitor și lipsesc dovezile acceptării succesiunii în termenul de prescripție de șase luni stabilit prin dispozițiile art. 700 C. civ. și dovezile posesiei terenurilor la momentul preluării lor.

Criticile recurentei pârâte în ceea ce privește fondul cauzei au vizat nerespectarea singurului criteriu legal ce trebuia să fie avut în vedere de comisia de experți în determinarea valorii terenului expropriat, respectiv cel reglementat expres de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În acest context, s-a susținut că deși expertiza efectuată în cauză a utilizat metoda comparației prețurilor de piață, s-a raportat eronat la prețurile de tranzacționare în zonă la nivelul anului 2012 și nu la momentul efectuării expertizei, deși s-a criticat acest aspect în cadrul obiecțiunilor la raportul de expertiză. În ceea ce privește prejudiciile adiacente exproprierii, s-a criticat decizia recurată ca nelegală pentru nedovedirea prejudiciului, sens în care s-a arătat că potențialitatea obținerii unui folos agricol de pe terenul expropriat nu poate echivala cu o lipsă de folosință efectivă.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul reclamantei T.E., solicitând respingerea acestuia. Recurenta pârâtă Societatea Comercială H.B. S.A. a solicitat prin întâmpinare respingerea ca nefondat a recursului reclamantei. Examinând cu prioritate recursul pârâtei, ce vizează modul de soluționare a excepțiilor, cât și fondul litigiului, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile recurentei pârâte Societatea Comercială H.B. SA privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, criticii circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite. Instanțele de fond și apel au dezlegat corect problema dreptului de proprietate pretins de reclamantă, ca urmare a exproprierii terenului ce a aparținut autorilor săi, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

Statul Român a preluat imobilul aparținând autorilor reclamantei mai întâi prin cooperativizare, iar în anul 1990 spre a fi utilizat pentru o amenajare hidroelectrică, fără ca, de jure, să se dispună exproprierea în acest scop. Abia în anul 2002, terenul a făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului "Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe Sectorul Subcetate Simeria". Ulterior declarării utilității publice prin H.G. nr. 392/2002, au fost trimise notificări antecesorilor reclamantei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, privind ofertele de expropriere.

Demersul reclamantei, ca persoană expropriată în fapt, pentru a reține o reparație în temeiul legilor fondului funciar a eșuat, autoritățile competente să soluționeze cererea invocând modificarea regimului juridic al terenului, astfel încât proprietarul terenului va fi dezdăunat în procedura de reparație prevăzută de Legea nr. 33/1994. Prin urmare, împrejurarea că s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar prezintă relevanță doar prin prisma faptului că autoritățile competente conform Legii nr. 18/1991 nu au soluționat solicitarea în ceea ce privește terenul afectat de amenajarea hidroelectrică.

Persoanele supuse exproprierii nu puteau fi obligate să aștepte până când expropriatorul va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unei proceduri de expropriere deja declanșate de expropriator, fiind epuizate, anterior formulării acțiunii, fazele premergătoare ale procedurii de expropriere. Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituție și art. 481 C. civ., proprietarul nu poate fi lipsit de prerogativele dreptului său asupra unui bun decât pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât nefinalizarea procedurilor legale de expropriere, inițiate prin H.G. nr. 392/2002, reprezintă o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate, ce nu este "prevăzută de lege", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Este necesar ca titularului, astfel privat de dreptul său, să i se recunoască accesul la justiție pentru constatarea încălcării și cuantificarea despăgubirilor. Mai mult, se impune ca accesul la justiție să fie efectiv, în sensul ca exercițiul acestui drept fundamental să se realizeze în aceleași condiții ca în cazul în care procedura de expropriere ar fi fost parcursă. În mod corect, instanța de apel a reținut că este relevantă în acest context atitudinea pârâtei recurente Societatea Comercială H.B.

SA, în calitate de reprezentant al expropriatorului care, deși susține inaplicabilitatea Legii nr. 33/1994, a demarat ea însăși această procedură și i-a notificat pe proprietarii de la momentul preluării, recunoscându-le astfel calitatea, situație ce naște în patrimoniul acestora cel puțin o speranță legitimă, confirmată de legislația internă, constând într-o creanță născută din dreptul la despăgubiri, protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că reclamanta, în respectarea principiului electa una via, ar fi trebuit să continue demersurile de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura legilor fondului funciar, pretinzându-se că acțiunea era inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000.

