ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin
acțiunea civilă precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr.
2215/97 din 06 octombrie 2010, reclamanta T.E. a chemat în judecată pe pârâții
Statul Român - prin SC H.B. - și Sucursala H.H., solicitând pronunțarea unei
sentințe prin care:
-
să se constate că are calitatea de persoană expropriată, asupra terenului
agricol în suprafață de 9196,32 mp ocupat de pârâta SC H.B. SA încă din anul
1989, expropriat fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică prin H.G.
nr. 392/2002;
-
să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 82.766,88 euro,
reprezentând valoarea reală a terenului și, în principal, suma de 163.800 lei
contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia în
perioada 1990 - 2010, iar în subsidiar, contravaloarea prejudiciului cauzat
pentru lipsa folosului agricol nerealizat, pe perioada 2002 - 2014, inclusiv;
-
să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a despăgubirilor.
-
să fie obligați pârâții la cheltuieli de judecată.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de descendentă după
părinții și bunicul său, J.S. - născută V. - și J.C. și, respectiv, V.I., are
calitatea de proprietară a terenului agricol intravilan, situat pe raza
localității Subcetate, la locul denumit popular "În Luncă",
"După Depou", având destinație de holdă, înscris în CF 5; 1129; 1130;
67; 767; 439; 1011; 337; 252; 79; 1122; 1409 - Subcetate, pe numele
antecesorilor săi. Terenul a fost ocupat integral și efectiv de pârât ca urmare
a construcțiilor hidroenergetice și apelor Lacului de acumulare Subcetate -
Sântămărie Orlea, fără a fi acordate despăgubiri în bani sau în natură, conform
legii.
În
anul 1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului
ce a aparținut antecesorilor săi, în temeiul Legii nr. 18/1991, sens în care a
fost emis Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, pentru terenul agricol
colectivizat, cu excepția suprafeței terenurilor ocupate de amplasarea
hidroenergetică a obiectivului de utilitate publică, cu argumentul că acestea
fiind expropriate, urmează procedura reglementată de Legea nr. 33/1994.
Deși
actul de declarare a utilității publice a fost emis - H.G. nr. 392/2002 - și
deși a fost desemnată o comisie guvernamentală pentru stabilirea despăgubirilor
- prin H.G. nr. 969/2002 - nu a fost făcută vreo ofertă de despăgubiri pentru
terenurile agricole expropriate, ceea ce justifică demersul său juridic.
În
fine, reclamanta a susținut că a adresat pârâtei o notificare - cu nr. 1 din 14
martie 2010 - solicitându-i despăgubiri pentru terenul expropriat, însă acesta
nu i-a răspuns nici printr-o ofertă de despăgubiri și nici printr-o acțiune în
expropriere la instanța competentă.
În
drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 82, 111 - 112 și 274 C.
proc. civ., art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și 2, art. 44 alin. (1) - (3)
din Constituția României și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Pârâta
SC H.B. SA a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea
acțiunii, prematuritatea acesteia, lipsa calității procesuale active și lipsa
calității sale procesuale pasive raportat la cadrul legal al exproprierii,
astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care reclamanta
nu a dovedit afectarea terenurilor de obiectivul de interes național
"Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul
Subcetate-Simeria", apreciind că valoarea pretențiilor este nereală față
de situația pieței imobiliare, în prezent.
Pe
parcursul procesului, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material
la acțiune pentru folosul de tras, pretins de reclamantă, pe perioada 1989 -
2007, invocând art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 - potrivit căruia dreptul
la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a
fost exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani, susținând că acesta
este aplicabil în cauză.
Prin
cererea de chemare în garanție înregistrată la dosarul cauzei la un termen
ulterior, pârâta a solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față
de reclamant, Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat a o despăgubi, în
calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului și, respectiv de
entitate abilitată la efectuarea de plăți în numele acestuia - unicul
beneficiar al investiției și singurul organism îndrituit a deține dreptul de
proprietate publică asupra unui atare imobil.
Ministerul
Finanțelor Publice - reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Hunedoara - a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale
pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca
neîntemeiată.
Prin
Sentința civilă nr. 99/2014 Tribunalul Hunedoara a respins cererea de chemare
în garanție formulată de SC "H.B. SA" București - din subordinea
Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție
Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A
respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția
prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras pentru
perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârâtă.
A
admis excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material
la acțiune, pentru folosul de tras, invocată de reclamantă.
A
constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC H.B. SA Hațeg, față de
care a respins acțiunea, pe această excepție.
A
admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului
Statul Român prin SC H.B. SA București și în consecință:
A
constatat că reclamanta are calitate de proprietar - ca descendentă a
defuncților J.C. și J.S., precum și după și V.I. - asupra terenului agricol în
suprafață de 8649 mp, arabil, situat pe raza localității Subcetate, expropriat,
pentru cauză de utilitate publică, de interes național - declarată prin H.G.
nr. 392/2002 - astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare
judiciară executat în cauză de către comisia formată din experții judiciari
I.I., I.D. și L.G.T. - parte integrantă a prezentei hotărâri.
A
obligat pârâtul să plătească reclamantei - într-un termen de 10 zile de la
rămânerea definitivă a prezentei hotărâri - cu titlu de despăgubiri suma de
45.320 euro - sau echivalentul în lei, funcție de cursul BNR, la data plății
efective - reprezentând valoarea terenului agricol expropriat și suma de 90.258
lei, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru folosul agricol netras, pe
perioada celor 12 ani în care a fost privată de proprietatea sa, respectiv 2002
- 2014, inclusiv.
A
obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată
suma de 4.024 lei.
Pentru
a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
În
ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, instanța a constatat
că reclamanta are calitatea de descendent gradul I și gradul II a defuncților
J.C. și J.S., precum și după și V.I. - bunicul său matern - conform actelor de
stare civilă și Registrului agricol din 1959 - 1964. Pe baza acestei evidențe
din acest registru agricol, antecesorii reclamantei erau îndreptățiți la
reconstituirea întregii proprietăți agricole pe care, în împrejurările anului
1962, au fost nevoiți să o înscrie în CAP Sântămărie Orlea.
Prin
Titlul de proprietate nr. 21127/60/1996, după antecesorii săi, i-a fost
reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor arabile, cu excepția
celor care sunt afectate de lucrările hidroenergetice și apele lacului de
acumulare Sântămărie Orlea.
Întrucât
succesiunea legală constituie un mod de dobândire a proprietății, Tribunalul a
reținut că este evidentă vocația reclamantei de a primi despăgubiri pentru
suprafețele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de
proprietate pe numele antecesorilor săi și pentru care a fost demarată
procedura exproprierii doar după declararea cauzei de utilitate publică - prin
H.G. nr. 392/2002. Așadar, reclamanta în calitate de descendentă a defuncților
J.C. și J.S., precum și după și V.I., are vocație la moștenirea acestora și,
deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul și dreptul
de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea antecesorilor săi. Pe
cale de consecință, această excepție a fost respinsă.
În
cauză, pârâta SC H.B. SA, a ridicat - prin notele de ședință depuse la termenul
de judecată din 28 noiembrie 2012, excepția prescripției dreptului material la
acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 -
2007, invocând, în susținerea acesteia, art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Or,
prescripția ca modalitate de stingere a dreptului material la acțiune și,
implicit, ca sancțiune juridică aplicabilă titularului unui drept care, prin
pasivitate nu l-a exercitat în intervalul de timp stabilit de lege, constituie
o excepție de fond, dirimantă, peremtorie.
Dar,
prescripția extinctivă și consecințele ei, este exclusă în cazurile prevăzute
de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 - aplicabil în cauză, potrivit art. 2663
din Legea nr. 71/2011 - între acestea fiind dreptul de proprietate și
desmembrămintele sale (uz, uzufruct, abitație, servitute și superficie).
Ca
atare, în ce privește excepția prescripției invocată de pârât, Tribunalul a
constatat că exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea
de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile
despăgubiri în condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, iar aceste
despăgubiri compensează valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea
prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca
întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului, care totdeauna, se
stabilește pe baza valorii de piață, astfel că această componentă a
despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur
principale.
Deci,
apreciind că despăgubirile pentru expropriere formând împreună o unitate
complexă, inseparabilă, ope legis cu o componentă pentru valoarea de piață a
proprietății imobiliare expropriate și cu o componentă pentru prejudiciul
suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în
condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, întrucât aceste despăgubiri
împreună reprezintă echivalentul proprietății imobiliare expropriate, respectiv
valoarea de înlocuire a acesteia, Tribunalul a respins excepția prescripției.
De
altfel, acestei excepții - de prescripție a dreptului material la acțiune,
pentru folosul de tras solicitat de reclamantă pentru perioada 1989 - 2007 -
i-a fost opusă, de către reclamantă, excepția de tardivitate a invocării ei,
conform încheierii de ședință de 28 noiembrie 2012.
Sub
acest aspect, Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ. -
modificat prin Legea nr. 202/2010 - prin care este instituită cu rang imperativ
prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în
termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod - respectiv, odată
cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Or,
în cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei pentru
folosul de tras a fost invocată de către pârâtă după epuizarea probatoriului,
instanța de fond concluzionând că excepția este tardiv invocată, consecințele
fiind, pentru pârât, cele prevăzute expres de art. 103 C. proc. civ., respectiv
decăderea.
Tot
în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. și văzând că în cauză a
fost citat în calitate de pârâtă și Sucursala "H.B." Hațeg, instanța
a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, raportat la
dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002, astfel că a fost respinsă acțiunea
față de această pârâtă, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe
același argument juridic a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale
pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, conform
încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010.
Pe
fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a
declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării "Amenajarea
Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria", desemnând
ca expropriator Statul Român prin SC H.B. SA, în subordinea MIR.
Prin
Hotărârea nr. 968 din 15 iunie 2004, Guvernul României a constituit Comisia
pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în
scopul realizării respectivului obiectiv de interes național, declarat ca
atare, prin Hotărârea nr. 392/2002.
Art.
44 din Constituția României, consacră imperativul conform căruia nimeni nu
poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de
utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În
considerarea caracterului excepțional al cedării proprietății private,
dispozițiile acestui articol constituțional au fost preluate și ridicate la
rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează
procedura exproprierii.
Așadar,
nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de
utilitate publică și cu o dreaptă și prealabile despăgubire.
Potrivit
art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere
valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori de
titularul altui drept R.H. afectat.
Întrucât
expropriatorul și expropriatul, respectiv reclamanta ca persoana cu vocație la
despăgubiri pentru terenurile dobândite în proprietate nu au ajuns la un
consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condițiile în care,
procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor și nici
nu s-a găsit o soluție amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului
civil, Tribunalul a desemnat, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, două
comisii de evaluare.
Prin
raportul de evaluare întocmit în cauză experții judiciari au identificat
terenurile în litigiu afectate de obiectivul de interes național, declarat
potrivit H.G. nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară,
vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 8649 mp,
precum și valoarea acestuia la 5,24 euro/mp - potrivit variantei II din
raportul de expertiză întocmit de prima comisie de evaluare desemnată, pe care
instanța a agreat - o, având în vedere metoda de abordare folosită de experți
și care are la bază Standardele Internaționale de Evaluare a Terenurilor - iar
valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol anual nerealizat, la suma de
8.746 lei/ha/an.
Ca
atare, în considerarea concluziilor raportului de evaluare efectuat în cauză,
s-a constatat că reclamanta este îndreptățită pentru suprafața de 8649 mp teren
arabil, afectat de obiectivul de interes național "Amenajarea
Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", la
despăgubiri în suma de 45.320 euro, la cursul valutar practicat de BNR la data
expertizei, de 4,2567 lei/euro - reprezentând valoarea terenului și la suma de
90.258 lei, pentru folosul agricol nerealizat pe perioada 2002 - 2014 inclusiv,
având în vedere zona agricolă, categoria ternului și culturile tradiționale
practicate pe aceste terenuri, în special cartofi și porumb, la care se adaugă
culturile de legume și zarzavat.
Întrucât
declararea utilității publice a obiectivului de interes național
"Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate -
Simeria" s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002, s-a apreciat că despăgubirile
pentru pierderea potențialului agricol se justifică doar începând cu anul
publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit
Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice - hotărâre de Guvern
sau hotărâre de Consiliul Județean, după cum obiectivul este de interes
național sau local, - constituie condiție sine-que-non pentru demararea
procedurilor de expropriere.
În
fine, s-a avut în vedere că s-a solicitat stabilirea unui termen de plată a
acestor despăgubiri, astfel că instanța, în temeiul art. 262 C. proc. civ.
coroborat cu art. 38 din Legea nr. 33/1994, a obligat pârâta să achite
despăgubirile cuvenite reclamanților, în termen de 10 zile de la rămânerea
definitivă a prezentei hotărâri, în considerarea timpului îndelungat, de mai
bine de două decenii în care reclamanta a fost privată de beneficiul
proprietății sale, precum și faptul că la momentul prezent expropriatorul SC
H.B. SA, se află în procedură de reorganizare, ceea ce a determinat
introducerea în cauză a administratorului judiciar E.I. SPRL, desemnat de
judecătorul sindic.
Văzând
și dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc.
civ., instanța a obligat expropriatorul la cheltuieli de judecată în favoarea
reclamantei în sumă de 4024 lei, reprezentând onorariu de avocat și onorariu
expertiză.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâta SC H.B. SA, care a solicitat
desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei.
Pentru
termenul de judecată din 11 iunie 2015 apelanta a depus la dosar o adresă prin
care a precizat că apelul a fost formulat în numele Statului Român, în calitate
de reprezentant, conferită de art. 2 din H.G. 392/2002.
În
expunerea de motive apelanta a reiterat excepțiile invocate în fața instanței
de fond.
În
ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 33/1994, apelanta susține că prin cerere reclamanta solicită
acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat
anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere
principiul neretroactivității legii. Reclamanta nu a probat preluarea terenului
de la antecesori în anii 1991 - 1992. Conform susținerilor pârâtei, preluarea
terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede
expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În
susținerea acestei excepții, apelanta invocă faptul că reclamanta putea
beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd
posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de
amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În
ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, apelanta susține că
în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994
și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr.
18/1991.
Se
invocă de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H.B. SA
sub aspectul plății despăgubirilor, pârâta susținând că expropriatorul este
Statul Român, iar obiectivul este unul de interes național, astfel că Statul
este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata
despăgubirilor și nu SC H.B. SA, care este întreținută exclusiv prin fonduri
proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor
afectate de obiectul de activitate al acestei societăți.
O
altă critică vizează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,
apelanta susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a
reclamantei pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a
antecesorilor. Se susține că antecesorii reclamantei nu au formulat întâmpinare
la propunerea de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit
oferta și că nu au făcut dovada calității de proprietari, ceea ce a dus la
imposibilitatea acordării despăgubirilor.
În
legătură cu această excepție apelanta a criticat sentința pentru încălcarea
principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, în sensul că
reclamanta a pretins despăgubiri numai după antecesorii J.S. și J.C. (părinți)
și V.I. (bunic), iar instanța a acordat despăgubiri după întreaga suprafață de
teren identificată prin raportul de expertiză. Or, în această lucrare experții
au reținut calitatea reclamantei T.E. după defuncții J.S., J.C., V.I. (așa cum
a pretins reclamanta) precum și după V.M., V.S., V.R., V.A., R.A., V.I., J.P.,
însă cu privire la aceștia din urmă reclamanta nu a formulat nicio cerere.
În
ce privește cererea de chemare în garanție, apelanta susține că în mod greșit a
fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei
calității procesuale pasive a pârâtei.
Se
susține de asemenea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate,
neavând un titlu valabil asupra terenului, iar ca urmare a declarării
utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâta a demarat procedura de
notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar antecesorii
reclamantei nu au formulat în termen legal întâmpinare. Ca urmare, prețul
propus de aceasta a fost acceptat de antecesorii reclamantei și în consecință
despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate.
O
altă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor
Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor,
apelanta susținând că reclamanta ar fi putut fi îndreptățită la acordarea
acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei de timp,
respectiv 1989 - 2007, acțiunea în pretenții fiind prescrisă.
Pe
fondul cauzei, apelanta a susținut că nu s-au respectat dispozițiile art. 26
din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea
terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv
terenuri în zonă, metoda de evaluare folosită de experți - comparație prin
bonitare - nefiind prevăzută de legea cadru a exproprierii.
Prin
Decizia civilă nr. 33 din 25 iunie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I
civilă, a admis apelul declarat de Societatea Comercială H.B. S.A. pentru
Statul Român și a schimbat în parte sentința apelată, sub aspectul suprafeței
de teren pentru care reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietar, precum și
sub aspectul despăgubirilor acordate acesteia.
S-a
constatat că reclamanta, ca descendentă a defuncților J.C., J.S. și V.I., are
calitatea de proprietar asupra terenului în suprafață de 3347 m.p., situat pe
raza localității Subcetate, expropriat pentru cauză de utilitate publică de
interes național declarată prin H.G. nr. 392/2002.
A
fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în sumă totală de
57.820 lei din care suma de 34.124 lei reprezintă valoarea terenului expropriat
și suma de 23.696 lei reprezintă lipsa de folosință a terenului pe o perioadă
de 7 ani, respectiv 2007 - 2014.
S-a
menținut în rest sentința atacată și a fost obligată intimata reclamantă T.E.
să plătească apelantei pârâte Societatea Comercială H.B. SA suma de 5.680 lei
reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește
criticile referitoare la modul de soluționare a excepției că exproprierea
terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, astfel că reclamanta
nu putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, ale cărui
dispoziții nu pot produce efecte ultraactiv, astfel că acțiunea nu era
inadmisibilă.
În
ceea ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, s-a constatat
că nu poate fi imputată reclamantei nici lipsa procedurii prealabile conform
Legii nr. 33/1994, iar procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost
finalizată, însă nu s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenurile în
litigiu, foștii proprietari fiind îndrumați să urmeze procedura prevăzută de
Legea nr. 33/1994.
S-a
reținut că nu poate fi primită nici excepția lipsei calității procesuale pasive
a Societății Comerciale H.B. SA, câtă vreme prin actul normativ de declarare a
utilității publice s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat
de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002), iar aceasta a fost chemată în
judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu.
Referitor
la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de
apel a reținut că reclamanta este moștenitoare a proprietarilor tabulari J.S.,
J.C. și V.I., conform actelor de stare civilă depuse la dosar și certificatului
de moștenitor nr. 140/1988.
În
ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei față de celelalte
persoane care figurează în cărțile funciare, respectiv V.M., V.S., V.R., V.A.,
V.I., J.P. și R.A., s-a considerat că nu se impune a fi analizată, întrucât
reclamanta nu a înțeles să solicite constatarea drepturilor sale, ca
moștenitoare a acestora, iar stabilirea de către experți a unei suprafețe de 8649
mp, având în vedere toate persoanele înscrise în cartea funciară, reprezintă o
depășire a obiectivelor fixate de instanță.
S-a
consacrat, totodată, că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei a
fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din
imobile, cât și după apariția H.G. nr. 392/2002, prin notificarea
proprietarilor tabulari cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor,
astfel că aceasta (reclamanta) are un bun în sensul art. 1 din Protocolul
Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea
de apel a constatat că sunt nefondate și criticile Societății Comerciale H.B.
S.A. vizând soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a
Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că, potrivit art. 25 alin. (2)
din Decretul nr. 31/1954, statul, ca subiect de drepturi și obligații,
participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de
cazurile în care legea stabilește stabilește alte organe în acest scop, în speță
calitatea pârâtei, de reprezentant al Statului fiind stabilită printr-o normă
specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr.
392/2002.
Cu
privire la fondul cauzei, instanța de apel a constatat că în mod greșit s-au
acordat despăgubiri reclamantei pentru suprafețele ce rezultă din CF nr. 5, nr.
337 și nr. 1011, în care sunt înscriși ca proprietari V.I., V.A., V.M., V.R.,
J.P. și R.M., persoane față de care nu s-a solicitat recunoașterea calității de
moștenitor și, respectiv, de expropriat. S-a apreciat că s-a încălcat astfel
principiul disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art.
129 alin. (6) C. proc. civ., motivele de apel fiind întemeiate sub acest
aspect.
De
asemenea, s-a considerat că nu trebuie acordate despăgubiri pentru suprafața de
725 mp, aparținând lui V.I., conform cotei părți de 1/3 din terenul înscris în
CF 356 Subcetate, întrucât expertiza efectuată în apel a indicat că această
parcelă nu este inundată.
În
funcție de valorile terenurilor și categoria de folosință a acestora, indicate
de experți, s-a constatat că valoarea totală a terenurilor expropriate pentru
care s-a recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei este de 34.124 lei,
aceasta fiind estimată conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin
raportare la contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de instanța de
judecată și de părți, precum și la informațiile furnizate de Consiliul Local
Sântămăria Orlea și Camera Notarilor Publici Hunedoara, acte anexate raportului
de expertiză.
În
ceea ce privește critica apelantei referitoare la despăgubirile pentru valoarea
lipsei de folosință, prin decizia instanței de apel s-a reținut că nu pot fi
primite argumentele primei instanțe în sensul că aceste pretenții ar reprezenta
o componentă a despăgubirilor și că ar urma regimul juridic al drepturilor
reale imobiliare, în sensul art. 21 din Decretul nr. 167/1958. S-a considerat
că ocuparea fără drept a terenului anterior exproprierii reprezintă o faptă
ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că
legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un
astfel de prejudiciu.
Prin
urmare, s-a constatat că sunt fondate criticile apelantei pârâte cu privire la
prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință,
prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1
alin. (1) coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Excepția
a fost admisă, cu motivarea că pretențiile formulate pentru perioada 1989 -
2007 sunt prescrise.
S-a
avut în vedere că, deși reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada 1989
- 2010, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru perioada 2002 - 2014,
având în vedere precizarea făcută oral de mandatarul reclamantei, la termenul
din 16 aprilie 2014. Față de împrejurarea că sentința primei instanțe nu a fost
criticată sub acest aspect, curtea de apel a acordat folosul de tras și pentru
această perioadă 2010 - 2014, alături de cea anterioară introducerii acțiunii,
2007 - 2010.
Împotriva
deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.E. și
pârâta Societatea Comercială H.B. S.A., reprezentată legal prin administrator
judiciar E.I. SPRL, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul
Român.
Dezvoltând
motivele sale de recurs, reclamanta T.E. a criticat decizia atacată ca
nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru dezlegarea greșită a
întinderii dreptului său de proprietate, în sensul ignorării dispozițiilor art.
653 alin. (1) C. civ. și ale art. 688 C. civ. privind deschiderea succesiunii
și efectele acceptării acesteia, deoarece din tabelul centralizator (pag. 7 din
raportul de expertiză întocmit în apel) se reține că este moștenitoarea
proprietarilor tabulari identificați în cărțile funciare.
S-a
arătat că această parte din raportul de expertiză nu a fost contestată de
pârâtă și nici instanța de apel nu a pus în discuția părților această
împrejurare, care se impunea a fi lămurită prin prisma faptului că reclamanta
în cererea nr. 1 din petitul acțiunii a solicitat despăgubiri pentru suprafața
de 9196,32 mp, iar, pe de altă parte, din arborele genealogic rezultă că
suprafața totală de 8649 mp aparține în întregime antecesorilor reclamantei pe
linie maternă și paternă.
Recurenta
reclamantă a criticat decizia instanței de apel și în ceea ce privește
cuantumul redus al despăgubirilor stabilite prin metoda comparației directe, în
condițiile în care în alte cazuri, pentru terenuri din aceeași zonă, Statul
Român prin CNADNR a acordat 7 euro/mp.
Referitor
la folosul de tras s-a criticat decizia ca nelegală pentru interpretarea
eronată a art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că prejudiciul suferit de
proprietar privind folosul de tras cade sub incidența art. 1 alin. (1) și art.
3 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, întrucât art. 21 din acest act normativ
arată expres că nu este aplicabil dreptului de proprietate și dezmembrămintelor
sale.
Pe
de altă parte, s-a reținut că pârâta a invocat prescripția după epuizarea
întregului probatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 115 și 132 C. proc.
civ.
Recurenta
pârâtă H.B. SA, în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român a
criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9
C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași
instanță de apel.
Criticile
au vizat, cu prioritate, modul de soluționare a excepției inadmisibilității
acțiunii reclamantei întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994. S-a susținut
că soluția instanței de apel nu răspunde motivelor invocate cu privire la
această excepție referitoare la caracterul exclusiv al căii procedurale
prevăzute de Legea nr. 18/1991, soluția fiind motivată pe aspecte nesupuse
analizei, respectiv pe considerente străine de natura pricinii, motiv de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a
învederat că, în urma refuzului autorităților locale de a-i reconstitui dreptul
de proprietate pentru terenul în litigiu, reclamanta avea la dispoziție
exclusiv acțiunile în cadrul procedurii declanșate conform Legii fondului
funciar.
De
asemenea, s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. pentru respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, cu
încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 33/1994, în sensul
neîndeplinirii condiției esențiale a exproprierii prevăzute de art. 2,
respectiv dreptul de proprietate al celui îndreptățit la despăgubiri asupra
terenului expropriat, având în vedere că la momentul declarării utilității
publice asupra terenurilor ce fac obiectul litigiului, dreptul de proprietate
nu era reconstituit în sensul Legii nr. 18/1991.
Recurenta
pârâtă a solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care se va înlătura critica cu
privire la nesocotirea caracterului exclusiv al procedurilor instituite de
Legea nr. 18/1991, să se constate inadmisibilitatea acțiunii prin prisma
caracterului special al normelor prevăzute de Legea nr. 1/2000 (art. 4), în
raport de care reclamanta nu a înțeles să-și valorifice drepturile.
Criticile
referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale
active a reclamantei, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat
împrejurarea că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul
defuncților proprietari tabulari la data decesului, cooperativizarea
terenurilor antecesorilor reclamantei conducând la stingerea dreptului lor de
proprietate.
S-a
susținut că soluția instanței de apel conduce la o evidentă confuzie între
vocația la moștenire și calitatea propriu zisă de moștenitor și lipsesc
dovezile acceptării succesiunii în termenul de prescripție de șase luni
stabilit prin dispozițiile art. 700 C. civ. și dovezile posesiei terenurilor la
momentul preluării lor.
Criticile
recurentei pârâte în ceea ce privește fondul cauzei au vizat nerespectarea
singurului criteriu legal ce trebuia să fie avut în vedere de comisia de
experți în determinarea valorii terenului expropriat, respectiv cel reglementat
expres de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În
acest context, s-a susținut că deși expertiza efectuată în cauză a utilizat
metoda comparației prețurilor de piață, s-a raportat eronat la prețurile de
tranzacționare în zonă la nivelul anului 2012 și nu la momentul efectuării
expertizei, deși s-a criticat acest aspect în cadrul obiecțiunilor la raportul
de expertiză.
În
ceea ce privește prejudiciile adiacente exproprierii, s-a criticat decizia
recurată ca nelegală pentru nedovedirea prejudiciului, sens în care s-a arătat
că potențialitatea obținerii unui folos agricol de pe terenul expropriat nu
poate echivala cu o lipsă de folosință efectivă.
Intimatul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la
recursul reclamantei T.E., solicitând respingerea acestuia.
Recurenta
pârâtă Societatea Comercială H.B. S.A. a solicitat prin întâmpinare respingerea
ca nefondat a recursului reclamantei.
Examinând
cu prioritate recursul pârâtei, ce vizează modul de soluționare a excepțiilor,
cât și fondul litigiului, Curtea va constata că acesta este nefondat pentru următoarele
considerente:
Criticile
recurentei pârâte Societatea Comercială H.B. SA privind greșita respingere a
excepției inadmisibilității acțiunii, criticii circumscrise motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot fi primite.
Instanțele
de fond și apel au dezlegat corect problema dreptului de proprietate pretins de
reclamantă, ca urmare a exproprierii terenului ce a aparținut autorilor săi,
prin prisma dispozițiilor Legii nr. 33/1994.
Statul
Român a preluat imobilul aparținând autorilor reclamantei mai întâi prin
cooperativizare, iar în anul 1990 spre a fi utilizat pentru o amenajare
hidroelectrică, fără ca, de jure, să se dispună exproprierea în acest scop.
Abia
în anul 2002, terenul a făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, prin care s-a
declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului "Amenajarea
hidroenergetică a râului Strei pe Sectorul Subcetate Simeria".
Ulterior
declarării utilității publice prin H.G. nr. 392/2002, au fost trimise
notificări antecesorilor reclamantei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.
33/1994, privind ofertele de expropriere.
Demersul
reclamantei, ca persoană expropriată în fapt, pentru a reține o reparație în
temeiul legilor fondului funciar a eșuat, autoritățile competente să soluționeze
cererea invocând modificarea regimului juridic al terenului, astfel încât
proprietarul terenului va fi dezdăunat în procedura de reparație prevăzută de
Legea nr. 33/1994.
Prin
urmare, împrejurarea că s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate
în temeiul legilor fondului funciar prezintă relevanță doar prin prisma
faptului că autoritățile competente conform Legii nr. 18/1991 nu au soluționat
solicitarea în ceea ce privește terenul afectat de amenajarea hidroelectrică.
Persoanele
supuse exproprierii nu puteau fi obligate să aștepte până când expropriatorul
va sesiza instanța, în condițiile în care terenul a fost efectiv ocupat de
lucrarea de utilitate publică, în cadrul unei proceduri de expropriere deja
declanșate de expropriator, fiind epuizate, anterior formulării acțiunii,
fazele premergătoare ale procedurii de expropriere.
Potrivit
art. 44 alin. (3) din Constituție și art. 481 C. civ., proprietarul nu poate fi
lipsit de prerogativele dreptului său asupra unui bun decât pentru o cauză de
utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, astfel încât
nefinalizarea procedurilor legale de expropriere, inițiate prin H.G. nr.
392/2002, reprezintă o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate, ce nu
este "prevăzută de lege", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Este
necesar ca titularului, astfel privat de dreptul său, să i se recunoască
accesul la justiție pentru constatarea încălcării și cuantificarea
despăgubirilor. Mai mult, se impune ca accesul la justiție să fie efectiv, în
sensul ca exercițiul acestui drept fundamental să se realizeze în aceleași
condiții ca în cazul în care procedura de expropriere ar fi fost parcursă.
În
mod corect, instanța de apel a reținut că este relevantă în acest context
atitudinea pârâtei recurente Societatea Comercială H.B. SA, în calitate de
reprezentant al expropriatorului care, deși susține inaplicabilitatea Legii nr.
33/1994, a demarat ea însăși această procedură și i-a notificat pe proprietarii
de la momentul preluării, recunoscându-le astfel calitatea, situație ce naște
în patrimoniul acestora cel puțin o speranță legitimă, confirmată de legislația
internă, constând într-o creanță născută din dreptul la despăgubiri, protejată
de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Nu
poate fi primită nici critica recurentei în sensul că reclamanta, în
respectarea principiului electa una via, ar fi trebuit să continue demersurile
de reconstituire a dreptului de proprietate în procedura legilor fondului
funciar, pretinzându-se că acțiunea era inadmisibilă din perspectiva
dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000.
Aplicarea
procedurii prevăzute de legea specială în materie de expropriere exclude
posibilitatea ca reclamantei să-i fie examinate pretențiile în procedura
legilor fondului funciar, astfel încât nu se poate pune problema unei duble
reparații.
În
forma sa inițială, art. 4 din Legea nr. 1/2000 dispunea ca preluarea imobilului
să fie una abuzivă, iar în urma modificării aduse prin Legea nr. 247/2005,
această condiție a fost înlăturată, solicitându-se doar ca terenurile să fie
preluate de stat, fără a se preciza modalitatea de preluare.
Cum
terenurile în litigiu au fost preluate de stat și au rămas în posesia acestuia,
fiind afectate de utilitate publică, iar în anul 1994 a fost adoptată Legea nr.
33 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în temeiul căreia
s-a declanșat procedura instituită de acest act normativ, în aplicarea
principiului "specialis generalibus derogant", se va reține că Legea
nr. 33/1994 înlătură de la aplicare Legea nr. 1/2000 sub aspectul
despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat.
Statul
Român nu își poate invoca propria culpă pentru a pretinde sancționarea
reclamantei prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Celelalte
critici referitoare la lipsa calității de proprietar a autorilor reclamantei
asupra terenului în litigiu sunt, de asemenea, nefondate.
Prin
motivele de recurs s-a invocat neîndeplinirea ipotezei premisă reglementate în
art. 2 din Legea nr. 33/1994, aceea ca persoanele îndreptățite să fie
proprietarii terenului la momentul exproprierii, susținându-se că prin
cooperativizare, terenul a ieșit din patrimoniul acestora.
Această
critică este argumentată similar cu cea referitoare la modul de soluționare a
excepției lipsei calității procesuale active, astfel că vor fi examinate
împreună.
Recurenta
pârâtă a criticat decizia instanței de apel pentru greșita respingere a
excepției lipsei calității procesuale active, motivat de faptul că reclamanta
nu a dovedit vocația concretă la moștenire.
Potrivit
art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 și a art. 28 din Legea nr. 7/1996,
dreptul provenind din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în
cartea funciară, iar dreptul de proprietate tabulară al antecesorilor
reclamantei a fost recunoscut chiar de către recurenta pârâtă, prin emiterea
notificărilor.
Având
în vedere că succesiunea legală constituie unul dintre modurile de dobândire a
proprietății, este evidentă vocația reclamantei de a primi despăgubiri pentru
suprafețe de teren pentru care a fost demarată procedura exproprierii, după
declararea cauzei de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002.
De
altfel, prin emiterea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991,
statul a recunoscut îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de
proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare.
Întrucât
au fost notificați proprietarii în procedura de expropriere, după apariția H.G.
nr. 392/2002 și nu s-au pus în discuție actele administrative emise în acest
context, este evident că reclamanta are vocație concretă la moștenire,
întrucât, în momentul notificării, în patrimoniul său s-a născut o speranță
legitimă, care îi dă dreptul să pretindă repararea prejudiciului produs.
În
speță, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor a avut loc în
anii 1990, iar reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorilor săi nu a
primit o reparație pentru terenurile afectate de utilitatea publică nici până
în prezent. Aceasta impune în sarcina sa o pagubă disproporționată și excesivă,
incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului, statuat de art. 1 din
Protocolul nr. 1.
În
consecință, se va constata că s-a reținut corect calitatea procesuală activă a
reclamantei, determinată de interesul și dreptul de a solicita despăgubiri
pentru proprietatea antecesorilor săi, criticile recurentei pârâte sub acest
aspect fiind nefondate.
Criticile
vizând fondul cauzei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 26 alin.
(2) din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor sunt
nefondate.
În
spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul cu care
se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate
dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de
vânzare-cumpărare.
În
speță, a fost omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în apel, care a
folosit metoda comparației directe, în acord a dispozițiilor art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994.
Pentru
a estima valoarea de piață a terenurilor în litigiu, raportat la categoria de
folosință, experții au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare puse la
dispoziție de părți, precum și informațiile de la Consiliul Local Sântămăria
Orlea și Camera Notarilor Publici Hunedoara.
Obiecțiunilor
formulate de apelantă vizând împrejurarea că nu s-au avut în vedere contractele
încheiate la nivelul anului 2014 li s-a răspuns de către experți în sensul că,
în perioada 2012 - 2014 prețul proprietăților imobiliare nu a avut o fluctuație
semnificativă, care să exceadă celui din contractele utilizate în comparație,
cu atât mai mult cu cât în aceste contracte, în calitate de cumpărător
figurează Societatea Comercială H.B. SA.
De
asemenea, s-a avut în vedere că terenurile evaluate sunt atât intravilane, cât
și extravilane, iar contractele de vânzare-cumpărare în discuție se referă în
exclusivitate la terenuri extravilane.
Critica
privind greșita obligare la plata folosului agricol nerealizat nu va fi
primită.
Recurenta
a afirmat că potențialitatea obținerii unui folos agricol nu poate echivala cu
o lipsă de folosință efectivă, întrucât nu există certitudinea că reclamanta
sau antecesorii săi ar fi procedat la cultivarea terenului și, în orice caz, nu
la nivelul stabilit prin expertiză.
Raționamentul
recurentei nu poate fi primit, întrucât nu se poate vorbi de potențialul
productiv al unui teren aflat sub apele lacului de acumulare de peste 20 de ani
și nici nu se poate pretinde reclamantei să producă dovezi privind cultivarea
acestui teren.
În
aceste condiții, s-a raportat corect lipsa de folosință la destinația inițială
a terenului de teren agricol.
Pentru
toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Recursul
reclamantei va fi, de asemenea, respins ca nefondat pentru următoarele
considerente:
Critica
invocată de recurenta reclamantă privind dezlegarea greșită dată de instanța de
apel în ceea ce privește întinderea dreptului său de proprietate, cu
nesocotirea dispozițiilor art. 653 al Codului civil și ale art. 688 C. civ.,
este nefondată.
Prin
cererea de chemare în judecată, reclamanta T.E. a solicitat constatarea
calității de proprietar asupra terenului în suprafață de 9196,32 mp, în
calitate de moștenitoare a părinților săi, J.S. și J.C., precum și în calitate
de nepoată a defunctului său bunic, V.I.
În
condițiile în care reclamanta, prin acțiune, nu a înțeles să-și valorifice
drepturile succesorale și în raport de ceilalți proprietari tabulari, V.M.,
V.S., V.R., V.A. și R.A., este evidentă lipsa de relevanță juridică a tabelului
centralizator cuprins în raportul de expertiză, experții neputându-se substitui
instanțelor în ceea ce privește determinarea calității de moștenitor și
stabilirea întinderii drepturilor succesorale.
Având
în vedere lipsa dovezilor referitoare la calitatea reclamantei de moștenitoare
a celorlalți proprietari tabulari, nu se poate verifica incidența în speță a
dispozițiilor art. 653 C. civ. Prin urmare, neputându-se stabili vocația
succesorală a reclamantei față de aceștia, este evident că suprafețele
stabilite prin expertizele efectuate în cauză ca aparținând acestora, nu pot fi
considerate ca aparținând de drept reclamantei.
Se
impunea ca, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., reclamanta
recurentă să probeze calitatea sa de moștenitor față de persoanele ce au
figurat ca proprietari tabulari, în raport de care pretindea acordarea de
despăgubiri, pentru a-și dovedi drepturile la momentul declarării exproprierii
pentru cauză de utilitate publică.
O
soluție contrară, în sensul acordării de despăgubiri în raport de toți
proprietarii tabulari ar fi de natură să încalce principiul disponibilității ce
guvernează procesul civil.
Prin
urmare, se va constata legalitatea soluției instanței de apel de înlăturare de
la acordarea despăgubirilor a terenurilor aparținând numiților V.M., V.S.,
V.R., V.A. și R.A.
Critica
adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând contravaloarea
terenului expropriat nu va fi examinată, întrucât nu se circumscrie motivului
de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ., vizând exclusiv
modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză.
Împrejurarea
că în exproprierile dispuse în situații similare, CNADNR ar fi acordat
despăgubiri de 7 euro/mp este, de asemenea, lipsită de relevanță, neputând
constitui motiv de casare sau modificare a deciziei atacate.
Nici
critica adusă modului de stabilire a valorii despăgubirilor reprezentând
contravaloarea folosului de tras, respectiv aplicarea de către instanța de apel
a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958
privind prescripția extinctivă, nu poate fi primită.
Dispozițiile
art. 1 din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate având în vedere
caracterul patrimonial al dreptului valorificat de reclamantă în prezenta cauză
la fel ca și dispozițiile art. 3, care reglementează termenul general de
prescripție de trei ani.
Excepția
prescripției extinctive a dreptului material la acțiune astfel cum este
reglementată de Codul civil în vigoare la momentul introducerii cererii de
chemare în judecată este una absolută, de ordine publică, ce putea fi invocată
oricând în cursul procesului, de instanță din oficiu conform art. 18 din
Decretul nr. 167/1958.
Într-adevăr,
dreptul de proprietate este imprescriptibil, însă obiectul capătului de cerere
referitor la folosul de tras nu poate echivala cu prejudiciul avut în vedere
prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, ci este guvernat de regulile
răspunderii civile delictuale, art. 998, 999 C. civ.
Pentru
toate aceste considerente, se va constata că nu este întrunit motivul de
nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta T.E. și de pârâtul Statul
Român, prin SC H.B. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva
Deciziei nr. 33 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2015.
Procesat
de GGC - GV