ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2519/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 66C din 17 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul civil formulat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 2750 din 06 noiembrie 2014 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția I civilă.

În motivare, curtea de apel a constatat că

niciuna dintre ipotezele reglementate de prevederile art. 317 C. proc. civ. nu

este incidentă pentru că, pe de o parte, legalitatea procedurii de citare la

instanța de fond nu a fost contestată, iar pe de altă parte, întrucât motivele

invocate de contestator, referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor

Legii nr. 10/2001, nu pot fi circumscrise reglementării stabilită de pct. 2 al

textului de lege menționat, care vizează situația hotărârilor ce au fost date

de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la

competență.

Instanța de apel a arătat nu sunt

întrunite în speță nici condițiile impuse de art. 318 din

același cod, pentru că acestea deschid calea contestației în anulare doar

împotriva

deciziilor date asupra recursului, nu și împotriva celor pronunțate la judecata

fondului, chiar după casarea cu reținere, ori hotărârea atacată în cauză pe

calea contestației în anulare este sentința civilă nr. 971 din 05 octombrie

2009 a Tribunalului Constanța, prin care a fost soluționată în fond cererea

reclamantului R.M., contestator în litigiul de față, de rezolvare a notificării

prin care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în

Constanța, str. T.S. nr. 63.

Faptul că soluția pronunțată de tribunal în

litigiul de fond a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recurs nu îndreptățește părțile să o atace pe calea contestației în anulare

întemeiată pe prevederile art. 318 teza I din C. proc. civ., deoarece, așa cum

s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 387 din 30 septembrie 2004

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041/10.11.2004, prin

care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318

alin. (1) C. proc. civ., reglementarea este aplicabilă în situația prevăzută de

ipoteza normei, respectiv părților care au participat la soluționarea

recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale sau al

omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare.

Împotriva acestei decizii reclamantul R.M. a formulat

în termenul legal recurs, printr-o simplă declarație.

Analizând excepția de nulitate a recursului, invocată

din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine

publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306

alin.

(3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.”

În cauză, recurentul reclamant a recurat decizia

curții de apel printr-o simplă declarație, fără însă a formula vreo critică

care să vizeze argumente legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției

pronunțate.

Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă

nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat

o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul

trebuie să cuprindă nu doar textele de lege incidente, ci și indicarea greșelilor

anume imputate instanței de apel, împreună cu o minimă argumentare a criticii în

fapt și în drept.

În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite

de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că recurentul reclamant

nu a înțeles să motiveze calea de atac formulată, Înalta Curte urmează să constate

nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

R.M. împotriva deciziei civile nr. 66C din 17 iunie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie

2015.