Aplicarea procedurii prevăzute de legea specială în materie de expropriere exclude posibilitatea ca reclamantei să-i fie examinate pretențiile în procedura legilor fondului funciar, astfel încât nu se poate pune problema unei duble reparații. În forma sa inițială, art. 4 din Legea nr. 1/2000 dispunea ca preluarea imobilului să fie una abuzivă, iar în urma modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, această condiție a fost înlăturată, solicitându-se doar ca terenurile să fie preluate de stat, fără a se preciza modalitatea de preluare.

Cum terenurile în litigiu au fost preluate de stat și au rămas în posesia acestuia, fiind afectate de utilitate publică, iar în anul 1994 a fost adoptată Legea nr. 33 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în temeiul căreia s-a declanșat procedura instituită de acest act normativ, în aplicarea principiului "specialis generalibus derogant", se va reține că Legea nr. 33/1994 înlătură de la aplicare Legea nr. 1/2000 sub aspectul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat. Statul Român nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde sancționarea reclamantei prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. Celelalte critici referitoare la lipsa calității de proprietar a autorilor reclamantei asupra terenului în litigiu sunt, de asemenea, nefondate.

Prin motivele de recurs s-a invocat neîndeplinirea ipotezei premisă reglementate în art. 2 din Legea nr. 33/1994, aceea ca persoanele îndreptățite să fie proprietarii terenului la momentul exproprierii, susținându-se că prin cooperativizare, terenul a ieșit din patrimoniul acestora. Această critică este argumentată similar cu cea referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, astfel că vor fi examinate împreună. Recurenta pârâtă a criticat decizia instanței de apel pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit vocația concretă la moștenire. Potrivit art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 și a art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară, iar dreptul de proprietate tabulară al antecesorilor reclamantei a fost recunoscut chiar de către recurenta pârâtă, prin emiterea notificărilor.

Având în vedere că succesiunea legală constituie unul dintre modurile de dobândire a proprietății, este evidentă vocația reclamantei de a primi despăgubiri pentru suprafețe de teren pentru care a fost demarată procedura exproprierii, după declararea cauzei de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002. De altfel, prin emiterea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, statul a recunoscut îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare. Întrucât au fost notificați proprietarii în procedura de expropriere, după apariția H.G. nr. 392/2002 și nu s-au pus în discuție actele administrative emise în acest context, este evident că reclamanta are vocație concretă la moștenire, întrucât, în momentul notificării, în patrimoniul său s-a născut o speranță legitimă, care îi dă dreptul să pretindă repararea prejudiciului produs.

În speță, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor a avut loc în anii 1990, iar reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorilor săi nu a primit o reparație pentru terenurile afectate de utilitatea publică nici până în prezent. Aceasta impune în sarcina sa o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului, statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În consecință, se va constata că s-a reținut corect calitatea procesuală activă a reclamantei, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri pentru proprietatea antecesorilor săi, criticile recurentei pârâte sub acest aspect fiind nefondate. Criticile vizând fondul cauzei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor sunt nefondate.

În spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare. În speță, a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, care a folosit metoda comparației directe, în acord a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Pentru a estima valoarea de piață a terenurilor în litigiu, raportat la categoria de folosință, experții au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de părți, precum și informațiile de la Consiliul Local Sântămăria Orlea și Camera Notarilor Publici Hunedoara.

Obiecțiunilor formulate de apelantă vizând împrejurarea că nu s-au avut în vedere contractele încheiate la nivelul anului 2014 li s-a răspuns de către experți în sensul că, în perioada 2012 - 2014 prețul proprietăților imobiliare nu a avut o fluctuație semnificativă, care să exceadă celui din contractele utilizate în comparație, cu atât mai mult cu cât în aceste contracte, în calitate de cumpărător figurează Societatea Comercială H.B. SA. De asemenea, s-a avut în vedere că terenurile evaluate sunt atât intravilane, cât și extravilane, iar contractele de vânzare-cumpărare în discuție se referă în exclusivitate la terenuri extravilane. Critica privind greșita obligare la plata folosului agricol nerealizat nu va fi primită.

Recurenta a afirmat că potențialitatea obținerii unui folos agricol nu poate echivala cu o lipsă de folosință efectivă, întrucât nu există certitudinea că reclamanta sau antecesorii săi ar fi procedat la cultivarea terenului și, în orice caz, nu la nivelul stabilit prin expertiză. Raționamentul recurentei nu poate fi primit, întrucât nu se poate vorbi de potențialul productiv al unui teren aflat sub apele lacului de acumulare de peste 20 de ani și nici nu se poate pretinde reclamantei să producă dovezi privind cultivarea acestui teren. În aceste condiții, s-a raportat corect lipsa de folosință la destinația inițială a terenului de teren agricol. Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Recursul reclamantei va fi, de asemenea, respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Critica invocată de recurenta reclamantă privind dezlegarea greșită dată de instanța de apel în ceea ce privește întinderea dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispozițiilor art. 653 al Codului civil și ale art. 688 C. civ., este nefondată. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta T.E. a solicitat constatarea calității de proprietar asupra terenului în suprafață de 9196,32 mp, în calitate de moștenitoare a părinților săi, J.S. și J.C., precum și în calitate de nepoată a defunctului său bunic, V.I. În condițiile în care reclamanta, prin acțiune, nu a înțeles să-și valorifice drepturile succesorale și în raport de ceilalți proprietari tabulari, V.M., V.S., V.R., V.A.

și R.A., este evidentă lipsa de relevanță juridică a tabelului centralizator cuprins în raportul de expertiză, experții neputându-se substitui instanțelor în ceea ce privește determinarea calității de moștenitor și stabilirea întinderii drepturilor succesorale. Având în vedere lipsa dovezilor referitoare la calitatea reclamantei de moștenitoare a celorlalți proprietari tabulari, nu se poate verifica incidența în speță a dispozițiilor art. 653 C. civ. Prin urmare, neputându-se stabili vocația succesorală a reclamantei față de aceștia, este evident că suprafețele stabilite prin expertizele efectuate în cauză ca aparținând acestora, nu pot fi considerate ca aparținând de drept reclamantei.

Se impunea ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamanta recurentă să probeze calitatea sa de moștenitor față de persoanele ce au figurat ca proprietari tabulari, în raport de care pretindea acordarea de despăgubiri, pentru a-și dovedi drepturile la momentul declarării exproprierii pentru cauză de utilitate publică. O soluție contrară, în sensul acordării de despăgubiri în raport de toți proprietarii tabulari ar fi de natură să încalce principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Prin urmare, se va constata legalitatea soluției instanței de apel de înlăturare de la acordarea despăgubirilor a terenurilor aparținând numiților V.M., V.S., V.R., V.A. și R.A. Critica adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului expropriat nu va fi examinată, întrucât nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc.

civ., vizând exclusiv modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză. Împrejurarea că în exproprierile dispuse în situații similare, CNADNR ar fi acordat despăgubiri de 7 euro/mp este, de asemenea, lipsită de relevanță, neputând constitui motiv de casare sau modificare a deciziei atacate. Nici critica adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea folosului de tras, respectiv aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, nu poate fi primită. Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate având în vedere caracterul patrimonial al dreptului valorificat de reclamantă în prezenta cauză la fel ca și dispozițiile art. 3, care reglementează termenul general de prescripție de trei ani.

Excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune astfel cum este reglementată de Codul civil în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată este una absolută, de ordine publică, ce putea fi invocată oricând în cursul procesului, de instanță din oficiu conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Într-adevăr, dreptul de proprietate este imprescriptibil, însă obiectul capătului de cerere referitor la folosul de tras nu poate echivala cu prejudiciul avut în vedere prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci este guvernat de regulile răspunderii civile delictuale, art. 998, 999 C. civ. Pentru toate aceste considerente, se va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta T.E. și de pârâtul Statul Român, prin SC H.B. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 33 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV